KorAP: Find »[drukola/base=învârti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...314 >

7,848 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

în stil georgian. Aici mi-a propus să ne întâlnim ca să discutăm între patru ochi, într-un depozit de antichități. În acest labirint de mobile dăm tot timpul peste același birou în stil baroc, apoi peste același bufet neoclasic. Ne învârtim în cerc. Ne-am rătăcit. Iar Helen Boyle zice: — Ați mai spus cuiva despre cântecul ăsta mortal? Doar șefului meu. Și ce-a zis șeful dumneavoastră? Cred că a murit. Și zice: Ce ciudat! Cred că vă simțiți îngrozitor, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apucă zdravăn pe gagică de păr și o dă mai încolo. Cu mâna cealaltă scoate un telefon din buzunarul interior și-i deschide clapeta, zicând: „Alo!“. Pe toți or să-i găsească fără nici o cauză aparentă a morții, zic. Nash învârte degetul prin sosul de ceapă și zice: — Ăla-i blocu’ tău? Păi da, am mai zis o dată. Ținând-o în continuare de păr pe gagică, tipul cu favoriți zice la telefon: — Nu, iubito, zice, chiar acum sunt la doctor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Se urcă la loc și zice: — Ea era? Și tipul cu favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit prin mâncare. Și gagica de la bar zice: — Marty? Și tipul cu favoriți care stătea într-o rână pe bar alunecă pe podea. Nash se întoarce să se uite. Gagica a îngenunchiat lângă tipul de pe podea, cu mâinile larg deschise deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o haină de piele neagră m-a împins la o trecere de pietoni și mi-a zis: — Trezește-te, dobitocule. E verde. Cât ai clipi, în timp ce stau cu ochii ațintiți în spinarea tipului în haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se lovește de bordură, în aer; se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
doar un șef de departament, zic eu acolo, doar un mentor. Leslie Duncan a fost pentru mine ca un părinte. Al dracului să fie Oliphant, cu mâinile lui transpirate. Iute ca un fior, înghețându-mi șira spinării, descântecul mi se învârte în gând, iar numărul victimelor crește. Probabil că Oliphant cade pe podea sau alunecă din scaun. Iată că problemele mele cuagresivitatea ca un butoi de pulbere, explodează din nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic nu se schimbă. Nash

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din ușă-n ușă cu produsele Skin Tone. Nu m-am întors la muncă imediat, zice. Cred că s-a întâmplat, Dumnezeule, la vreun an și jumătate de la momentul... de la dimineața în care l-am găsit pe Patrick. Se tot învârtea prin parcul de rulote unde stăteau, îmi spune Helen, când a văzut o tânără exact ca femeia cu șorțul imprimat cu puișori. Aceleași flori de înmormântare uscate, aduse acasă de la capelă. Același pătuț gol. — Reușeam să fac bani frumoși din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie... Care nu sunt în stare să asculte... Descântecul mi s-a învârtit prin cap atât de repede, că nici nu mi-am dat seama. Aproape că adormisem. Ceea ce dovedește cât e de greu de stăpânit. Pot să ucid și în somn. După câțiva kilometri de tăcere, ceea ce oamenii de radio numesc „emisie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
oameni ar muri, nimic nu se schimbă. Domnule detectiv Danton, zic. Poate să-mi spună unde-l găsesc chiar acum? îl întreb. Numai piatra te lovește și bățul te altoiește, dar tot acolo ajungem. Cu iuțeala strigătului, blestemul mi se-nvârte-n cap, și legătura telefonică se întrerupe. L-am ucis pe mântuitorul meu. Pe detectivul Ben Danton. Iată cât de mult m-am îndepărtat de restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i amândoi obrajii cu mănunchiul de chei. O clipă mai târziu, încă un șuvoi de sânge. Încă un parazit sfârtecat. Încă un gândac de bucătărie mutilat. Și privirea lui Helen se ridică de la sângele lui Stridie către sturzii care se învârt deasupra noastră; cad unul câte unul. Penele negre scânteiază în irizații albastre. Ochii lor negri nu mai sunt decât niște mărgele împietrite. Stridie își ține fața în palmele pline de sânge. Helen privește în adâncul cerului, iar trupurile negre și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se numește distracție în zilele noastre. Pe deasupra noastră zboară un țipăt. Și o întrezărire a Monei. Este o roată de călușei cu o firmă strălucitoare de neon pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o firmă strălucitoare de neon pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care nu l-am omorât. Putea să fie foarte simpatic când voia. Alături de anunț, mânjită de noroi, stă fotografia unui alt top-model mort. Privind în sus către tiribombă, un cerc de tuburi fluorescente roșii și albe la capătul cărora se învârt scaunele doldora de oameni, Helen zice: — Pare fezabil. Un om oprește roata, și toate gondolele se leagănă în loc, în timp ce eu și Helen ne așezăm pe perna de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
însa. Helen îl ridică pe Patrick în mâini. Copilul ei, rece și albăstriu ca porțelanul. Înghețat și fragil ca sticla. Și aruncă prin cameră copilul mort, care se izbește cu un zăngănit de dulăpiorul de oțel și cade pe podea, învârtindu-se pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu-se, trupul lui se lovește de un colț al dulăpiorului de oțel și picioarele i se frâng. Patrick. Trupul fără mâini și fără picioare, ca o păpușă stricată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
albăstriu ca porțelanul. Înghețat și fragil ca sticla. Și aruncă prin cameră copilul mort, care se izbește cu un zăngănit de dulăpiorul de oțel și cade pe podea, învârtindu-se pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu-se, trupul lui se lovește de un colț al dulăpiorului de oțel și picioarele i se frâng. Patrick. Trupul fără mâini și fără picioare, ca o păpușă stricată, se învârte până se lovește de perete și i se rupe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu-se, trupul lui se lovește de un colț al dulăpiorului de oțel și picioarele i se frâng. Patrick. Trupul fără mâini și fără picioare, ca o păpușă stricată, se învârte până se lovește de perete și i se rupe și capul. Și Helen îmi face cu ochiul și zice: Haide, tati, n-are rost să te minți așa. Și eu zic: Du-te naibii. Stridie a pus stăpânire pe Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

îmbete de plăcerea focului. Domnișoara dorește ceva? Mulțumesc, nu întoarce fata privirea. Avem și cafea naturală, să știți o asigură chelnerul, înclinîndu-se, pornind spre bucătărie, unde Mihaela, bucătăreasa, pe cît de scurtă și de grasă, pe atît de ageră, se învîrte pe lîngă plită, întreținîndu-se cu șoferul, care soarbe dintr-o cană plină cu cafea aburindă. Încă trei jumătăți de pui spune Ovidiu intrînd. Dacă mai pică o cursă seara asta, rîde spre Andrei oameni ne-am făcut. Sultana intră ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cursă." *** La toate mesele se mănîncă pe săturate și se bea ceai ori cafea. Foarte puțini își permit să se atingă totuși de cele cîteva sticle cu băuturi străine. Chelnerul Ovidiu, soția lui și din cînd în cînd Pavel se învîrt printre mese adunînd farfuriile goale, aducînd altele cu mîncare, primind comenzi de cafele și ceaiuri, socotind în grabă consumațiile. Mai doriți ceva? întreabă chelnerul spre actor, luîndu-i farfuria goală din față. Da, o cafea. Ba nu, două precizează Iulian Barbu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
realitate?!... Stau uneori cu două-trei cafele în față, acasă, și lucrez; atunci, hop și ea! "Noi de ce n-avem?! Cutare are! Noi de ce nu facem?! Cutare face !" Păi, dom' Vlădeanu, eu mă-ntind cît mi-i plapuma. Soții colegelor ei învîrt mii de lei pe zi. Eu îmi permit seara asta să beau o sută de lei, o dată la o lună jumătate! Vino mai des prin restaurante și-ai să vezi cine le populează seară de seară. Mă pot compara eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aflat în mijlocul încăperii, apoi se apropie de el cu pași mărunți: Poftim! Cum să aud dacă-i închis?! Numai tu ai făcut-o, după ce-ai vorbit cu papițoiul tău aseară, să nu mai fii deranjată! exclamă, continuînd să se învîrtă prin cameră. Te rog să nu țipi spune Paula încet. Amintește-ți că tu închizi mereu telefonul cînd vii, să nu te deranjeze. Fără apropo-uri, știi! Tot îmi dai atîta peste nas. Mai bine... Mai bine ce? întreabă Paula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un sentiment de furie că bărbatul din fotoliu nu pleacă odată, să se poată arunca iarăși în așternuturi, să-și petreacă dimineața liberă după pofta inimii. Ai să întîrzii la raportul de gardă spune, scoțînd capul pe ușa băii. Radu învîrte mereu între degete țigara, îngrijorat de starea lui nervoasă, încercînd să abată într-un fel gîndul obsesiv. Glasul cu care Paula i-a reamintit de raportul de gardă îl irită și-i trimite în minte gestul nervos al ei, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
miră Ovidiu. Ai ars ast' noapte toate lemnele?! Ce-o să facem azi? Ce-i fi vrînd să facem? întrebă țăranul. Tăiem un copac saltă el dintr-un umăr, întorcîndu-se la scaunul său. Unul din copii s-a trezit și se învîrte pe lîngă taică-su, care se pregătește să-l ducă dincolo de porțiunea de zid, să-l așeze pe oliță. La întoarcere, mergînd pe jos, ținut de-o mînă, copilul se oprește nedumerit lîngă bătrînă, privește întîi mirat, apoi cu plăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i spui doamnei Matei că refuz." Hotărît să rămînă în cercetare, Mihai se îmbracă și pleacă spre oraș, gîndind că va trebui să treacă mai întîi pe la autogară, poate o fi ajuns cursa rapidă, să-și ia geamantanele. Vlad se învîrte înfrigurat pe peron. Vrea să intre la șeful autogării, să întrebe, dar se teme că, în zarva din biroul acestuia, intrarea lui ar spori scandalul. Privește spre brazii de peste drum și nu-i vine să creadă că zăpada a crescut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tatălui, începe să-l legene și murmură un "a-a-a", semn că vrea și el legănat. Sus în dormitor, Sultana și Mihaela dorm, învelite bine, să uite de foame. Pavel, ca unul care nu mai are ce face, se învîrte prin sala restaurantului, adunînd ceștile de ceai. Cînd ajunge prima dată în ușa bucătăriei, văzînd-o pe Letiția cum spală, ca o fetiță pusă la muncă de părinți vitregi, i se face milă; dar la a doua trecere, rotunjimea formelor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]