1,306 matches
-
Îl descoperi În fund pe Victor. „Ați putea să-mi aduceți un pahar cu apă?“, spuse, așa Într-o doară. Victor se făcu că nu aude, ca și cum n-ar fi vorbit cu el, dar doamna Își Întoarse capul și-l țintui cu privirea: „Victor, adu-i un pahar cu apă scamatorului... domnului scamator“ și bietul de el n-avu Încotro și trebui să se umilească În fața Vilmei. Scamatorul Îl luase la ochi, dar acum nu era momentul potrivit pentru răfuieli, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să ceri să-ți scoată mașina din garaj și să constați că toți servitorii te așteaptă În capul scărilor? Cobori pregătit să pleci la niște prieteni ca să petreci o duminică plăcută și toată servitorimea se postează la intrare și te țintuiește cu priviri insolente. Nu, Susan, numai de dragul tău nu i-am trimis pe toți la dracu! Femeia asta, bucătăreasa cu dinții mîncați, vorbind despre sudoarea frunții și despre copilul ei, arătîndu-ți-l, aproape vîrÎndu-ți-l sub nas, folosind cuvinte absurde, ridicole În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adusese aminte de ei, s-ar fi cuvenit ca ei să fi fost și nașii de botez măcar ai unuia dintre copii, În sfîrșit Își adusese aminte... ...GÎndurile n-o Împiedicau să-i supravegheze pe toți cei de față; Îi țintuia cu privirile dacă vorbeau prea tare, sîntem În biserică, nu la o Întrunire publică, Își rotea ochii În toată părțile și nu-și Încetă inspecția decît În clipa cînd o văzu intrînd pe vara sa, un zîmbet de aprobare i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nilda se arăta foarte Îngrijorată, cînd Julius Îi spuse că Într-o bună zi copilașul ei ar fi putut să moară nebotezat și n-ar mai fi putut ajunge În rai. Celso și Daniel Încuviințară din cap și Arminda o țintui cu privirea: „Lasă-i În pace pe evangheliști, Îi spuse: botează-l În credința catolică“. Din cînd În cînd Julius uita complet de ei și se uita la scaunul gol al maică-sii, Încercînd să reconstituie scena de dimineață: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
măicuța Mary Agnes care-și frămînta șiragul de mătănii și era un pachet de nervi. CÎnd Julius se Îndreptă spre pian ca să cînte preludiul, măicuța Îl opri Întinzînd brațul, Îi spuse să se Întoarcă cu fața spre public și-l țintui pe podium cîteva clipe ca să vadă cu toții că nu era numai premiant, ci și pianist. Apoi Îl conduse pînă la pian și-i făcu semn cînd să Înceapă. Dar Julius nu era În stare să miște degetele: se uita țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai frumos, cel mai vrednic de toate mîngîierile ei. PÎnă și șoferul, uitîndu-se prin oglinda retrovizoare, se prăpădea de rîs; aproape că uită să mai oprească ascultînd cîntecele de leagăn cîntate de Păsărică, dar Arminda apăru deodată lîngă el, Îl țintui cu o privire Îndurerată, o privire În care nu sclipise nici o scînteie de veselie pe tot traseul și-i atrase atenția că era stația la care trebuie să coboare și pe deasupra Îl făcu să simtă că el era căpitanul corăbiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de ea, se uita la Juan Lucas, era prima dată cînd se priveau, el cu coada ochiului și sorbind o Înghițitură de whisky, pe urmă puse paharul pe un spațiu de aer care se transformă Într-o tavă și-o țintui cu privirile cu felul lui special de a privi, fără ca nimeni să-și poată da seama. Numai Susan Îl observa de departe, aproape Înțelegătoare, Îl observa fără să-l privească printre grupurile care-și reluau conversația Întreruptă pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Întîi făcu să fiarbă șampania În cupe. Juan Lucas se uită la ceasul de la mînă. — Ei, Julius, noroc! spuse, văzînd că Începea să se facă tîrziu. — Ușurel, darling, nu te grăbi, adăugă Susan, avem timp destul. — Noroc, repetă Juan Lucas, țintuindu-i pe rînd cu privirea, mai Întîi pe Susan, apoi pe Julius. Julius Își duse cupa la gură și bău o Înghițitură destul de mică, fără să-l intereseze prea mult gustul băuturii, Îl interesa mai mult să se uite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încă o dată la el cu aceeași căutătură răuvoitoare și atît de ciudată pe care Julius o mai văzuse undeva, dar unde? Dădu să-i spună că dacă voia putea să treacă să-i aștepte În salon, dar Al Capone Îl țintui cu privirea, parcă mai văzuse privirea asta undeva. — Ești așteptat, tinere. Își umflă și mai mult pieptul și-și schimbă victima, o alese din nou pe Țanțoșa, care Între timp Își recuperase Întrucîtva rotunjimea, dar acum se micșora iar văzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe care chelia le producea În Înfățișarea lui, se văzu că băgase da seamă, Al Capone văzu cel dintîi și, Dumnezeu știa de ce, poate fiindcă de obicei copiii se bucură În asemenea cazuri, ori fiindcă niciodată n-au chelie, Îl țintui pe Julius cu o privire fioroasă. Îl dezarma, bagă de seamă că dacă rîzi te mănînc de viu și Într-un fel avea toate motivele, fiindcă Julius stătea acolo neclintit, așteptînd să intre În scenă și spunîndu-și: „ce arătare!“ — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan se intimidă puțintel, fiindcă Al Capone vorbise și o privise cu subînțeles: era un compliment, desigur, dar mai era și un trecut de succese la femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fusese nevoit să se sprijine de umărul doamnei. Doamna a pufnit În rîs, dar s-a stăpînit Îndată, fiindcă se pare că domnul Ranchal s-a supărat, era foarte serios domnul Ranchal, se pare că s-a supărat și a țintuit-o cu privirea, urît se mai uită domnul Ranchal și doamna Susan a trebuit să-și Înăbușe rîsul, Își lăsă tot părul să-i cadă pe față, desigur că-și ascundea zîmbetul. Daniel, care Îi servise la masă, avea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
absența lui de cîteva clipe pentru a lua legătura cu bucătăria: vă rog să strîngeți și să ascundeți sticlele de whisky, mulțumesc. CÎnd Își ridică privirea și se uită de jur Împrejur cu aceeași bună dispoziție, văzu că Julius Îl țintuia acuzator. O picătură grea de sudoare se prelinse pe părul lung și negru al Armindei, udînd, cînd căzu lîngă un nasture, mătasea cămășii de culoarea fildeșului. Arminda descoperi picătura, dar, alături de ea, la un capăt al scîndurii de călcat, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cealaltă stewardesă și o sărută la fel de lung, „Băiatul lui Lester!“ comentă Juan Lucas, Încîntat. „Nu-i lasă să coboare pe ceilalți pasageri“, interveni Julius și-și dădu scama că spusese o prostie, cel puțin judecînd după privirea cu care-l țintui Juan Lucas. În sfîrșit, se uitară spre terasă. Santiago Îi zări imediat În marea de oameni care-și aștepta rudele sau prietenii. „Aia sînt, Îi arătă lui Lester, da! da! ăia sînL!“ Atunci Lester Lang al IV-lea Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Crezu că acum putea să-și elibereze axul din Încordare și puțin a lipsit să nu verse, se agăță din nou repede de pahar și-l strînse bine pînă-l zări pe Vlăjgan În spatele barmanului: Își Îndreptă tot corpul ca să-l țintuiască din priviri și simți că izbutea o clipă să se stăpînească, reflectă, se uită urît la Vlăjgan, Îl insultă din priviri pînă nu mai simți În gît saliva amară, atunci dădu drumul din nou la pahar, puțin cîte puțin, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea. Ea se cutremură pe cea mai înaltă treaptă, pe care a simțit-o chiar și în degete, în firele de păr, în tălpi. —Dumnezeule! răsuflă Clodagh. Probabil terminase și el pentru că, tremurând și transpirat, stătea pe ea, greutatea lui țintuind-o pe pat. Stăteau întinși, nemișcați, gemând epuizați, până când ea a simțit că transpirația lor începe să se răcească, după care s-a strâns sub el și l-a împins la o parte. —Îmbracă-te, ordonă ea. Grăbește-te, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cu ochii mari, ascultau cum Dylan urcă scările. Avusese toate șansele să sară din pat, să pună un halat pe ea și să-l bage pe Marcus în șifonier. Într-adevăr, Marcus încercase să fugă din pat, dar ea îl țintuise, agățându-se ferm de încheietura lui. Apoi a așteptat cu un calm oribil scena care urma să-i schimbe viața. Pe parcursul ultimelor cinci săptămâni îndurase nopți de nesomn, întrebându-se cum se va termina aventura ei cu Marcus. Oscila între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sultanului otoman Mahomed al II-lea, orașul dat pe mîna soldățimii victorioase vreme de trei zile și trei nopți, miile de creștini măcelăriți În interiorul bisericii Sfînta Sofia, unde se refugiaseră, toate Înaltele personaje de la curte supuse torturilor, capul lui Constantin țintuit În vîrful turlei Augusteonului... În caietul meu, transcriu În Întregime tot acest pasaj și pun apoi observațiile mele, care se rezumă la un rînd: „Această viguroasă descriere este de o sumbră măreție“. Trec peste analiza mult mai amănunțită a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-i contururi./ Ceilalți titani și zeii, zeițe, semizei,/ Cum schimbă toate-n lume s-au fost schimbat și ei ! (V, p. 120). Zeul fierar, care la Eschil se dovedea capabil de compasiune îndeplinindu-și cu greu sarcina de a-l țintui de stâncă pe titanul pedepsit, și-a schimbat complet caracterul la Victor Eftimiu : încântat cândva de posibilitatea de a se răzbuna cumplit pentru faptul că a fost deposedat de foc, el își arată în noua epocă puterile malefice și se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
greșelile Elenei) și consideră absurdă explicația că el a ofensat-o cândva pe Artemis prin trufia manifestată la o vânătoare (oarbe sunt căile destinului și cumplită este voința zeilor ! Pentru o vină atât de neînsemnată, o mie de corăbii sunt țintuite la mal - I 2). Alegerea zeiței nu este însă atât de nedreaptă : răpirea Elenei constituie doar pretextul declanșării războiului troian la care a râvnit întotdeauna Agamemnon, așa încât e normal ca sacrificiul să i se ceară celui cu adevărat responsabil de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un fiu secret al defunctului Julián Carax. De aici interesul nostru În a-i reconstitui trecutul și În a recîștiga memoria unui ilustru bărbat absent, pe care Parcele au ținut să-l smulgă de lîngă sărmanul copilaș. Părintele Fernando Își țintui privirea asupra mea, uluit. — E adevărat? Eu am Încuviințat. Fermín mă bătu pe umăr, mîhnit. — Uitați-vă la el, sărăcuțul, cum Își caută un progenitor pierdut În negura amintirii. Ce poate fi mai trist decît asta? Să ne spună preasfințita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Întredeschisă. Am Împins ușa și m-am aventurat cîțiva pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. Silueta ei se profila pe un coridor țintuit În penumbră, decupată În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să se ridice. Cheia e În broască. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i găsească. Se dezbrăcară cu febrilitate, cu mînie și cu jind, zgîriindu-și pielea și topindu-se În tăceri. Își Învățară trupurile pe de rost și Îngropară acele șase zile de despărțire În sudoare și salivă. Julián o penetră cu furie, țintuind-o de lemnul pardoselei. Penélope Îl primea cu ochii deschiși, cu picioarele Înlănțuite În jurul torsului lui și cu buzele Întredeschise de dorință. Nu exista nici un licăr de fragilitate sau de copilărie În privirea ei, În trupul călduț care cerea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și veni Înspre mine cu o față asudată, gîfÎind. Unul dintre agenți Îi Întinse o batistă cu care se șterse pe față și pe gît. Fumero se apropie de mine oprindu-și fața la cîțiva centimetri de a mea și țintuindu-mă cu privirea. — Tu nu meritai bătaia asta, băiete. Asta-i problema prietenului tău: pariază mereu pe partea greșită. Data viitoare am să-l fut adînc, ca niciodată, și sînt sigur că vina are să fie a ta. Am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
luminozitate de afară era la doar cîțiva metri. Am putut simți În aer mirosul buruienilor și al burniței. Atunci am simțit cum mîna lui Julián Îmi scapă. M-am oprit și m-am Întors, ca să-l văd nemișcat, cu privirea țintuită În beznă. — Ce s-a Întîmplat, Julián? Nu mi-a răspuns. Contempla vrăjit gura unui coridor Îngust care ducea spre bucătării. M-am Îndreptat Într-acolo și am scrutat Întunericul sfîșiat de flacăra albastră a lămpii de benzină. Ușa aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]