1,099 matches
-
Burzio, absența argumentului extern este corelată cu absența Cazului acuzativ. v are un rol nu numai în prezența argumentului extern, dar și în atribuirea Cazului acuzativ. Absența categoriei v are două consecințe: nu există argument extern și nu există Caz acuzativ. Bennis (2004: 86−87) ajunge la următoarea reinterpretare a Generalizării lui Burzio: (a) dacă nu există argument extern, nu există Caz acuzativ (structural) care să fie atribuit; (b) dacă nu este disponibil Cazul acuzativ (structural), nu va fi generat argumentul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în atribuirea Cazului acuzativ. Absența categoriei v are două consecințe: nu există argument extern și nu există Caz acuzativ. Bennis (2004: 86−87) ajunge la următoarea reinterpretare a Generalizării lui Burzio: (a) dacă nu există argument extern, nu există Caz acuzativ (structural) care să fie atribuit; (b) dacă nu este disponibil Cazul acuzativ (structural), nu va fi generat argumentul extern. Astfel, autorul (Bennis 2004: 87) își propune să demonstreze că Generalizarea lui Burzio este, în parte, greșită: e adevărat că dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argument extern și nu există Caz acuzativ. Bennis (2004: 86−87) ajunge la următoarea reinterpretare a Generalizării lui Burzio: (a) dacă nu există argument extern, nu există Caz acuzativ (structural) care să fie atribuit; (b) dacă nu este disponibil Cazul acuzativ (structural), nu va fi generat argumentul extern. Astfel, autorul (Bennis 2004: 87) își propune să demonstreze că Generalizarea lui Burzio este, în parte, greșită: e adevărat că dacă există un argument extern, va fi generat un v, dar nu că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
semantica eventivă și de categoria rădăcinii (v), celălalt introduce argumentul extern (Voice). Ideea este preluată de Collins (2005: 96, apud Roberts 2007b), care propune disocierea proprietăților de tranzitivitate ale v: (a) activ: v atribuie rol tematic extern; v verifică Cazul acuzativ; (b) pasiv: v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de Collins (2005: 96, apud Roberts 2007b), care propune disocierea proprietăților de tranzitivitate ale v: (a) activ: v atribuie rol tematic extern; v verifică Cazul acuzativ; (b) pasiv: v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
b) pasiv: v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse de Voice. Faza (engl. phase) este un domeniu sintactic teoretizat pentru prima dată de Chomsky (1998). O propoziție conține două faze, CP și vP. De obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
funcțională Tr(anzitivitate)48, localizată între v/Pr(edicație) și V, care este universal prezentă în propozițiile tranzitive (active, pasive, medii, impersonale). Proiecția Tr poate conține un element de verificare (engl. probe) cu trăsături φ (de obicei) și atribuie Cazul acuzativ. Spre deosebire de v/Pr, Tr nu atribuie rol tematic în poziția sa de specificator. Funcțiile categoriei "verb ușor" (reprezentat ca v sau Pr − o categorie funcțională reprezentând o generalizare a v −) sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă de verificarea Cazului acuzativ și de acordul obiectului (proiecția AgrO a fost eliminată din PM − Chomsky 1995). Bowers (2002: 185−187) propune o tipologie universală a verbelor: (a) verbele tranzitive au un argument extern în Pr, care selectează un TrP PrP 3 DP Pr
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în Teoria Standard, iar, pe de altă parte, că existența tranzitivelor impersonale fără argument extern demonstrează că tranzitivitatea trebuie separată de agentivitate. Bowers (2002: 210−211) arată că există o legătură fundamentală între tranzitivitate și pasivizare. Aparenta absorbție a Cazului acuzativ din structurile pasive englezești este determinată de faptul că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește Cazul acuzativ și se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
absorbție a Cazului acuzativ din structurile pasive englezești este determinată de faptul că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește Cazul acuzativ și se deplasează în Spec, Tr. Dacă Tr se realizează prin morfemul -en, obiectul primește Cazul nominativ de la T, după ce a trecut prin Spec,Tr. În această interpretare nu este nevoie să se stipuleze că argumentul extern a fost suprimat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu este nevoie să se stipuleze că argumentul extern a fost suprimat sau absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul că în ucraineană există forme pasive în care obiectul are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul că în ucraineană există forme pasive în care obiectul are cazul acuzativ este folosit de Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este determinată de Cazul acuzativ în sine, ci de tranzitivitate. Bowers (2002: 214) susține
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Bowers (2002: 212) ca argument pentru ideea că absența Acuzativului nu se corelează cu absența formei pasive. Formele verbale pasive sunt, în profunzime, tot tranzitive, și deci sunt distincte structural de inacuzative. Posibilitatea de pasivizare nu este determinată de Cazul acuzativ în sine, ci de tranzitivitate. Bowers (2002: 214) susține că existența pasivelor inergative demonstrează că proprietatea de tranzitivitate este independentă de prezența argumentului extern. Concluzia autorului este că tranzitivitatea are un conținut ireductibil, asemănător ca statut cu predicația, categorie sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
afectată de energia dezvoltată în proces (pentru verbele nonagentive ergative). ● Manoliu-Manea (1993: 74) definește Pacientul ca participantul afectat, "fiind într-o stare" sau "suferind, trecând printr-o schimbare a stării" și subliniază că este rolul prototipic al obiectului direct în acuzativ. Cornilescu (2006: 137) atrage atenția asupra faptului că nu există corespondențe sistematice între roluri și cazurile morfologice sau între roluri și funcțiile sintactice. ● Haegeman (1994: 49) arată că Pacientul este persoana sau lucrul care suportă acțiunea exprimată de predicat, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
starea exprimată de predicat. ● Palmer (2007 [1994]: 8) consideră că Agentul și Pacientul sunt cele mai importante roluri pentru tipologie (dar contează și Locativul și Instrumentalul), aflându-se la baza distincției tranzitiv/intranzitiv și sunt importante și pentru delimitarea ergativ/acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 22) adaugă că toate limbile fac distincția între Agent și Pacient. ● Avram (2003: 170) subliniază că Pacientul suferă o schimbare de stare sau de localizare și nu are control asupra activității denotate de verb. ● Levin și Rappaport
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceste reprezentări schematice, EP reprezintă nodul eventiv (nonstativ), AspQ este nodul cantitativ care induce telicitatea, iar DP din Spec,AspQ este interpretat ca fiind subiectul unei schimbări cuantificabile; acest DP e necesar pentru existența telicității. AspQ poate să verifice Cazul acuzativ al DP aflat în specificatorul lui. Borer (2004: 294, nota 9) atrage atenția că AspQ corespunde structural, dar nu și ca interpretare, proiecției AspE de la Borer (1994). Sorace (2004: 249−250) comentează această teorie. În concepția lui Hagit Borer, intrările
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzative − [TP NPi [AspEM ti [VP Varrive−a sosi]]] − descriu un eveniment pentru care este specificat numai punctul final; interpretarea telică li se atribuie în nodul AspEM specificat; Arad presupune că atunci când există un singur argument nu este atribuit Cazul acuzativ, deci argumentul trebuie să urce în Spec,TP pentru a primi Cazul nominativ. ● Verbele inergative − [TP NPi [AspOR ti [VP Vwork−a munci]]] − descriu un eveniment în care este specificat numai punctul inițial; aceste verbe proiectează un nod AspOR și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fără a mai apela la ipoteza scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Consecința acestui model este că două macroroluri sunt suficiente pentru a descrie selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că două macroroluri sunt suficiente pentru a descrie selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre argumente în Spec,AspEM. 4.4.3. Van Hout (2004
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argument, distincția Caz slab − Caz tare nu se aplică, pentru că argumentul unic primește Cazul subiectului, care nu este asociat cu un anumit tip de citire; verbele inacuzative, telice, nu acceptă ca obiectul să stea în AgrOP, deci nu pot atribui acuzativul (Van Hout 2004: 78). Autoarea subliniază că abordarea aspectuală a inacuzativelor este împotriva teoriei tradiționale, care definește inacuzativele în termeni de proprietăți tematice ale argumentelor (bazându-se pe UTAH). Comentând acest tip de abordare, Sorace (2004: 250) arată că verificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
realizării argumentelor: delimitarea evenimentului are loc în interiorul VP și numai obiectul direct poate fi măsura evenimentului. La Chomsky (1995), AspP este proiecția funcțională care codifică aspectul, iar interpretarea telică apare atunci când obiectul direct se deplasează în Spec,AspP și primește acuzativul prin acord Specificator−Centru (vezi supra, 4.1.). Realizarea argumentală multiplă a fost explicată prin telicitate: inacuzativele sunt telice, iar inergativele, atelice. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 2005: 109) atrag atenția asupra faptului că o teorie a realizării argumentelor trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există structură sintactică. Operațiile de aritate lexicale se aplică intrării verbale, care este o colecție de proprietăți/trăsături. Reprezentarea semantică a evenimentului este asociată cu verbul numai în timpul derivării; ordinea operațiilor λ trebuie să reflecte ierarhia argumentală. Trăsătura de Caz acuzativ este asociată cu verbele tranzitive în Lexicon; aplicarea operației de concentrare reduce această trăsătură de Caz; noua intrare lexicală verbală are de atribuit un rol complex. (b) Reflexivizarea sintactică. În limbile cu operații la nivel sintactic, reflexivizarea este posibilă numai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate aplica și în sintaxă, pentru că aceasta nu modifică compoziția rolurilor tematice, ci numai le adună împreună; operația nu are nevoie să ajungă la grila de roluri, ci numai la rolurile tematice neatribuite. Alegerea morfologică a elementului se reduce Cazul acuzativ; cliticul își are originea în VP, apoi se deplasează în I; rolul neatribuit este reținut de proiecția verbală până când un rol tematic extern este fuzionat; rolul neatribuit este concentrat cu rolul extern, de unde rezultă atribuirea a două roluri aceluiași argument
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]