4,027 matches
-
substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul. Aceasta era singura explicație pe care mintea sa i-o sugera dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât să Închine steagul În fața ipotezei unei epifanii diavolești. Trebuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scurtcircuitat. Acefal și orb ce sunt: cum de nu mi-am dat seama de la Început? Sigur că exista un detaliu care nu se potrivea În nici un fel cu restul tabloului, era vizibil, sărea În ochi de la o poștă: Kapala! Am țâșnit de pe pat și, timp de câteva minute, m-am Învârtit surescitat prin dormitor. Tibet... India... Amazonia... Pirinei... Iar la sfârșit, aruncat neglijent, Kapala - orașul unde inițiații plasează capitala Sfântului Regat Shamballa, legendarul ținut subpământean În care s-ar fi adăpostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câteva zeci de secunde, am rămas indecis și temător În fața intrării. Prin amestecul febril de gânduri care-mi asaltau creierii, unul se Încăpățâna să revină, deși rațiunea care-mi mai rămăsese insista să-l alunge Înapoi În improbabilul din care țâșnea: poate că ușa era deschisă. De ce nu? Până la urmă, m-am hotărât să Încerc - n-aveam nimic de pierdut, În fond. Drept este că nici ce-aș fi putut câștiga nu-mi era clar, totuși, În pofida eșuării tentativelor anterioare, ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ba vorbind una, ba ferindu-se să vorbească despre alta, cei doi călugări înaintau prin stepă, apropiindu-se de hotarele Moldovei. în urmă-le, la răsărit, tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas de spaimă: — Bine-ați venit în Moldova, da’ stați pe loc! Mâinile sus! Buimăcite, fețele bisericești ridicară mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Auzind aceste vorbe, calul sforăi cumplit, se înălță în două picioare, căzu pe spate, dar se ridică imediat și-o luă la galop spre un lan de grâu din apropiere. Se opri o clipă la marginea lanului, adulmecă și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o splendoare să-l privești; înalt, cu glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
GHICI CINE VINE LA PRÂNZ „Deh” vru să spună Metodiu, când de-afară se auzi crescând tot mai lămurit un galop de cai, apoi niște nechezaturi, ca și când caii ar fi fost frânați brusc. Hangiul încremeni, cu urechile ciulite, și deodată țâșni spre tejghea, o sări cu uimitoare ușurință, scoase rapid un șir de pahare mari de sticlă, se pieptănă în ciobul de oglindă ce-l avea în spatele stacanelor și, din câte băgară de seamă călugării, își dezveli de două-trei ori dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
surtucul de nobil venea ca turnat, cu păr cârlionțat ascuns în întregime sub peruca veche dar curată, cu o săbiuță încovoiată la șold, cu pulpe vânjoase din care tresărea din când în când un mare potențial, cu o privire severă țâșnind de sub streașină virilă a frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari, cu multe inele pe degetele lui scurte și vibrânde, cu gâtul gros prin ale cărui încordate vene nobilarul sânge albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
viteaz”. „Așa mă gândesc și eu, signora”. „Să te târăști deseară până la mine, la un păhărel de rom”. „Mă voi târî, signora”, răspunse bustul. în sfârșit, gondola trase în fața unei case cu trei etaje. De la o fereastră a etajului doi țâșni deodată un câine, care făcu o voltă în aer și intră perfect perpendicular cu trupul în apă, la doi pași de gondolă. Câinele înotă puțin, apoi ieși pe chei, scuturându-se, și intră în casă. — E opt și jumătate - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
opt și jumătate - zise signora Maxima, văzând nedumerirea celor doi călugări. La ora asta, don Peleto, doctorul, își spală câinii. într-adevăr, la fereastra cu pricina, apăru doctorul. O salută cu deferență pe signora, apoi fluieră scurt. Peste umărul lui țâșni atunci un al doilea câine, un ciobănesc, mare, care însă nu calculă prea bine traiectoria și căzu în apă cam într-o parte, schelălăind ușor. Doctorul făcu o mină nemulțumită și fluieră într-un fel deosebit. Apăru iarăși primul câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nemulțumită și fluieră într-un fel deosebit. Apăru iarăși primul câine care intră în apă ca o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu destulă precizie pentru starea în care se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte cu sabia scoasă. Din tinda casei țâșni o femeie despletită, grăsuță numai în cămașă. Atamanul voi să se repeadă spre ea, dar deodată încremeni. încremeni și femeia uitându-se la el. — Vasia, tu ești? - bâigui ea. V-ați și întors? Apoi, ca printr-un vis urât auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în piept, se hotărî să-și continue lentul marș cu arma pregătită și cu piedica trasă. Îl mai despărțeau doar ceva mai puțin de doisprezece metri de obiectiv, când, din spatele unei stânci aflate la vreo patru sute de metri în fața lui, țâșni o flacără și, înainte să reacționeze, un glonț de calibru mare îi străpunse inima. Ce-a fost asta? întrebă de îndată Mecanicul. Numărul doi, ce s-a întâmplat? Numărul doi, răspunde! Dar nici de data asta nu primi vreun răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să respire și să-și liniștească bătăile inimii, își duse pușca la ochi, își ajustă luneta și trase repede douăsprezece împușcături. Cel puțin cinci gloanțe nimeriră ținta, perforând tabla groasă de oțel și făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni țipau, blestemau, alergau și trăgeau cu armele. Nu erau deciși ce să facă: să încerce să-l lichideze pe agresor sau să caute să ajungă la butoi ca să împiedice scurgerea prețiosului lichid - dar Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
iară el bogat...“ cînta tanti Marie și mama mare făcea terț. Parcă te și plictisești de la o vreme de atîtea imagini plămădite dintr-un fum alburiu, parcă derulezi negativul unui film, parcă umbli fastuos pe Calea Regală și salamandre speriate țîșnesc din Încîlceala de tulpini tiranice care ștrangulează ruinele. Vezi bătrîni costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-a terminat.“ — Eh, cucoană, dacă dumneata lenevești În pat și te boiești pînă la zece În fața oglinzii, cum vrei să găsești ceapă? Amuțesc. Omul Își vede mai departe de treaba lui, stivuiește lăzile goale În hăulitul cîntecelor oltenești care țîșnesc dintr-un tranzistor ascuns după borcanele de roșii În bulion. Pe grămada de morcovi se Întinde somnoros un motan tărcat. Ăstuia nu-i spune că lenevește. Plec hotărîtă să nu mai cumpăr niciodată nimic de aici. Dar după cîțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lui neștiutoare, cum ființe secrete ar lăsa peste noapte dîre de roți și de lanțuri pe nisipul neted. El se coace Încă, se rumenește, respiră aburul tainic Împresurat de limfe materne, moi, opace, văluri de fecioare promise, În curînd va țîșni afară În lumină ca un gheizer, ca o coloană sonoră făcînd aerul să se gudure, trezind culorile amorțite ale obiectelor. În această noapte În care șoapta mea Îi desenează talpa piciorului, În această noapte În care o tînără femeie Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un nu, În locul lui da, un firișor verde de fiere alunecîndu-i În colțul gurii. Așa te vreau. Se clatină pe picioare nesigure În strigăte de Îmbărbătare „Tu ești singurul element solid pe care se sprijină invidioasele spații, ești arborele vieții țîșnind În sus ca un gheizer sfîșiind cerul“ și acolo În urma uitată printre resturile pădurii carbonizate burta căscată a lupoaicei, țîțele ei calde Încă stropind mărăcinii cu lapte. Dragoste. Singurătate... această liniște care-mi acoperă gîndul lui. Și scena iatacului. Actul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia Să te culci cu fina-n pat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia CÎțiva vlăjgani În maiouri marinărești o scot pe nașă din salonul unde vocea lui Elvis țîșnită din casetofon calcă pe creștetele cîtorva bătrîne pînă le culcă testele pe mese. Nașa, În rochia ei purpurie, asudată toată de parcă și-ar fi strivit două roșii la subțiori, e urcată pe acoperișul haznalei În aplauzele și răcnetele generale. CÎțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate, ca un oraș fără reclame. Apăsătoare și alienantă și atunci o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități refulate vrînd să țîșnească afară ca un munte al trupului și să fie văzut. Așa s-a născut „Cocoșatul“. O poreclă la fel ca „Piticul“, ca „Pricopsitul“, ca „Gâdea“, ca „Ciungul“. O poreclă e de fapt o reclamă prin care produsul este recomandat scoțîndu-i-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un carnaval straniu ca un pustiu cu dune egale, uniforme, așteptînd simunul Într-o Încremenire aparentă și dedesubt doar oase albe, desprinse din legăturile unui mecanism care fusese programat să se miște, să acționeze, să străpungă planceta neîncăpătoare și să țîșnească afară În libertatea verde, În oaza mirifică unde buzele ating apa promisă și sorb cerul... iartă-mă, doamnă Oprișan, că nu pot mesteca vorbele tale, ai să-mi spui că În acest carnaval nu ne deosebim prin nimic, măcar să păstrăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în brațe și l-am cărat la etaj. Nu am mai avut putere să-l azvârl cumsecade. A căzut peste Avram și s-au răsturnat împreună. Discul a continuat să se învârtească, pe jumătate înfășurat în pânză iar din sac țâșnea pe caldarâm un lichid roșu. Atunci vedeam prima oară așa ceva. M-am apucat de balustradă, privind cum pulsa umbra sacului și cum se scurgea din el sângele de pisică, apoi am leșinat. M-am trezit în gang, cu genunchii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și capul i s-au întins cuminți de-a lungul scândurii cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai mult noroc. M-oi fi mișcat. Sau mi-a tresăltat inima. S-o sperii pe mă-ta, nu pe mine! a urlat omul și m-a lovit peste față de am căzut pe jos, printre manechinele împușcate. Sângele mi-a țâșnit din nas peste ele. Ca recompensă pentru cele luate, m-au cărat și pe mine cu ei, ca să mă dea a doua zi la institut, dacă o mai fi existat. Au căzut de acord că nu puteam fi decât copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
corpul pe scări. Partea din spate a capului începuse să i se înroșească, un roșu foarte deschis. Când mi-am strâns destul curaj să mă uit, am urcat pe scări până la el. Îl împușcasem deasupra cefei, unde începea gâtul. Sângele țâșnea în răbufniri scurte și curgea de pe hol până pe treapta de sus, unde făcea o băltoacă nouă într-una dintre zonele adâncite care se formaseră de la prea mult umblat, și se adăuga sângelui întărit al mamei din noaptea de dinainte. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]