1,090 matches
-
silueta neglijentă și ostenită a lui Laurie Fox, abia reușind să-și dezlipească tălpile de pe podea. Rămasă binișor În urma ritmului, se clătină lovindu-se de dansatorii din jur și În cele din urmă căzu la pieptul lui Crawford, cu gura Întredeschisă și ochii Încețoșați. Îi crescuse părul ca o blăniță neagră și pufoasă, Însă cicatricele Îi erau Încă vizibile, ca niște tentative eșuate de autotrepanație. Vesta soioasă Îi era pătată cu sîngele care-i cursese din nas și-i desenase conturul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
gesturi repezite pe turiștii, acum tăcuți, care se Îngrămădeau la mese. — O ducem la mașina mea, i-am spus. Vă duc acasă. Cel mai bine-ar fi să stea cu dumneavoastră de-acum Înainte... 26 Ultima petrecere Lăsînd ușa dormitorului Întredeschisă, Sanger mai rămase cîteva clipe s-o privească pe tînăra adormită, Înainte de a se Întoarce la mine. Gesticulă cu tăvița renală și cu seringa hipodermică pe care le ținea În mînă, de parcă se pregătea să-mi ofere o doză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
îndepărtară, pentru a duce vestea mai încolo, la cunoscuții din alte saloane, de la alte etaje ale Spitalului județean. O rafală de vânt, stârnită printre ramurile zburlite ale unui pin sfrijit, ce se întrezărea prin sticla murdară a unui geam, uitat întredeschis, din capătul culoarului, sublinie iminenta apropiere a zilelor sărbătorilor de iarnă. Timpul trece peste noi, peste toți, șușuind ușor, ca nisipul degradat și tocit de întrebuințare, ce țârcâie cu sincope, dintr-o clepsidră ponosită și ursuză. Peste ceva vreme, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
contura în întunericul lăptos, revărsat de o Lună nevăzută, care se ghicea prin noapte și prin ninsoare. Se deplasă, clătinându-se, către profilul întunecat, al unei porți de grilaj, sugerând o copcă zugrăvită pe bezna congelată a nopții. Poarta rămăsese întredeschisă în omăt, după pasajul unui necunoscut care intrase ori ieșise, pe acolo, ceva mai devreme. O străbătu, fără măcar să-și aducă aminte că, deasupra ei, de la inscripția ruginită în fier forjat, cu dispoziție în arc de cerc, se mai înșirau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lucru. Tot timpul mi-a fost teamă să nu ți se întâmple ceva pe acolo. Se îndepărtează puțin ca să-l poată privi lung, cercetător. Te simți bine? Adică, într-adevăr bine? Da, sunt doar un pic obosit. Din spatele unei uși întredeschise, apare Sofia Hagiaturian. Înaltă, bine făcută, încă frumoasă, cu un cap cochet de bucle castanii, arată vârsta nedefinită a femeilor obișnuite să viziteze de timpuriu saloanele cosmetice. Linia severă a costumului taior bleumarin completează perfect privirea albastră în spatele căreia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de rama parbrizului nu mai poate face nimic. Printre vâlvătăile puternice, vede trupul căpitanului neamț aplecat peste portiera mașinii. Cu mare greutate îl trage afară, cât mai departe de mașina transformată într-un rug incandescent. Rănitul geme ușor printre buzele întredeschise. Pometele drept este zdrobit și pierde sânge prin nenumărate răni. Nu trebuie să fii expert ca să-ți dai seama că trebuie să ajungă în scurt timp la un spital, altfel nu are nici o șansă. Se întoarce după Felix. Îl găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu fața în sus. Încremenește. Incapabil să scoată un sunet, își mușcă mereu buzele, nevenindu-i să creadă ce vede. Este Pătru, fratele lui mai mare. Are fața galbenă ca ceara, cu fruntea îmbrobonată. Abia mai suflă și printre buzele întredeschise se strecoară un fir subțire de sânge. E rănit la șold și umăr. Iovuț caută în sacul de merinde după un pansament. Uitase că nu mai avea așa ceva de mult. Scoate un ștergar și presează rana mare de la șold. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem mult Înainte, dereticasem În amîndouă Încăperile, deschisesem ferestrele), o auzii pe treptele de la intrare (fiica ei rămăsese la vorbe cu doamna Pavel) bătînd apoi la ușa masivă ce era Întredeschisă: - Bună dimineața, Îmi spuse rîzÎnd, În momentul În care mă ivii În canatul ușii deschise a camerei de la față. Ne dădurăm mîinile, veseli amîndoi, apoi ea, În hol fiind, se Îndreptă spre biblioteca ce se afla În fața ei, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timpul, se uită. Apoi către mine: Asta este domnule judecător! După aceea trecu În bucătărie cu doamna Pavel, recapătîndu-și liniștea dinainte. - Are dreptate! mă adresai domnului Pavel, În timp ca vocea profesoarei se auzi iarăși veselă prin ușa rămasă ușor Întredeschisă a bucătăriei. E adevărat: tot ce se Întîmplă e o crimă. Astea sînt dictaturile. Mii de nevinovați, unii numai pentru că au făcut parte din alte partide, fapte pentru care În țările lumii libere nimănui nu i se Întîmplă nimic, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din deserturi, care trăiesc mâncând viermi și lăcuste prăjite, se vor închina reginei mame... Ce idioțenie... Matilda, trezește-te!" Și îmi apropiai gura de a ei și începui s-o sărut, s-o mângâi netezindu-i tâmplele... Sărutam o gură întredeschisă, fierbinte, dar străină și fără respirație. Și o mare tăcere mă înconjura. "Matilda, îi șoptii, iar, luînd-o în brațe, iubita mea, hai, trezește-te (și în clipele următoare o iubii ca totdeauna pregătit să-i aud răcnetul de împotrivire, dar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu umflături la subsuori... fără decolteu... Picioarele... da, picioarele erau frumoase, cel puțin atât cât lăsau să se vadă poalele prea lungi, ale rochiei... Ochi negri, parcă prea mari, gură care, vorbindu-mi de cifre, încasări și plăți, rămânea adesea întredeschisă, ca și când privindu-mă s-ar fi simțit o secundă în prada unei amnezii, a unei curioase perplexități... "înțelegeți?", zicea revenindu-și, și vocea îmi părea că vine tot din lumea nedefinitului, era aproape și totuși departe, mi se adresa, și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
oprii. Mă uitai în dreapta și stânga, eu o luam, adică într-o parte, și ea în alta. Abia atunci parcă se trezi și deveni conștientă de o inconsistență provocată de ea însăși și se uită la mine cu buzele ușor întredeschise (perplexitate pe care începusem s-o cunosc) și zise cu un stins regret "Și cum, nu putem și noi să ne plimbăm puțin!?" Ca și cum nu ne-am fi plimbat! Ca și când n-ași fi invitat-o să luăm masa împreună! Era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Da, zisei, ce rafinament, am auzit, le prinzi în ei chiar svîcnirea vieții și o mănînci..." Ea chicoti și ca într-o fulgerare apăru și pieri surâsul ei fermecător, detașat parcă de restul chipului, ca să-i rămână apoi gura ușor întredeschisă, într-o perplexitate la fel de părelnică, protestând cu o brutalitate spontană, repede și ea reprimată: Da' de ce să nu-i mănânci, dacă bagi cuțitul în ei e o cruzime mai mică? Am mai văzut eu ipocriți care mănâncă miei tăiați și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în subtext pentru mine: dacă ploua așa de tare de ce tocmai pe o astfel de vreme ți-ai găsit să vii la mine?), gândind, în timp ce, fără să mă uit, îi vedeam chipul pătat de culori roșii-galbene și vineții, buzele ușor întredeschise, șiragul dinților, ochii mari, străini parcă de ea, de inocența întregului ei chip: adorabilă creatură! Apoi tare, scoțîndu-și mantila: Nici vorbă că nu ești o mică cerșetoare franciscană. Sauf le bourdonnement fatal..." "Quel bourdonnement?!" se miră ea senină, după care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chipului ei părea alterată și absentă, parcă adormită de istoria de pe pânză, al cărei sens îi scăpa, deși vroia să-l descifreze, intimidată de tăcerea sălii arhipline și de vitalitatea încrezătoare, energică, tumultuoasă, a eroului... Părea buimăcită, avea gura ușor întredeschisă, și ochii ei mari, cu gene negre, clipeau rar, somnolenți, împotrivindu-se parcă unei hipnoze pe care o respingea instinctiv, fiindcă nu accepta un truc atât de copleșitor, cu atâtea necunoscute. Ce era acolo? Ce vroia să i se spună
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu mine?" Înțelese că nu va scăpa ca de obicei. Singurul truc pe care îl folosi hotărîndu-se să gândească împreună cu mine fu să mă facă tot pe mine responsabil de răspunsul pe care îl va da... Rămase cu gura ușor întredeschisă, uitîndu-se în pământ... Se vedea că face un efort considerabil să exprime exact ceea ce era în ea, fără să mă înșele pe mine și nici pe sine... "Să ne căsătorim, murmură... Cum, pentru toată viața?!!" Și brusc se uită la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trecurăm dincolo. "Dealtfel, după o astfel de primire, nici n-avem ce să discutăm", zise Matilda după ce ne așezarăm pe scaune. Dacă vrei să mai stai cu Silvia..." "O clipă", o oprii și mă ridicai și trântii cu putere ușa întredeschisă care da în odaia grobianului farseur, domnul inginer Cucu, și a nevesti-sii, pentru care simții în secunda aceea simpatie, bine făcea că îi toca cu clămpănitul ei casant nervii lui prea groși... era ea pisăloagă, dar, vorba lui Caragiale, nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spre ușă. "Stai! tresări iarăși, și iarăși repetă: așa de repede ești gata să mă părăsești?" "Bine, stau", îi răspunsei și mă reașezai pe pat. Parcă se trezi, expresia i se schimbă într-un fel, ași zice, spectaculos, cu buzele întredeschise trase îndelung aer în piept și expiră parcă uluită: cum putuse să stea atâtea minute sub o presiune și nu murise? Dacă ar fi să mă sinucid, zise, cred că ași putea s-o fac oprindu-mi respirația. Știi, continuă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
diode se aprinseră, dar indicatoarele nu reacționară. Îl deplasa încet de la dreapta la stânga. ― Nimic. Nici o mișcare, nici un semn de viață. ― Înaintați, ordonă Gorman, dezamăgit. Hicks utiliza detectorul în timp ce oamenii lui îl acopereau. Trecuseră pe lângă niște încăperi și birouri cu uși întredeschise sau închise. Nimic nu-i aștepta în interior. Cu cât înaintau, cu atât le apărea mai clară importanța înfruntărilor care avuseseră loc aici. Mobilierul era răsturnat și foi de plastohârtie erau răspândite pe jos. Discuri magnetice de ordinator fuseseră călcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
spuseră nimic. Detectorul lui Hudson emise un bip care păru asurzitor pe culoarul pustiu. Vasquez se răsuci gata de tir. Caporalul și operatoarea de criblor schimbară o privire scurtă, Hudson dădu din cap și se îndreptă încet spre o ușă întredeschisă și ieșiră parțial din țâțâni. Era ciuruită de vibratoare, ca și pereții. Comtehul se depărta și Vasquez se apropie de ușa distrusă. O izbi cu piciorul, pregătită de tragere. Atârnată de capătul unui corset flexibil, o cutie de derivație se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe o parte, în lumina slabă a aparatelor. Fetița strângea capul păpușii la piept și observa printre pleoapele pe jumătate închise lucirea martorului de observare a brățării, legănată de mormăitul liniștitor al caloriferului. Femeia ieși din cameră. Îndărătul altor pleoape întredeschise, alți ochi se mișcau intermitent: unicul indice, demonstrând că locotenentul Gorman era încă în viață. Se puteau considera aceste semne ca o ameliorare a stării sale, un prim pas ezitant al ieșirii din paralizie totală. Ripley se aplecă deasupra mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
coborârii își pierduse simțul orientării. Încă o chemare sfâșietoare a lui Newt străpunse aerul. Mai slab? Nu-și dădea seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori vâscoase. Cea mai neînsemnată cavitate era o gură căscată și amenințătoare. Își aminti un amănunt: caporalul îi dăduse un obiect pe care ea i-l dăruise fetiței. ― Hicks, coboară la mine. Am nevoie de localizatorul brățării pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de niște pantofi mai solizi. Curând după asta, ieși din baie și traversă dormitorul. Pe când împingea ușa care dădea din dormitor spre restul casei îl auzi pe Enin spunând: - Da, domnule Lyttle, dar ce este o presupunere? Gosseyn lăsă ușa întredeschisă și rămase locului. Ascultând apoi vocea lui Dan Lyttle care explica definiția unei presupuneri, conform Semanticii Generale, se simți plin de respect... Sigur că da, gândi el - trebuia făcută această încercare. Ce influență putea avea asupra unui creier nematurizat încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
încercare. Ce influență putea avea asupra unui creier nematurizat încă și fără nici o recompensă de oferit - cuiva care avea tot ce-și dorea - nu știa clar. Dar se retrase, să nu fie văzut. Împinse ușa doar cât să fie puțin întredeschisă. Și ascultă: - Vrei să zici, de ce mă port așa? Vocea de copil era din ce în ce mai nedumerită. - Da. Era vocea lui Dan Lyttle. Mai adineauri ai venit aici și mi-ai comandat să-ți pregătesc micul dejun. Și eu l-am pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pe masa de la bar. Cu ajutorul super-creierului execută fotografierea. Și imediat o transmise și pe ea în lumea aceea înghețată. După aceea, închise ușor ușa în spatele lui. Și, în curând, trecea pe lângă secretară și ieșea prin ușa dinspre stradă, care era întredeschisă. În timp ce se îndrepta către ieșire, se gândea la un lucru căruia nu ar fi trebuit să-i dea nici un fel de atenție: spera că secretara domnului Gorrold era atât de bine educată încât să nu intre în biroul șefului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]