1,462 matches
-
siniliu Ce-nsuflețește viața din rubine... Ori renunțând, acasă să revin, De dincolo de-nfățișări și forme Ca o aromă adormită-n vin Neafectată de rigori și norme... Din care, regăsit, să mă destram În febra căutărilor diurne Și cumpănit, s-adulmec orice gram Ce amintirea-ncearcă să îl scurme... Oprește tu, al dragostei șuvoi, Al apei val, ce-n unde se transformă Și-ncearcă să separi, de poți, din noi, Un înțeles, din viața uniformă...
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
e greu de explicat în cuvinte omenești. Credința Legionară se cucerește pas cu pas, treaptă cu treaptă, căderi și înălțări, mormânt lângă mormânt. Legionarul chinuit de toate frământările și greutățile omenești, lovit de toate mișeliile dușmanului, în anevoiosul său drum adulmecă înălțimile și azurul cerului și urcă către Dumnezeu, Golgota dată lui. Mișcarea Legionară e armonie de suflete. Tot legionarul se împlinește numai în cadrul acestei armonii. El merge pe linia onoarei, a trăirii aspre și severe. El este omul măsurii, bunului
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
glasul, poftește de gustă din glaja asta și să-mi spui dacă ți-i pe plac - a răsărit din mulțime un bărbat cât un stâlp de înalt. Cel care povestea a întins mâna să primească „glaja”. A drămăluit-o, a adulmecat-o și, după un „îmmm” prelung, a gustat. ― Măi, să fie! Da’ ce băutură-i asta, frate? ― La noi i se spune afinată și îi făcută din „vinars” și afine culese așaaa... mai târziu... ― Apoi, văd că știți a umbla
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
crâșmarul a adus niște pastramă, potrivit tăiată pe un fund de lemn și câte o cinzeacă cu rachiu: ― Poftiți și să cinstiți sănătoși. ― Mulțămim frumos, jupâne... După plecarea crâșmarului, cei doi au luat câte o așchie de pastramă. Întâi au adulmecat-o, precum copoiul urma vânatului, ca să-i simtă aroma. Apoi au rupt cu dinții câte o firimitură, mestecând alene, pentru a prelungi plăcerea... După ce s-au convins că Aizic nu are gusturi proaste, au pus mâna pe țoiul cu rachiu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
modern, bleumarin, și pantaloni gri, cu dungă ca lama - haine de comandă, pe care nici un polițist onest nu și le putea permite. Doi indivizi de la biroul legistului scoaseră două tărgi rabatabile. Danny îl văzu pe Niles ridicând capul și, parcă, adulmecându-l, din ce în ce mai curios și mai iritat: miros de polițist, picior străin pe teritoriul lui, un tip prea tânăr ca să lucreze pentru Biroul Omucideri de la centru. Îl întâlni la jumătatea drumului și încercă să inventeze o poveste cu niște chestii plauzibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nimic pe hârtie. Ar putea fi considerat un act de codoșlâc, înțelegi? Atunci câteva nume. — Nu. Și nu insista. Danny se sili să-și înmoaie doar buzele în băutură. De-abia dacă gustă coniacul. Învârti lichidul în pahar și îl adulmecă, ținându-l de picior cu două degete - și se opri atunci când își dădu seama că îl imita pe Gordean. — Domnule Gor... — Domnule Upshaw, am ajuns într-un impas. Așa că permite-mi să-ți sugerez un compromis. Ziceai că semnalmentele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Hollywood” și îl îngropă pe asasinul potențial al lui Mickey Cohen într-o groapă de 1,30 pe 1,30 pe 1,30, lucrând cu o cazma și o lopată. Bătuci pământul bine de tot, ca nu cumva să-l adulmece coioții și să li se facă foame. Aruncă câteva crengi deasupra mormântului și se pișă pe el: un epitaf pentru un camarad polițist corupt, care îl băgase în cel mai mare necaz al vieții lui aducătoare de necazuri. Îngropă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vorbea. — Gulo luscus are două trăsături: șiretenie și încăpățânare. Știu că pot prinde gust pentru căprioare. Se ascund în arbori, le aruncă coajă dulce de copac ca să le ademenească, apoi sar și le sfâșie jugulara până la trahee. Odată ce-au adulmecat miros de sânge, nu se mai liniștesc. Am auzit de pume rănite în timpul împerecherii și care au fost atacte de wolverine. Sar pe ele din spate, apoi o iau la fugă, revin, mușcă odată aici, odată dincolo, până când puma ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să asiste la spectacolul de matineu de jos și intră în biroul lui Gerstein. Marele magnat nu apăruse încă. Telefonista de la studiouri știa să redirecționeze toate apelurile la telefonul personal al lui Herman. Buzz se așeză în spatele biroului lui Gerstein, adulmecă umidificatorul și admiră fotografiile starletelor de pe perete. Tocmai făcea speculații asupra dimensiunii primei pe care urma să o primească pentru treaba cu marele juriu, când sună telefonul. — Alo? — Meeks? Nici Mal, nici Shortell - dar o voce familiară. — Eu. Cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
veche. - Te văd! îi strigă Xory, care lua numaidecât tonul. Lică nu-și pierdu cumpătul. - Viu acum! și, cu ceaiul în mână, nebunatecă, se așeză lângă el, îi oferi o tartină așa cum dai, la grădina zoologică, dulcețuri vreunui animal care adulmecă. Nory râdea așa de tare că se înecă. Mini fu scuturată brusc de o plictiseală, de o indignare nespusă. Ce căuta acolo, între acei oameni urâți, banali, cu care nu avea nici o afinitate, ea, care-și rupsese toate aderențele? De ce
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Nu se gândește la Anglia ca la țara lui natală. Casa lui este aici, dincolo de poarta albastră. Începe să plângă și în cele din urmă adoarme tremurând, un somn greu. Orașul își continuă viața în jurul lui. Câinii vagabonzi continuă să adulmece prin grămezile de gunoaie și prin șanțuri. Polițaii, hoții, cheflii, cei care curăță haznalele, birjarii, hamalii si alte personaje nocturne își continuă treburile pe străzile care, în unele locuri, sunt la fel de aglomerate ca ziua. Pagină separată Este o dimineață mohorâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a ieși în oraș) și încearcă pe furiș să simtă mirosul oamenilor pe care-i acostează la docuri. Dar nu este destul. Într-o zi, din disperare, îi plătește unui servitor de la hotelul Watson câteva ane să-l lase să adulmece un maldăr de rufe. Omul îl crede pervers, dar este gata să-i ia banii oricum. Cu fața îngropată în niște burra ale unei memsahib din hotel și în cămășile murdare ale sahibilor, găsește o denumire pentru asta. Unt rânced
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
decât vierme nu-i așa că tulpina-ți mă vrea nu-i așa că urcușu-mi cât ferm e nu-i așa că-s nebun dar nu prea îmi urcam turbionii pe frunte ca pecețile calde și zorii unde cornul omizii de prun te adulmecă-n voia ninsorii de flori albe ca lingura ceții puneam caii să freamăte cald prin columna fântânii ce ți-i aromită de voci care scald m-a topit umbră palidă luna în șuvoiul cuvânt centrifug pe când ultima creanga de-alun
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
printre clipe rotinde râvnite de timp. Și nu știi de unde se scutură ceața peste dulcea privire; dintr-o sete lumească, orbecăi mormântul și crucea nescrisă ... ți-alături sosirea-n ninsoarea grăbită. Din prigoniri smintite, în ochiul gri al zilei... te adulmecă o parte din duhuri, rând pe rând străină vină-ți poartă sihastrică o cale în subadânc de geruri ... în ritmuri ideale. Și ți-e târziu în lacrimi și ti-e lumină-n palme, când triste nopți ascund durerea ta de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o toamnă cu miros de castane, când vremea îmi curge în liniști pe pală de vânt, trecătore. Strâng mâinile mele în rugă de ploaie amară, ridic edificii în seara de taină să-mi crească din ele altare. Teama de ferestre Adulmec lacrima pe obrazul icoanei și simt a lumii visare. Descopăr neîndoielnica frumusețe în aripa îngerului dăinuitoare ce-și prelungește zborul pe pământ. Prin fereastra abruptă a vântului infinit un fluture alb bate din palme pentru steaua care-și cheamă razele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
tăcerea moartă Iar când noaptea târziul suie zarea Sorbind în taină lacrima din mine Pașii mei pribegi străbat încet cărarea Cu șovăiala zilei care vine Mai răzbat prin mine clipe ce au fost Ca o poveste în singurul meu gând Adulmec umbre din vremuri fără rost Dar și suspinul din sufletul plăpând Nu mint ochii Nu deschide ochii timpul în zadar Iar ora lui de noapte nu ne minte Că moare visul pe pragul de hotar în așteptarea mută și cuminte
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nefericită să fiu eu. În următoarele câteva zile, îngrijorarea lui crește. Devine melodramatic pînă la limita prostiei. — Fiecare zi ar putea fi ultima zi a Domniei Voastre, bălmăjește el într-o dimineață. Mă servește cu atenție, observându-mi fiecare mișcare. Adulmecă aerul precum un câine și noaptea refuză să închidă ochii. Când trag câte un pui de somn, el pleacă din Orașul Interzis și se întoarce să-mi raporteze că și-a petrecut timpul cu burlacii mai în vârstă din sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
labe, Își cufundă fața În apa ce părea amestecată cu cenușă și bău, Însetat ca un bivol. Simți În gură același gust pe care Îl știa de copil și Între tâmple i se Învârteji aceeași amețeală care Îl apuca de câte ori adulmeca albia fluviului. În mintea ce porni să lucreze din nou năvăliră amintiri, chipuri, vorbe, gusturi și mirosuri, simțiri ale sufletului. Avu deodată Încredințarea că lucrurile stăteau bine, că toate cele În neorânduială urmau să treacă și că nimeni n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întrebe dacă Îi auzise pe copii povestind despre prăpădul pe care părinții lor Îl făceau În fondul de vânătoare. Adjutantul, Însă, nu-l Întrebase așa ceva. Peste câteva zile, totuși, Împreună cu paznicul de vânătoare și câțiva soldați, porniseră, pe Înserat, să adulmece prin curțile oamenilor. Unde le mirosea a friptură, Îl puneau pe paznic, care se pricepea, să guste și acela zicea: „Vânat!”. Capul familiei se alegea cu cătușe, carnea era luată ca probă. În acea singură seară, camera de arest de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mă țintuiau bănuitor cu ochișorii ăia mici și scormonitori, Își mișcau mustățile țepoase. Dacă mă uitam În altă parte, furau firimitura fără să se teamă. Cum mă Întorceam scurt spre ei, lăsau prada și-o luau la goană, se opreau, adulmecau, apoi, pâș-pâș, se Întorceau târându-și cozile către bucățica abandonată și jocul o lua de la capăt. Șobolanii ăia erau niște rafinați: nici măcar ei nu se puteau apropia de singurele prăjituri care se găseau În holurile cinematografelor (Într-o carapace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un selector al celor două moduri de tragere. Buzele și limba mi se lipiseră de fierul Înghețat. Am smucit brusc țeava și gura mi-a sângerat. Era un sânge viu, iute, al naibii de roșu, sprințar aproape, și care În două-trei secunde - adulmecându-l și gustând din el - m-a potopit de rușinea gestului pe care fusesem pe cale să-l fac. Grija mea era de acum să acopăr urmele, ca să nu dau de gândit celui ce avea să mă Înlocuiască. Întâi am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
coada ca un ciomag și să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să șovăie prea mult, În fața unor ferestre zăbrelite. Își Înălță cu greu căpățâna chinuită, Își vârî botul printre drugii groși de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și nimeni nu ne urcă‐ n slavă. N‐ o să mai vin, n‐o să mai vii pe pajiștea cu flori și zmeie. N‐ o să mai fiu, n‐ o să mai fii precum am fost: bărbat, femeie... EPITAF Zac în chenar de umbră, adulmecat de lei. Privirea îmi e sumbră, n‐am trecere la zei. Tăcerea mă desparte 254 de soare și de râu și simt cum, după moarte, pe piept îmi crește grâu. George Nedelea Născut la 19 iulie 1903 la Bârlad - decedat
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
acceptat pentru nimeni. Ar însemna că am greșit amândoi, eu că te-am ales, iar tu... - Au mai fost și alții înaintea mea care au dat greș? spuse cu un început de panică tânărul. - Chiar crezi că o să-ți spun? adulmecă aroma lichidului Poha. Nesiguranța situației face diferența între caractere. - Da, da, știu... nesiguranța ar trebui să ascută simțurile și să trezească din lâncezeală rațiunea. Câteodată. Altă dată însă... Am învățat asta. - Distanța dintre teorie și practică... de fapt, o să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
perete. Acum ai să vezi ce minune am eu aici! Ia fă-o pe paharnicul, fiule! Am făcut-o și pe paharnicul. Când cele două ulcele au fost pline, am luat fiecare câte una și, după ce am ciocnit, bătrânul a adulmecat întâi ulcica ca un copoi. A gustat apoi cu evlavie, rămânând într-un fel de extaz. Am gustat și eu...cu grijă...La cât mă pricep, mi-am zis în gând: „Aista-i un vin vechi din cea mai strașnică
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]