8,164 matches
-
ca pe niște bucăți de carne crudă, apoi scuipă jar până în magaziile chelăriei. (Starețul nu a cunoscut niciodată cum arde a secetă esofagul în postul mare.) Acareturile se topeau unul câte unul. ("Bogățiile ard cu flacără albastră în noaptea de Înviere", spunea mămuța Lențuca). Livada își cocea merele la lumina lunii. În mijlocul bisericii, două umbre aprinse se țineau de mână. Desculț, dansul pe jeratic este invocarea supremă: "Doamne, coboară din cer și vezi, și cercetează viața aceasta pe care a plantat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din cap, jidani împuțiți! Părinte stareț, în biserică, cuviosul Petru saltă ca un nebun deasupra focului cu icoana Fecioarei în brațe și flacăra nu-i arde și fumul nu-i înăbușă. Minune, părinte stareț, peste ei coboară focul ca la înviere și focul este numai lumină. Minune este că nu te-am aruncat în iaz mâncare la pești, când ai violat fata pădurarului! Secătură! Dacă era minune, nu ardeați ca niște șobolani! Dați-i drumul și mi-l scoateți afară! Presimt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Maria Magdalena”. Ce ne spun Mărturiile evanghelice? Sub numele „Maria din Magdala” sau „Maria Magdaleana” (aceasta este forma corectă din punct de vedere istoric), faimosul personaj apare în patru momente-cheie: în preajma lui Isus, la răstignire, la punerea în mormânt, la înviere. Le vom analiza cu atenție, insistând asupra diferențelor pline de tâlc ale evangheliștilor. În Luca 8,1-3 se spune 4: și a fost așa: puțin timp șse subînțelege chronoiț după aceea, el a început să umble prin fiecare oraș și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
episodului răstignirii, cu excepția unuia singur: Maria Magdalena. În cazul ei există concordanță unanimă. Această unanimitate merită interpretată, chiar dacă la nivel strict ipotetic: e posibil ca Maria Magdalena să fi fost singurul martor al răstignirii dintre discipoli (așa cum va fi la înviere); pentru a da însă greutate și credibilitate mărturiei, evangheliștii au adăugat câteva nume de femei, mereu altele de la o evanghelie la alta. Aceeași observație este valabilă cu privire la episodul „punerii în mormânt”: Matei (27,39) o citează fără ezitare pe Maria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
special pentru „prințul apostolilor”, este o reconfirmare a elecțiunii în ciuda greșelii sale. Petru nu trebuie să deznădăjduiască; și el, ucenicul care și-a renegat Învățătorul de trei ori într-o singură noapte, merită să se bucure de vestea bună a învierii laolaltă cu ceilalți ucenici (cu nimic mai curajoși decât Petru, fie spus între paranteze). Luca, așa cum făcuse în scena răstignirii, nu citează nume, dar se subînțelege că sunt prezente la mormânt femeile din preajma lui Isus, care-L urmaseră tocmai din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se întorc la ai lor”, fără a-i acorda nici o atenție Mariei Magdalena. Vin, văd și pleacă! În timpul acesta, Maria Magdalena așteaptă la ușa mormântului, „afară”, precizează textul, și „plângând”. și pe când plângea, s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
disperată la gândul că trupul Mântuitorului fusese strămutat din mormânt. Scena poate fi interpretată în două sensuri, unul nefavorabil, altul favorabil Mariei Magdalena. Favorabil: femeia ajunsă în fața mormântului descoperit își dă seama că Domnul a dispărut, dar nu pricepe taina învierii. Îi cheamă pe cei doi discipoli, care, văzând giulgiurile împrăștiate, „au crezut”, adică și-au dat imediat seama că Scriptura s-a împlinit. Îndată ei pleacă, lăsând-o pe Maria Magdalena la ușa „tainei învierii” tot atât de perplexă și de încețoșată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dispărut, dar nu pricepe taina învierii. Îi cheamă pe cei doi discipoli, care, văzând giulgiurile împrăștiate, „au crezut”, adică și-au dat imediat seama că Scriptura s-a împlinit. Îndată ei pleacă, lăsând-o pe Maria Magdalena la ușa „tainei învierii” tot atât de perplexă și de încețoșată ca la început. Ea nu-și dă seama, plecând de la indiciile din mormânt, că Isus a înviat din morți. Stăruința ei înlăcrimată va fi însă recompensată: Isus Însuși i Se arată pentru a o consola
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de lectură, Maria Magdalena face pereche fără doar și poate cu Toma Necredinciosul, care devine protagonistul părții a doua a capitolului 20 din Evanghelia lui Ioan. Prin urmare, am avea de-a face cu doi „necredincioși”, care nu admit realitatea învierii lui Isus decât după ce Acesta li Se înfățișează personal. O asemenea interpretare, chiar dacă plauzibilă, ar trece cu vederea sau ar minimaliza dintr-un foc două elemente importante, și anume: a) unicitatea întâlnirii dintre Maria Magdalena și Isus; b) misiunea kerygmatică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
misiunea kerygmatică, de urgență, pe care Acesta i-o încredințează: „Mergi la frații Mei și spune-le...”. Ultimul indiciu ne arată limpede că apariția lui Isus nu are drept unic scop consolarea ucenicei și „ratificarea”, dacă putem spune așa, a învierii, ci presupune un „mai departe” în registru misionar. Optez pentru această a doua interpretare a episodului, întrucât ea consună cu rolul jucat de Maria Magdalena de-a lungul întregii activități publice a lui Isus: de ucenică fidelă până la capăt, martor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus la Tatăl. În sensul acesta Părinții latini au numit-o „apostol al apostolilor”. În fine, trebuie subliniat rolul privilegiat, unic pe care Maria, o femeie din marginea grupului principal de apostoli-bărbați, îl joacă în episodul-cheie al vieții lui Isus: învierea. Dacă admitem că primul martor ocular al învierii lui Isus, primul personaj cu care discută Isus, abia înviat din morți și încă neurcat la Tatăl, este Maria Magdalena, realizăm adevărata importanță a personajului. Importanță speculată în sens invers de un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
au numit-o „apostol al apostolilor”. În fine, trebuie subliniat rolul privilegiat, unic pe care Maria, o femeie din marginea grupului principal de apostoli-bărbați, îl joacă în episodul-cheie al vieții lui Isus: învierea. Dacă admitem că primul martor ocular al învierii lui Isus, primul personaj cu care discută Isus, abia înviat din morți și încă neurcat la Tatăl, este Maria Magdalena, realizăm adevărata importanță a personajului. Importanță speculată în sens invers de un Renan, de pildă, care, pentru a anula istoricitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus, primul personaj cu care discută Isus, abia înviat din morți și încă neurcat la Tatăl, este Maria Magdalena, realizăm adevărata importanță a personajului. Importanță speculată în sens invers de un Renan, de pildă, care, pentru a anula istoricitatea învierii, nu ezită să-și declanșeze o criză de misoginie: cum putem crede într-o înviere al cărei singur martor e o femeie mitomană și fantezistă? Reacția violentă a istoricului agnostic ne pune dintr-odată în fața imensei responsabilități pe care o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la Tatăl, este Maria Magdalena, realizăm adevărata importanță a personajului. Importanță speculată în sens invers de un Renan, de pildă, care, pentru a anula istoricitatea învierii, nu ezită să-și declanșeze o criză de misoginie: cum putem crede într-o înviere al cărei singur martor e o femeie mitomană și fantezistă? Reacția violentă a istoricului agnostic ne pune dintr-odată în fața imensei responsabilități pe care o poartă umerii firavi ai acestei „mironosițe”: ea a fost martorul privilegiat al învierii, temelia pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o înviere al cărei singur martor e o femeie mitomană și fantezistă? Reacția violentă a istoricului agnostic ne pune dintr-odată în fața imensei responsabilități pe care o poartă umerii firavi ai acestei „mironosițe”: ea a fost martorul privilegiat al învierii, temelia pe care stă Credo-ul creștin. Căci, așa cum va spune apostolul Pavel în Prima Epistolă către corinteni, dacă Isus n-a înviat, zadarnică este credința noastră. Învierea trimite așadar în mod obligatoriu la figura Mariei Magdalena. Diferența dintre ea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
poartă umerii firavi ai acestei „mironosițe”: ea a fost martorul privilegiat al învierii, temelia pe care stă Credo-ul creștin. Căci, așa cum va spune apostolul Pavel în Prima Epistolă către corinteni, dacă Isus n-a înviat, zadarnică este credința noastră. Învierea trimite așadar în mod obligatoriu la figura Mariei Magdalena. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i se arată în acest interval-unicat cuprins între învierea Sa și urcarea la Tatăl. Discipolilor li se arată după ce urcă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
către corinteni, dacă Isus n-a înviat, zadarnică este credința noastră. Învierea trimite așadar în mod obligatoriu la figura Mariei Magdalena. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i se arată în acest interval-unicat cuprins între învierea Sa și urcarea la Tatăl. Discipolilor li se arată după ce urcă la Tatăl. Nerăbdarea de a-și întâlni Părintele ceresc este reprimată preț de câteva momente pentru o conversație en tête à tête cu ucenica Sa preacredincioasă. Scena ioaneică, unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca în Luca, și apoi I Le șterge cu părul, precum femeia păcătoasă din Luca. Iuda se revoltă, dar Isus îi răspunde că femeia a făcut asta gândindu-se la apropiata Sa înmormântare. Tot Ioan, în 11,2, introducând episodul învierii lui Lazăr, vorbește despre Maria ca despre „cea care L-a uns cu parfum pe Domnul 9 și care I-a șters picioarele cu părul ei”. E limpede că sursa lui Ioan a fost Luca, dar cu elemente originale decisive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Părinți și preluată apoi de tradiție până aproape de zilele noastre, nu este justificată, dar, așa cum am văzut, nici întâmplătoare. Ea își are temeiul în elementele sugerate într-un fel sau altul de evanghelii. Tradiția a îmbogățit biografia martorului privilegiat al învierii Domnului speculând câteva aluzii risipite ici-colo și omonimia (mai mult de jumătate dintre femeile prezente în evanghelii se numesc Maria). Grigore cel Mare Nu voi stărui asupra exploatării patristice a figurii Mariei Magdalena. Am ales doar câteva mostre relevante. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
suprapune personajele, pe de altă parte, el interpretează în cheie morală, mai precis imorală, posedarea Mariei Magdalena. Imaginea pe care acest papă o oferă despre ucenica lui Isus, o femeie slabă, ezitantă (stă la gura mormântului și nu crede în înviere etc.), dar care se va bucura de dragostea și milostivirea Mântuitorului, va străbate Occidentul până târziu, în secolul XX. Există vreo rațiune specială dedesubtul acestei recreări a imaginii Mariei Magdalena ca desfrânată pocăită și convertită? În lipsa unor elemente decisive care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
neînsuflețită și, alături de ea, copilul sugar. Din sânul femeii continuă să curgă lapte cald, proaspăt. După aceasta, principele ajunge la Petru, care-l ghidează în pelerinaj prin locurile sfinte din Palestina, arătându-i pe rând locurile nașterii, misiunii, răstignirii și învierii lui Isus. Pelerinajul durează doi ani. La întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele își abandonase familia. Coborând, îl întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se trezește ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a tradițiilor risipite ici-colo în lumea occidentală medievală; cel mai complet colaj, dacă putem spune așa. Toate ingredientele sunt prezente: familia putred de bogată, care-i cuprinde pe Lazăr și pe Marta din Betania; desfrâul; ungerea picioarelor lui Isus; convertirea; învierea lui Lazăr; mărturia învierii. Partea a doua a legendei, călătoria spre Marsilia și minunile săvârșite, calchiază în bună măsură „Viața Mariei Egipteanca”: retragerea în pustiu; conviețuirea cu îngerii; penitența; revelația finală. Episodul miracolului produs asupra soției principelui va lega pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în lumea occidentală medievală; cel mai complet colaj, dacă putem spune așa. Toate ingredientele sunt prezente: familia putred de bogată, care-i cuprinde pe Lazăr și pe Marta din Betania; desfrâul; ungerea picioarelor lui Isus; convertirea; învierea lui Lazăr; mărturia învierii. Partea a doua a legendei, călătoria spre Marsilia și minunile săvârșite, calchiază în bună măsură „Viața Mariei Egipteanca”: retragerea în pustiu; conviețuirea cu îngerii; penitența; revelația finală. Episodul miracolului produs asupra soției principelui va lega pentru totdeauna numele sfintei de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acest apel testamentar Isus recunoaște locul privilegiat al Mariei Magdalena în rândul ucenicilor: după urcarea Sa la cer, aceasta îi ia locul pe pământ. 6. Maria Magdalena este singurul ucenic prezent la răstignire, apoi la punerea în mormânt și la înviere. Aflându-se în apropierea crucii, ea vede sânge amestecat cu apă țâșnind din coasta lui Isus, sânge ca dar al iubirii, iar apă ca simbol al Duhului Sfânt. În Sinoptice, ea mărturisește despre reala îngropare a Domnului; aici, mărturia ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dacă vreau ca el să rămână până la sfârșit, ce te privește pe tine? Comunitatea se arată înfricoșată, fie de eventualitatea morții, fie chiar de moartea deja survenită a Mariei Magdalena, întrucât ea singură deținea, din gura lui Isus Însuși, taina învierii Sale. Odată cu ea riscă deci să dispară martorul privilegiat al celui mai important eveniment din istoria creștinismului. 8. Opoziția Petru/„ucenicul iubit”. De Boer invocă unele texte gnostice, în care opoziția dintre Petru și Maria Magdalena apare la lumina zilei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]