3,744 matches
-
culese într-un anumit timp al zilei sau nopții: la răsăritul sau apusul soarelui, la miezul nopții, crezându-se că se anulează nocivitatea plantei, altfel ar fi putut să aibă urmări nefaste asupra culegătorului; putea să amuțească, să damblagească, să înnebunească. Vindecarea anumitor boli prin folosirea magiei, dar și a plantelor medicinale, a fost cunoscută și folosită în satul Lunca, practicile acestea fiind aduse din satele Bucovinei, de unde au venit bejenarii, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
are. — Păi, o fi pus-o bătrînul, fiindcă În celelalte apartamente... Mi-am coborît privirea și am observat că urmele de pași din praf ajungeau pînă la ușa Închisă. — Cineva a intrat În Încăpere, am zis. De curînd. — Nu mă-nnebuniți, zise portăreasa. M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
O simplă privire asupra ghidului străzilor de pe masa de scris a administratorului mi-a confirmat ceea ce bănuiam: adresa presupusului avocat Requejo nu exista. I-am comunicat acest lucru domnului Molins, care absorbi vestea ca pe o glumă. — Ei, nu mă Înnebuniți, zise el rîzÎnd. Ce vă spuneam eu? Niște borfași. Administratorul se lăsă pe spate În fotoliu și mai scoase o sforăitură de-a lui. — Dumneavoastră aveți cumva numărul acestei căsuțe poștale? — Potrivit fișei este 2837, deși numerele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să atîrne crucifixe pretutindeni: pe pereți, pe ușile tuturor camerelor și pe tavan. CÎnd Sophie l-a găsit semănînd cu cruci dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat și, cu lacrimi În ochi, l-a Întrebat dacă nu cumva Înnebunise. El, orb de mînie, s-a răsucit și i-a ars o scatoalcă. „O tîrfă, la fel ca toate celelalte“, scuipă el azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pumnii încercând să-mi stăpânesc iritarea, ba chiar am făcut efortul de a-i zâmbi: — Îmi pare rău. Nu te grăbi. Hai, vino-ți în fire și povestește-mi totul pe îndelete. Îndărătul ochelarilor, ochii lui rotunzi și albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai deformau și lentilele. Azi-dimineață când portăreasa a urcat să-i ducă o scrisoare, a văzut că nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Stroeve i se învârtea capul. Era Blanche. Îl cuprinse durerea, și gelozia, și furia și scoase un strigăt răgușit, dar nu putea vorbi. Își agita pumnul și-l ridica amenințător către un dușman invizibil. Țipă cât îl țineau bojocii. Era înnebunit de furie. Nu mai putea suporta, asta era prea mult. Se uită înnebunit în jur în căutarea unui instrument. Voia să taie tabloul în bucăți. Nu mai trebuia să mai dăinuie nici un minut. Dar nu găsi nimic care să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
furia și scoase un strigăt răgușit, dar nu putea vorbi. Își agita pumnul și-l ridica amenințător către un dușman invizibil. Țipă cât îl țineau bojocii. Era înnebunit de furie. Nu mai putea suporta, asta era prea mult. Se uită înnebunit în jur în căutarea unui instrument. Voia să taie tabloul în bucăți. Nu mai trebuia să mai dăinuie nici un minut. Dar nu găsi nimic care să-i slujească scopului. Începu să-și răvășească uneltele de pictură. Nu pricepea cum, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Voia să taie tabloul în bucăți. Nu mai trebuia să mai dăinuie nici un minut. Dar nu găsi nimic care să-i slujească scopului. Începu să-și răvășească uneltele de pictură. Nu pricepea cum, dar nu găsea ce-i trebuia. Era înnebunit. În cele din urmă găsi ceea ce căuta, un cuțit mare de răzuit paleta, și se repezi la el cu un strigăt de triumf. Îl luă în mână ca pe un pumnal și se năpusti asupra tabloului. În timp ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Brandan, predicatorul de miracole, a sosit de pe pământul Franței! - N-a sosit niciodată nimic bun de pe pământul Franței, În afară de coruperea onestelor noastre obiceiuri și de ciumele cele mai rele. Și cu atât mai mult de când domnește necredinciosul Filip. Parcă au Înnebunit cu toții. - Ai dreptate, parcă au Înnebunit cu toții. Dar când vei vedea și domnia ta... - Ce trebuie să văd? - Fecioara miraculoasă. Vino! Dante Îl fixă interzis. Dar celălalt alunecase deja Înainte, Împins de mulțime, și Îi făcea semne să Îl urmeze. - Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de pe pământul Franței! - N-a sosit niciodată nimic bun de pe pământul Franței, În afară de coruperea onestelor noastre obiceiuri și de ciumele cele mai rele. Și cu atât mai mult de când domnește necredinciosul Filip. Parcă au Înnebunit cu toții. - Ai dreptate, parcă au Înnebunit cu toții. Dar când vei vedea și domnia ta... - Ce trebuie să văd? - Fecioara miraculoasă. Vino! Dante Îl fixă interzis. Dar celălalt alunecase deja Înainte, Împins de mulțime, și Îi făcea semne să Îl urmeze. - Vino, vino și domnia ta! Îl mai auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui... Alberto fixă Încă o dată fragmentele metalice, cu o privire plină de un respect religios. - De n-ar fi fost omorât... continuă el. - Al-Jazari a fost omorât? De ce? - A fost condamnat la moarte chiar de coreligionarii lui. Se pare că Înnebunise. Sau, cel puțin, asta s-a știut după câțiva ani, pe pământurile creștinilor. Priorul Își mângâia bărbia, reflectând. Parcă voia să Își lungească maxilarul inferior, atât de mult trăgea de el. Căzut pe gânduri, Își trecu un deget peste caracterele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de moarte, pe pământuri aflate atât de departe de obârșia lui? Și, mai cu seamă, la ce putea sluji? - Se mai spuneau și altele pe seama lui. Mecanicul vorbise În șoaptă, dar fusese suficient ca să Îi curme firul gândurilor. - Ce? - Că Înnebunise din pricina unei descoperiri. - Un dispozitiv? - Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la ce putea sluji? - Se mai spuneau și altele pe seama lui. Mecanicul vorbise În șoaptă, dar fusese suficient ca să Îi curme firul gândurilor. - Ce? - Că Înnebunise din pricina unei descoperiri. - Un dispozitiv? - Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își aminti de astrolabul găsit de străjeri pe corabie. Îl căută În traistă. Acum, În plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
coloane de marmură Încastrate În colțul unei clădiri. - Secolul pare să se grăbească spre sfârșit, murmură el. Dar, În dorul lor de a crește, anii s-au apucat să se devoreze pe sine, ca niște vulpi Închise Într-un sac, Înnebunite de frică. Înaintau agale. - Ce te-a purtat pe drumul Romei? Întrebă poetul. Celălalt stătu locului, răsucindu-se către el. - Spre capătul vieții, sosește ceasul să-ți Închei socotelile cu Dumnezeu și să-ți achiți partidele nelichidate. Pentru mine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
N-are sens, repetă el scuturând iar din cap. - Numai dacă nu cumva scopul său e altul decât acela de a ne invita să observăm părțile În mișcare, remarcă priorul. Alberto se aplecă peste masă, cu capul În mâini. - Al-Jazari Înnebunise. Poate că scopul mașinăriei e doar celebrarea propriei sale măiestrii. Un monument Închinat mândriei oarbe. - Un joc minunat, dar lipsit de scop. Și pentru asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își ridică privirea spre el, tulburat, Însă Dante Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sigiliul, replică pe un ton arțăgos. Dar acum, călăuza e cu mult mai sus. Asta măcar o știu cu siguranță. Dante Își luă capul În mâini. Toate elementele acelei enigme se Învârteau În mintea lui ca niște fluturi de noapte Înnebuniți În jurul unei făclii. - Știu că vor să-l răzbune pe Împărat, am mai auzit și asta. Să-i răzbune moartea, mai zise Cecco. - Moartea? Îi făcu ecou priorul. Îi reveniseră În gând cuvintele lui Bernardo. - Cecco, Credincioșii cred și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl Înșfăcă de brațe, strângându-l cu putere. - Dumneata ești În posesia cheii de la poarta aceea! strigă el, părând disperat. Cedează-mi-o mie și te voi face părtaș la gloria mea! Pentru o clipă, Dante avu senzația că filosoful Înnebunise. Ochii Îi erau dilatați. Cu o smucitură se eliberă din prinsoare, dându-se Înapoi. Celălalt nu Încercă să Îl urmeze. Rămăsese cu brațele Întinse către el, ca și când ar fi crezut că Îl strânge Încă În mâini. Deodată se dezmetici. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei da seamă pentru asta, mai rosti el solemn, cu o nudă de satisfacție În glas. Dante nu Îl auzea. Continua să fixeze Întunericul de dincolo de poarta larg deschisă, pe unde dispăruse Guido Banatti. De două ori i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la fix ca să scape de mine și ca nimeni să nu le mai pună vreo piedică. E ceea ce au făcut. Fără scrupule. O crimă precum Cazul e de ajuns ca să șocheze un întreg ținut. E ca o undă: noutățile îi înnebunesc pe oameni și fac totul să se cutremure în trecerea lor. Pentru ei, este un motiv de oroare, dar și un bun prilej de interminabile discuții. Iar asta le ocupă și mintea și limba. Cu toate acestea, a ști că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de luni întregi, ați ști că orice e posibil. Frumoasă frază, nu? Și poc! în nasul judecătorului, care începe să se înroșească. — Negați? țipă judecătorul. — Recunosc, răspunde celălalt liniștit. — Ceee? urlă bretonul apucându-l de guler pe amicul său. Ai înnebunit, ce spui, nu-l ascultați, eu nici nu-l cunosc, suntem împreună doar de ieri seară! Nu știu ce-a făcut el, ticălosule, ticălosule, de ce faci asta, spune-le, haide, spune-le! Mierck îl reduce la tăcere împingându-l într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui, dar mai puțin gras și înalt, un dublu al sufletului lui. Parcă acești doi nemernici s-ar fi îndrăgostit unul de celălalt și nu mai voiau să se despartă. Matziev își prelungea șederea. Locuia tot la Bassepin și ne înnebunea cu fonograful lui. A trebuit să așteptăm până la sfârșitul lui ianuarie ca să-și ia tălpășița și să nu-l mai vedem niciodată. Mierck mă luă tare de la-nceput. — Cu ce drept ați mers la Uzină? lătră la mine. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că frumusețea rezistă neschimbată, în pofida timpului, și că ceea ce a fost se va întoarce. M-am gândit la Clămence. Mi s-a părut deodată că aș fi putut adăuga o a patra fotografie, pentru ca cercul să se închidă. Simțeam că înnebunesc. Am închis carnetul. Mă durea prea tare capul. Prea multe gânduri. Prea multe furtuni. Și toate astea din cauza a trei fotografii micuțe, lipite una lângă alta de către un bătrân singur și plictisit. Am fost pe punctul de a le arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cine suntem, cum și cu cine ai stat alături atâția ani aici, pe urmă, ți-oi spune și despre Tina, și despre frumusețea ei (zicea Maestrul că doar ea ieșise din spuma mării), despre zei, că tot el m-a înnebunit cu zeii, nu s-a gândit o secundă că și ei greșesc, despre onestitate (doar ce nu e bun în viață e bun în artă, adică onestitatea, asta e de la prietenul nostru Laszlo), despre vânătoarea de scalpuri a femeilor, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ajuns la ore cu el, meditații, dacă jazzul s-a născut într-un butoi cu whisky, eu am ieșit din mâna Maestrului meu, el m-a învățat tot ce știu, odată, la începuturi, el a fost Pygmalionul meu, m-a înnebunit cu mitologia asta a lui. Am fost sau n-am fost Magistrul tău?, se întreabă el acuma, îmi zice că atunci, în primii ani, am fost un discipol care și-a ales greșit Magistrul, că între cei doi trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
demonici, pe care îi are și astăzi, se făceau din albaștri-negri, eu eram udă toată. Mândro, ce țâțe ai!, mărimea XX!!!, șoptea la urechea mea. După ce-am intrat la facultate, le-a cunoscut el mai bine, că l-am înnebunit cu țâțele mele. Câte poezii știi? Păi, n-am numărat. Când știi poezii care, însumate, să facă șapte zile de recitat, să-mi spui și mie. Poeții români, Eminescu, Coșbuc, Topârceanu, Arghezi; apoi Esenin, Petoffi, Shakespeare, Pușkin, Prevert, Lermontov, etc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]