1,005 matches
-
nelocuite, sus spre nord, cârâie un corb. Scrutez cerul, Însă e prea departe pentru a putea fi zărit. Străbatem o milă din acest ținut sever, pe urmă urcăm pieptiș un deal, trecem printr-o spărtură dintr-un vechi gard de țarc și ne continuăm suișul; ajungem În cele din urmă pe o creastă rotunjită care duce spre nord către un turn mătăhălos, o balegă uriașă de stâncă primară, Longford Tor. La picioare, o altă vale mohorâtă, pe urmă, succedându-se cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
știe că nu o va stăpâni niciodată; parțial din cauza propriilor neputințe, parțial pentru că există timpuri verbale pe care limbajul oamenilor mai trebuie Încă să le inventeze. Rătăcim dintr-o dumbravă În alta. Una spre sud este acum Împrejmuită de un țarc, pentru că Societatea pentru Conservarea Naturii dorește să observe ce efect va avea Împiedicarea pășunatului oilor de Moorland, a boilor și a poneilor sălbatici. Vegetația la nivelul solului este mai deasă, cu mai mulți arbuști; probabil că În urmă cu secole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
nutrii ce, e adevărat, se dezvoltaseră extrem de iute, ajungând cam de mărimea unor lupi, însă se ivise problema apei și-a bazinului unde înotau, devenit neîncăpător. Se adăugase la aceasta și un incident întâmplător (un îngrijitor a uitat deschis grilajul țarcului unde se zbenguiau ele și, până s-a dat alarma, nutriile au intrat în centrul de comandă și-au devorat telegrafistul de serviciu), ceea ce a grăbit sistarea experimentului și trimiterea în cosmos a celui de-al doilea lot, cu profil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lângă un sat numit Succoth, zicea el, un loc care fusese bun cu el atunci când făcuse drumul invers, spre nord. Frații mei au cercetat pământul și au aranjat un loc sigur pentru noi. În câteva zile, deja se puteau vedea țarcuri și grajduri pentru animale și un cuptor de pământ de toată frumusețea, suficient de mare să poți face în el și pâine și turte. Am rămas acolo doi ani. Drumul de la casa lui Laban îmi dăduse gustul schimbărilor și rutina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să se culce. Oamenii erau triști. Fiecare se duse în coliba sa, culcîndu-se apoi pe împletiturile de ierburi și acoperindu-și trupul cu pânza groasă. În scurt timp, cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea grea a vitelor din țarcul înalt și uneori urletele depărtate de șacali. Dimineața era încă destul de departe, când tot satul fu trezit de strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre cer. Ochiul zeului nu se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca un pămătuf de pene mari. Erau curmalii. Într-un loc deschis, ca o poiană, zări așezate în cerc o mulțime de colibe rotunde cu acoperișul ascuțit. În mijlocul lor era altă colibă, mai mare. Într-o parte se întindeau câteva țarcuri în care mugeau vite. Copii goi și slăbănogi, cu burțile mari și piciorușele ca niște bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o mie de corturi. Celelalte două sate mai mici găsite în aceeași oază au rămas pustii; locuitorii au fost aduși în tabăra cotropitorilor. Lângă tabără, dulgherii armatei, purtând și ei pieptare și coifuri militare, înjghebară din cea dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum gard și păzeau cucerirea vitejilor atlanți. A doua
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făgăduit că n-are să-i ucidă? - Nu mi-a făgăduit nimic. Nici nu mi-a răspuns. - Și ce faci acum? - Ce să fac? Am să-i aleg pe cei vrednici și ageri. Altceva nu pot să fac! Se îndreptă spre țarc. Iahuben, mergând alături de el, îi mai spuse: - Știi, vin cu tine. Puarem mi-a trimis poruncă să te însoțesc. Auta zâmbi bucuros dar în țarc intrară în tăcere. Văzîndu-l pe omul negru între ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i aleg pe cei vrednici și ageri. Altceva nu pot să fac! Se îndreptă spre țarc. Iahuben, mergând alături de el, îi mai spuse: - Știi, vin cu tine. Puarem mi-a trimis poruncă să te însoțesc. Auta zâmbi bucuros dar în țarc intrară în tăcere. Văzîndu-l pe omul negru între ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi îl priviră cu ură și cu teamă. Se feriră din calea lui, ori de câte ori s-a apropiat de ei să le vorbească. Neamul daza știa ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
roșie aveau arme cumplite și aveau bice usturătoare. Unde aveau să-i ducă pe toți? Sau voiau să-i ucidă? Și cine putea fi Străinul cu pielea neagră care umbla nestingherit printre ei? De ce n-avea arme? Nimeni în tot țarcul nu putea să înțeleagă dacă soldatul cu pielea roșie îl apără pe omul cu pielea neagră căruia i se spunea Auta sau îl păzește să nu fugă. Treptat, Auta izbuti să-i cunoască pe noii robi, cu toate că ei toți își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Tela, suspinând. - Cum, nici chiar tu nu știi? îl întrebă Mai-Baka mirat. Iată, eu nu știu, dar bănuiesc. - Ce poți bănui! se repezi Tela. - Asta bănuiesc: străinul nu ne este dușman! spuse Mai-Baka. - Ce caută aici? De ce umblă mereu prin țarc? întrebă iarăși Tatrakpo. Mai-Baka înălță din umeri. - Eu știu ce caută! strigă mânios Tela. Ei ne duc în țara lor ca să muncim pentru ei, să le paștem vitele, să le lucrăm pământul. Pe cei care nu sunt buni de muncă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se repezi Mai-Baka la el, gata să-l lovească. După răgetul leului a mai cântat. - Știu: altfel, ochiul zeului s-ar fi închis! încheie Tela rânjind, apoi le întoarse spatele și se depărtă. Mai-Baka rămase cu privirea pierdută. Printre bârnele țarcului îl zări pe Auta. Îl așteptă. Ceilalți se împrăștiară. - În cine mai ai tu încredere dintre ai tăi? îl întrebă Auta numaidecât după ce intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi le întoarse spatele și se depărtă. Mai-Baka rămase cu privirea pierdută. Printre bârnele țarcului îl zări pe Auta. Îl așteptă. Ceilalți se împrăștiară. - În cine mai ai tu încredere dintre ai tăi? îl întrebă Auta numaidecât după ce intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vreun om negru printre stăpâni sau soldați? Agbongbotile clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul cu amărăciune. - Nu mi se încurcă, dar le caut pe cele mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul cu amărăciune. - Nu mi se încurcă, dar le caut pe cele mai limpezi ca să mă înțelegi mai bine... Ei m-au trimis în țarc ca să aleg dintre voi pe cei care sunt mai ageri. Dar iată care e taina: stăpânii mi-au spus că, pe cei pe care nu-i voi socoti ageri și buni de muncă, îi vor ucide. Și am venit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ne duce de-aici? - Când se vor întoarce soldații dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau ochii lui Tela. În sat, dincolo de blestematul țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe sfârșite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau ochii lui Tela. În sat, dincolo de blestematul țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe sfârșite. Auta nu mai dormea de mult. Stătea în picioare și, sprijinit de gardul țarcului, privea în sus spre miazăzi steaua necunoscută pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe sfârșite. Auta nu mai dormea de mult. Stătea în picioare și, sprijinit de gardul țarcului, privea în sus spre miazăzi steaua necunoscută pe care n-o slăbise din ochi de-a lungul drumului prin deșert. Din cort, venise după el și Iahuben. Iar înăuntrul țarcului, câțiva oameni umblau printre trupurile adormite, vorbind în șoaptă. Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dormea de mult. Stătea în picioare și, sprijinit de gardul țarcului, privea în sus spre miazăzi steaua necunoscută pe care n-o slăbise din ochi de-a lungul drumului prin deșert. Din cort, venise după el și Iahuben. Iar înăuntrul țarcului, câțiva oameni umblau printre trupurile adormite, vorbind în șoaptă. Iahuben, plictisindu-l steaua, se uită prin gard și-l zări pe bătrânul Agbongbotile. Începuse să se descurce câte puțin în graiul băștinaș, iar vederea bătrânului rob negru îi făcu plăcere
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prăzi. - Dar cine-i Ntombi? întrebă Iahuben; povestea cu stelele nu-i prea era pe plac. Spuneai că nu mai e. Cine a fost Ntombi?... Agbongbotile îi făcu semn să tacă și apoi arătă cu capul spre un loc din țarc. Auta îi șopti în limba atlantă: - Cred că e o fată neagră pe care a iubit-o arcașul. O să aflăm altă dată. Mai-Baka însă auzise numele fetei rostit destul de tare de soldatul străin. Când se apropie de ei, spuse: - Ntombi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră în țarc. Acum ședeau toți patru pe iarbă. - Cum ați venit prin pustiul de nisip? întrebă Agbongbotile, ca să îndepărteze gândurile arcașului de la pierduta Ntombi. - Greu am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și se putea cuprinde tot într-o privire. Țipau femeile, însă parcă țipau de bucurie, simțământ care în aceste împrejurări nu putea fi decât nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și strigă din răsputeri: - Au adus-o pe Ntombi!... Ntombi e aici! Mai-Baka simți că îi tremură bărbia. Nu îndrăzni să se apropie de gard, ca să vadă dacă într-adevăr venise. Agbongbotile porni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigă din răsputeri: - Au adus-o pe Ntombi!... Ntombi e aici! Mai-Baka simți că îi tremură bărbia. Nu îndrăzni să se apropie de gard, ca să vadă dacă într-adevăr venise. Agbongbotile porni cu picioarele sale bătrâne spre marginea cealaltă a țarcului și, curios să afle care e Ntombi, se luă după el și Iahuben. Auta s-ar fi dus și el, dar nu vru să-l lase pe arcaș singur. Nu trecu mult și Iahuben se întoarse vesel, strigând de departe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trecu mult și Iahuben se întoarse vesel, strigând de departe: - A venit. Au găsit-o într-un copac; s-a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o lase în țarc... Fără să poată vorbi din pricina tulburării, Mai-Baka se uită rugător în ochii lui Auta. Auta începu să se frământe, neștiind ce să facă. Lucrurile nu erau ușor de descurcat. Puarem nu voia să-și îngreuneze drumul luând după el și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu se petrecuse. Oricalcul încrustat în mânerul de aur al stilului revărsa flăcări. Dar ochii preotului Zeului Puterii urmăreau printre gene îndepărtarea ciudat de înțeleptului sclav, care de la jumătatea drumului începu să facă semne unor bărbați negri sprijiniți de gardul țarcului lor. În clipa când Auta se apropie de dânșii, acei sclavi izbucniră în strigăte de bucurie fără margini. Tefnaht se gândi câteva clipe, apoi chemă un slujitor. Vru să-i spună un anume lucru, însă uită și se pomeni că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]