2,088 matches
-
Se respectă pe sine și pe ceilalți. Cunoaște măsura acțiunilor umane și respectă ierarhiile (statut și rolă celorlalți. Nu se angajează În acțiuni lipsite de sens sau negative, deși nu este lipsit de curaj. Respectă valorile. Are o mare plasticitate adaptativă. Evită obstacolele sau se angajează În luptă, alegând soluțiile cele mai raționale de rezolvare a impasului. Tipul de persoană deschisă caracterizează individul liber, atras de „situațiile deschise” ale vieții. În plan psihologic și moral este tipul de persoană echilibrată, stabilă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
terapiei de susținere a început odată cu aplicarea teoriei structurale psihanalitice în domeniul tratamentelor de susținere. Merton Gill prezintă trei principii de bază ale terapiei de susținere (Gill, 1951, pp. 62-71): Activitățile de susținere și încurajare, în cadrul cărora mecanismele de apărare adaptative sunt intercalate cu oferirea unor gratificări. Comportamentul dictat de mecanismele de apărare dezadaptative este descurajat. Mecanismele de apărare, care sunt absolut necesare funcționării adecvate a pacientului nu sunt niciodată subminate. Crearea unor „nevroze artificiale” pentru descărcarea parțială a pulsiunilor instinctuale
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
corporal a individului; 4 ) activități recreative, utilizate în scop de deconectare, divertisment în diferite ocazii (De Meur, Staes, 1988). Buzdugan (2007) consideră că activitatea este o relație între organism și mediu unde are loc un consum energetic, cu o finalitate adaptativă. Esența activității umane poate fi exprimată corect doar când corelăm interiorul cu exteriorul, înțelegând mecanismul filtrării cauzelor externe prin intermediul condițiilor interne. Activitatea umană este o realitate psihică de mare complexitate ce cuprinde ca elemente structurale mișcări, operații și acțiuni, organizate
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de altă parte, ca acțiune complexă (structuri operaționale potențiale) aplicabilă la orice situație nouă. Dat fiind caracterul general și în continuă dezvoltare în anii de creștere a acestei structuri operaționale, inteligența poate fi considerată operativitate nespecifică, generativă, încărcată de energie adaptativă. În copilărie, această formă de orientare operațională a gândirii nu este încă formată, motiv pentru care copiii au tendința de a divaga (spre exemplu, tendințe spre logoree; ulterior, în perioada școlară dispar). În funcție de valoarea coeficientului de inteligență, putem opera următoarea
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de iubire din partea părinților. Într-o familie unită, aceste complexe vor fi ușor depășite dacă părinții, în colaborare cu educatorii, vor utiliza metode adecvate (Popescu-Neveanu, 1978). COMPORTAMENT (< fr. comportement, cf. lat. purtare - a purta, cum - cu; engl. behavior) - Sistemul reacțiilor adaptative ale organismului cu o anumită organizare, fiind orientat spre îndeplinirea unor solicitări, prin care el răspunde în funcție de stimulările mediului, dar și de tensiunile interne. Întregul sistem de acte umane are la bază manifestări afective (emoționale), care au rol de sursă
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
mișcările voluntare inhibă hipertonia de tip extrapiramidal; reflexele cutanate și osteotendinoase nu sunt interesate. HIPERTROFIE (< fr. hypertrophie, cf. gr. hyper - peste, trophe - hrană) - Dezvoltare excesivă a unui țesut sau organ, consecința unei activități sau a unui metabolism ridicat, cu scop adaptativ sau compensator. Hipertrofia musculară este urmarea eforturilor intense depuse pe plan fizic. HIPOKINEZIE (< germ. Hypokinese, cf. gr. hypo - sub, kinesis - mișcare) - Scăderea funcționării motoare a diferitelor organe cavitare sau a mușchilor striați. Formă extremă a procesului de excitație, opusă hiperkineziei
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
sau parțială a posibilităților fizice, locomotoare, mintale, senzoriale, neuropsihice etc., consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unor activități. Indiferent de forma de manifestare (fizică, senzorială, mintală etc.), incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la un anumit comportament adaptativ care afectează, mai mult sau mai puțin, performanțele funcționale, nivelul de autonomie personală, profesională sau socială. Altfel spus, incapacitatea reprezintă perturbarea capacității de îndeplinire normală a unei activități sau a unui comportament; această tulburare poate avea un caracter reversibil sau
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
tulburări motrice care afectează calitatea și stilul gestului; dificultăți de stabilire a dominantei cerebrale; tulburări praxice referitoare la execuția actelor intenționale complexe. A cincea teză: prin ameliorarea motricității se operează și o serie de schimbări în plan psihologic, crește potențialul adaptativ și se îmbunătățesc performanțele, atât în plan școlar, cât și social. A șasea teză: analiza domeniului complex al motricității se poate face în trei direcții: a considera motricitatea ca „sistem de mișcări coordonate cu complementele sale tonice și clonice” - acest
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
corespunzătoare particularităților individuale ale pacientului. Învățarea mișcărilor de substituție parcurge patru stadii: învățarea dirijată se bazează pe mișcările pasive conduse de către kinetoterapeut (se solicită pacientului să perceapă fiecare moment al mișcărilor, să înțeleagă și să pătrundă mecanismul de bază); învățarea adaptativă - prin repetarea mișcărilor pasive, pacientul se obișnuiește cu structura noilor mișcări, formându-și o reprezentare corectă asupra modului în care va acționa voluntar; învățarea operativă este stadiul în care pacientul a reușit să-și formeze engramele motoare ale noilor acte
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
o acțiune prin care corpul pacientului este așezat în acele poziții care asigură un aliniament corect al corpului și o normalizare a tonusului muscular. Poziționarea poate fi realizată dinamic, prin mijloace active de manevrare a pacientului, sau static, cu ajutorul echipamentelor adaptative. Schimbarea poziției pacientului în timpul zilei este efectuată de către membrii familiei. Ea are un rol benefic, deoarece: stimulează orientarea în spațiu, datorită modificării relațiilor spațiale dintre corp și mediul înconjurător; asigură unele poziții în care tulburările de motricitate sunt limitate; permite
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
pe care le îndeplinesc nervii periferici: motoare, senzitivă și vegetativă. REEDUCARE (de la reeduca < fr. rééduquer) - Ansamblu de mijloace, metode și tehnici terapeutice (medicale, psihologice, pedagogice) folosite cu scopul de a recupera anumite capacități motoare și psihice, de a optimiza comportamente adaptative; proces sistematic de educare și compensare, de înlăturare a unei educații și adaptări defectuoase, negative. Prin reeducare se urmărește reintegrarea subiectului într-un sistem de activitate și de relații sociale normale; necesită instituții și servicii specializate și se adresează persoanelor
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
socială, afectând întreaga personalitate: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, adaptativ-comportamentală; statisticile OMS arată că deficiența mintală se întâlnește la aproximativ 3-4% din populația infantilă, având diferite grade de intensitate și variate forme de manifestare clinică (Gherguț, 2005). Limitarea funcției adaptative vizează posibilitățile de comunicare și autoîngrijire, utilizarea resurselor comunitare, performanțele convenționale, încadrarea în muncă și în societate. Aprecierea funcției intelectuale se face prin intermediul coeficientului de inteligență (IQ), ce reprezintă raportul dintre vârsta mintală și vârsta cronologică. Copiii al căror IQ
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de o parte, și resursele, capacitățile și posibilitățile individului, pe de altă parte. Termenul a fost introdus de Hans Selye în anul 1950. El definește stresul ca fiind un sindrom general de adaptare pentru a desemna un ansamblu de reacții adaptative ale organismului la acțiunea nespecifică a unor agresori fizici. Diferiți agenți stresori produc nu numai un efect specific (leziuni, arsuri, reacții imunitare, maladii infecțioase etc.), ci și un efect nespecific, comun tuturor acestor agenți: starea de stres. Conform autorului, acest
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Se produc, de asemenea, modificări morbide (hipertensiune, ulcere gastrice etc.). Există stres de suprasolicitare, dar și stres de subsolicitare; un stres moderat antrenează și stimulează vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci când degradările produse sunt prea ample, depășind capacitățile adaptative ale persoanei. STRUCTURĂ (< fr. structure, cf. lat. structura) - Ansamblu ordonat și autonom de elemente independente ale cărui raporturi sunt reglate de legi (Larousse, 2006). Se poate spune că, în psihologie, ca și în biologie, structura este ca un întreg constituit
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
parcursul cărora oamenii doar să se simtă bine și să plece acasă. Se dorește că ele să aducă beneficii angajaților și organizației și să fie în măsură să creeze efecte de consolidare a echipei. 2.4. Diferențe de stil cognitiv: adaptativi și inovativi Stilurile cognitive adaptativ și inovativ edsemnează anumite modalități specifice, constante ed recepționare și prelucrare a informației. Concret ele se referă la modul în care oamenii abordează schimbarea, adică se implică în creativitate (generarea noului), rezolvarea problemelor (soluționarea noului
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
se simtă bine și să plece acasă. Se dorește că ele să aducă beneficii angajaților și organizației și să fie în măsură să creeze efecte de consolidare a echipei. 2.4. Diferențe de stil cognitiv: adaptativi și inovativi Stilurile cognitive adaptativ și inovativ edsemnează anumite modalități specifice, constante ed recepționare și prelucrare a informației. Concret ele se referă la modul în care oamenii abordează schimbarea, adică se implică în creativitate (generarea noului), rezolvarea problemelor (soluționarea noului) și adoptarea deciziei. Stilurile adaptativ-inovativ
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
s-a constatat că există diferențe semnificative statistic la pragul p ≤ 0,05 în funcție de variabilă studii în ceea ce privește stilul adaptativ- inovativ [ț (110) = 2.276, p < 0,05], în sensul că subiecții cu studii medii tind mai degrabă să adopte stilul adaptativ comparativ cu subiecții cu studii superioare, care tind să adopte stilul inovativ Graficul 24. Prezentarea comparativa a mediilor la variabilă stil adaptativ- inovativ în funcție de variabilă studii 13. Stilul planificat-flexibil Pe baza analizelor statistice obținute s-a constatat că există diferențe
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
diferențe semnificative în funcție de gradul didactic al cadrelor didactice în ceea ce privește stilurile de muncă ale acestora. Astfel: Cadrele didactice având gradul didactic ÎI tind să adopte stilul de muncă inovativ comparativ cu cele având definitivatul, care tind să adopte stilul de muncă adaptativ • Cadrele didactice având gradul didactic ÎI tind să adopte stilul de muncă flexibil comparativ cu cele având gradul I, care tind să adopte stilul de muncă planificat • Cadrele didactice având gradul didactic ÎI tind să adopte stilul de muncă imprudent
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
rezolvare, se oncentrează în special asupra imaginii de ansamblu, aspectelor generale, viziunii de ansamblu asupra problemelor, având mai degrabă capacitatea de a găsi aplicații particulare ale unor legități generale. Cât privește cadrele didactice cu definitivatul, acestea tind să prefere stilurile adaptativ, si algoritmic, pentru a rezolva o sarcină aplică metode deja cunoscute, urmează aceeași care că și în alte situații asemănătoare sau aplică reguli deja învățate, căutând soluții standard, iar atunci când sunt puși în fața unei probleme profesionale complexe pierd mult timp
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
având studii superioare. De asemenea, și implicarea emoțională a cadrelor didactice cu studii medii pare să fie mai mare comparativ cu a celor cu studii superioare. Cât privește stilurile de lucru, cadrele didactice având studii medii tind să adopte stilurile adaptativ, planificat, preocupat, prudent, analitic și algoritmic prin comparație cu cele având studii superioare care tind sa adopte stilurile de lucru inovativ, flexibil, detașat, imprudent, intuitiv și euristic.
ANALIZA RELA?IILOR DINTRE STILUL DE MUNC?, IMPLICAREA ?I SATISFAC?IA PROFESIONAL? A CADRELOR DIDACTICE by VERGINA ?ERBAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83885_a_85210]
-
80% din scheletul dur al dintelui, asigurând un suport cu elasticitate optimă pentru smalț și o rigiditate necesară protecției mecanice a conținutului camerei pulpare; -dentinogeneza asigurată de odontoblaști este un proces biologic activ, care se desfășoară toată viața, asigurând reacțiile adaptative fiziologice și la agresiunile patologice; - canaliculele dentinare care prezintă terminații până la nivelul joncțiunii cu smalțul pot fi deschise de procese patologice sau terapeutice și se constituie în canale de comunicare a mediului oral cu mediul intern. Pulpa dentară ocupă întreg
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
ONTOGENEZA DINȚILOR Dinții umani temporari și permanenți au aceeași structură a componentelor morfologice, rezultat al unor procese evolutive comune, și se pot nominaliza după aceleași criterii de notare. 4.1. Filogeneza dinților și parodonțiului trebuie privită ca un proces evolutiv adaptativ datorită diversificării hranei pe măsura perfecționării organismului animal. O dată cu creșterea complexității organismelor, nevoile energetice sunt mai mari, cantitatea de hrană se mărește și se diversifică. Dinții, ca elemente ale sistemului de aport alimentar, suferă o evoluție sincronă cu acestea. Are
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
odontonului) și se datorează solicitărilor funcționale sau agresiunilor patologice. Dacă procesul de uzură se produce în limitele firești, factorii sistemici compensatori au posibilitatea de a menține echilibrul homeostazic prin procese fiziologice cum sunt: apoziția de dentină, de cement sau restructurări adaptative (remodelări și condensări ale osului). Dacă uzura depășește limitele firești prin ritm și cantitate sau este produsă din cauze atologice: abrazie, carie, agresiune traumatică, atunci reacțiile compensatoriirii sunt insuficiente sau urmează căi anormale, și este necesară intervenția terapeutică. De aceea
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
fiziologică și este definită concret “atriție”. Când uzura este rezultatul executării unor parafuncții cum ar fi ticurile profesionale, obiceiurile vicioase voluntare sau involuntare, se consideră patologică și este definită concret ca “abrazie dentară”. 13.1. Atriția dentară este un proces adaptativ funcțional care are ca scop menținerea homeostaziei la nivel odonto-parodontal și consecutiv la nivelul celorlalte elemente morfologice ale sistemului stomatognat. Atriția se manifestă la nivelul fețelor ocluzale, respectiv la nivelul marginii incizale și la nivelul fețelor proximale. La nivel ocluzal
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
reliefurilor ocluzale care se opun libertății de mișcare multidirecțională a mandibulei. În acest mod; parametrii morfologici primari ai fețelor ocluzale și marginii incizale, se adaptează stereotipului funcțional individual și capătă o nouă entitate, aceea de morfologie secundară. Atriția, ca fenomen adaptativ, trebuie să se manifeste de la începutul perioadei evolutive de modelare a morfologiei dinților și arcadelor dentare. Inexistența atriției la peste 30 ani constituie anormalitate și exprimă ineficienta funcțională masticatorie. Poate fi cauzată de stări patologice cum ar fi: leziuni coronare
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]