9,278 matches
-
mi-am tot imaginat... Și asta-mi sugerează ce am de făcut. O să uit că pumnul care mi-o tot face praștie e al lui Bubbles - o să-mi imaginez că-i chiar al meu! Așa că mă holbez fix la tavanul întunecat și, în loc să mă amăgesc că dau la buci, ca de fiecare dată când fac laba, încerc să-mi închipui că dau la manivelă. Efectul se simte pe dată. Din păcate, însă, tocmai când ajung în punctul unde îmi doream, ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
biroul vamal, traversând grijuliu liniile În pantofii lui gri din piele Întoarsă, urmat de doi hamali Încărcați. — Mergeți departe? Până la capăt, spuse ea, privind deprimată dincolo de linii, de grămezile de bagaje, de lămpile aprinse din vagonul-restaurant, spre vagoanele care așteptau Întunecate. — Aveți cușetă? — Nu. — Ar trebui s-aveți cușetă, spuse el. La un așa drum lung... Trei nopți În tren. Nu-i glumă. Și ce căutați chiar la Constantinopol? Vreți să vă măritați? — Nu, din câte știu, râse ea marcată puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am ieșit niciodată afară din Anglia. Dar fusese suficient de educată ca să accepte responsabilitatea ori de câte ori și În orice formă apărea aceasta, Încât nu protestă În nici un fel. Deschise ușa și ar fi luat-o la goană pe pasajul lunecos și Întunecat dintre linii, În căutarea a ceea ce dorea bărbatul, dacă n-ar fi zărit cadranul unui ceas. — Nu mai e timp, spuse ea. Mai avem doar un minut până pornim. Întorcându-se, dădu cu ochii la capătul coridorului de o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
domnișoara Warren. Am prins-o! Domnul Savory tresări: — Despre ce-i vorba? Întrebă el. O durere de dinți? — Nu, nu, spuse domnișoara Warren. Simțea că-i este recunoscătoare pentru iluminarea care acum inunda mintea ei cu lumină, nelăsând nici un colț Întunecat În care doctorul Czinner s-ar fi putut ascunde de ea. — Un interviu atât de minunat, asta am vrut să zic. Văd deja modul În care să vă prezint. — Aș putea să văd șpaltul? — Ah, nu suntem o publicație săptămânală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de poștă, iar pe o a treia de sediul tribunalului. În acest perimetru pătratele deveneau tot mai mici, până când cuprindeau doar Închisoarea. Un mal stâncos se ridică de ambele părți ale trenului și lumina soarelui dispăru. Scântei roșii pe cerul Întunecat se loviră de fereastră ca grindina, iar Întunericul mătură vagoanele În timp ce trenul lung intră mugind Într-un tunel. Revoluție, se gândi ea cu harta Încă ridicată, ca să prindă lumina când va veni, asta și nimic mai puțin. Mugetul scăzu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele. Șopti „Sfântă Fecioară, cea plină de grație“, Împlântându-și călcâiele În zăpadă și agățându-se cu degetele. Salvat de marginea jgheabului, se ridică În picioare și râse ușor. Nu avea sens să te-nfurii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
două plecăciuni scurte. — Noapte bună, spuse el. Voia să-și exprime furia și dezamăgirea, dar tot ce a putut spune a fost: — Foarte interesant. Culoarul, luminat doar de un șir de becuri slabe, albastre, se Întindea cenușiu, vibrând printre cabinele Întunecate. Cineva se răsuci În somn și spuse În nemțește „Imposibil. Imposibil“. După ce Îl părăsi pe doctor, Coral Începu să alerge cât de repede putea, cu un geamantan În mână, Într-un tren care se clătina, așa că, atunci când o văzu Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la mesagerie. Lukici clătină din capul lui cu păr Încâlcit și jegos: — N-avem de unde să știm. Totuși n-aș fi surprins. Ei asta-i va fi Învățătură de minte. Funcționarul de la mesagerie Începu să chicotească. Ninici Își ridică ochii Întunecați, incapabili de altă expresie decât a sărăciei cu duhul, și Întrebă: — Care ea? În imaginația lui, telegraful Începu să vorbească cu o imperioasă voce feminină. — Ah, voi, soldații! spuse funcționarul de la mesagerie. Nu Înțelegeți nici jumătate din ce se petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trudise pe pământul altcuiva. În Split și, mai apoi, În Belgrad fusese pantofar și muncise pentru sine. Totuși existența anterioară și mult mai servilă, moștenirea sângelui de țăran maghiar, reprezenta pentru doctorul Czinner suflul unei culturi mai largi de pe aleile Întunecate și urât mirositoare ale Balcanilor. Era ca și cum un sclav atenian, devenit liber pe pământuri barbare, ar fi regretat puțin statuile, poezia și filosofia unei culturi la care nu fusese părtaș. Gara Începu să rămână În urmă. Prin fața lui treceau inscripții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
luă o revanșă ironică asupra doctorului, pentru că și el Începea să Împace evenimentele din ultimele zile și să se Întrebe unde anume greșise și cum se făcea că alții reușiseră. Văzu expresul În care călătoriseră sfâșiind ca o rachetă cerurile Întunecate. Ei se Încleștau de el prin orice stratagemă le stătea În putere, Înclinându-se când Într-o parte, când În cealaltă și schimbându-și punctul de sprijin când Încoace, când Încolo. Trebuia să fii foarte viu, foarte flexibil, să profiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
E bine pentru o fată, repetă el. Și În ultima vreme firma mi-a ocupat tot timpul. Dar când vânzarea asta se va fi Încheiat, adăugă el optimist, voi aranja ceva pentru ea. Taximetrul trase Într-o curte mică și Întunecată, În care se afla un container de gunoi, dar scările lungi pe care urcară erau luminate de ferestre largi și Întregul Istanbul părea să se scurgă pe sub ei. Puteau vedea Sfânta Sofia și Turnul Pompierilor și un canal lung, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mare și strălucitor, unde un pian, un bol de flori și câteva fotolii de inox erau scăldate În aerul galben-pal. Iată, Emma, spuse domnul Stein, l-am convins pe domnul Carleton Myatt să vină să te vadă. Nu existau colțuri Întunecate În Încăpere și n-aveai unde să te ascunzi de lumina blândă și generoasă, dar Dna Eckman făcu tot ce-i stătea În putință să se ascundă după pianul care se Întindea ca o platformă lustruită Între ei. Era mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am putut ține isonul. Toate glumele alea nu reușeau decât să mă deprime și mai mult. Nu consideram că țipetele și râsetele lui Lauren și Tinsley se potriveau cu Împrejurările. Tinsley m-a Înghiontit, dar, când mi-a văzut expresia Întunecată, plină de tristețe, păru să intre În pământ de rușine. — Doamne, scuze. Suntem groaznice, spuse ea, rușinată. Chiar atunci veni chelnerița, aducând trei pahare cu șampanie, salata și hamburgerii În miniatură. Lauren și Tinsley au Îndepărtat cu grijă chiflele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pat cu apă. Ăsta e cel mai nasol Crăciun din viața mea. Mie, pe de altă parte, Crăciunul mi se părea de basm. Nu Întotdeauna fusese așa. Pe vremea când eram celibatară, Crăciunul devenise de la an la an tot mai Întunecat, dar acum, această perioadă era minunată. Anul ăsta, blocarea traficului din oraș din cauza aprinderii beculețelor pomului de Crăciun din Rockefeller Center mi s-a părut Încântătoare, nesfârșitele cântecele cu „jingle-bell-jingle-bell-jingle-bell-PUBLIC ȚINTĂ“ din reclamele TV m-au umplut de atmosfera sărbătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
E pentru situații de urgență. —Mersi, dar eu nu iau pastile, am insistat. —Draga mea, nu fi jenată. Toată lumea la New York e drogată 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, șopti Marci, trăgându-mă Într-un colț mai Întunecat. Nu Botox-ul le netezește ridurile dintre sprâncene, ci medicația antidepresivă. — Vii sus? ciripi vocea lui Phoebe din spatele nostru. Avem masa de la fereastră... Ignorând-o pe Phoebe, am luat-o la picior pe ieșirea pentru caz de incendiu și apoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
apoi copilul care plânge toată noaptea. Dacă proprietarii rezistă destul, după încă o săptămână sună să povestească despre chipul care se reflectă în apă atunci când umpli cada. Un chip care se unduiește și se-ncrețește, cu orbitele ca niște găuri întunecate. În a treia săptămână apar umbrele-fantomă care se învârt pe pereții sufrageriei atunci când toată lumea e așezată la masă. S-ar putea ca și după asta să mai apară ceva, dar nimeni nu a rezistat și săptămâna a patra. Noului proprietar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pot zice că-mi pare rău. Capitolul 37 Vila Gartoller în lumina lunii, o casă în stil georgian cu opt dormitoare, șapte băi, patru șeminee - totul este pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o scară. Tavanul este atât de înalt, că ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unde mutilase atâtea piese de mobilier. E întuneric și depozitul este închis, dar atinge cu mâna un zăvor și spune o scurtă poezie, iar ușa se deschide încetișor. Fără nici o alarmă. Nimic. Hoinărim prin hățișurile labirintului de mobile, pe sub candelabrele întunecate, fără fire. Lumina lunii pătrunde prin acoperișul vitrat. — Vezi cât e de ușor? zice Helen. Putem să facem absolut orice. Nu, zic, ea poate să facă orice. Helen zice: — Mă mai iubești? Dacă vrea ea. Nu știu. Dacă zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la bord. Taci, mă Andrei, că am și eu niște resturi... Ți-i las aici, să știi! Ia te uită! Fă-o pe șefu la tine în cursă, nu la mine în restaurant! În drumul lui spre un colț mai întunecat, Mircea Emil se oprește lîngă bătrîna care se îngrijește de cățel. Frumos exemplar. E un Baset Teckel cu păr ras. Vă plac cîinii? Pasiunea mea. Cît are? Trei anișori. Merge la grădiniță? Bătrîna rîde, ca de o glumă bună. Mănîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zidită. N-am fost lăsat, ba mi s-a reținut și buletinul la intrarea în bloc; a trebuit să merg a doua zi pe Calea Rahovei, să-l primesc înapoi. Cel din dosul reflectorului, care m-a întîmpinat într-un birou întunecat, mi-a rîs în nas, informîndu-mă că femeia aceea fusese pe timpuri una din prostituatele Bucureștiului; după ce s-a despărțit de mine, a plecat să lucreze în portul Constanța, la o cantină. Cică umbla cu marinari... ea, care era nec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parte în cealaltă a compartimentului strâmt. Se opri și se uită la mine; avea o poziție ectomorfă, cu umerii căzuți. Semăna mult cu un jeleu în formă de pară, îmbrăcat de la Turnbull & Asher. Chipul îi ieșea în evidență pe fundalul întunecat, ca în fotografiile scoțiene retușate, în care un armăsar focos își ițește capul peste umărul personajului central. Se uită la mine și, pentru prima dată, am simțit în privirea sa altceva decât obișnuita aroganță. O sclipire de ură? Sau, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
stabilesc tabăra pe un teren din apropiere de Wincanton și participă la o serie de concursuri interactive, care au ca scop stimularea asimilării reformelor. — Și doctorul Margoulies chiar participă la o chestie din asta? Ghemuindu-se lângă telefon, pe coridorul întunecat, Bull își lăsă mâna să hoinărească încă o dată spre gambă, spre locul unde, contrar firii, se afla fofoloanca. Simțind buza despicăturii sub materialul pantalonilor, degetele lui încremeniră și apoi se retraseră. Oh, da, abia așteaptă... Stați așa. Văd că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
surprindă imaginea lui de sus. Și chiar așa făcu. Văzut de la același nivel, Alan Margoulies era o priveliște acceptabilă, ba era chiar drăguț. Avea un nas lung și subțire, sprâncene rectilinii, închise la culoare, ochi ușor bulbucați, dar foarte, foarte întunecați și o gură de femeie. Pielea avea o lucire de marmură și toate trăsăturile sale se îngustau spre vârf - degetele, lobii urechilor, bărbia. Era suplu și puternic, avea părul destul de lung, dat după urechi. Niciodată nu putea sta liniștit, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
momentele în care își lovea ritmic coapsele de fesierii lui Sybil. Nu doar o dată i se întâmplase ca, mișcându-se în același ritm cu femeia de sub el, să surprindă privirea vreuneia dintre reproducerile statuilor din Insula Paștelui, răspândite prin grădina întunecată, ale cărei orbite goale îi reproșează furioase amoralitatea. Cam așa stăteau lucrurile. În mintea lui Alan, dragostea pentru soția lui preluase rolul podelei din bufetul de la Euston Station: acela de a contracara pericolul de ejaculatio praecox. Dar oare va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]