12,707 matches
-
s-a ridicat cu greu.... A, dar mai este ceva de care Ben nu ar vrea să se despartă niciodată: umorul lui Antoniu. Șase -Kawabata, te simți mai bine? Ai habar În ce zi suntem astăzi lăcustă transparentă? Te-am Îngrijit ca pe copilul meu. Uite ce de bani am strâns numai În câteva ore. În palma lui Antoniu monedele gălbui de 5 lei au strălucirea sărăciei. Cu ele se poate lumina doar un oftat. Astăzi este ,,Ziua Mondială a râsului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rotunde, egale. Tu nu ai copii, nu știi ce-nseamnă să suferi pentru ei, să-i ferești de rele, să le dai de mâncare. -Ce proastă! Cum să nu știu? De patruzeci și șapte de ani părinții mă păzesc, mă Îngrijesc, fac eforturi să nu-mi lipsească nimic. Mă iubesc. Nu s-au sfiit să lupte pentru viața mea. Nu s-au lăsat doborâți când doctorii au arătat pe hărți colorate creierul meu care e plat Într-un loc anume.. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
principese. Era Întins pe canapea, și papucii Îi căzuseră din picioare. Ea s-a apropiat cu sfială de canapeaua pe care zăcea bătrânul și l-a săruta pe obraji. Era sărutul morții, a comentat după dispariția bătrânului, femeia care-l Îngrijea. Optsprezece iulie Am visat după multe zile un ozene uriaș care, Înainte de-a se roti deasupra unei mări calme, a aruncat limbi de foc transformându-le pe pământ În omuleți jucăuși de culoarea oțelului. M-a trezit o bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ale instituțiilor, fabricilor, uzinelor ș.a.m.d., erau Împânzite cu lozinci patriotarde, după modelul rusesc, a avut șansa unor părinți iubitori, care nu l-au sufocat cu o dragoste incomodă și castratoare. Elev model, a știut de mic să-și Îngrijească memoria, salvând-o de la atacurile proletcultist-șablonarde la care era supusă. Deseori, În nopțile lungi, când somnul nu i se lipea de gene, se gândea la lucruri mărețe, la Înfăptuiri epocale, la planuri de viitor care să salveze omenirea de la ignoranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că nu apucase nimeni să-i aprindă un capăt de lumânare. Acum, că apăruse lângă el pe boarfele străvechi care acopereau patul, se liniștise Într-un fel, i se limpeziseră sufletul și mintea, simțea nevoia să-l ocrotească, să-l Îngrijească, să-i pună sângele În mișcare, mai ales că lunile de iarnă se topiseră și o primăvară blândă le luase locul. -Bună-dimineața, Înger al gunoaielor! Ce vânt te-a readus În ghetoul nostru iubit? Bucuria revederii, Îl face pe Antoniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și pe care ar fi vrut să le vadă. A, o să-i mai pară rău după soare. Nu există minune mai mare, ca astrul ăsta luminos care i-a Încălzit În ultimii ani, oasele lui de cerșetor bătrân. Antoniu Îl Îngrijește ca un infirmier devotat, doarme iepurește, Îi face ceaiuri, Îl Învelește, deși afară semnele verii Încep să se vadă, Îi dă să mănânce, Îl spală și, are de gând să aducă un medic. Nu știe cum, dar speră că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În ochi, lanterna aprinsă. Ce-ai zice să-ți dărâm Împuțita asta de cotineață, și să te duc la prima secție de poliție? -Kawabata a murit de boală. A zăcut mai bine de o lună, știu toți vecinii. L-am Îngrijit cât am putut. Medicul nu era deloc beat, i-a făcut autopsia și a scris diagnosticul. Mâine va fi Înmormântat. ,,Ce nume-i ăsta? Kawaba...Polițistul sughiță. -Kawabata. Un nume ca toate numele. -E nume de femeie derbedeule, Îți bați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
magherniță, plâns de mine și de câinele lui Ben, care, nu se știe de ce, a vrut să plece odată cu el, spre groapă.. Plăcințica avea soarele și luna În ea. Putea să vagabondeze până la sfârșitul zilelor, că Dumnezeu s-ar fi Îngrijit să-i lase acolo, În suflet această lumină. S-a plictisit să dăruiască vagabonzilor părticele din această lumină și s-a hotărât să se reintegreze, Ăașa se cheamă gestul eiă, În societatea asta neliniștită, și abuzivă, când a simțit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a sinucis când au venit comuniștii la putere. Avea un singur fiu, care a emigrat acum treizeci de ani În America și, i s-a pierdut urma. Alte rude probabil că nu mai are În țară, din moment ce nu se mai Îngrijește nimeni de sufletul lui. Antoniu a ajuns În cimitir după trei nopți petrecute sub cerul liber. Și-a amintit că citise Într-un ziar un reportaj cu cei care se adăpostesc În cavouri, ca ultimă șansă de supraviețuire. Lumânăreasa cimitirului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
interbelice, când țigara și ceasul de la mână, deveniseră obiecte de recuzită . O figură simpatică, luminoasă care-i dă lui Antoniu sentimentul că nu e singur. Într-un vas de ceramică ciobit, au rămas din vremea În care cineva se mai Îngrijea de soarta cavoului, niște flori uscate, peste care par să fi trecut arșițe năucitoare și vânturi deșertice. În prima noapte În care locuiesc În cavou, Îmi amintesc de mama și de tatăl meu, dar nu firesc, așa cum te gândești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să mă gândesc la Greta Harassowitz, mai ales că tatăl ei chiar era măcelar. Greta era frumoasa cartierului, cu cosițe galbene ca grâul și ochi atât de albaștri și albi, ca porțelanul de Prusia. În clasa a treia deja se Îngrijea să Își netezească rochița pe abdomen - dar nu ca să arate tot timpul Îngrijită. Noi, băieții obișnuiam să ne dăm coate și să urmărim din cap ritmul În care sărea coarda, cu un aer suprem ca și când ar fi fost singură În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chiar așa a fost. Am coborât, am mers până am ajuns la piață, unde am reușit să mă adun și să scriu destul de bine - chiar dacă Ivan Britz era preocupat să le Învețe pe brutăresele din cartierul nostru cum să-și Îngrijească corpul. Vă dați seama: soare, euritmie și toate chestiile predicate de Adolf Koch. De pe schelele pe care se construiește clădirea aceea nouă. Am făcut un semn cu capul Înspre geam, spre piață. Unde muncitorii fluierau. Lângă mine stătea domnul Vogelsang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-mi răspundă, am tras-o jos și am Întors-o spre mine. Numele tău conține aceleași vocale, să știi. — E lipsit de imaginație. Fața Îi ardea, palidă și cât se poate de concentrată. „Dora“ e numele unei persoane care se Îngrijește. Și care are câteva secrete. — Și atunci care-i diferența Între „Dora“ și „Dorothée“? Brațele mi-au cedat și m-am prăbușit Într-un fel de vertigo fericit. Poate chiar mă numeam „Anton“. — Tu n-auzi cum sună? spuse, explorându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stătea Wilms atât de liniștită În pat, nu-i așa? Nu cred că Lakritz s-ar fi obosit să care cadavrul În dormitor. Nu, de Îndată ce a plecat, persoana noastră anonimă s-a furișat afară din ascunzișul ei, și s-a Îngrijit de victimă. Degetele mele nărăvașe trebuie să fi tremurat pe portțigaret mai mult decât Îmi dădeam seama, pentru Manetti le privi cu curiozitate. — Vă rog, domnule Knisch. Nu mă deranjează fumul de țigară. — Mulțumesc, i-am spus, ridicând caseta. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
în casă dacă ar fi să zaci pe jos, cu vreo hemoragie mortală? La jumătate din telefoane nici nu răspunzi, mi te și închipui zăcând lat cu Dumnezeu știe ce belea - și cine-o să fie lângă tine, să te-ngrijească? Cine-o să-ți aducă măcar un castronaș cu supă dacă, Doamne ferește, o să pățești vreodată ceva groaznic? — Pot să-mi port și singur de grijă! Nu bat câmpii ca unii - hai că tot un dur ai rămas cu babacu’, Al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a plecat - mântuirea mea! sora mea! - iar eu rămân scâncind pe podea, cu AMINTIRILE MELE! Nesfârșită-i copilăria mea! Și n-o mai slăbesc deloc - sau nu mă slăbește ea pe mine! Care din două? Îmi amintesc de ridichi - cele îngrijite de mine cu atâta dragoste în grădinița mea din timpul războiului. În petecul ăla de curte de lângă ușa beciului. Kibuțul meu. Ridichi, pătrunjel, morcovi - da, și eu sunt patriot, băi, numai că într-un alt loc. (Ce-i drept, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
metri depărtare, nu la treizeci. Fii băiat bun și adu-ne ceva să bem. El clătină din cap: — Nu am voie să plec de la ușă. Doctorul Czinner nu-i oferi bani. În loc de asta, spuse prin sticla geamului că el Îl Îngrijise pe tatăl lui Ninici. — I-am dat să ia tablete când durerile au devenit prea mari. — Tablete mici și rotunde? Întrebă Ninici. — Da. Tablete de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că-i puteai vedea gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
niște resturi... Ți-i las aici, să știi! Ia te uită! Fă-o pe șefu la tine în cursă, nu la mine în restaurant! În drumul lui spre un colț mai întunecat, Mircea Emil se oprește lîngă bătrîna care se îngrijește de cățel. Frumos exemplar. E un Baset Teckel cu păr ras. Vă plac cîinii? Pasiunea mea. Cît are? Trei anișori. Merge la grădiniță? Bătrîna rîde, ca de o glumă bună. Mănîncă mult? Oo, așa..., puțin.... Ar putea să nu mănînce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
este cea mai bună protecție. Crezi că pe mine nu mă zburau de mult dacă nu era bătrînul Prisecan? Mă știe de la Iași, cînd venea în control. Pe Camelia a luat-o din Iași, era studentă la Medicină, l-a îngrijit cînd a avut un accident... Auzi, se apleacă Săteanu spre Mihai, să-i poată șopti pe cît de largă e fusta Cameliei, pe-atît de mare-i sufletul bătrînului... Și nu-i uită pe cei care i-au fost alături; iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Iftimie? schimbă vorba directorul. Mmm, bine. Cam răcit; toată ziua pe șantiere, că nu-s gata blocurile... Răcit! rîde Haralamb. Soția lui ce face? Ochii mari, albaștri, ai Teonei se aruncă spre el, ca o zvîcnire. Dacă nu ne-ar îngriji soțiile cînd sîntem bolnavi... o întoarce directorul. Să veniți mîine la spectacol, sînt curios despre ce-i piesa, că aia de la televizor... Nu înțeleg nimic din ce spuneți săltă din umeri Teona cu o indiferență totală. Piesa de mîine seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe Coca? întoarce capul bătrîna cu ochelari spre soțul ei, arătînd în direcția matematicianului. A zis că-l știe pe Virgil corectează bătrînul. Nu-i chip, dragă, să existe o femeie mai frumoasă se precipită bătrîna spre vecină, care se îngrijește de cățelușă că-i și ies vorbe. Asta-i soarta orașelor mici. Maria Bujoreanu tace. Împarte bucățica de carne în fărîme, hrănindu-și cățelușa, jenată de prezența celor din jur, în ochii cărora vede numai reproș pentru grija ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a mea? De la dumneavoastră! răspunde Mihai la fel de nervos, văzîndu-și de drum. Odată, mai de mult, la un pahar, ați exclamat: "Și ce dacă nu-i a mea?!", iar aseară ați reînnoit afirmația, amintindu-vă cum mama dumneavoastră sădea pomi, îi îngrijea, îi altoia... Poate că aveți dreptate face Mihai un gest de încuviințare, așezîndu-se înapoi la birou, față în față cu Săteanu -, asemănarea cu Aglaia vine din acel altoi de spirit... Tac împreună mult timp, fiecare cu gîndurile proprii. Și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de pe bulevard, un ăla mic, un țîr, meșter acolo: "Avem, dar dai cinci sute peste chitanță, altfel aștepți." De ce nu pot să fiu violent, spune-mi și mie? S-o trag la răspundere pe madam Săteanu, că nu s-a îngrijit de ea? "Am procedat legal" ăsta-i răspunsul ei. Procurorii scriu în hîrtiile lor ceea ce le spune ea... Unul singur este marele Săteanu în acest județ... Îngrozit, cu privirea în pămînt, Mihai tace, obsedat de gîndul că trebuie s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că, în anii care au urmat, fiul său întunecat și chipeș, Kenneth, a devenit foarte popular printre puștii din zonă, fiind unul dintre băieții de gașcă. Byron, Opere, III. Don Juan, traducere de Aurel Covaci, note de Lia-Maria Pop, ediție îngrijită de Dan Grigorescu și Lia-Maria Pop, Editura Univers, București, 1987. Desiderata (1927) - poezie aparținându-i scriitorului și avocatului american Max Ehrmann (1872-1945). Citatul exact este: Go placidly amid the noise and haste... („Treci nepăsător prin zgomot și prin grabă...“). (n.r.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-i linguși pe cei aflați la putere, demisionează după 80 de zile din funcție. Astfel, Tao Yuanming o rupe definitiv cu cariera dregătorească și se stabilește la reședința sa de la țară, unde duce o viață de sihastru, lucrând pământul și îngrijind grădina. Viața familiei lui era foarte grea. La 44 de ani, un incendiu îi mistuie casa. Gospodăria lui ajunge la sapă de lemn. Cu toate acestea, starea sufletească a poetului rămâne tihnită. Era tocmai perioada sa prolifică în creația literară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]