2,199 matches
-
o plasase într-un tipar de idealitate. Noi o cunoaștem prin prisma conștiinței lui Ștefan Gheorghidiu, din care cauză nu putem delibera; nu putem lua atitudine. Ela este personajul feminin care simbolizează idealul de iubire, în ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii. Orgolios, Ștefan Gheorghidiu râvnea la dragostea Elei, deoarece era cea mai frumoasă studentă de la Litere. Fata avea: "ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar". Ea îl iubea pe Ștefan, era capabilă de sacrificiu și devotament, îl însoțea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Camil Petrescu readuce în prim-plan drama intelectualului care vrea cu orice preț să-și păstreze nealterată conștiința și demnitatea sa, într-o societate meschină. Drama lui Ladima repetă drama altor personaje camilpetresciene, fiind și o dramă a imposibilității atingerii absolutului în dragoste. În romanul Patul lui Procust se remarcă mai întâi structura compozițională deosebită. E un roman scris la persoana I, în care se confesează mai multe personaje, "dosare de existență", într-o succesiune de planuri narative. Ordinea acestor planuri
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
om mistuit de o frământată viață interioară". În actul al doilea se confruntă protagoniștii, două caractere diferite. Confruntarea cu Ioana îl arată "neliniștit", "timid", "îngrozit", dar fericit. Caracterizarea Ioanei Boiu-Dorcani Ioana este un personaj dinamic, multidimensional, inflexibil, având senzația atingerii absolutului prin iubire. Este și ea o cultivatoare de himere care trăiește într-o lume închisă. Portretul fizic: "E înaltă, cu părul și ochii negri, albă și stranie". O eleganță fără maiestate și o nervozitate integrală de animal de rasă". La
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simte că echilibrul său interior se clatină. La Camil Petrescu, personajul are psihologia și morala clasei din care face parte. Pietro Gralla este inteligent, geniul colectivității din care face parte, un om superior, conștient de propria valoare, un căutător al absolutului care nu acceptă compromisuri. El credea într-o dreptate rece, supraumană. Caracterizarea lui Pietro Gralla Pietro Gralla este personajul principal din Act venețian și reprezintă omul superior însetat de iubire. A fost pe rând sclav, corsar, proveditor (înalt funcționar public
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
impulsiv", cu o expresie înfricoșătoare, deși pare calm și echilibrat. Este lucid, acționează cu fermitate și după ce este trădat de soția lui. Pornind de la teoria filosofului Leibnitz privind monada, în care se reflecta tot universul, Pietro Gralla este însetat de absolutul în iubire: "Dragostea e preferință exclusivă sau nu mai e nimic". Drama lui se datorează mai multor eșecuri, între care starea flotei și corupția din administrație, destituirea din funcția de comandant, tentativa soției de a-l asasina și în sfârșit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sprânceană, la tâmplă și la bărbie nu are nici o semnificație: "nu le mai știe". Cunoașterea ar putea reîncepe tot de la simțuri: Și alunecă-n neștire/ pe-un deșert de strălucire", unde "deșertul de strălucire" se identifică, într-un fel, cu absolutul. Unii exegeți au vorbit de un onirism al imaginii. Nichita Stănescu creează o nouă viziune asupra lumii, cu imagini șocante și emoții, încât devine poetul experimentului în limbaj. Leoaică tânără, iubirea exprimă starea de grație a eului liric. Metafora sugerează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vreme") menite a reliefa intensitatea sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre absolut ("Și privirea-n sus țâșni,/ tocmai lângă ciocârlii"); metafora cercului poate semnifica: perfecțiunea, absolutul, oul cosmogonic, dar și claustrarea. Iar ciocârliile exprimă înălțimea greu de atins, deoarece aceste păsări zboară la mare înălțime. În dulcele stil clasic N. Stănescu a fost "spiritul solar al înalturilor", înscriind opera sa în linia noului limbaj poetic european
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de o tragedie fără nimic măreț"; Lică este întruchiparea "ideii platoniciene de bărbat" spre care aspirase întotdeauna Ana și în egală măsură, dar din alt unghi, un om al opțiunii scelerate, adevăratul geniu al răului; Bandi, "un psihozat", "un inadaptat absolut" a cărui crimă are "resorturi curat psihanalitice". Slavici însuși e trecut prin "sita măruntă" a unei investigații ce se revendică de la Freud și Jung totodată. Rezultatul oferă, după părerea criticului − psiholog al fenomenului literar − dezlegarea unei enigme: izbânda personajelor asupra
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Bandi, fiul natural al măcelarului Hubăr și al Reghinei, o unguroaică de condiție modestă, e un psihopat, nu un nebun din naștere. Psihoza lui e urmarea traumei survenite în copilărie, retrăind apoi integral șocul psihic de odinioară. Bandi e inadaptatul absolut; cel mai romantic erou al romanului (psihanaliștii au identificat temperamentul romantic, prin definiție inadaptabil, cu temperamentul schizoid, asemănător cu al acestui Bandi, atât de exact descris de Slavici)"55. În aceeași cheie citim și "vorba lămuritoare" semnată de Iulian Negrilă
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
care este o virtute complexă și greu de exprimat în cuvinte. În ea intră precis, tainic drămuite, și bunul-simț și înțelepciunea și cumințenia și voința adăugate celor de mai sus. Niciuna dintre virtuți nu e absolută, doar iscusita cumpănire țintește absolutul. Romanul Corbei conține un mic paragraf despre această calitate de excelență a spiritului. Slavici alege s-o numească în spiritul filosofiei lui Confucius înțelepciune: Înțelepciune! Înțelepciunea nu e lucru omenesc. Gândul bun nu întâmplarea-l aduce: el îți vine răzămându-te
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
1998, 87-92; Simion, Fragmente, III, 177-188; Radu Sorescu, Petre Țuțea. Viața și opera, București, 1999; ed. Craiova, 2003; Alex. Ștefănescu, Gândirea exclamativă, RL, 2000, 7; Cassian Maria Spiridon, Petre Țuțea și primirea certitudinii, CL, 2000, 6, 7; Constantin Albuț, Metafizica absolutului la Petre Țuțea, Iași, 2000; Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Țuțea, București, 2000, 213-224; Vasile C. Nechita, Petre Țuțea și provocarea sa economică, Iași, 2000; Popa, Ist. lit., II, 1056-1058; Cassian Maria Spiridon, Petre Țuțea și stilurile culturale, CL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
regăsește originea la nivelul straturilor oprimate ale societății, ce urmăresc atingerea unor scopuri mundane imediate, ceea ce le situează atitudinea "revoluționară" în contrast cu acceptarea fatalistă a prezentului. Mannheim susține că, odată cu această primă fază a mentalității utopice, "imposibilul dă naștere posibilului, iar absolutul interferează cu lumea, condiționând evenimentele prezente"237. Considerată a fi o formă fundamentală, și cea mai radicală, a mentalității utopice, chiliasmul corespunde unei "fermentații spirituale" (de tipul celei induse în spațiul social de Thomas Münzer) îmbinate cu "excitația fizică a
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
despre care vorbeam mai sus. El exprimă Însăși aporia avangardei prinsă Între două extreme: aceea a negației totale, absolute, a unui trecut creator, cu logica, gramatica și dicționarul lui, transmise și „ratificate” de la o generație la alta, și un alt absolut, al radicalei inovații, al construcției mereu precare, mereu puse sub semnul Întrebării, - pe un „pămînt virgin”, Încă de nimeni călcat, În virtutea unei irepresibile vocații a pionieratului. Suntem introduși În felul acesta În Însuși centrul reflecției avangardiste, care vizează conflictul - tot
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sculptate în lemn de la prora corăbiilor, meșteșug în care protagonistul Cippico excelează, asimilându-le figurii mitologice feminine care pare să conducă vasul, cu veșmintele umflate de vânt asemeni pânzelor, cu chipul și cu ochii goi spre niciunde, sfidând destinul sau absolutul; câteodată, spune Magris într-un interviu, acesta înseamnă și a dibui, a nu vedea și a nu voi să vezi, a înainta orbește, orbit poate de prea multă lumină, a iubi orbește. Este prezumția de a vedea absolutul în această
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
destinul sau absolutul; câteodată, spune Magris într-un interviu, acesta înseamnă și a dibui, a nu vedea și a nu voi să vezi, a înainta orbește, orbit poate de prea multă lumină, a iubi orbește. Este prezumția de a vedea absolutul în această lume relativă. La voia întâmplării este un roman-Argus cu o sută de voci ("alte voci, aceeași voce, un ecou fără de sfârșit" vorbind despre sfârșit), în locul celor o sută de ochi, care ocrotesc pe cine? ce anume? ce fel
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
insinuând că ar fi onanist ce i se adresează, între glumă și ofensă), în numele pariului său pe viață și pe moarte de a deveni cel mai important scriitor, demolatorul cosmosului pentru a-l înlocui cu o carte, un amant al absolutului, al suprafirescului, al demiurgiei gândului și cuvântului, asemeni lui Nietzsche sau hipergenialului personaj Leverkuhn, să zicem. Deocamdată se rezumă la bestiarul grupurilor de fete și băieți, la descrierea furtunilor hormonale și puțoismelor teribiliste (coșmarul discotecii și al obscenităților de noapte
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
literatură, implicit, că se supune unor constrângeri. Meditativă și interogativă, problematizantă, „eseistică”, proza lui se definește în primul rând prin aceea că scriitorul își asumă - sau se preface a-și asuma - calitatea de narator omniscient. El nu relatează din perspectiva absolutului. Narează și descrie, asemenea lui Gide, Proust, Sartre sau Camil Petrescu, din perspectiva unui personaj, fără a-i atribui însă explicit acestuia funcția de „ambasador”. Autorul nu se lasă acoperit de narator. Narează el însuși, dar nu spune mai mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
capitol dedicat „fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului) după o prealabilă tematizare a structurilor formale de recepție ale conștiinței (intenționalitate, temporalizare, dispoziții afective). Pentru Henry, aceste configurări analitice ale fenomenologiei nu pot decât îmbogăți volumul de aporii al istoriei filozofiei; dimpotrivă, doar eliberarea definitivă a „conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii fizice (fără agent extern). Fenomenologia nu poate ignora, pe de altă parte, experiența suferinței în interioritatea profundă a sinelui, care, deși însoțită de durere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini... Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...” Viața fiind, în sens bergsonian, „pură devenire” - își continuă demersul scriitorul român -, caracterul ireversibil al momentelor sale nu poate fi surprins decât în absolutul unui prezent perpetuu - dimensiune prea puțin adecvată structurii progresiv-cumulative a unei opere romanești; dificultatea, aparent insolubilă, este magistral rezolvată de Proust, ale cărui amintiri involuntare, eliberate de presiunea tipologizantă a istoriei, se constituie în epifanie a duratei pure, semn al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
te face om, a educației - prin excelență un proces viu cu un mare preț. Diagnosticul lumii tulburi în care trăim e lipsa caracterului. Or, a învăța e a lucra credința că ești om, în acord cu tine, cu ceilalți, cu Absolutul. Soluția: înapoi la a învăța cu semnificație pentru a fi cu semnificație! Intrinseca legătură între ontologie, gnoseologie și axiologie. Evocarea paideică la V. Fetescu depășește demersul asociaționist de apropiere a imaginilor, simplă acțiune de proximitate. Ea realizează un acord, o
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
și nici caii. Și că vieții îi sunt prescrise alte țeluri, străine de război și străine de slavă. Aici apare în lumină marele paradox al situării lui Ahile în lume. El, care reprezintă cea mai înaltă valoare războinică și totodată absolutul luptei ucigașe și prădalnice, el, care a ales gloria (și răzbunarea) cu prețul de a muri tânăr și departe de casă, el, care seamănă cu focul, impetuos și violent și mistuindu-se curând o dată cu ce-a ars, tocmai el este
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de întrunire a unor spirite congenere. Pare a semăna cu pădurea din Visul unei nopți de vară, și sunt analogii destule. Citească însă cititorul cealaltă piesă și va vedea că insula e altceva, și nu numai pentru că aicea se trăiește absolutul unei singure iubiri. În Furtuna, puținele date folclorice sunt neglijabile. În insula ei nu se petrece absolut nimic grotesc și nimic rizibil în zona înaltă a piesei. Iar singurul lucru nemiraculos este iubirea: Miranda, Ferdinand sunt, cu dragostea dintre ei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
funcționează în modul în care funcționează o credință, o credință în adevărul conceptelor, în care băltește masa amorfă a majorității, odihnindu-se prințe cuvinte, trăind acolo cu naivitate, prin consimțămănt reflex, ca și cum ar corespunde realității înseși sau ar fi un absolut risipit în cotidian: În măsura în care omul a crezut în conceptele și numele lucrurilor ca în aeternae veritates de-a lungul a mari perioade de timp, și-a însușit acea măndrie cu care s-a ridicat mai presus de animal: a crezut
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Bianca Iuţuc () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2301]
-
crede că nu au putrezit pentru că s-a înfăptuit vreun miracol. Să ne uităm cu îngrijorare spre tendința relativizării totale pe care o induce societatea de consum. Asistăm la un proces în care, fie conștient, fie inconștient, se dorește evacuarea absolutului pentru a face loc relativismului. Totul are un preț, putând fi tranzacționat pentru oricine are bani. Evoluția omului din maimuță tinde să se finalizeze prin transformarea lui într-un produs scos la vânzare. Ambalat și cu etichetă, inclusiv termen de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]