1,028 matches
-
mare, când toate acestea se petrec, este imposibil să nu ajungi să crezi ce ți se spune sau ce vezi în fața ochilor. Ceva cedează în tine și vei crede. N-ai cum altfel, ești împovărat de neputință, iar minciuna care țopăia mai înainte nu mai există, nu se mai vede, a dispărut, o cauți în zadar, nu mai există pentru că nu se mai află în apropiere, ci a pătruns în trup și în sânge și e chiar sânge, gând și simțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lor, lacul înghețase într-o mișcare ușor încrețită, verzui-albicios, deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi croncănitori și se părea că li se aude fâlfâitul rar al aripilor puternice când coborau pe întinderea de gheață, săltau țopăind un timp, apoi se înghesuiau unii în alții, încremenind cu ciocurile în vânt în jurul câtorva găuri ce vor fi fost copci părăsite. Nici o altă mișcare. Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
control. Mă auziți? — Și eu cine sunt? întreabă Hilary. — Tu poți să fii Laika, cățeaua rusă spațială. — Dar a murit. A murit în rachetă. Mi-a spus unchiul Henry. — ei, prefă-te și tu un pic. Așa că Hilary începe să țopăie în patru labe, lătrând vehement, adulmecând stâncile marțiene și scurmând în praf. Face chestia asta vreo două minute. — E tare plicticos. — Gura! Maiorul Gagarin către centrul de control. Am aterizat în siguranță pe Marte și acum caut semne de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
l-a scos din mașină în timp ce motorul mergea și l-a întins pe jos lângă țeava de eșapament. L-a lovit în față de patru, cinci ori și o dată în stomac. I-a scos pantalonii, i-a luat camera și a țopăit de câteva ori pe picioarele lui Graham. Apoi a ieșit din garaj și a încuiat ușile în spatele Lovitura în stomac fusese o greșeală, căci a avut efectul de a-l trezi pe jumătate pe Graham. Dar nu s-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai repede spre marginea bordurii, privi În dreapta și În stînga, apoi traversă În fugă. Pantofii ei cu toc aveau căputa de culoare deschisă; arătau, se gîndi Kay, ca sclipirile albicioase de blană pe care le vedeai pe fundul iepurilor care țopăiau. Nu spusese „La revedere“ sau „Pa“, și nici nu privise măcar Înapoi. O uitase deja pe Kay. O luase pe cealaltă fată de braț, și dăduseră colțul și dispăruseră. 2 — Unde ți-e drăguța? Îl Întrebă Len pe Duncan stînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spus-o și data trecută. — Uit mereu. — Cum ți s-a părut ultima lună, fiule? zise taică-său cu voce tare. Te-a făcut să sari, nu-i așa? I-am spus doamnei Christie că nemții ne-au pus să țopăim, ne-a prins cu picioarele În sus. Ce-am mai pățit acum o noapte sau două! Bubuiturile erau atît de puternice că m-au trezit! Poți să-ți faci o idee cum a fost. — Da, zise Duncan, Încercînd să zîmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
asta era intrarea În stația de metrou. CÎnd se apropiară, un bărbat și o fată intrară În grabă; o femeie solidă, pe care o dureau picioarele sau Îi erau Înțepenite, cobora precaută, dar cît putea de repede, treptele. Un școlar țopăia, privind cerul extaziat. Julia Încetini pasul. — Iată-l, deci, spuse ea fără entuziasm. Iată Întoarcerea printre oameni, Îi intrepretă Helen vorbele, la pălăvrăgeli, agitație și lumină... O trase pe Julia de braț. — Așteaptă, zise ea. Ce erau pe punctul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
urdiniș nu trece nici o albină Ploaie de seară - fetița colorează o buburuză Târziu în noapte - un cărăbuș zboară în jurul lămpii Plouă în noapte - în plasa păianjenului doar o petală Un fluture dă târcoale cănii de ceai - zi senină Echinocțiu - vrăbiile țopăie în cuibul berzei Nuc înmugurit - un pițigoi îngână alt pițigoi Zi ploioasă - pe lespedea de piatră mâțișori de nuc Plouă peste-oraș - guguștiucii clocesc fără umbrelă Pisoiul agață ghemul bunicii - flori pretutindeni 6Mijloc de mai - pianista ascultă sunetul ploii Iaz în
SEMNE DE PRIM?VAR? by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83875_a_85200]
-
Mama Bufniță să vină. ȘI EA A VENIT. Moale și tăcută, a zburat În picaj printre copaci până a ajuns la Sarah și Percy și Bill. —Mami! au strigat ei, și-au dat din aripi și-au dansat, și-au țopăit În sus și-n jos pe creangă. CE VĂ AGITAȚI AȘA? i-a Întrebat Mama Bufniță. Știați c-o să mă Întorc.“ —Momo, crezi că ne mai aduc niște gin? Se pare că Încă nu am pierdut legătura radio cu conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sau cu lămâie? Eu o să iau cu gem. E În regulă dacă-i iau cu mine, Kate? mă Întreabă Paula repede. Iar eu dau din cap pentru că, În mod evident, nu pot să vorbesc. Cu Ben În cărucior și Emily țopăind lângă ea, Paula se Îndepărtează cu copiii. Cum m-aș descurca fără ea? 16.40: Sunt mai calmă. Calmul femeii condamnate. Nu pot face absolut nimic. Băncile sunt Închise pentru că e sărbătoare. Nu pot să vând nimic până marți. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Deci eu și Momo am făcut-o și pe-asta. Rod a primit vestea azi-noapte târziu. Oferta noastră a câștigat În urma prezentării finale din New Jersey. Momo e atât de entuziasmată, că i se desprind picioarele de podea. Ca Emily, țopăie efectiv de bucurie. —Ai reușit, Kate, ai reușit! Nu, noi am reușit. Noi. Tu și eu, Împreună. Rod scoate toată echipa la prânz ca să sărbătorim Într-un restaurant din Leadenhall Market. S-a schimbat mult de când nu am mai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
care i s-a-ntâmplat vreodată lui Madeleine Kroft. Mă simt atât de prost că n-am propus-o. Chiar că-i cea mai drăguță. Patrick se sculă și se îndreptă spre Madeleine. Am urmărit-o toate cum începe să țopăie de bucurie. Julie se așeză pe furiș pe locul lăsat liber. Apoi îmi șopti: —E drăguț. E bogat. E cea mai simpatică persoană pe care am întâlnit-o vreodată în New York. Ar trebui să ieși cu el. Chiar dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Își amintește doamna Hamilton, soții Hollinger apar pe veranda de la etaj și propun un toast În cinstea reginei. Toată lumea privește În sus, se ridică paharele În cinstea Maiestății Sale și nimeni nu-l observă pe incendiator deschizînd poarta livezii. Cabrera țopăi În jos pe scară și trecu pe lîngă noi spre intrarea În bucătărie. Scoase din buzunar un set de chei și descuie ușa. Am apreciat tactul dovedit prin folosirea termenului „incendiator“, deși bănuiam că turul avea drept scop să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În cine știe ce cameră mohorîtă aflată sub supraveghere, pescuind indicii ale adevărului ascuns pe sub nuanțele și evazivitatea studiată a replicilor eliptice primite de la Frank. Vederea Renault-ului arzînd În noapte Îmi provocase o stare de excitație. Stîrnit de flăcările care păreau să țopăie pe tavanul dormitorului, am dat fuga În balcon și am văzut cabina aprinsă ca o lampă și fumul Înfuiorîndu-se În lumina farurilor de la mașinile pe care membrii clubului le trăgeau la adăpost. Se petrecea unul dintre ritualurile păgîne ale lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să cadă grămadă peste ele, dar se redresă și-o Îmbrățișă pe Fiona Taylor, care radia de frumusețe. — Jos cu hainele! Bobby, nătărău frumos ce ești! — Jos, jos, jos! Charles, dă-i ordin să se dezbrace! Femeile de lîngă mine țopăiau În tenișii lor ca niște majorete, vîjÎind cu rachetele pe deasupra capului meu, iar Crawford, amabil și binedispus, se descheie la cămașă, expunîndu-și pieptul spîn și pozînd byronian pentru sculptor. Un fotograf de la o agenție de știri o luă la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
alegorice care amuzaseră și antrenaseră mulțimea erau strînse În incinta supermarketului și cîțiva copii mici se zbenguiau În jurul lor. Se jucau de-a v-ați ascunselea, iar șef le era Bobby Crawford, care continua să debordeze de energie și entuziasm. Țopăia În jurul alegoriilor abandonate, cu brațele Înfășurate În șiraguri de stegulețe zdrențuite, prefăcîndu-se că o căuta de zor pe micuța care chițăia ascunsă sub pian, și părea un Peter Pan scăpătat care Încearcă să aducă la o nouă viață rămășițele tărîmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
apoi revenind pe pământ, voioasă. în acel vis de care îmi amintisem brusc și pe care până acum îl ștersesem de tot din memorie, alergam nebunește sus pe scări până acasă, ca să mai sar de la balcon, iar și iar, să țopăi fericită pe trotuar, mirându-i pe cei din jur, și mai ales pe mama, de curajul meu de a mă înălța în aer și a pogorî lin pe pământ. Se pare însă că nici o cădere nu e atât de simplă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sub bărbie, el stoarse o frunză pentru a picura câțiva stropi usturători de zeamă pe dunga roșie a obrazului. Oțărându-se de arsura leacului, pacientul consimți, încă un răspăs de vreme, continuarea ancestralei și necunoscutei terapii. Estimp, maimuțica se reîntoarse țopăind, cu o ramură având pe ea câteva frunze rotate, fiecare mustind de o grăsime lipicioasă. Aborigenul alese, cu băgare de seamă, una dintre cleioasele frunze, o atinse, mai întâi, cu buzele, pe urmă, o lipi, apăsând delicat pe marginile zgârieturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tragă prima, ce naiba face și asta, chiar trage! Apoi prizează și Pârvu, gata, l-am ars! Dar Andreea Începe să improvizeze. Își strecoară o mână În buzunarul meu, Îmi fură balonul, lasă, că ție nu-ți mai trebuie, râde ea țopăind În jurul meu. - Hai, domnu’ senator, să ne distrăm și noi. Mergem la mine. De fapt Andreea nu improviza, asta fusese una dintre variantele planului, avusese prea mult timp să se gândească, o vară Întreagă a tot copt răzbunarea. Leac mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
clipă o senzație bizară, pe care n-o avusesem decât când eram mic, sub șapte ani, o nedumerire. Mă jucam în stradă cu alți copii, de-a caii; cu o sfoară în gură trebuia să nechezi, să alergi și să țopăi, în timp ce călărețul din urmă ținea frâul și din când în când te atingea cu o nuia dacă nu făceai toate astea cu ardoare. După un timp rolurile se schimbau, dar după cât timp? M-am pomenit apucat de mână și smucit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
el și ieși peste noi. Corpul îi tremura ca o piftie, era gras și nu fugea prea tare, șoldurile scabroase i se mișcau leneș. Alerga de la un capăt la altul în încăperea plină de birouri. În același timp, grasul Calistrat țopăia de repulsie ferindu-se de ceilalți șobolani, care, căutând prin toate părțile vreo gaură de scăpare, se urcau pe pereți, reveneau peste mesele goale, săreau chițcăind și într-adevăr unul îl atacă și el scoase un țipăt și smuci din
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pierdu trei jocuri în fața unui câștigător încântat, își dădu seama cum putea să câștige al patrulea joc. După un moment de ezitare se decise să-l câștige. Reacția băiatului la victoria adversarului său fu... ei bine, acesta se porni să țopăie. O rupse la fugă în partea mai lărgită a camerei, izbind mese, scaune. Ceva mai târziu, năvălea pe o ușă frumoasă, albastră, aflată într-un colț, țipând: - Mamă, mamă, m-a bătut la scroob! Urmă o pauză. Apoi ușa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ceilalți, și de unde nu putea fi văzut, mărunțelul spuse cu o voce tremurătoare: - A dispărut. De sub ochii mei. Apoi bolborosi mai departe: - Știi cum e el când face lecții cu mine. O vreme stă liniștit. Apoi devine neastâmpărat. Îmi răspunde. Țopăie. Își mai ia câte ceva de băut. N-are nici un fel de maniere. Dar învață. De data asta, stătea pur și simplu pe scaun. Și pac, a dispărut. Avu nevoie de un minut până să perceapă sensul acestor cuvinte din spusele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de corpuri în uniforme care năvălea la ore, descărcat din Dacii și Wartburg-uri. Pe mine nu mă aducea nimeni, așteptam cuminte la trecerea de pietoni până venea câte-un domn și mă lipeam de el, încercând să nu mă pierd. Țopăiam cu ghiozdanul în spate, după pașii mari și necunoscuți. Mai târziu, când au ieșit desenele animate cu Dexter, am recunoscut scena: hoarda puradeilor țâșnind pe ușa școlii în urlete de bucurie și sărind în brațele stupide și nerăbdătoare ale părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clar, mi se sugera să fiu cu ochii în patru. Tot ce curgea seara pe ecranul meu îi apărea și-altcuiva. Cel puțin încă o persoană avea acces la informații. Dacă ar fi știut cum stau lucrurile, Bidileanu ar fi țopăit de bucurie pe bicicleta lui, pe-o singură roată; Paul, nu - s-ar fi prăbușit într-o depresie lucidă, cum doar el putea s-o joace: devastat, uluit, calm. M-am ridicat de pe scaun, căutând cu disperare geamul. Bucureștiul tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]