1,572 matches
-
face cu național-comunismul. Această adiere avea sunet Beatles, imagine Hendrix, emblemă Angela Davies, era populată cu mulțimi de hippies. Avea filosofie marcusiană, leagăn american și baricade franțuzești. Era o adiere de generație. Un ritm ce răspundea celui interior și ne ademenea spre alte tărâmuri. Plecările în Occident erau posibile. La chioșcuri se vindeau reviste franțuzești, nemțești și englezești. Am prins din plin generația în bluejeans și adidași. Generația care ciulea urechile la Europa Liberă să asculte știri și topuri. Ne păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o lăsai în prag. Cum coboram, simțeam cum mă petrece, cum mă urmărește privirea ei îndărătnică. Mergând spre cirezi, îmi făceam socoteala că o asemenea femeie n-are nimic din apucăturile celor ce iscodesc cu ochii, zâmbesc cu înțelesuri și ademenesc cu glasul. Îi era frică de mine; abia îndrăznea să rostească cuvintele; în ochii ei mari nu se oglindea nici o gândire. Vra să zică aceasta e femeia care a înșelat pe Dragoș! Nu puteam înțelege cum poate o asemenea femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu putea să fie nimic. Ce putea să fie? Omul era liniștit. Ș-așa mă duceam eu des în Prisaca lui Ion. Mă îndemna ceva ascuns din fundul ființii mele spre Măriuca, căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțin. Și ai băgat tu de samă ce spune? Am băgat de samă, nană, dar nu prea înțeleg. Istorisește o călătorie. Zice c-a intrat printr-o poartă neagră și s-a dus pe celălalt tărâm. Și acolo l-a ademenit după el Necuratul în felurite chipuri schimbate. Dar mai ales s-a îmbrăcat acel Necurat în arătare de urs - c-un singur ochi; și tot clipea din acel ochi ca dintr-un jar și-l îndemna mai afund. Unde l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înspăimântat. Fără îndoială că o va pierde. Fără îndoială că va rămâne cu totul singur. Se vor scufunda odată cu ea primăverile repetate ale nopților ei. A încercat s-o domolească: — Fii înțeleaptă, suflete, îi șoptea el cuprinzând-o. L-au ademenit alții; aceia sunt mai vinovați decât el. Îi împuținăm pe cei mai vinovați și copilul își va veni în fire. Îl chem să-l judec. Vei vedea că nici n-am nevoie de vorbe. Liniștește-te, rămâi frumoasă și zâmbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
recitând cu voce de bărbat răgușit frazele pe care le ținuse minte: — Ni s-a adus la cunoștință de către inchizitori și alte persoane, că relațiile dintre evrei și creștini atrag după ele relele cel mai cumplite. Evreii încearcă să le ademenească pe creștinele proaspăt convertite, cât și pe copiii lor, dându-le cărți de rugăciuni evreiești, făcându-le rost la Paște de azimă, învățându-le care sunt felurile de mâncare interzise, convingându-le să se conformeze legii lui Moise. Sfânta noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
răsturnări. Însă existența asta pașnică și monotonă nu putea fi pentru mine decât cea a unei oaze umbroase între două etape lungi. Zgomotele zărilor îndepărtate mă chemau. Era scris că n-aveam să rămân surd la ispitele cu care mă ademeneau. ANUL RĂPIRII 924 de la hegira (13 ianuarie 1518 2 ianuarie 1519) Din lunga mea retragere la țară, presărată totuși cu meditații și preumblări tăcute, am ieșit lipsit de certitudini. Perisabile erau toate orașele; feroce, toate împărățiile; insondabilă, Providența. Singurele lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
față cu brio căldurii insuportabile de afară pro vocate de de nemilosul și arzătorul rege al cerului soarele. Tot mergând așa, în mijlocul unui câmp înflorit am dat de un cireș mare, mare, sub care se întindea o umbră care mă ademenea să mă odihnesc. Și, pe lângă faptul că cireșul era înconjurat de floricele multicolore care formau un covoraș parfumat, în jurul cireșului se plimba o adiere de vânt ce aducea la mine ademenitorul miros al cireșelor, care păreau atât de cărnoase și
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
Nu era prost. Nu se dădea el jos să se lase prins și - cine știe? - băgat în cușcă și dus la azilul de nebuni de pe Alipur Road, ca nebunul care întrerupsese cursul de economie pentru doamne de la universitate și fusese ademenit și prins doar cu niște dulceață. Așa că, la insistențele familiei, doctorul Banerjee, care se mândrea cu condiția sa fizică, se aburcă în copac, cu stetoscopul și tensiometrul la gât. Urcă până unde se afla Sampath, ca să poată să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cu straniile sclipiri ale desuurilor ei, cu bizarul spectacol pe care i-l oferă în timp ce face baie - da, și cu modul bizar în care îl ajută să se masturbeze. Sunt cât se poate de sigur. De fapt, așa m-a ademenit și pe mine la început, când încă dispunea în întregime de bătrânul ei Moș Crăciun dintr-un consiliu de administrație, și, în plus, de un scenograf în vârstă de douăzeci de ani. Selina știa cum să le taie aripile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am făcut bărbatul care ești acum, cameleonic, flexibil și dezorientat? Negi faptul că, alegând un om asemănător mie ca înfățișare, am estimat cu precizie efectul unui asemenea om asupra lui Virgil și a orașului K? Negi faptul că, te-am ademenit până aici cu ajutorul Spectrului Prepelicarului? Negi faptul că, am croit o cale prin infinitele timpuri prezente și viitoruri potențiale pentru a face posibilă această întâlnire? îApoi, revenind la vocea lui normală:) De care din binecuvântările Domnului tău te lepezi? Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel de dimineți înțelegeam, prindeam a pricepe că rostul meu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele și cioburi colorate, nici măcar mărgelele intens colorate care ar fi putut ademeni pe băștinașii multilateralei noastre dezvoltate. Eram într-un impas grozav. Golisem sticla de votcă. Gândurile posomorâte mă copleșeau cu întrebări pe care nu aveam cui să le împărtășesc. Bumbu terminase monologul și acum fredona un fel de schelălăituri, încurajându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
această Lume: cu tristețea că i-am văzut ticăloșia și nu m-am străduit să o îndrept, câtuși de puțin? Cu umilința că am slujit nevrednicilor, fără a avea curajul să-i înfrunt? Cu sila de mine că m-au ademenit traiul ușor, lipsa de gânduri și lenea clipei, fără a munci spre a le birui? Și câte și mai câte altele. În astfel de clipe, ruga mea înseamnă o întoarcere în mine. Parcă redescopăr calea ascunsă a înaintării în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai povestească, să dea relații și să-i comunic ce mi se părea mai interesant lui, acelui „...ache de la Interne“. Mi-era și frică. Dar și silă. Parcă îl vedeam pe ceistul de la noi din regiment care încercase să mă ademenească să-i povestesc ce se discuta în biroul colonelului. Eram furier și stăteam în același birou cu colonelul, comandantul atelierului nostru. I-am povestit imediat colonelului. Mi-a spus să-mi văd de treabă, să fac cum cred eu. „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-i ură. Nu-i defăimare. Nu-i nimic denigrator. Este doar o mare tristețe, mai grea decât orice lacrimă sau orice geamăt, că mulțimea, imensa majoritate a acestui popor, trăiește mizer, gândește mizer, merge ca o turmă spre niciunde, ademenită cu vorbe, momită cu mici nimicuri, învățată să fie coruptă, să fure spre a supraviețui, să admire slugarnic pe marii hoți, să se bucure de-un cârnat și o bere luate, la înghesuială, din pomana unui parvenit. Parastasele și pomenile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oprit, am fost trimis cu un șut bine plasat profesor la o școală ajutătoare undeva pe lângă anticul Aegyssus. Am plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră a trecut zvâcnit pe lângă mine. S-a oprit puțin mai în sus, în dreptul cofetăriei, și apoi s-a întors, cu spatele. Șoferul mi-a deschis portiera și mi-a făcut semn să intru. Ezitam, temându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mine. Acum, coborând în text, mă apropii acoperindu-mă cu neștiutul pe care îl descopăr. Mi-e din ce în ce mai teamă să înaintez coborând, pentru că presimt cum însuși textul parcă nu este pregătit spre a mă primi definitiv. Doar m-a ademenit, doar încă mă tentează cu astfel de ordonări de cuvinte, dar încă se refuză a fi descoperit pe deplin. Nu sunt pregătit pentru revelații ultime, după cum probabil nici el, textul, încă nu-i deplin hotărât să mă primească. Ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
redacția ziarului la care lucrase și Eminescu. Îl urmăream fascinat cum își lua cinci merdenele și mușca hulpav din toate odată. Voiam să mă duc la el, să-l întreb dacă acum autobiografia mea e bună. Poate chiar să-l ademenesc la un turț și, mai știi, să obțin cine știe ce destăinuiri de la el. Și permisiunea, nesperată, de a mai schimba câteva virgule puse aiurea care deturnau mare parte din însăși taina vieții mele. Mă fascina pe atunci ideea că aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de demult, din acea noapte pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ți-am spus că are necazuri. Nu te da prea tare la ea. Să nu iasă cu nasoale. Vine și bărba-su! Nu i-am răspuns. Eram convins că mă gelozea din cine știe ce tâmpenie de-asta de bărbătuș îngrijorat că-i ademenește altul puica. Și ea poate țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca și cînd ai trăi Închis Într-un hoit care umblă, căruia Îi e foame, care duhnește și care refuză să moară. CÎnd și cînd, Fumero și oamenii lui mă arestau și mă acuzau de cîte-un furt absurd sau că ademeneam fetele la ieșirea unui colegiu de măicuțe. Încă o lună la pîrnaie, bătăi și apoi iar În stradă. N-am Înțeles niciodată ce sens aveau farsele astea. Pe cît se pare, poliția găsea de cuviință să dispună de o sumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca niște astre Îndepărtate cei doi sâni. Picioarele Înaintează, lunecând, prin aer. În urma lor se-nfoaie-n zare un evantai de sutiene și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereți se odulează. Acoperișurile lunecă Într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dărui, Mireasma din cuvinte-mi umple gura; Plecat cu gândul prin febrile spații, M-adun cu greu din unda dăruirii Și-ncerc s-ating în zboruri, constelații Ce mi-au marcat deja, esența firii; De multe ori, aceste situații, M-ademenesc cu alintări șirete, Lipsite de stridențe și ovații, Ce-atâta de meschin știu să mă-mbete; Dar nu...nu reușesc să mă desferic Nici zborului și nici acestor ore, Ce-și torn în mine spasmul lor eteric Cu șoaptele-n
MAI TRECE-UN TIMP... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83829_a_85154]