KorAP: Find »[drukola/base=aținti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...70 >

1,728 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Barbă, să-ți uzi o leacă fluieru... Să-mi cânți cum știi dumneata... Ți-oi cânta, de ce nu?... răspunse gros Gheorghe Barbă din fundul bordeiului. Urmă o vreme de liniște. Faliboga privea în pământ. Apoi deodată ridică capul și-și aținti ochii arzători spre ușă. —Ai venit, Iano? strigă el cu glas mare. Ușa se deschise. Intră o femeie scundă și voinică, roșcovană la față și cu sprâncenele puternice. Își aruncă din cap sacul cu care se apărase de ploaie, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iubit o copiliță Cu milă și cu credință Și pentru durerea me Mă dădui în crâșm-a be!... Băui azi și băui mâne, Băui patruzeci de zile... ........................... Băui prețul murgului N-aflai gustul vinului... Cu glasul răgușit și cu ochii arzători ațintiți asupra Ianei, Faliboga mai mult rostea trăgănat decât cânta. Bău iar cu sete o cană de vin, după aceea strigă cătră Niță Lepădatu: —Măi Niță, măi prietine! vezi tu pe muierea asta?... Eu cu dânsa am hoțit, măi! Câte ape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi!... Iona se întoarse spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
florilor uscate; și Costandin pădurarul, înainte de a pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în zilele mele. Parcă-i pustiu și prohodit! Părere, uncheșule, răspunse flăcăul. Între ei, copoii stăteau cu capetele plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce ai, uncheșule? N-am nimica, măi băiete, da’ m-au apucat așa gânduri de bătrâneță... Mă gândeam, suind, că baba ceea își face câteodată de cap! Când îi abate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bre, o viață de om aici, sub codru, am petrecut-o. Eu cu pădurarii, cu cânii și cu sălbătăciunile. Știu eu că de-acu nu mai am mult, da’ macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
blândeță, depunând-o delicat pe sofa. Ce pot ști femeile despre treburile încurcate ale unei împărății ca a mea... Aceeași barbă s-a zbârlit cu turbare în Divan-Yolù, unde l-au împresurat pe măria sa dregătorii chemați în pripă. Sultanul a ațintit cu priviri pline de înfricoșare pe Rustem-vizir; și când și-a învăluit iar barba de viforul mâniei, Rustem-vizir a căzut în genunchi și și-a înclinat fruntea până la imineii cei roșii ai împărăției. Înțelegi ce-ți poruncesc, Rustem? a întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

s-au întâlnit din nou, intensitatea contactului a făcut să-mi ia carnea foc. —Mișto, a spus Butch. Și care-i șpilul când te taie pe jumătate? —Picioare artificiale, a spus Aidan, de-abia mișcându-și buzele. Ochii săi erau ațintiți asupra mea. Am simțit efectiv cum îi piere zâmbetul bietului Butch. Voi doi vă cunoașteți? Eu și Aidan ne-am uitat la Butch, apoi din nou unul la celălalt. Ne cunoșteam? — Da. Chiar dacă n-aș fi înțeles că se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
era vina lor. Nu ne învață nimeni cum să abordăm subiectul morții, deși e ceva ce se întâmplă tuturor, deși e singurul lucru pe care poți conta în viață. Am inspirat adânc și am trântit cuvântul cu „m“, cu privirea ațintită în podea: —A murit. Oh, îmi pare foarte rău, tu, copilă, a zis Eugene. Și soția mea a murit. Sunt văduv de aproape cinci ani. Oh, Doamne. Nu îmi mai pusesem problema în termenii ăștia până acum. —Sunt văduvă. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
le-ați văzut la televizor. M-am antrenat într-un buncăr cu tipi ciudați care au propria gardă civilă. O să vă împușc și o să vă omor. M-ați înțeles? Acum o să mă dau înapoi încet, cu arma mea bine antrenată ațintită spre voi și voi o să stați acolo unde sunteți, nedumeriți, dar ascultători. Așa au făcut. Îmi tot învârteam arma înspre ei, repetând: Armă. Cu care să vă omor. Armă. Foarte periculoasă. Am tot dat înapoi, de-a lungul afurisitei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

grea domnea peste cei de față, care se mulțumeau să scoată la răstimpuri mârâieli aprobatoare. Al-Mulih deschise gura ca și cum s-ar fi pregătit să-și continue argumentația. Dar nu rosti nimic, făcu un pas înapoi și se așeză, cu privirea ațintită în pământ. Trei vorbitori de origine oarecare se ridicară atunci pe rând pentru a spune că trebuia să se negocieze de urgență predarea orașului, căci diriguitorii pierduseră deja prea multă vreme, nepăsători cum erau la suferințele celor umili. A venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fost tuturor greu s-o recunoaștem dacă Mariam n-ar fi fost în brațele ei. Singurele strigăte de bucurie au fost ale mele și ale surorii mele. Mohamed și Warda erau încremeniți de emoție, la fel ca sutele de priviri ațintite asupra lor. Cât despe Salma, m-a strâns ceva mai puternic la piept. După felul cum respira, după suspinele care-i scăpau, am înțeles că suferea. Lacrimile îi curgeau desigur la adăpostul vălului, și nu fără motiv, deoarece patima neînfrânată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cerșetoarea îl apucă pe Zeruali de încheietura mâinii și-l trase cu putere. Acesta căzu de pe cal, doar piciorul drept rămânând agățat în scara șeii; trupul i se răsturnă, măturând pământul cu turbanul, în veme ce vârful unui jungher se ațintea spre gâtul lui. — Spune-le oamenilor tăi să nu se clintească! urlă pretinsa cerșetoare cu glas bărbătesc. Zeruali făcu întocmai. — Poruncește-le să se îndepărteze până în satul vecin! Câteva minute mai târziu, pe drumul acela de munte nu mai erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Am gândit mereu că gloriosul meu predecesor avea dreptate. Fără o armată a lui, papa n-ar fi decât capelanul celui mai puternic rege. Suntem uneori constrânși să folosim aceleași arme ca și adversarii, să trecem prin aceleași compromisuri. Își aținti arătătorul spre mine. — Ceea ce spuneți Ne încurajează. Bovadiglia a avut mână norocoasă. Sunteți pregătit să Ne slujiți? Am îngăimat o formulă de încuviințare. A luat act, nu fără a face o mutră oarecum ironică: — Să primim cu resemnare hotărârile Providenței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

mele să facă pregătirile. Nu! exclamă Mucrus. Nici nu se pune problema! Nici o cohortă! Ia doar un manipul. Antonius își înăbuși o izbucnire de mânie, în numele eticii militare pe care o respecta cu strictețe. Dacă pot... Simțea privirile celorlalți tribuni ațintite asupra lui, complet lipsite de invidie: în zilele acelea, să faci aprovizionarea însemna adesea să nu te mai întorci în castru. — Un manipul înseamnă două centurii. Doar o sută șaizeci de oameni. Nu ajung. Nu te vei duce la ieslea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl împiedicau să ajungă la altar. Încercă să pătrundă cu forța printre ei, dar fu împins înapoi. Se prăbuși iar. Doi oficianți se apropiară să vadă în ce stare era. Putea să continue. Antonius era prăbușit la pământ, cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pentru idealurile vechilor tradiții. Privi în jur. Oamenii tăceau. Le văzu chipurile crispate, luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia cu mai multă putere. Mulțimea aștepta într-o liniște greu de îndurat, în locul în care, la începutul aceluiași an, fusese ucis și decapitat împăratul Galba. Vitellius îngenunche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

Maimuța se apropie. Era așa curajoasă, nu trăda nici cea mai mică teamă. Orice om s-ar fi simțit puțin ciudat să jefuiască astfel în plină zi. Ochii căprui ai maimuței erau însă reci și nemiloși, cu marginile înroșite și ațintiți cu hotărâre asupra lor. Într-un acces de groază, cu inima prăbușindu-se într-un abis întunecat, Pinky urlă: — Fugi, fugi, fugi. Fugi, Ammaji. Lasă înghețata și fugi. Numai că Ammaji, căreia tocmai îi fusese înmânat un cornet zdravăn cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
naiba! brigadierul izbi cu pumnul în palmă. La naiba, la naiba, la naiba. Era un semn rău. Dar, în definitiv, cine era el să creadă în semne? Înainte marș, proștilor, le strigă furios oamenilor săi, dându-și seama de privirele ațintite asupra sa. Și se grăbiră să plece, uitând între timp să îi aștepte pe perceptorul districtual și pe domnul Gupta, care le atraseră în cele din urmă atenția claxonând puternic când aceștia se apropiară, luând în viteză curbele drumului, apucându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

iei problema în amănunt, orice te îmbolnăvește. Lopățica și fărașul te pot îmbolnăvi. Probabil și copiii. Uite, spuse ea. Când am ajuns la colțul străzii cu stația de taxiuri de pe Eighth Avenue, Shadow s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
o singură mișcare, și-a întins un picior și a sărit ca o gimnastă în picioare. Mi-am săltat capul și m-am uitat. O excelentă scenă pentru adulți, cu Selina care își strângea șnurul neglijeului ei transparent (cu privirea ațintită în jos, ca și cum ar fi refuzat să recunoască orice implicare - nici chiar ea n-ar fi putut să mă ierte), și Martina, înțepenită în cadrul ușii, într-un costum gri deschis din lână fină, pantofi negri (și ce a văzut? O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
dracu’. Am luat-o înainte și, clătinându-mă pe picioare, am simțit că inima îmi va lua foc și că eu mă voi pulveriza într-o spirală mortală spre cerul de jar. Tot milionul de ferestre ale New York-ului își ațintiseră privirile asupra mea, infidelul. O, Doamne, viața mea fusese serioasă aproape zece minute și acum e iar o bătaie de joc. Bun, să adăugăm și puțină răutate. Să ne batem joc cât mai tare, mi-am spus eu, și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]