4,216 matches
-
Înfrunt destinul nici să particip la el să mă lase În pace am știut-o dintotdeauna nu am puterea să dau piept cu ferocitatea nici a viilor nici a morților eu nu cer nimic de la nimeni de ce dau buzna cu țipetele În liniștea mea nu vreau să fac miracole nu vreau să fiu eroină sînt o rîmă o cîrtiță care se ascunde și ei mă așteaptă ea Întreabă de mine ea mă cheamă l-a trimis pe Huțan așa fac toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să se deșire, cnuturi lovesc În dreapta și-n stînga. Trupurile se ridică, recad, se rostogolesc ca ciorchinii de struguri. Prin pînza de apă umbre, țipete, rîsete, fluierături. Nisipul se Învolbură, apoi rămîne mut, neclintit, cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă glandele și tremură, cum ai aștepta să-ți muște cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unde era o oală pe foc din care ieșea mult fum. Mama stătea pe un scaun, plângând cu capul pe masă. La început nu mi-am dat seama dacă plânge sau ce face, fiindcă scăpa din vreme în vreme mici țipete, după care își înfigea unghiile în mușama. Am ridicat bucata de hârtie galbenă de pe masă. Era o telegramă. Nu mai primisem niciodată vreuna. Știam de ele doar din filme. Nimeni din vale nu primea telegrame. Îi era adresată mamei. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
groapa de gunoi era genială. — Nu știu. Cred că să-l vadă pe Cavaradossi torturat pe scenă cu șobolani vii li s-a părut cam exagerat. De obicei nu arată partea cu tortura, nu? Nu, cred că doar îi auzi țipetele. —Vezi? Nici eu nu am crezut în șobolani. Nu, erau prea drăguți, l-am contrazis. Am simțit simpatie pentru ei până la sfârșit. Puteai să vezi că nu-l mușcă de boașe cu adevărat. — Foarte curajos și ăla, cântărețul, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spartă. Nici o mișcare. Nu era nimeni acolo. Nimeni nu a ieșit valvârtej pe ușă, cu fața vinovată ascunsă sub o pălărie. Lumea începuse să se strângă pe stradă. Vecinii ieșiseră și se uitau terifiați la cadavru. Cineva a țipat, un țipăt scurt, ca și cum abia respira de panică. Am auzit pași grăbiți în spatele meu și m-am întors să mă uit, dar era un bărbat necunoscut. Nu s-a uitat la dubiță, a traversat în fugă strada și s-a oprit lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
orașul nostru, București, bombardat de armata germană și de ruși, cimitirul catolic unde părinții se ascundeau într-un cavou plin de lume, toate imaginile astea au renăscut fulgerător în realitatea prezentului, în același fel cu mirosul de sânge amestecat cu țipătul celor răniți, căzând sub ploaia de gloanțe. La fel de neașteptat ca împușcăturile a răsărit un om din verdele pădurii, transformat acum în roșul și auriul toamnei. Purta o pușcă modernă în mâna dreaptă și cu stânga ținea de ceafă un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
făcuse o impresie deosebită lui Simon. O pasăre de deltă lungă, neagră, cu gâtul și capul împestrițate cu alb. Ciocul era lung și îndoit, încât peștii înghițiți trebuiau să vireze înainte ca să ajungă în gât. Simon a imitat pentru noi țipătul cormoranului când se împerechează, un cântec erotic care dura cinci minute. Știa să imite de minune păsările astea - gâtul lor întins, ciocul deschis, amintind de păsări arhaice ce zburau peste vechile și noile bălți. La sfârșit, Simon a bătut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
bun. Hmm. Ce? Feifel încercase toată viața să ghicească ce i se cere, în fond. Fusese mereu amabil și generos cu soția lui, Rita. Dar ea nu remarcase niciodată. Și, cu timpul, apăruseră între ei numai jigniri, vorbe grele și țipete. Rita e vânzătoare ambulantă, are un chioșc pe roate - fierbe cartofi și cârnați să domolească foamea universală a trecătorilor din marele oraș Stockholm. Afacerile merg bine și banii se adună în grămezi. Feifel e jurnalist la un ziar evreiesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de fumat! - Nu poate, asta e singura lui bucurie! - Ce fel de bucurie, a întrebat doctorul, una care îți scurtează viața? În timp ce soțul meu ne povestea cum a început să fumeze de la vârsta de paisprezece ani, s-a auzit un țipăt ascuțit, care ne-a umplut inimile de o ciudată emoție. - I-a făcut felul, a strigat bucuros prietenul nostru, de-acum înainte o să așteptați o nouă generație de papagali galben-albaștri dungați! Dar când ne-am apropiat de colivie, l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
puternică. - Domnule director... se auzi o voce slabă, de fată. Nimic, așa cum am mai spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să nu mă futeți la icre... Reuși cu greu să se acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
porni de-a dreptul spre tabără ci continuă să se furișeze atent în tr-acolo. Se străduia să meargă ușor și să facă cât mai puțin zgomot, temându-se de nici el nu știa ce. Mergea de câteva minute când auzi țipătul, departe în urma lui. Era vocea slabă a unui copil speriat. Se opri fulgerat în loc nevenindu-i să-și creadă urechilor. Trupul îi tremura de încordare. Aștepta să audă din nou vocea aceea dar zadarnic, pădurea rămânea mai departe tăcută. Pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scosese un strigăt de teamă. Strugurel nu mai stătu nici o clipă pe gânduri. Mulțumind în gând lui Dumnezeu pentru că îi ascultase rugămințile, se repezi în adâncul pădurii. Se îndrepta cu pași mari în direcția din care își amintea că venise țipătul. Din când în când se oprea și asculta cu atenție, sperând să mai audă ceva. Apoi își relua mersul tot mai departe. Nu se mai uita pe unde calcă așa încât, nu-și dădu seama că ajunsese deja la ravena ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui Toma, privindu-l încruntați. Apoi femeile începură să țipe și să amenințe cu pumnii ridicați în aer. Una dintre ele, cu fața descom pusă de durere, se trânti pe jos. Se zvârcolea și bătea cu brațele în pământ, scoțând țipete de jale. Își smulgea părul de pe cap, tângu indu-se de mama focului. Polițistul se uita nedumerit la spectacolul acela, nepricepând ce se întâmplă. Nu înțelegea nici un cuvânt din ce spuneau țiganii, pentru că nu vorbeau românește. După câteva momente în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el și-a luat zborul“, zise Sofia, „a dovedit că e făcător de minuni“. „Doi...“ „Chiar dacă o să cadă, rămîne Învingător“, zise Sofia. În vreme ce număra, Petru ținea ochii Închiși, vrînd parcă să se desprindă de timp. Ca deodată să se pornească țipetele sfîșietoare ale mulțimii, și-atunci deschise ochii. Chiar din locul În care Simon se făcuse nevăzut, cu puțin timp În urmă, dintre nori, Începu să se arate un punct negru care se făcea tot mai mare. Trupul lui Simon Magul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și apoi ridicară capacul. Chipul lui Simon se ivi ca un boț de carne mîncat de lepră, În găvanele ochilor fojgăiau viermii. Doar dinții gălbejiți se arătau Într-un rînjet spasmodic. Sofia Își acoperi fața cu mîinile și scoase un țipăt. Apoi, Întorcîndu-se brusc către Petru, Îi spuse cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este cădere și iad, iar lumea este În mîinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tiran dintre tirani, Elohim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doar toate desenele cu care ornase pereții, dușumelele, sticlele, cutiile, dar nici unul nu aducea cu cel din carte. Da, mi-am zis, pînă și ei pot greși. Apoi, terminînd de copiat uriașa portocală cojită, citind ultimul alineat, am scos un țipăt. M-am trezit lac de sudoare. Atunci m-am apucat să-mi notez tot ce-mi aminteam din acel vis... Știți ce scria În acel ultim alineat? Că D.M. se apucase să deseneze În clipa În care În el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
palma nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era o pacoste. Să vedeți că eu nu mă bag nicăieri, eh? Mie toate mi se par bune, dar omul ăla nu era cumsecade. Pe o scară, pînă la urmă se află toate. El o bătea, știți? Mereu se auzeau țipete pe scară, și nu o dată a trebuit să vină poliția. Eu Înțeleg că uneori bărbatul trebuie să-și bată femeia ca să-l respecte, nu zic ba, că sînt o sumedenie de stricate și fetele nu se mai pricopsesc ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca să spunem totul într-un cuvânt. Discursul asupra anunțatei catastrofe atinse punctul cel mai înalt al isteriei informative la vederea reședinței șefului guvernului, un mic palat burghez în stilul sfârșitului de secol optsprezece, când strigătele jurnaliștilor s-au transformat în țipete, Acum, acum, acum totul se poate întâmpla, sfânta fecioară să ne apere pe toți, slăviții mani ai patriei, de acolo din împărăția în care au urcat, să îmblânzească inimile colerice ale acestor oameni. Se putea întâmpla orice, într-adevăr, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Așa voi face, albatros. După ce s-a asigurat că microfoanele erau deconectate, comisarul bombăni cu năduf, Ce bufonerie ridicolă, o, zei ai poliției și ai spionajului, eu, papagal-de-mare, el, albatros, mai lipsește doar să începem să comunicăm între noi prin țipete și croncănituri, furtună, cel puțin, avem deja. Când, în sfârșit, sosiră subalternii, obosiți de atâta mers pe jos prin oraș, îi întrebă dacă aduceau noutăți și ei răspunseră că nu, că își dăduseră toată silința să vadă și să audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
n-ai fost, oarbă vei fi, alb ai avut, negru vei vedea, cu acest țep te înțep, prin față și prin spate. Agitat, scăldat în sudoare, simțind că inima îi bătea să-i sară din piept, comisarul se deșteptă de țipetele soției medicului și de hohotele ministrului, Ce vis înspăimântător, bolborosi el în timp ce aprindea lumina, ce monstruozități e în stare să genereze creierul. Ceasul arăta șapte și jumătate. Socoti timpul de care avea nevoie ca să ajungă la postul militar șase-nord și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pentru ce. Putea, dacă voia, să se întoarcă la providențial, s.a., să se odihnească până la ora prânzului, poate chiar să doarmă puțin, să compenseze somnul pierdut în timpul blestematei nopți pe care trebuise s-o suporte, dialogul dificil cu ministrul, coșmarul, țipetele soției medicului când albatrosul îi găurea ochii, dar ideea de a se duce să se închidă între pereții aceia mohorâți îi păru respingătoare, nu avea nimic de făcut acolo și cu atât mai puțin să se ocupe cu trecerea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vor îndrepta cei ce vor veni după noi. Generația mai tânără, conștientă de puterea și totodată tumultuoasă, a încetat să mai bată pe la uși. Ea a dat buzna înăuntru și ne-a ocupat scaunele pe care ședeam. Văzduhul vibrează de țipetele ei zgomotoase. Câțiva dintre cei mai vârstnici, imitând clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da. Ah, Doamne, dacă ai ști cum suferea! Eu nu mai pot îndura. Pur și simplu nu mai suport! Și glasul i se prefăcu într-un țipăt. — Dă-o dracului, nu văd de ce ar trebui să suporți, i-am strigat scos din fire. N-are decât să suporte ea. — Cum poți să fii atât de crud? — Ei, și ce-ați făcut? — Au trimis după doctor și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Hôtel de la Fleur era la marginea acestuia, așa că am ajuns repede la țară. Șoseaua lată era umbrită de arbori de piper, iar de o parte și de alta erau plantațiile de cocotieri și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]