1,838 matches
-
orice mișcare încetase la vederea lor. Ochii targuí-ului, ai nevestei lui, ai copiilor lor, ai sclavilor și chiar ai animalelor erau ațintiți asupra coloanei de fum și a cenușiului întunecat al monștrilor mecanici, și copiii și animalele se traseră înapoi îngroziți, în vreme ce sclavii fugeau să se ascundă în cel mai retras colț al corturilor, departe de ochii străinilor. A înaintat încet, și-a acoperit chipul cu vălul ce arăta condiția lui de nobil imohag ce respectă tradițiile și s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii celuilalt să-i confirme că înțelesese și apoi, foarte încet, îi îngădui să inspire, fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe gâtul căpitanului îngrozit, și în scurt timp se amestecă cu transpirația ce îi scălda pieptul. Știi cine sunt? Făcu semn că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă, cu un efort și aproape fără glas, șopti: — Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și păstreze calmul, răspunse: — Familia targuí-ului. — De cât timp se află aici? — De o săptămână. Razman se întoarse spre el, parcă nevenindu-i să dea crezare celor auzite. — O săptămână? repetă îngrozit. Vreți să spuneți că timp de o săptămână ați ținut închise niște femei și niște copii ca să moară de căldură în infernul ăsta, fără să vă anunțați superiorii? — Radioul este stricat. — Minciună... Acum am vorbit cu transmisionistul... Dumneavoastră ați ordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
linii ce promitea să fie o siluetă înaltă cu contururi imprecise. își șterse sudoarea ce-i curgea pe frunte aburindu-i ochelarii, însemnă cu cretă albă linia care acum se vedea clar, bău o înghițitură mică de apă și tresări îngrozit când un glas cunoscut, grav și amenințător, întrebă în spatele său: -Unde e familia mea? Se întoarse pe jumătate, ca împins de un arc, și trebui să se sprijine de perete ca să nu cadă de spaimă când văzu, la mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
spus. Anume, că Linda a fost ucisă. — Mi-a zis Derek, se Încruntă ea, apoi mă măsură din ochi și adăugă cu sinceritate: Ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt. Când văzu că nu mă trag Înapoi, făcându-mi Îngrozită semnul crucii, fruntea i se Însenină: — Am urât-o Întotdeauna, mai spuse ea, cu simplitate. Mi l-a luat pe Derek. La propriu, vreau să zic. Îmi cer scuze, dar erați prietene? Întrebă ea privindu-mă. — Nici vorbă, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
schimonoseli, ocările ei. Apoi, câteva salve de pietre. Nu rămâne multă vreme pe scenă, de Îndată apare victima. Mulțimea scoate un urlet. Eu Însumi nu pot să-mi Înăbuș un țipăt. Căci omul se târăște, pe pământ, decapitat. Mă Întorc, Îngrozit, spre reverend; mă liniștește cu un zâmbet rece, Îmi șoptește: — E un vechi vicleșug, este adus un copil sau un bărbat de talie mică, i se așază pe creștet căpățâna tăiată a unei oi, Întoarsă În așa fel Încât gâtlejul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îndeplinită. Reacția nu Întârzie. La Sankt-Petersburg a fost publicat un comunicat care afirma că faptul care tocmai se petrecuse echivala cu o agresiune Împotriva Rusiei, cu o insultă la adresa țarului și țarinei, se cereau scuze oficiale din partea guvernului de la Teheran. Îngrozit, prim-ministrul persan ceru sfatul britanicilor; Foreign Office răspunse că țarul nu glumea, că adunase trupe la Baku, se pregătea să invadeze Persia și ar fi prudent ca ultimatumul să fie acceptat. Pe 24 noiembrie 1911, ministrul persan al Afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se spunea, n-a intrat nimeni vreodată viu fiind, iar predicatorii, În zelul lor consolator, nu ezitau să recurgă la toate metodele celei mai Înalte retorici și la toate trucurile celei mai de jos doctrine ca să-i convingă pe enoriașii Îngroziți că, la urma urmelor, se puteau considera mai norocoși decât strămoșii lor, de vreme ce moartea le acordase timp suficient ca să-și pregătească sufletele În vederea urcării În eden. Au fost, totuși, câțiva preoți care, Închiși În umbra urât mirositoare a confesionalului, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
din bucătărie și țip indignată: — Puteam să fiu dezbrăcată! Puteam să fiu cu cineva! Cum îndrăznești să intri în felul ăsta? Îmi vreau cheile înapoi chiar acum. Dar Davey nu pare să asculte. Se uită înspăimântat în jur. —Rebecca... șoptește îngrozit. —Nu-i așa de groaznic... îngaim, doar arată mai rău decât e. —Mai rău decât e? Nu cred că e posibil! Aveam de gând să strâng... măcar o parte... doar că nu le-a venit rândul... Davey se plimbă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
parte de onorabila tradiție a hărțuirii sexuale sau a vomitatului spasmodic. Zăpada forma un strat gros. Erau cu toții înfofoliți în jachete groase și făceau cu mâna către camerele TV, etalându-și nasurile degerate. Dacă nu aș fi fost așa de îngrozită de ceea ce urma să fac, aș fi găsit timp să-i compătimesc, mai ales că mă aflam într-un loc călduros, cu cizme elegante care să-mi țină de cald, alături de iubitul meu. —UN AN NOU FERICIT! a urlat patronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
apucat de haină, dar prea târziu și n-am avut destulă forță să-l țin să nu cadă. Picioarele i s-au înmuiat ca un jeleu. Acum stătea prăbușit în coate și în genunchi. Nu venea nici o mașină, dar eram îngrozită. M-am aplecat și am încercat să-l ridic, dar nu se mișca nicicum. —Patrick! Ridică-te! Mă întrebam dacă n-ar fi fost mai bine să-i trag câteva palme ca să-l trezesc, dar știam că asta l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
trebuie să apară și Shelby, care se așteaptă întotdeauna s-o complimentez în mod exagerat. Nicotina mă face mai puternic. — Ar trebui s-o inviți la cină, îi sugerez răutăcios, poate comandă ea porția dublă de cartofi. Chiar așa? zice îngrozit. Ce vorbești? Adunătura aia de oase? Oricum, am cam terminat-o cu femeile, adaugă el devenind din nou posac. Un cârd de gâște, bune de nimic! Nu spun nimic. Îl privesc doar. Îmi pare rău, Rebecca, spune el când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sa, spune Daisy. Cu plăcere, declară Finn foarte fericit. — Cine dorește să mai ia cuvântul? întreb eu. Mă uit în jur. Jim și-a lăsat ochii în pământ, Jennifer se joacă cu o șuviță din părul ei ondulat și pare îngrozită când îi întâlnesc privirea. Îl surprind pe Ben ezitând și îl încurajez din ochi, când deodată Charlotte strigă: —Eu! Va prelua conducerea întâlnirii dacă nu o opresc la timp. Ridicați mâna când doriți să vorbiți, sugerez eu cu scopul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se vor bate cu cocoloașe de pâine la balurile de caritate. Probabil că da. Îmi revin din elucubrațiile mele și îmi dau seama că tocmai a terminat și stă jos. Arată incredibil de veselă; ceilalți se uită însă la ea îngroziți. Faptul că orice comentariu legat de precedenta confesiune este interzis se dovedește un lucru mai mult decât bun. N-a fost nevoie să-ți dau cartonaș roșu, zice Finn, prefăcându-se încântat, dar nu-i reușește decât în parte. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de talie. —Trebuie să faceți față greutății mele! zice ea zâmbind. E un exercițiu de încredere. E necesar să fiu absolut sigură că nu mă scăpați. Ben împinge trupul lui Daisy și îl dă mai departe lui Jennifer. Aceasta pare îngrozită. O ține pe Daisy ca pe un obiect prețios care s-ar putea sparge foarte ușor. Te-am prins, Daise! spune Finn foarte încântat, trecându-i-o lui Charlotte cu o mișcare foarte naturală. Mi-e teamă de ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Mai sunt și altele despre care nu ne spui. Păi, sunt supărată că am divorțat! exclamă ea. Asta vrei să auzi? Îmi pare rău că îmi cresc copiii fără tată și mă simt foarte singură! Izbucnește în plâns. O privim îngroziți. Ben face o mutră așa de vinovată de parcă el i-ar fi fostul soț. Jennifer e cea care se ridică, o îmbrățișează și continuă să îi șoptească ceva, până când Charlotte se oprește, își drege glasul și își șterge lacrimile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
respingă tot ce venea din partea mea, mai puțin asta, în timp ce eu voiam să mă scufund în dragoste și să nu mai ies din ea niciodată. Ne simțeam atât de legați, încât Patrick a făcut un mare efort să se elibereze, îngrozit fiind de apropierea noastră atât de puternică. E adevărat că săptămâna aceea în Portugalia n-a fost perfectă, așa cum am descris-o eu în toate vederile pe care le-am trimis. Patrick știa deja că va merge la New York și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
poșeta să caute un bilet. Dinăuntru țâșnește un șoricel. Un bătrân cu aer de fotograf amator se sperie groaznic și, prinzându-se cu mâna dreaptă de partea stângă a pieptului, se prăbușește între scaune. Nu-i vorbă, și Sabina e îngrozită - țipă ca din gură de șarpe. Încerc s-o liniștesc cum pot: trebuie să fi fost un șoricel venit din pod, iubito. Știi că mătușă-mea ține acolo sacii cu franzele și colaci. Nu se calmează decât la Arcul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Eu în locul ei aș fi fost, își spune Cosmin ducându-l pe Tubu în baie. Desi pisicile cică nu se spală, el nu concepe așa ceva. Închide ușa bine, se dezbracă în chiloți, îl șamponează, răsucește robinetul de la duș. Motanul miorlăie îngrozit - parcă e o alarmă antiaeriană. Apa îl terorizează. - Aoleu, mai taci! Zbieri de parcă ți s-ar arde circuitele din stomac! L XXIII A doua zi ne plimbăm musafira prin Muzeul Satului. Cel mai mult îi place o casă din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de două ori te-a terminat el pe tine, iar acum îți iei revanșa. Să înțeleg că ai devenit vegetariană ca să nu te mai reîncarnezi? Subiectul disputei mai scotea din când în când capul pe ușa dormitorului. Avea o figură îngrozită. Spre marea sa mirare, convorbirea nu degenerase în insulte, țipete, blesteme. Din contră, în ultima parte ochii Adelinei erau plini de lacrimi. La sfârșit, i-a urat rivalei o noapte ca o trufanda. Clar, în ochii lor el era monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
scap vreo lighioană în baie. Dar, fatalitate, o clipă de neatenție și mâța numărul 12 o zbughi printre picioarele mele și, odată pătrunsă în baie, se strecură pe lângă masca de sub chiuvetă. Urcă pe țevi până la etajul trei, unde se blocă îngrozită. Misiunea mea devenise imposibilă: pe de o parte trebuia să am grijă ca felinele să nu-i mănânce nasul lui Ulrich, iar pe de altă parte trebuia să scutur de țevile de la baie și să miorlăi ca să conving dihania să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Toamna a domolit razele soarelui. Ea a desenat apoi pe cer nori cenușii și apăsători. Frunzele aleargă îngrozite, alungate de suflarea năprasnică și înghețată a vântului. Pomii încă mai sunt înveșmântați cu haine galbene și ruginii. Numai unele fructe au rămas pe pomii înverșunați, acestea fiind merele și nucile care, în curând, vor fugi de prin așternutul crengilor
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]
-
și pândarii tăi, faini bărbați, n-am ce zice! întîi ei ar trebui bătuți până vor mărturisi cine-s hoții. Da, da! Aș putea pune rămășag că ei știu, dacă cumva nu sunt și ei din bandă! Arendașul se închină îngrozit: ― Vai de mine, cucoane Miroane, vreți să-mi dea foc, să mă nenorocească de tot? Eu umblu cu dânșii, cum umbli cu buba coaptă și vedeți ce-am pățit. Darmite dacă i-aș lua cu răul...! Să mă ferească Maica
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi că-l ia și cu "domnule șef, titlu care i se părea că-l coboară, pe el, cogeamite plutonier vechi. Dar văzîndu-i mutra îngrozită, fu cuprins și el de spaimă, încît deodată îi sări lenevia și întrebă: ― Ce s-a întîmplat, omule? ― Poznă mare, nene, belea mare, glăsui Pravilă, parcă mai prăpădit el însuși din pricina efectului ce-l făcuse asupra șefului. Primarul era mijlociu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]