1,042 matches
-
să cadă grămadă peste ele, dar se redresă și-o Îmbrățișă pe Fiona Taylor, care radia de frumusețe. — Jos cu hainele! Bobby, nătărău frumos ce ești! — Jos, jos, jos! Charles, dă-i ordin să se dezbrace! Femeile de lîngă mine țopăiau În tenișii lor ca niște majorete, vîjÎind cu rachetele pe deasupra capului meu, iar Crawford, amabil și binedispus, se descheie la cămașă, expunîndu-și pieptul spîn și pozînd byronian pentru sculptor. Un fotograf de la o agenție de știri o luă la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
alegorice care amuzaseră și antrenaseră mulțimea erau strînse În incinta supermarketului și cîțiva copii mici se zbenguiau În jurul lor. Se jucau de-a v-ați ascunselea, iar șef le era Bobby Crawford, care continua să debordeze de energie și entuziasm. Țopăia În jurul alegoriilor abandonate, cu brațele Înfășurate În șiraguri de stegulețe zdrențuite, prefăcîndu-se că o căuta de zor pe micuța care chițăia ascunsă sub pian, și părea un Peter Pan scăpătat care Încearcă să aducă la o nouă viață rămășițele tărîmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să se vadă mai des, ca să-și exerseze engleza, dar Omar ar fi vrut să-l evite pe oricare din grup, în afară de gazdă. Godun nu îl sâcâia cu nimic și era mulțumit să îi vadă pe Mémé și pe Anais țopăindu-i în jur și ciripindu-i cuvinte din limba lor, pe care Omar le învăța repede. În martie, grâul era des ca o perie și înghețul îi scăzuse deasupra. Godun își făcuse chiriașul coproprietar al garajului cu benzinărie și restaurant
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
set de lucrări; am simțit cum coarda care mă ținea prea strâns legată de ele cedează ușor, cum încep să mă desprind de ele. Până când Sally nu s-a dat jos de pe scară și nu s-a apropiat de noi țopăind, n-am scos nici un cuvânt. —Ceaiul e acolo, îi spusei, dând din cap. —Mulțumesc, nu beau ceai tot timpul, zise Sally cu îngâmfare. Beau o cafea dimineață și poi basta 1. —Stai să ne apucăm de lucru, Sal, spuse Melanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era în onoarea repetiției. —Salutare! spuse ea melodios, trântindu-și geanta lângă ușă. Toate bune, Matthew? Îi făcu cu mâna. Ah, mă scuzați! adăugă ea dându-și seama că MM și Hazel discutau în colț. Mă încălzesc un pic, OK? Țopăind până la pervazul uneia dintre ferestre, își sprijini un picior pe el și-și apucă talpa dintr-o singură mișcare impecabilă. Se cam dădea mare, dar predasem cursuri de antrenament fizic cu greutăți și-mi dădeam seama că se pricepe. MM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sinucis, zise Hazel. Mi-a fost colegă de facultate. Și ea voia să devină actriță. —Of, Bill! făcu Sophie supărată. M-ai călcat pe picior! Bill, căruia i se luau măsurile, mormâi ceva în chip de scuze. —Ei, nu mai țopăi așa de colo-colo! Sophie întinse iar metrul de croitorie de-a lungul piciorului lui, în interior. — Îmi pare rău, îi spuse Hugo lui Hazel. Hop și eu cu frivolitățile mele - te-ai supărat? Nu, e OK. S-a întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi fost pe punctul de a plana asemenea unei rândunele și sări jos. Nu era o reușită. Deși îndeajuns de sigur, mobilul nu funcționa prea bine pe post de suprafață de lansare, iar săritura se transformă într-un soi de țopăit răsucit. Ateriză în mâini, pe jumătate, și sări în sus aproape imediat, dar cu ciudă. — Chiar am nevoie de o coardă care să mă coboare, zise ea. Dacă o mânuiesc corect, oricine mă trage poate să mă ducă în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine cam îngrijorat. Hai, zisei eu, nerăbdătoare. Deja nu mai putea de curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După care înțepeni pe loc, blocând ușa. A trebuit să țopăi pe lângă el ca să văd ce era în cameră. Era destul de impresionant. Violet stătea lipită de unul dintre rafturi, cu mâinile la spate, albă ca varul. Cu pantalonii ei pană cei bej și eșarfa cu model de leopard semăna cu Gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a rugat să-i fac rost. Dar acum tragem din a mea. Cu siguranță, zisei eu. *** Zece minute mai târziu am părăsit baia cu aceeași vervă și efervescență pe care o afișase Tabitha mai devreme. Aveam chef de dansat, de țopăit și de lovit cu exuberanță tot felul de lucruri de cel mai apropiat perete, strigând: „Iu-hu!“. Din fericire, eram destul de experimentată încât să-mi dau seama că de fapt aveam nevoie de o băutură, ca să-mi recapăt echilibrul. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în care persistă o ciudată datină: se află pe acel meleag un curs de apă de-a lungul căruia merg caravanele și se zice că orice om care trece pe acolo trebuie să înainteze doar în pași de dans și țopăind, altfel e lovit de friguri. Toată trupa noastră s-a pus veselă pe dănțuit, și eu, și gărzile, până și neguțătorii cei grași, unii făcând-o din joacă, alții din superstiție, alții spre a se feri de înțepăturile insectelor, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vânzare indigo sau mosc, alții sclave, piei de vită sau de capră, fiecare produs vândut în pierdere, la a zecea parte din preț. Ceea ce m-a silit să fac rost de patruzeci de catâri pentru a putea căra totul. Cifrele țopăiau în capul meu; încă de la prima mea afacere, eram bogat. Mă aflam în a treia zi de negoț când vestitorii anunțară sosirea armatei din Fès. Aceasta număra două mii de călăreți ușori, cinci sute de soldați cu arbalete și două sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
au fost devastate, călugării despuiați de veșmintele lor și siliți sub amenințarea biciului să calce în picioare crucifixul și să proclame că se închinau lui Satana Blestematul, că manuscrisele vechi din biblioteci au alimentat imense focuri de bucurie în jurul cărora țopăiau soldați beți, că nici un sanctuar, nici un palat, nici o casă n-a scăpat de jaf, că au pierit opt mii de orășeni, mai cu seamă dintre cei săraci, în vreme ce bogații erau ținuți ostateci până la plata unei răscumpărări? Privind de pe zidul castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
poală? —A, asta. Nu e nimic. Doar o chestie pe care am luat-o azi de la școală. —Ai zis că nu s-a făcut școală. — Nu s-a făcut. Dar am găsit-o afară... Leila ieșise deja din cameră și țopăia pe hol înspre bucătărie: —Tati! Tati! Salam are ceva ce n-are voie să aibă, Salam are ceva ce n-are voie să aibă! Salam se uită în tavan: era terminat. Acum avea să fie bătut degeaba, pentru o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în Georgetown? Ar trebui să fie acasă, cu Edward, pe canapea, să comande mâncare, să se uite la televizor sau să facă ce fac oamenii obișnuiți odată ce încetează să mai fie maniacii de la douăzeci și cinci de ani care lucrau fără oprire, țopăind dintr-o țară de nebuni într-alta. Edward reușise asta, făcând trecerea de la idealistul cu rucsac la washingtonianul în costum, de ce n-ar fi putut și ea? Dumnezeu știe că a încercat. Poate că ar trebui să-l sune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
avea nici un sens, dar se simțea de parcă toți știau ce i se întâmplase în ultimele câteva ore și nu suporta să fie văzută. —Domnișoară Costello! Bună! Era o funcționară de la recepție, cu o coadă de cal care se legăna în timp ce țopăia prin hol, fluturând o bucată de hârtie și strigând tare după ea: —Domnișoară Costello, vă rog! Ca și cum ar fi vrut doar să o facă să tacă, Maggie traversă repede parchetul lustruit, sperând că nimeni altcineva nu mai observase mica scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o dată; reia dansul.): Nu se știe! Nu se știe! Vom salva orașul! ARTUR (Maiestuos.): Aici are loc o plângere... (CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i? (O coadă de lemn pe care să mișcă lejer o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂUL se întoarce brusc pe călciie și dă să se facă nevăzut.) Stai! (CĂLĂUL Încremenește.) Spune, dom’le, cine ești! GARDIANUL (Țopăind.): Cine ești! Cine ești! CĂLĂUL (Timid, rușinat.): Eu... știți... eu sunt călăul... ARTUR (Uimit.): Tu ești călăul? GARDIANUL (Țopăind.): El este călăul! El este călăul! ARTUR: Și asta ce-i? (O coadă de lemn pe care să mișcă lejer o lamă de topor; CĂLĂUL și-o ascunde la spate.) CĂLĂUL: Asta e securea... GARDIANUL (Amuzat la culme.) Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
niște oameni care nu există. Ori dacă ei nu există, atunci nici plângerea asta (O scoate.) nu există... Nu? Pentru că asta e mușcătura lor, e lucrătura lor și ca atare... nu are nici o valoare. E un zero! CĂLĂUL: Hi-hi! (Sare, țopăie.) Aici a vrut să ajungă! (Către ARTUR.) V-a plăcut? COLONELUL (Enervat.): Aici ați vrut să ajungeți? GARDIANUL (Furios.): Noi aici am ajuns de mult! COLONELUL (Către GUFI.): Ați ocolit ca un prost! CĂLĂUL (Către GUFI.): Întrebați-l și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Păsările urcă din groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Bestiile! Bestiile! (În extaz.) Au început să zboare! PRIMUL BĂRBAT: Unde or fi învățat? AL DOILEA BĂRBAT: Gata! Gata! S-a terminat cu buboiul! O să avem apă! O să ne putem plimba cu barca. (Țopăind în jurul gropii.) S-a copt groapa, s-a copt! PRIMUL BĂRBAT: Să știi c-o să-nceapă și ea să zboare. AL DOILEA BĂRBAT: Să zboare! Să zboare groapa! PRIMUL BĂRBAT: Hi-hi! Ți s-a lăsat pe umeri. AL DOILEA BĂRBAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Brown, foarte proaspeți, foarte Întunecați, care ieșeau o dată la doi ani (este bine că, În acest punct, amintirile converg) zburau printre brazi sau Își arătau petele roșii și franjurile cadrilate, În timp ce se Încălzeau la soare pe ferigile de pe marginea drumului. Țopăind pe deasupra ierbii, un minuscul Ringlet, denumit Hero, nimerea În plasa mea. Mai zburau pe acolo câțiva fluturi - iubitori de soare, viu colorați, ce navigau din floare În floare ca niște muște vopsite sau ca niște masculi suferinzi de insomnie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
loc public). Pe coaja unui mesteacăn, cel gros de lângă pavilionul din parc, am găsit primăvara trecută o aberație Închisă la culoare a fluturelui Sievers’ Carmelite (pentru cititori este un banal fluture cenușiu). În șanțul de sub poduleț, un Silvius Skipper galben-strălucitor țopăia Împreună cu o libelulă (pentru mine, o banală libelulă albastră). Din capul unei flori, doi Coopers se ridicară la o Înălțime uriașă, tot luptându-se Între ei - și apoi, după un timp, unul din ei plonjă rapid, Întorcându-se la scaietele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
unui spânzurat, Ordo dădea un spectacol destul de stupid și de primitiv, pe care fratele meu și cu mine Îl solicitam de fiecare dată când treceam pe acolo. Cu capul plecat, fluturându-și pelerina Într-un mod straniu, ca un vampir, țopăia În jurul unui ulm sinistru. Într-o dimineață umedă, În timpul ritualului, i-a scăpat pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale fluturelui de noapte Amur, foarte rare În regiunea noastră, niște vietăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu-mi treacă prin cap un singur cuvânt: vomă. În rest, puteam să mă gândesc la orice, până și la mizera mea leafă, și victoria era a mea. Nu m-am gândit decât la lupta mea cu stomacul. Arma psihologică. Țopăind ca împins de un arc nemaipomenit, am pornit spre intersecția dinspre Cișmigiu. Aveam 25 de lei în buzunar. Puteam să sărbătoresc victoria asupra stomacului peste drum, la „Gambrinus“. Se luminase de-a binelea de-acum. Ceața se risipise. Valÿ, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
banca mea. Nici eu nu mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu te da prea tare la ea. Să nu iasă cu nasoale. Vine și bărba-su! Nu i-am răspuns. Eram convins că mă gelozea din cine știe ce tâmpenie de-asta de bărbătuș îngrijorat că-i ademenește altul puica. Și ea poate țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în ochi, eu ținând paharul ridicat, adulmecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]