1,151 matches
-
brăzdat de câteva cute adânci. Păru-i crescuse până la podeaua jerpelită a liftului și-și împrăștia pe jos ultimii cârcei, după ce-i înfășurase pulpa dreaptă în bucle și șuvițe despletite. Un parfum subțire, repede dizolvat în vertijul dulce al primăverii, adia dinspre icoana femeii cu fluturele-n brațe. Un mare Omega melancolic era săpat între sprâncenele ei. Multă vreme, ea rămase aproape nemișcată, privindu-i pe cei doi tineri înconjurați de crepuscul. Când se ridică în picioare, ei îi putură simți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și anus și esofag și rect, și mațe și duoden, și fiere și foame, și sațietate se contopeau, generau cîm-puri semantice, se stratificau în grecisme și turcisme, argouri și jargoane de nedezghiocat; fonetica sublimă din aparatul respirator, zeu și zefir adiind cu degete dulci pe harpa vocală; iar imaginarul, corpul cel mistic din grădina cu trandafiri, luna aplecată tandru peste umărul soarelui (incestul etern al soarelui și lunii în corpul nostru astral) izvora din glandele sexuale, din grotescul monstru dintre picioare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
adunătura ta de clone, dar sunt convins că mijloacele voastre primitive nu vor putea nicicând să ne puna în pericol. Un timp o să vă lăsăm în pace" îl asigurase Diribal. Secretul meu? Secretul Tău, Doamne. Lucrarea Ta cea mai tainică! Adia un vânt ușor dinspre câmpia arsă a Pannoniei. Piersicul din curtea Abației înflorise doar cu o seară înainte, bucurîndu-i pe frații care încă îi mai jeleau pe cei șase sute dintre ei care fuseseră uciși de gărzile regale. Lucrurile intraseră oarecum
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
MINE Plânsul meu Se aude singur, Poate că pe mine Mă plânge altcineva, Poate că pe mine Mă plâng doar eu, Poate că pe mine Mă visează cineva Sau doar eu mă visez. Mă simt ca o păpădie Și vântul adie ușor, Eu calc și tălpile mele Nu lasă urme nicăieri. Visez, dar uit să trăiesc Visul, să las o urmă... Nu știu să mor, Să mă definesc, Am rădăcini firave Și este secetă în lume. Cerul curge în mine Ca
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
fie Ănegru! Blestemul e rostit, s-a împlinit Când la răscruce timpul bate ora O clipă a rămas și s-a oprit Cu ruga mea și-a tuturora. Un înger cu aripa frântă Blestemul la mal se descântă Și vântul adie-n fuioare Șoptește în van: “DE CE OARE”?! ANATEMĂ Te blestem în gândul meu Și-n lacrimile răstignite Pe urma pașilor mereu Să calci în gânduri adormite. Și în amurgul rece să-Ți apar Cuvintele să-Ți strige a uitare Și
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
din șura cea mare. Alina și Sorina se privesc cu mare-aminte și și zâmbesc: acum știu care-i adevăratul nume al lui... Alin. O după-amiază de primăvară Pe prispa casei e liniște și răcoare. E bine. Din când în când adie un firicel de vânt. Atunci, frunzele pomilor și ale viței de vie, mângîiate de blânda lui suflare, șoptesc cu un glas pe care nu oricine îl poate auzi și pricepe! „Uf! Ce zăpușeală trebuie să fie afară, pe uliță!” „Da
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Când s-au Împlinit zece zile de concediu Împreună, Pavel a rezervat o masă pe terasa unui restaurant și-i invitase pe toți. Aștepta o ocazie să facă această invitație și chiar fusese acceptată. Era o seară caldă, plăcută, briza adia ușor iar muzica bună Îi atrăgea pe tineri către ringul de dans. Au servit câte ceva, au ciocnit și câte un pahar de vin, pentru prietenie, spusese Pavel, apoi a invitat-o pe Teia la dans. Silviu și Andreea plecaseră primii
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
scură. O, lumea toată are zîrnbirea ei ce luce, O umbră trece-n noaptea-i și ea își face-o cruce, Durerea, ce își râde de regele-noroc, Din stelele ei face să curg-un mir de foc. Și Dumnezeu ce-adie în ceru-i înflorit Ascultă ruga-i blândă ce trece liniștit Prin nopțile-nstelate - o muzică de vis Ce-nundă fața-i veche c-un dureros suris Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră, De cugetă lumi nouă cum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
o Dumnezeire. O, lumea toată are zâmbirea ei ce luce, O umbră trece-n noapte-i și ea își face cruce, Durerea, ce își râde de regele-noroc, Din stelele ei face să curg-un mir de foc Și Dumnezeu, ce-adie în ceru-i înflorit, Ascultă ruga-i blândă ce trece liniștit Prin nopțile-nstelate - o muzică de vis Ce-nundă fața-i veche c-un dureros surâs Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră, De cugetă lumi nouă - cum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
chemare, Din noaptea neființei înfiorat apare... Acolo el, de veacuri, de îngeri salutat Trecea - un basmu palid - cu stele coronat. Dar auzi o rugă, o dulce rug': -a ta! La al tău glas de jale lumina tremura; Chiar Dumnezeu, ce-adie în ceru-i înflorit, Ascultă blânda rugă ce trece liniștit Prin nopțile-nstelate - o muzică de vis Ce-nundă fața-i veche c-un dureros suris. Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră De cugetă lumi nouă cum cugeta
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fii îngerul de pază La capul României ce[a] bolnavă... deșteaptă, Privirea-i limpezită la Tine o îndreaptă! Trezit din groapa-mi rece, din noaptea [mea] cea mută, Ca binecuvântarea cea sântă și tăcută În aerul de nuntă al țărei adiez Și mă închin la tine, o, stea în care crez. Și, inspirat în taină de-un cuget proroc Eu văd fericea țărei în Tine - și mă rog, Genunchii-n piatra stearpă și cugetul în cer, Ca Dumnezeu să-ți deie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
privesc cum turna cafeaua turcească din ibricul de alamă în ceașca de culoare crem cu striuri; licoarea aia neagră, uleioasă, prinsă în forma clasică, te ducea cu gândul la încăperi spațioase, deschise, privind prin ferestrele înalte printre copacii bătrâni, unde adia un vânt văratic și mama se sprijinea de pernele unei canapele, atât de destinsă și total abandonată stării ei, de parcă ar fi purtat o rochie de seară ușoară, iar aroma țigării ei umplea camera cu minarete și palate în dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dar râdeam, chiar dacă mi se părea că este ceva adevăr în asta. Timpul avea însă atunci altă dimensiune, zilele păreau mai lungi, mai luminoase, avea momentele lui de relaxare în care parcă totul era oprit, nici vântul nu părea să adie, nimic din ceea ce înseamnă acum acest accelerator diabolic în care pare că trăiesc nu funcționa, căldura era mai cuprinzătoare și parcă nu atât de deranjantă, transpiram fără să-mi pese, poate că treceam printre oameni și printre clipe fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
rostească... „Ce crezi, Petrache? Eu sunt bucuros de asta?”... Petrache cu Didina s-au ținut de cuvânt. În jurul mesei îmbelșugate ședeau invitații. Didina, îmbujorată, își invita musafirii să-i guste bunătățile. Petrache, cu o oală fudulă în mâini din care adiau miresme de vin așezat, umplea ulcelele înșirate ca la paradă... Le-au ridicat, au ciocnit și au băut tihnit. Costăchel, ștergându-și mustața cu dosul palmei, a grăit: Apoi cu așa un vin nu-ți mai vine să pleci acasă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Qi, iluminare, și Wei, putere și prestigiu. E o zi frumoasă de toamnă. Stăm afară, sub un arțar mare, la ceainăria de lângă campus. Pământul e acoperit cu un covor de frunze ruginii și galbene. Culorile sunt pure și luminoase. Când adie vântul, cade o ploaie de frunze. Câteva aterizează pe umerii lui Qiwei. El ia una și o admiră. Yu Shan termină prezentările și pleacă sub un pretext oarecare. Fata e interesată, dar nu o arată. Dă politicos din cap, bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
devin curând foarte sigură pe mine. Împrejurimile Yenanului sunt perfecte pentru călărie, teren deschis și în pantă lină. Îmi strâng părul sus într-un coc și mân calul în galop. Călăresc peste dealuri și pe malul râului. Vântul care îmi adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
niciodată acel timp pe care îl caută? Rămâne singur pe lume? Tata și mama se certaseră pentru fiecare haină în parte. „Băiatul are nevoie de asta.” „Nu, n-are nevoie.” Ferestrele erau deschise, ei se certau cu voce scăzută. Vântul adia ușor, făcând perdelele să se umfle la intervale regulate de timp, se rotunjeau ca pântecele femeilor când sunt însărcinate. La cincizeci de metri sub noi, strada era luminată sărăcăcios și tăcută. Dimineața, mama se sculase foarte devreme. Am văzut dunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu bine.” Pe alocuri, la marginea câmpului, câte un țăran stătea rezemat de carul cu boi, mâncând slănină cu pâine. Deodată m-am speriat puțin de pădure: copacii veneau foarte aproape de tren și crengile lor stingeau vagoanele. Un aer răcoros adia dinspre munți. Când am intrat în primul tunel, eu am tresărit de spaimă. Pe neașteptate s-a întunecat totul, apoi s-a luminat din nou. Mama ședea tot acolo, în fața mea. Ei nu-i fusese frică în întuneric. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
liniștea peste tot. Uneori veneau câțiva copii să se joace, pe urmă plecau în altă parte. Apoi soseau ciori, vrăbii și porumbei și ciuguleau boabe de pe pământ, fără să se sinchisească de mine. Își luau zborul și ele. Pe sub platani adia o boare de vânt, care făcea cugetarea mai plăcută. I-am scris Leei o scrisoare, însă nu mi-a răspuns. Așa se întâmplă când nu te cheamă Bogart sau Belmondo. Aceia nu trebuie decât să apuce femeile și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se spune, aceea se împlinește. Ștefan ce rugă o să înalțe? Dar Bălașa? Ei, Doamne, cu fetele e mai ușor, toate-și doresc să se mărite cu un Făt Frumos. Ridică privirea spre cer, nu se vedeau stele, era înnorat, nu adia nici o boare, așa că lumânările ardeau frumos. — Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte.... Primii mergeau călugării cu lumânări înalte îmbrăcați în stihare negre, întâi grecii, apoi cei care cântau românește, apoi arhimandritul cu evanghelia, un preot cu crucea, patru diaconi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a o folosi. În poiană, nu am reușit să mă decid unde să încep să sap. Erau multe locuri care păreau potrivite. M-am decis, într-un final, asupra unui loc între doi pini frumoși, unde era întunecat și vântul adia numai puțin. Pământul era proaspăt, așa că mi-a fost ușor să sap. Singura problemă erau rădăcinile, dar nu erau prea multe și se rupeau destul de bine când le loveam cu marginea lopeții. Vântul sufla ace de pin și conuri întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pântece și a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu și Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim." Lumina zilei se cufundă în amurg. Venise ceasul înserări. Dinspre pădurea de brazi, aflată în imediată apropiere, adie o boare firavă de vânt răcoritor. Întâmpinată cu mare bucurie de mulțimea invitaților după căldura teribilă de peste zi, ea aduce bucurie frunților îmbrobonate. Odată cu timidul firicel de vânt, imensa grădină multicoloră în mijlocul căreia se celebrează căsătoria furișează spre cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cataloage de cărți, un dicționar, Viețile și doctrinele filozofilor, celebra carte a lui Diogenes Laertios, exact numită de naratorul personaj un "repertoriu de cancanuri și idei antice". Ca orice intelectual, are poezia trecerii timpului, e asaltat de amintiri, în care adie și fiorul morții. Sentimentul solitudinii și al efemerului cheamă cealălat mare sentiment, ivit odată cu apariția Adelei în Bălțătești. Sosirea Adelei nu o putem numi întîmplare, căci * Sintagma și în Amintiri... de Ion Creangă. știm din Privind viața opinia lui Ibrăileanu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
A trecut prima noapte, iar recolta noastră era mai mult decât modestă. Dar ne puneam speranța în celelalte două zile și o noapte pe care le aveam la dispoziție. Timpul era splendid, pe cer niciun fir de nor. Dispre nord adia ușor o boare de vânt. Vântul acesta din nord face poftă de mâncare peștilor, așa că n-aveam decât să așteptăm mușcăturile la momelile noastre. Și așteptările noastre n-au fost în zadar. Pe la patru dimineața, am sorbit fiecare câte o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
bună, de care, dealtfel, nu duceam lipsă. Stăteam tolănit pe iarbă, fumam, beam cafea și-l ascultam pe Gabi cum a prins șalăi din cei mari în Siret, pe la Tecuci. Totul era nou pentru noi, frumos, calm, cerul de azur, adia un vântuleț numai potrivit de răcoros și noi eram mulțumiți și nu simțeam oboseala drumului. Am pornit mai departe și după vreo oră iată-ne în Tulcea. Ne-am îndreptat spre birourile filialei de vânătoare și pescuit sportiv. Băieții, Gabi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]