890 matches
-
urmare a narațiunii. Ea nu dă verdicte, nu pune etichete, nu impune legi. "Gândește cât vrei de eronat, dar ține-o pentru tine", cere ea. "E de neiertat să distrugi imaginea cuiva despre sine de dragul adevărului ori al unei alte abstracțiuni." Realul izvorul literaturii e un ocean de adevăruri contradictorii. Dreptatea și nedreptatea sunt interschimbabile, în final. Iată punctul unde inteligența vie a autoarei frizează patologicul, nebunia. La finalul oricăruia dintre romanele ei, lectorul caută certitudini și se înneacă în întrebări
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și ce? Spune-ne ceva ce nu știm, arată-ne lucruile într-o lumină nouă. E așa de ușor să scrii fără substanță, fără formă. LV. Cum arată pentru tine lectorul ideal? Ce aștepți de la el? FS. Uneori e o abstracțiune, alteori e cineva concret. Mă gândesc la cineva anume când scriu, cineva căruia îi voi da manuscrisul. Lectorul ideal? E ca și cum mi s-ar cere să-l închipui pe Dumnezeu: cineva care mă înțelege total, o inteligență atentă la fiecare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-i tot." Zola, care vede în Ruy Blas, cea mai umană și cea mai vie din dramele lui Hugo, nu subliniază mai puțin neverosimilul situației și personajului. Ruy Blas, care nu are nimic dintr-un lacheu, nu este decât "o abstracțiune a domesticității care sfârșește pierzându-se printre stele"93. "Livreaua, în viață, a fost accidentul unei ore, scrie Zola în Autorii noștri dramatici. Poet în ajun, mare ministru a doua zi, el nu ține probabil deloc seama de scurta lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un produs al solului, care nu mai este scăldat de aerul natal. Asistăm numai la lucrarea unei mașinării intelectuale, plasate de o parte, funcționând în abstract. Nu voi discuta aici dacă este mai nobil în literatură să rămâi în această abstracțiune a spiritului sau să-i redai trupului locul său important, din dragoste față de adevăr. Pentru moment, este vorba să constatăm simple fapte. Puțin câte puțin, evoluția științifică s-a produs, și am văzut personajul abstract dispărând pentru a face loc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra comediantului Copeau, Teatrul popular Mauriac, Teatrul și ideea mea despre el Dullin, Amintiri și note de lucru ale unui actor Genet, Cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a paradoxului, a ezitării între afirmație și negație, întemeiată pe strategia absorbirii eterogenului în omogen (un ciclu se intitulează chiar Zona contrariilor). Meditația gravă coexistă cu tandrețea, viziunea ironică apare alături de senzorialitate, luciditatea merge împreună cu savoarea concretului și gustul pentru abstracțiuni („Cade ilogicul din anotimp/ și dintr-un somn alb/ Se deschide o poartă albă”). Poezia se hrănește din câteva teme dominante: criza de comunicare în lumea de astăzi, sentimentul neantului, incapacitatea de adaptare, pierderea candorii, apoi singurătatea, spaima, durerea, misterul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
Asociației Scriitorilor din București pentru volumul Eseuri asupra stării de grație (1976), Premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1984, 1994, 1995) și Premiul Academiei Române (1989). Poezia lui L. își extrage substanța din valorificarea unui paradox. Structură artistică preponderent cerebrală și iubitoare de abstracțiuni, susținută de o pregătire filosofică riguroasă și de o bună cunoaștere a deschiderilor teoretice oferite de experiența marii poezii moderne, poetul adoptă o atitudine lirică romantică, în care reluarea unor teme la prima vedere învechite - precum aceea a poetului-profet îmbrăcat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
care Arhipelagul Gulag vedea lumina tiparului la Paris. Până atunci, intelectualii europeni de stânga evitau subiectul „drepturilor” În lumina criticii făcute de Marx „așa-ziselor drepturi ale omului”, egoiste și „burgheze”. În cercurile progresiste, termeni precum „libertăți”, „drepturi” și alte abstracțiuni asociate cu „omul În general” nu erau luați În serios decât dacă erau urmați de adjective ca „burgheze”, „proletare” sau „socialiste”. Astfel, În 1969, intelectualii francezi din aripa stângă a Partidului Socialist Unit Își criticau propriul partid (condus pe atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obiective politice concrete și realiste. Contrariul comunismului nu mai era „capitalismul”, ci „Europa”. Nu era doar o chestiune de retorică. Dacă vechile cadre comuniste puteau În mod convingător (și chiar sincer convinse) să arate cu degetul nenorocirile semănate de o abstracțiune numită „capitalism”, ei nu puteau să ofere nimic pe post de „Europa” - pentru că aceasta nu era o alternativă ideologică, ci pur și simplu norma politică. Uneori era sinonimă cu „economia de piață”, alteori cu „societatea civilă”: În orice caz, „Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
popular sublimat în grâi literar, si neologismul. Mi-am propus să fac uz în traducerea mea, după cerințe, atât de expresia neaoșa, plastică, plină de iz și de atmosfera de origine populară, cât și de neologismul ce urca treptele tuturor abstracțiunilor. " (" Dès le début, je me suiș rendu compte que dans la transposition de Faust je dois employer toutes leș ressources de notre langue littéraire courante. Deux grandes sources étaient à mă portée : la langue populaire sublimée en langue littéraire, et
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
poet înseamnă/ zloată guturai alunecuș arta de a confisca/ ferestrele larg deschise înseamnă a fi/ da/ a fi lângă portretul lui velásquez// [...] încep noile migrări ale popoarelor/ e de așteptat vreme de iarnă/ pe un colț al mesei.” Sedus de abstracțiuni, de livresc și de raționalitate, el abolește descriptivismul și desconsideră pitorescul. Dominantă este obsesia limbajului, firească, poate, la un bilingv și în alt sens, adică la un mânuitor atât al limbajului cotidian, cât și al celui poetic. C. nu ocolește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
caracterele unei mutații de proporții, pe care o suportă convențiile picturii academice, având ca rezultat o artă simbolistă. "În locul anecdotei, care servește ca subiect picturei academice, Gustave Moreau pune simbolul, înveșmântează în luxul culorilor o idee; dă palpitarea vieței unei abstracțiuni filozofice, învie cu un sens nou o legendă, desfășoară o evoluție luminoasă alături de o inspirație cugetătoare. [...] E o pictură intelectuală, idealistă: ea nu a putut fi pricepută nici de arta academică, predominate de imitația spiritului greco-latin, de imitații palide, de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentism la formula unui avangardism incipient, tatonant. Prin asumarea actului crud ca act ludic, tratarea temei și implicit a personajului se află la confiniile decadentismului cu avangardismul, cel mai aproape de prelucrarea temei de către Apollinaire. Personajul intră într-un joc al abstracțiunilor unde actul de teroare, ca în Mașina infernală a lui Jean Cocteau, devine act gratuit gidian. Salomeea 544 (Salomé) din ciclul Alcooluri al lui Guillaume Apollinaire pare să se concentreze asupra dansului, într-un fel de exuberanță specifică sărbătorii de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
destinul esențial al lui. [...] Calitatea națională nu este un accident adaus umanului pur. Calitatea națională este însăși umanul într-o anumită formă a lui. [...] Un uman pur, nedeterminat de-o anumită formă [națională], nu se poate închipui", decât ca o abstracțiune fantomatică (Stăniloae, 1939, p. 11). Convingerea naționalității apriorice a umanității al cărui exponent este teologul ortodox stătea la baza crezului național din care se împărtășea și S. Mehedinți. Acesta din urmă face clar că "personalitatea fără naționalitate este un adevărat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pe gura prăpastiei eretice, dacă nu cumva se și prăvălește în ea, când afirmă că "nu există om anațional. Nici Adam măcar n-a fost anațional [...]. Un om pur, necolorat din punct de vedere național, fără determinante naționale, este o abstracțiune" (Stăniloae, 1939, p. 42, subl. n.). Teologul nu spune, totuși, ce naționalitate a avut Adam și nici nu face saltul naționalist de a-l naționaliza chiar și pe Dumnezeu! Nu ar fi fost primul care ar fi făcut asta. În
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]