4,649 matches
-
că este împinsă prea departe, și greu de acceptat, dar în orice caz era singura ce mă putea satisface - și anume, mă întrebam dacă nu cumva în sufletul lui nu exista instinctul profund al creatorului pe care împrejurările vieții îl întunecaseră, dar care crescuse în țesuturile lui necruțător ca un cancer, până când în cele din urmă pusese stăpânire pe întreaga sa ființă și-l împinsese irezistibil la acțiune. Cucul își depune ouăle în cuibul unei păsări străine și când puiul iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
e adevărat, zise într-un târziu dna MacAndrew, înseamnă că lucrurile nu stau chiar așa de prost cum credeam eu. Dna Strickland îi aruncă o privire, dar nu spuse nimic. Acum era iarăși foarte palidă și fruntea ei frumoasă se întunecase și se încruntase. Nu-i puteam înțelege expresia feței. Dna MacAndrew continuă: — Dacă e doar un capriciu, o să-i treacă. — Amy, de ce nu te duci tu la el? zise cu oarecare curaj colonelul. Nu văd nici un motiv pentru care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
talent mocnit se poate dezvălui când cunoști pictori și scriitori a căror societate o căuta soția lui. Sau incompatibilitatea domestică putea duce la introspecție. O legătură amoroasă putea aprinde sub forma unei flăcări luminoase un foc care ar fi mocnit întunecat în fundul inimii lui. Cred că atunci aș fi zugrăvit-o cu totul altfel pe dna Strickland. Aș fi renunțat la faptele reale și aș fi prefăcut-o într-o femeie pisăloagă, sâcâitoare și obositoare, sau într-o bigotă ipocrită care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de aromele grele ale tropicelor. Păreau să posede o patimă sumbră numai și numai a lor. Erau fructe vrăjite pe care dacă le gustai îți puteau deschide poarta către cine știe ce taine ale sufletului, precum și către palatele misterioase ale imaginației. Erau întunecate de niște primejdii neașteptate, iar dacă le mâncai te puteai preface din om în fiară ori în zeu. Tot ce era sănătos și firesc, tot ce ținea strâns de relațiile fericite și de bucuriile simple ale oamenilor simpli se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
complet goală. Un miros subțire de ceară Îi pătrunse pe nări, odată cu acela mai puternic, de gogoașă de ristic, al cernelii. Acolo, Înăuntru, se aflau Înainte niște scrisori, pe care asasinul le luase. Această ipoteză era Întărită de o pată Întunecată dintr-un colț al traistei, lângă un fragment dintr-o pană de scris distrusă. În cufăr se mai găseau o riglă din alamă și un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
te Înconjoară, În afară de faptul că te-ai născut În mijlocul lor? Și apoi, câțiva florini În buzunar nu ți-ar prinde bine? Am auzit că numele tău apare nu doar pe filele poeților, ci și prin registrele cămătarilor. Priorul era din ce În ce mai Întunecat la față. Lângă el, Fecioara din Antiohia Își ridicase vălul. Încă o dată, trăsăturile ei enigmatice Îl impresionară adânc. Pentru un moment, avu senzația că era pe cale să spună ceva și că beteșugul ei era și el un truc. Dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
messer Alighieri. Era și timpul să ne Întâlnim. Așteptam o vizită din partea dumitale, dar probabil că treburile te-au reținut, Îi zise cu o undă de ironie. - Voi veni la timpul cuvenit, să nu Îți faci griji, Îi răspunse Dante, Întunecat la față. - Dar timpul cuvenit se apropie cu pași mari, știi? Suntem deja la idele lui august, Îi replică omul cu răceală. De pe chipul său ciupit de vărsat dispăruse orice urmă de amabilitate. - Domenico, Împrumutul meu e garantat de fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
proiectul unui tip anume de edificiu, ceva a cărui construcție Începuse. Îmi puteți spune, cu experiența voastră, la ce se referă aceste desene? Sau cărei funcțiuni i-ar putea fi menită o asemenea lucrare? - De ce vrei să știi? Dante se Întunecă la față. Făcu un pas spre pupitru, strângând din pumni. Cunoștea prea bine vălul de confidențialitate care acoperea orice activitate a breslei constructorilor și interdicția absolută de a se da În vileag ceva străinilor. Însă, acum, Comuna Florenței era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
avizul domniei tale, nu putem avansa dosarul către următorii priori... Lapo Salterello Împinse Încă o dată călimara spre el cu un aer sfidător. Dante sări În picioare, lovind cu mâna peste sticluța care se răsturnă, revărsându-și conținutul Într-o pată Întunecată pe masă. Apoi, În zăpăceala celor de față, se răsuci brusc pe călcâie și se Îndreptă spre ușă fără nici o vorbă. Cei cinci bărbați se uitau unul la celălalt, interziși. Apoi Lapo luă pana de gâscă și o Înmuie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l cac În Arno... Între timp Își agita brațele, hăcuind În dreapta și În stânga cu pumnalul pe care și-l scosese de la brâu. Părea adâncit Într-o bătălie cu umbrele, În timp ce masca lui grotescă devenea din ce În ce mai tragică. Și fața i se Întunecase, sub panașul fluturând de pe coif. Continua să tremure, pradă unei furii neînfrânate. Împunse cu degetul arătător de mai multe ori În pieptul poetului. - Mi s-a făcut lehamite de tovărășia Mizeriei. Când o să vină și vremea noastră, prietene? Apropo, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din garda republicană. Putea să cadă o zăpadă de-un metru, să plouă torențial, drumul putea să dispară sub clisă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi clovni, micul breton a ieșit din lâncezeală. A început să geamă și să-și reia litania cu „Ce?“. Buna dispoziție a lui Mierck a fost întunecată de chestia asta. Așa că, între două îmbucături de jumări, i-a spus în câteva cuvinte despre moartea tipografului, cu un aer de nepăsare. Micul breton, care nu știa, cum nici Despiaux nu știa, de altfel, a primit vestea ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
imortalizată în mijlocul unei pajiști presărate cu plante umbelifere, din acelea numite popular cununițe. Tânăra râdea. Era îmbrăcată în haine de țară și toată eleganța ei era pusă în evidență de simplitatea îmbrăcăminții. O pălărie cu boruri largi arunca o umbră întunecată pe jumătate din chipul ei, dar ochii și surâsul ei, strălucirea soarelui pe mâna sa ce ținea marginea pălăriei ridicate de vânt, toate acestea îi dădeau acelui chip o grație fermecătoare. Era o adevărată regină a câmpurilor. Cea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
stăpânească, să-l cunoască nici în apropierea, nici în depărtarea lui, doar că îl așteptau și îl chemau mult mai mult decât picioarele alea desfăcute și abandonate poveștii. Se simte stingherit de atâta frumusețe... Maestrul închide jaluzelele, în cameră se întunecă, nu vrea s-o mai vadă, lui îi place să povestească pe o lumină specială, care vine - reflector - din față, se așază la o masă mică de cafea, are la îndemână berea și ceașca de lut, stă pe covor, aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
stâlpii de telegraf care, în satul lui, rămăseseră de lemn, cuvintele, tonurile, miturile, culorile, cântecele, pe toate le simte acut și toate îl înviorează. Eliade e acolo, lângă el, așezat pe scaunul din dreapta... Departe, între nori, Muntele Kogaion crește greu, întunecat de cețuri, ascuns aproape, se vede numai dacă te uiți atent, pădurile sunt șterse și misterioase, ca și cum ar veni dintr-un întuneric cărunt. Bătrâna e la poartă, stă rezemându-și coatele pe stâlpul mic de înălțime, e îmbrăcată în hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să despachetați? — Cred că da. Hai, Burne. Amory s-a hotărât să mai șadă puțin pe treptele din față, așa că le-a urat noapte bună. În spate, unde se mai zărea ultima geană a asfințitului, marea tapiserie a arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
creierele noastre sclipitoare; pretindem că, prin faptul că suntem conștienți de prezența lui, scăpăm de soarta de a-i cădea În gheare. Adevărul este Însă că sexul sălășluiește chiar În miezul celor mai pure abstracțiuni, atât de aproape Încât ne Întunecă vederea... Acum te pot săruta, ceea ce am să și fac... S-a aplecat spre ea În șa, dar ea s-a ferit. - Nu pot... nu te pot săruta acum. Sunt prea sensibilă. - Atunci ești și mai proastă, a declarat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
decât pământul lipsit de credință. Parcă și acum șoptea despre galerele norvegiene ce brăzdaseră lumea apelor, sub stindardul cu figuri de corbi, despre navele de linie britanice, bastioane gri ale civilizației, ieșind cu toată forța aburului din cețurile unui iunie Întunecat În largul Mării Nordului. - Ia te uită! Amory Blaine! Amory a aruncat o privire spre strada aflată cu un nivel mai jos. Un automobil de curse scund se oprise la semafor și o față veselă, cunoscută, se ițea din spatele volanului. - Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ei cristalină se lovi de harpa unui înger absent. Undeva, pe Pământ, un puști negru de la N.A.S.A. sări în sus de bucurie - primise în sfârșit semnul că Există. Bucuria negrului străbătu pământul ca o rețea fină de mătase, întunecând ochii lui Zelea, care arseră ușa odăiței în două puncte mici și pătrunseră direct în inima adormitului Horațiu. Acesta auzi chemarea. - Aici sunt, Contesă, spuse Horațiu, făcându-și apariția printre corzile harpei. - Ai reușit! se bucură Contesa și îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și m-a invitat în cabinet; i-am spus cum stau lucrurile, că de fapt doctorii de la Filantropia o omorâseră cu bună știință, lăsând-o să zacă pe masă și neintervenind de teama represaliilor. L-am văzut cum s-a întunecat la chip, a smuls telefonul și a răcnit la procurorul general să mă lase în pace, să nu cumva să se atingă de mine. Apoi, respirând nervos, mi-a spus să mă duc acasă și să am grijă de copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
poate că și acest mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar imediat o să plece, așa că spune: pe mâine, azi mă grăbesc. Mâine avem multe de discutat, m‑am tot gândit la chestia cu atacurile. Aceste cuvinte întunecă impresia generală de limpezime pe care a făcut‑o astăzi bazinul Jörger; unde a fost lumină strălucitoare, acum e un întuneric mat pentru că Sophie a plecat, poate că pentru totdeauna, dar probabil că numai până mâine dimineață, la școală. # Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
edificiu luminos de tonuri, pe care gura arareori le poate emite cu o asemenea densitate. În mintea ei domnește întunericul faptelor inspirate de răul absolut, doar limba nu prea răspunde deocamdată comenzilor. Anni slăbește din ce în ce mai mult și ochii îi strălucesc întunecat pe fețișoara ei vrăjită, cum a citit Hans într‑un roman bogat în învățăminte. Dar câteodată te apucă groaza când vezi deznădejdea acestei generații oglindită în ochii Annei, care ochi n‑au în spate nici un zid, așa că grozăviile din exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
O cicatrice verticală. Dacă ar fi fost alungită pe orizontală, ar fi putut să Însemne o tentativă nereușită de sinucidere, dar așa, pe verticală, Îți dădea un sentiment ciudat. Am dat din cap și am luat sticla. Încă nu se Întunecase. Am dat pe gât o Înghițitură. Era bourbon, o marcă pe care nu o mai gustasem. Mi-a alunecat pe gât la fel de ușor ca un coniac. Pe când tocmai mă Întrebam de unde avea un bețivan o băutură așa de fină, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
îngrijorarea pe un ton teatral: — Poate vei reuși s-o convingi să cumpere una nouă, i-am zis. Am fost sigur că a înjurat în șoaptă înainte de a-mi spune să o urmez. Am mers de-a lungul aceluiași hol întunecat până la ușile duble ale salonului-birou. Frau Lange, bărbiile ei și câinele mă așteptau în același șezlong, cu excepția faptului că acesta fusese retapițat cu un material a cărui culoare nu te deranja la ochi decât dacă aveai o pietricică în ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
părea nepotrivit. Mergând cu mașina înapoi în Steglitz, am trecut pe lângă casa lui Rahn de pe Tiergartenstrasse, și cred că n-aș fi fost surprins să văd ieșind zburând pe ușa din față pe Femeia Stacojie sau pe Fiara Apocalipsei. Se întunecase când am pornit pe Caspar-Theyss Strasse, care se întinde chiar la sud de Kurfürstendamm, la marginea cartierului Grunewald. Era o stradă liniștită cu vile, care nu erau departe de a fi de-a dreptul arătoase și care erau în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]