1,030 matches
-
nimic altceva decât la cei răniți care au nevoie de ajutorul său. Tușește puternic, aproape sufocat de mirosul puternic al corditei care-i zgârie gâtul. Așezat pe un rest de scară, un tânăr numai în pantalon și maieu, cântă la acordeon o melopee jalnică ce stăpânește peste întreg dezastrul. Pe chipul împietrit ochii sunt pe jumătate închiși, ca și cum încearcă să se apere de fulgerările brutale ale imaginilor din jur. În fața lui, puse direct pe caldarâm, două cadavre. De sub unul dintre cearșafurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
șatră de țigani nomazi. Au pus căruțele cu coviltir în semicerc, au așezat corturile și în mijloc era destul loc pentru distracțiile lor, căci în fiecare seară, la lumina focurilor din fața corturilor, cântau din gură și din instrumente, viori și acordeoane, dansau și mâncau hartane de carne fiartă într-un cazan din care-și lua fiecare cât îi trebuia. Mâncau și carne friptă la focuri. Carnea era cumpărată de pe la oameni sau de la vitele, porcii și păsările furate. Ne dădea și nouă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-o, aș deveni un prinț dintr-un basm nemaipomenit de frumos." Na mai apucat, săracul, să cunoască frumusețea aceea a mea, și nici să devină prinț, căci s-a stins din viață. Pe când trăia acest prieten al meu, profesor de acordeon la o școală populară de artă, a lăsat o soție frumoasă și cuminte și un băiețel, care tocmai atunci avea nevoie mai mult de tată, și a plecat după un alt dor, aprins, după cum spunea el. A aruncat la spate
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
îl chema destinul. Probabil că a căutat ceva care nu găsea acolo, în căldura sânului familial. S-a mutat într-o altă inimă, iar acea femeie îi cânta "Mătrăgună prin livezi", iar Sandu, căci așa îi zicea, o acompania la acordeon. Așa-i în viață, trist, trist de tot, pentru că un om care caută, caută mereu, găsește, dar de fiecare dată găsește tot mai rău, tot mai puțin din idealul său. Așa e omul. Oricum, când îi vedeam pe cei doi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
E frumoasă, dom-le!" Și spuneam așa negândindu-mă la femeia lui Sandu nici la "Mătrăgună prin livezi"! Ați auzit-o și voi, desigur, e o melodie șăgalnică, duioasă și tristă, care sună a blestem. Sandu apăsa câteva clape ale acordeonului și atunci, combinat cu vocea femeii lui, totul se transforma într-o vrajă. Și blestemul nu îngrozea, ci încânta și încuraja sufletul meu. El stăpânea acel instrument până la perfecțiune. Avea un fel aparte și când vorbea, și când apuca paharul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fi singur cu natura. În definitiv, o lotcă ce trece o dată la trei zile nu-i rău, dimpotrivă, îmbogățește peisajul. Și cine credeți că era lângă lipovanul cu o barbă mare și roșcovană? Chiar el, Sandu, amicul meu, cel cu acordeonul. Eu l-am recunoscut imediat, el pe mine nu prea, apoi totul a mers repede: Salut, salut. Apoi a acostat, lipovanul a legat lotca de o răchită. Sandu a scos o sticlă, gâl, gâl, din vodca lui, apoi gâl, gâl
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tocmai acolo, în acea sălbătăcie. I-am răspuns că am venit în liniștea Deltei pentru a mă relaxa. - Îmi dai voie să-ți tulbur liniștea cu muzica mea? - Da, dar piano, i-am răspuns. Atunci a scos din rucsac un acordeon mic, marcă străină, și a început să umple locul cu sunete de o armonie dumnezeiască, și atât de încet și de fermecător, încât am închis ochii și, deodată, parcă mă aflam într-o catedrală veche. Parcă o orgă minunată acompania
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
gură, mi-a spus moale:Dă-mi și mie! Mi s-a părut că bea, sau nu, mi-e era indiferent, căzusem într-o meditație pe al cărei fundal se aflau sunetele pe care le scosese din acea minune de acordeon. Mă gândeam că poate nu mă aflu acolo, și chiar mă întrebam unde sunt, și-mi puneam mereu întrebarea dacă eram acolo sau aiurea, în altă parte. De fapt, parcă mă aflam acolo și peste tot, iar acordurile acordeonului mă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de acordeon. Mă gândeam că poate nu mă aflu acolo, și chiar mă întrebam unde sunt, și-mi puneam mereu întrebarea dacă eram acolo sau aiurea, în altă parte. De fapt, parcă mă aflam acolo și peste tot, iar acordurile acordeonului mă urmăreau mereu. Apoi a adormit. L-am acoperit cu pătura, era spre dimineață, când cade roua și se lasă răcoarea. Îmi trăsese la o lansetă și am scos un somn frumos de vreo două kilograme. Am pus momeală în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lung la mine, apoi mi-a spus, puțin dezamăgit: - Și tu numești asta frumusețe?Iubitule, pentru tine n-o fi, dar pentru un împătimit ca mine, da. Apoi a plecat, cu lipovanul acela cu barba mare și roșcovană și cu acordeonul lui vrăjit. A fost ultima oară când l-am mai văzut în viața mea. Dumnezeu să-l ierte! Ei, acum ați aflat cine era frumoasa mea, minunata și nemaipomenita mea frumusețe: Delta, domnilor și doamnelor! "Hăitașul" Eram și noi pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
capul și într-un du-te-vino de bărbați care se cinsteau, după rang, cu vin, țuică ori coniac, se înființase Costică Jambru. Slab, urât și pirpiriu, cu ochi holbați și haine de căpătat, țiganul era cel mai vestit gurist din Șuțu. Acordeonul lui întărit cu șfară scârțâia dar, când omul scotea un „ah !”, seca la inimă pe cei mai simțitori. Veniți de departe, socrii mici se odihneau, băuți, sub chilote, într-o cămăruță rece. în timp ce nașa împodobea mireasa, nașul, cu sticla, își
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
mult-așteptata briză de primăvară. Suntem la mijlocul lui mai și primăvara abia începe. De Paște am fost la biserică în palton și cu căciula de blană pe urechi. De pe chei răzbat prin geamurile deschise ale restaurantului crâmpeie de muzică franțuzească de acordeon. — Și ce spune Derrida ăsta, așa, în câteva cuvinte ? se interesează Jean-Claude într-o doară, aruncând un ochi pe meniu. În criza asta totală de modele de gândire, a devenit foarte la modă subiectivismul poetic în filosofie. Derrida ăsta e
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
renovate pentru ultima oară În anii ’70 și au culoare bucătăriilor din suburbii ale copilăriei mele: avocado, scorțișoară, galben de floarea-soarelui. La Spichernstrasse metroul s-a oprit pentru un schimb de călători. Afară, pe peron, un muzicant stradal cânta la acordeon o melodie slavă lacrimogenă. Cu pantofii lustruiți, cu părul Încă umed, răsfoiam Frankfurter Allgemeine când am văzut-o intrând În vagon cu bicicleta aia incredibilă. Pe vremuri puteai să depistezi naționalitatea unei persoane după chip. Acest lucru s-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bea prea mult, Tessie era cea care o ducea acasă, o dezbrăca și o băga În pat. Pentru că Lina era exhibiționistă, Tessie devenise voyeur. Pentru că Lina era gălăgioasă, Tessie ajunsese să fie tăcută. Și ea cânta la un instrument: la acordeon. Stătea sub pat, În husa lui. Din când În când Îl scotea de acolo, punându-și curelele pe după umăr ca să reușească să țină În aer instrumentul imens, șuierător, cu multe clape. Acordeonul părea aproape cât ea de mare și Tessie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tăcută. Și ea cânta la un instrument: la acordeon. Stătea sub pat, În husa lui. Din când În când Îl scotea de acolo, punându-și curelele pe după umăr ca să reușească să țină În aer instrumentul imens, șuierător, cu multe clape. Acordeonul părea aproape cât ea de mare și Tessie cânta la el conștiincios, prost și Întotdeauna cu o notă de tristețe carnavalescă. Când erau mici, Milton și Tessie Împărțiseră dormitorul și cada de baie, dar fusese era demult. Până de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
testament al teoriei necompromise de utilitate. De exemplu: Hudson Clark nu crezuse În uși. Conceptul de ușă, acest lucru care se mișcă Încoace și Încolo, era depășit. Așa că pe Middlesex n-aveam uși. Aveam În schimb, niște bariere lungi, gen acordeon, făcute din sisal, care erau acționate de niște pompe pneumatice aflate jos, la subsol. Conceptul de scări În sensul tradițional era, de asemenea, ceva de care lumea nu mai avea nevoie. Scările reprezentau o viziune teleologică a universului, unde fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mititele, a turnurilor Eiffel miniaturale lovindu-se de balerine de un centimetru jumate, stând pe poante. Era sunetul broscuțelor Tiffany și al balenelor care cântau Împreună; al cățelușilor zornăind alături de pisicuțe, al focilor cu mingi pe bot lovind maimuțe cu acordeon, a feliilor de cașcaval izbite de mutre de clovni, a căpșunilor și călimărilor cântând Într-un glas, al inimioarelor de Sfântul Valentin, care atingeau clopotele de la gâtul vacilor elvețiene. În mijlocul acestei armonii delicate, o fată Își Întindea Încheietura spre prietenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dez-îndrăgosteală, un amestec de prietenie, condescendență, simpatie, melodramă și valeriană; apoi în Cehia, la „litost“, pe care Kundera îl definește așa - „o stare de tulburare adâncă provocată de constatarea subită a propriei nefericiri“, „un sentiment al infinitului asemănător cu un acordeon deschis, o sinteză din multe altele, compasiune, remușcare și un soi de dorință nelămurită... Nu știu cum ar putea cineva să înțeleagă sufletul omenesc fără asta“. Sunt convinsă că, dacă sunt îngânate câteva din aceste cuvinte speciale, e imposibil să nu primești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
conta doar cum mânuiau instrumentele lăutarii din teren. Dacă Nae Manea avea chef să ciupă corzile viorii pe extrema stângă, dacă piticul Paraschiv se îndemna să bată la țambal în linia de mijloc sau dacă plăvanul ăla, Damaschin, trăgea de acordeon prin careu, se încingea un chef pe cinste, cu strigături. Câteodată însă, cântăreții erau obosiți, fiindcă erau și ei băieți tineri, iar duminică dimineața urma după sâmbătă noaptea, când se făceau praștie, pulbere, mangă sau pilaf pe la tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mașini, între care un Mercedes bej, din care n-au coborât macaronari sosiți în ajutor, ci vreo douăzeci de femei cu fuste înflorate, papuci, aoleuri și basmale legate la ceafă și zece bărbați care păreau să-și fi lăsat viorile, acordeonul și țambalul cine știe pe unde. Erau mătușile și unchii lui Giani, veniți să salveze ce se mai putea salva. Dup-aia, Giani a continuat să fredoneze melodiile lui Toto Cutugno și Celentano, iar mie a continuat să-mi curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dintre cei mai originali romancieri din literatura română contemporană. Aldulescu este singurul scriitor român cu un scenariu premiat la Festivalul de la Veneția: scenariul filmului Terminus Paradis, regizat de Lucian Pintilie. Radu Aldulescu a debutat în 1993, cu romanul Sonata pentru acordeon, roman pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. A publicat apoi și alte cărți, bine primite de critica literară: Amantul Colivăresei, Proorocii Ierusalimului, Mirii nemuririi etc. Cea de-a doua ediție a romanului Istoria eroilor unui ținut de verdeață și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
cu gândurile și ochii mei omenești. După aceste încercări de a ține piept durerii își simți genunchii moi, ca de cauciuc, căzu pe asfalt într-o parte, cea a inimii. Cartea de rugăciuni căzu deschizându-se, amintind de un mic acordeon de circ, calota albastră se rostogolise și se oprise la picioarele unor necunoscuți. Numai mezuza ședea fixată ferm pe fruntea lui, ca și șalul de rugăciuni peste umerii slabi. - Repede, chemați salvarea, a strigat un om în vârstă, care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atenție, nu te grăbi. Ai încredere-n tine." Ne-am întors repede peste câmpul pustiu. Pe la mijlocul lui ne-am întîlnit pe cărare cu un acordeonist. Cu pălăria lui cafenie trasă peste ochi, avea o mutră de bandit din Burattino. Ducea acordeonul la spate, în niște chingi stacojii, iar în brațe avea un buchet uriaș de flori sălbatice, mușețel și grozamă și gura-leului, culese poate chiar de pe câmp, cu câteva minute mai devreme. După ce a trecut de noi m-am întors, dar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
echipă îpartie) mare, care cuprindea: patru bumbieri plus un căpitan, doi cazaci, câteva căprițe, un urs cu țiganul aferent, un moș cu baba, un mire cu mireasa și o orchestră de muzicanți după ureche, din care nu lipseau: trompetele îtrupcile), acordeonul, clarinetul, fluierul și doba. Jocul bumbierilor îbumbiereasca) este specific Bucovinei, în special zonei Câmpulungului, avându și originea din armata austriacă. Sărbătorile de iarnă se sfârșeau ca și în zilele noastre, o dată cu Boboteaza și Sfântul Ion, când lumea se înghesuia la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
stupidă întorsătură, cum se va vedea mai departe. Europa Liberă O latură bine conturată a identității și personalității mele în formare, încă din primul an de liceu, a fost înclinația spre muzică. Lecțiile de pian învățate cu doamna Frenkel, de acordeon cu Liviu Mihalache, de percuție cu tata, de tehnica solfegiului predată de mama și includerea în corul școlii, au pregătit terenul pentru viitorul meloman al postului de radio „Europa Liberă”. Timp de opt ani, din 10 iunie 1967 și până în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]