6,958 matches
-
or să-i plătească leafa și or să-i țină partea, pentru că orice stăpînire era ca un vizitiu pe capră, trebuia să țină bine hățurile, iar el, Radul Popianu, era o parte din hățuri. Dar, după cîte înțelegea din cele așternute pe hîrtie de maiorul Stavri, domnii ofițeri își pierduseră cu totul mintea, voiau să răstoarne căruța, să piște calul cu strechea și șă-l țină după aceea în frîu, prinzîndu-l de coadă. Din cîte instrucțiuni primise pînă atunci, la cîte instruiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămânței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea puiului abia ieșit din găoace, la năprasnicele chinuri ale viermelui perpelindu‑se la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sânilor femeii, la răni, la suferința orbului...“ Și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unde mai Înainte se aflase (și unde ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el nu mai era acolo, ci doar chinga, Încolăcită precum un șarpe, ca și colbul care se așternea domol, praful ridicat de Simon când țopăise ca un cocoș neajutorat, agitând brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și‑l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după lumina anemică a becului. Colbul gros care se așternuse pe cotoare ca și pânzele văluroase ale păienjenișului stăteau mărturie că acele cărți nu fuseseră vreodată atinse. Cărțile erau ferecate În lanțuri, ca ocnașii de galere, doar că lanțurile nu aveau și lacăt. Asta era deci, Îmi ziceam eu, faimoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să‑i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, când Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mâinile spre cer, chemând numele Domnului, ca apoi iar să se stârnească zarva. Și dacă fusese doar vis? Dacă fusese doar visul unui lunatic, un vis În vis, mai aievea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
străbătut de sângele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr‑un tunel. Din când În când vântul le sufla câte o frunză pe bancheta din piele. Frunza se așternea cu un ușor fâșâit, ca un șoricel. Și ce‑aveau să‑i spună mamei - de bună seamă că se gândeau și la asta -, cum să‑i ascundă că le pierise entuziasmul? Cum să nu‑și dezamăgească mama, care‑n dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din buzunar, placată În sidef, și și‑o apropie de față. Își văzu Întâi nasul pistruiat, apoi ochii și părul roșcat, precum coada veveriței. Apoi chipul ei dispăru, Întâi pistruii de pe nas, apoi numai nasul, apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr‑un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era artificială. „Pe stradă erau Împrăștiate piese disparate de mobilier, oglinzi, veioze zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate. Strada părea acoperită de nea, peste tot se așternuse puful penelor, chiar și În copaci.“) Lui Krușevan Îi va reveni faima publicării, pentru prima oară, a unui document ce dovedea existența unui complot general Împotriva creștinismului, a țarului și a orânduirii existente. El, Însă, nu va dezvălui originea documentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
celor lui Eduard Drimon sau Leo Teksil, care la vremea lor derutaseră Întreaga lume catolică. În timp ce neîncrezătorul discipol al pozitiviștilor Își exprima Îndoiala, părintele Serghei se va scula brusc și va stinge lumina, Înșfăcând flacăra lumânării cu mâna goală. Se așternu bezna, deși În odaie se Întrezărea o lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină până la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nepermise și nefirești față de un dușman cu mult mai perfid, distrugător al orânduirii sociale existente?“ Ofițerul lăsă pentru o clipă cartea, ținând arătătorul Între pagini. „Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.“ (Ordonanța folosi prilejul de a scutura zăpada așternută pe foaia cortului de deasupra capului ofițerului.) „Cuvântul libertate“ - și pronunță acest cuvânt de parcă Îl vedea scris cu caractere cursive - „incită comunitățile umane la nesupunere față de orice autoritate, față de orice guvernare, chiar divină. Iată de ce, când noi vom stăpâni lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Împietrită, deși mai respira. În oglindă, ca‑ntr‑un citat, se vedeau cadavre mutilate, bucăți disparate de mobilier, oglinzi, samovare, lămpi zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate, Încât strada părea acoperită cu nea, de la fulgii care se așternuseră până și pe copaci). Pe de altă parte - un lucru important pentru el, pentru sufletul său - avea, În sfârșit, dovada irefutabilă Împotriva tezei colonelului de artilerie Dragomirov (dovadă tardivă ce‑i drept) care venea În sprijinul propriilor Îndoieli privitoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră, apoi or să se spele pe față, la subsuori și-ntre picioare, înainte de-a se duce la munca de toate zilele. Trăind aceeași viață, în fiecare zi. Oamenii ăștia ar plânge să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru adulți. Vor frige hamburgeri. Vor învăța să șofeze și să-și spele hainele, apoi își vor croi calea spre pătura inferioară a clasei de mijloc. Noaptea, când Packer și Evelyn se îmbrățișează sub câte-un pod sau pe cartonul așternut peste vreo gură de canal caldă din care ies aburi, când el își strecoară mâinile pe sub hainele ei, provocându-i orgasme, în vreme ce străinii trec pe lângă ei, li se pare că n-au fost niciodată mai îndrăgostiți. Dar Inky are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și demonul nostru, pe care-l iubim și adorăm pentru că ne torturează, domnul Whittier oftează. Privind leșul, își duce o mână tremurătoare la gură și cască. Privind leșul, Directoarea Tăgadă își mângâie pisica din brațe, al cărei păr arămiu-portocaliu se așterne peste tot. Baroneasa Degerătură și Contesa Clarviziune îngenunchează deasupra trupului lipsit de viață. Nu plâng, însă ochii lor sunt atât de măriți încât se vede albul jur-împrejurul irișilor, așa cum ai face ochii mari în fața unui loz câștigător. Privind leșul, Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sală, Sanda se întreba ce caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl încurajă făcându-i cu ochiul, dădu semnalul și începură să cânte. Spectatorii amuțiră deodată. O liniște dumnezeiască se așternu și glasurile armonioase, mesajul tragic al versului făcură ca sufletele celor prezenți și toate colțurile sălii să vibreze. Când tânguirea cântului se pierdu în ultimele acorduri de chitară, sala rămase cufundată în tăcere. În plină scenă, Luana șopti spre băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Ieși pe ușă, lăsând-o pradă celei mai cumplite disperări. De la balcon, îl văzu cum se alătură celorlalți, fără să se uite în urmă. Ea avu norocul ca bărbatul ei să se întoarcă. L-a strâns în brațe, i-a așternut masa și patul și s-a bucurat de el. Alte femei n-au mai făcut asta. A aflat de jertfa cumplită pe care a dat-o țara. Mica ei țărișoară pe care o iubea așa cum își iubea familia. Nu dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atare. Domnule director, am listat o nouă fișă a postului. Dacă vreți s-o citiți, e pertinentă și reflectă cu exactitate îndatoririle unei referente. Îi întinse foaia. Directorul se uită la ea îndelung apoi spuse răspicat, în liniștea ce se așternuse: Cucoană, ești cretină? Nu înțelegi că și-a dat demisia? Cu ochii roșii, refuzând să accepte, femeia se repezi la Luana. Nu pleci nicăieri, auzi? Cine, naiba, te crezi, regina Angliei? Îți imaginezi că în altă parte vor mai cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fredonate adesea de Karl. Însă i-a fost cu neputință să-și aducă aminte. Precum ceața venită din larg Într-o zi friguroasă, după ploaie, când abia se mai vede, ici și colo, conturul nedeslușit al copacilor, o pânză se așternea peste peisajul trecutului și-l lăsa mut și lipsit de culoare. Uneori, când Karl Îi zâmbea și-l strângea ușor la piept, o Îmbrățișare scurtă, călduroasă, drept răsplată pentru că alesese discurile și dăduse drumul patefonului, vedea cutele fine din jurul ochilor
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
peste un Turn Eiffel mititel. În jur erau câteva siluete care se jucau prin zăpadă, copii probabil, iar când răsucea globul copiii rămâneau lipiți la locurile lor. Apoi, Întors În poziția dintâi, ningea iarăși, fulgii zburătăceau În jur până ce se așterneau la picioarele copiilor rămași nemișcați. Adam avea să petreacă ore de-a rândul privind lumea aceea miniaturală și Învârtind globul ba Într-o parte, ba Într-alta. Îl așeza pe pervaz și contempla razele refractate ale soarelui, care Îi scăldau
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
sau o cravașă. Studenții au Început să chicotească. Copacii țeseau un peisaj de petice aurii și arămii. Frunzele Începuseră să se scuture. În căderea lor Înceată se legănau, asemenea primilor fulgi dinaintea marilor zăpezi, de parcă n aveau să se mai aștearnă niciodată. Margaret s a Întors acasă și i-a spus și tatălui ei că pleacă și că nu știe câtă vreme avea să lipsească. El cerceta cu lupa niște mici plăci fotografice. A ridicat ochii și a spus: Întoarce-te
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de grăsime de gătit. Rezulta o aromă asiatică tipică, iute, dar nu neplăcută. O copleșise, de asemenea, emoția la vederea cantității steagurilor roșu cu alb vizibile pe oriunde s ar fi uitat, În rânduri ordonate pe peluză, suspendate Între coloane, așternute pe mese, de parcă Își revendicau proprietatea Întregii clădiri. Roșul steagului era profund și mânios, ca sângele proaspăt vărsat. Fusese mâhnită că pierduse ceremoniile oficiale care marcaseră recunoașterea acestei noi republici de către lumea occidentală, era necăjită la gândul că fusese la
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la întâmplare o carte, de îndată, filele ce aveau o consistență aparentă s-ar fi transformat în cenușă, i s-ar fi așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă o clipă, se auzi vocea gazdei, care ieși din cameră împreună cu pisica și traversă din nou holul, către o altă încăpere, probabil bucătăria. Îmi va oferi o cafea, presupuse Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceva din marele ei interes pentru tot ce era în jur, ființă sau lucru, îi picurase ardoare, forță și echilibru. De ce nu-și dădea la iveală toate aceste calități, de ce se complăcea să zacă sub masca aia sictirită ce se așternea pe fața lui ca o grimasă? Pentru că ea nu avea voie să creadă că toată existența lui Ovidiu se mărginea la atât, că va veni o zi când fata aia, Carmina, va înțelege că fusese trasă pe sfoară și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ajutorul scobitorilor, cu acea avalanșă dezordonată de titluri și culori specifică unei biblioteci care se îmbogățește continuu, cărți care nu zac sub geamuri, ticluite, neatinse, ca în biblioteca Sidoniei, și-a regăsit vechiul loc la marginea canapelei, blana de urs așternută sub picioare, sau mânerele sertarelor aflate în partea de jos a bibliotecii, acele sertare burdușite cu plicuri, blestematele plicuri ale devălmășiei. Ar fi vrut să închidă ochii și să rămână așa, un timp, nu știa cât anume și în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]