6,798 matches
-
zadarnic să mă calmeze, mi se păruse atunci o pasăre de pradă ostilă. Îmi simțisem creierii cum alunecă pe pernă prin gaura pe care mi-o făcuse ea în craniu. Mi-aminteam că plânsesem ca un copil și că mă agățasem de brațul ei, implorând-o să nu mă părăsească, timp în care simțeam că mi se reduce corpul la dimensiunea unei membrane dezgolite. Alături de Vaughan, dimpotrivă, mă simțeam în largul meu, convins de sentimentele lui față de mine, ca și când m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
spartă, erau semne rămase necitite ani întregi în acea iarbă neîngrijită, cifruri traduse de mine și Vaughan în timp ce stăteam îmbrățișați în mijlocul furtunii electrice care ne traversa retinele. I-am mângâiat umărul, amintindu-mi de momentele de teroare în care mă agățasem de soția mea. Și totuși, Vaughan, cu toată duritatea lui, era un partener absolut binevoitor, ochiul acelei iluminări a peisajului din jurul nostru. Luându-i mâna, i-am apăsat palma pe medalionul butonului de claxon, o emblemă aluminizată care mă iritase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de trafic pe autostrada din Northolt, am observat că avea două gemulețe posterioare sparte. Daunele suferite de mașină s-au înmulțit constant. De pe apărătoarea stângă a roții din spate se desprinse un panou și bara de protecție din față rămase agățată de pinionul șasiului, curbura ei ruginie atingând solul la fiecare viraj. Ascuns după parbrizul prăfuit, Vaughan ședea aplecat peste volan în vreme ce conducea cu viteză de-a lungul autostrăzii, neștiind și nepăsându-i de adânciturile și de urmele de impact ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
udă. Cu ochii bulbucați, părea turbat de furie. Când a văzut că n-o scoate la capăt cu bătaia, a început să mă scuipe. Și m-a scuipat de nu puteam deschide ochii! El ne trata cu curent electric. Îmi agăța firul de degetul mare de la picior și de testicule. Dar cel mai rău era când îmi punea firul la ureche, simțeam că-mi pleznește creierul.” Mihai Capverde - deținut politic, Bucecea, județul Botoșani: „ Când a început ancheta, maiorul Feller mi-a
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
în mai iunie 1990 sute și mii de tineri, la care s-au adăugat și unii profesori și intelectuali. Acești tineri, în mare parte studenți au sesizat neregulile din politică și continuarea practicilor comuniste chiar și în învățământ. S au agățat cu disperare de idealurile Revoluției, care erau anticomuniste, pentru a-i păstra intact spiritul și a determina schimbări majore în societate. Mineriada care a urmat a fost o soluție extremă, politicienii de la putere temându-se cumplit pentru viitorul lor personal
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ororilor săvârșite de acesta și a consecințelor derivate de acest sistem. În numele comunismului, care presupune „egalitatea” fiecărui individ cu ceilalți s-au săvârșit crime și atrocități fără seamăn, mai ales în rândul opozanților și intelectualilor. Unii români, îndeosebi pensionari se agață încă cu încăpățânare și disperare uneori de aceste mentalități și de amintirile trecutului. Aceasta nu dovedește decât neînțelegerea direcției în care mergem. De altfel, comunismul a fost condamnat de istorie; mulți analiști apreciind că procesul căderii sale este ireversibil. S-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
club, Foca, deschis de curând pe strada Sf. Vineri. „Întorceam“ e, de fapt, puțin spus; goneam cu 140 la oră pe bulevardul Brătianu înspre Victoriei, în rotundul meu Audi TT decapotabil, alături de Dora, o puștoaică cu buze subtile care mă agățase în club. Era una dintre multele groupie pe care le descopeream cu din ce în ce mai puțină uimire în toate locurile în care intram, inclusiv stadioane, fierării și abatoare. Peste tot se găsea câte o tipă care să zică: „Oh, nu ești...“. „Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ușa grijuliu în urma lor și m-am așezat la volan. Am aruncat o privire de control în oglinda retrovizoare și am înghețat. Uitasem de ei. Involuntar, jur. Uitasem că de oglindă erau atârnați niște chiloți albi, străvezii, de damă. Îi agățasem acolo ca o replică ironică la brăduții parfumați întâlniți în atâtea alte mașini. Mi se păruse comic cândva, iar apoi mă obișnuisem cu ei, făceau parte din mașină, la un loc cu canapelele de piele și aplicațiile de lemn de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de evenimente. Am pus mâna între picioarele ei, simțindu-i vaginul prin slip. Am mângâiat-o o vreme, până când slipul era mai ud decât un câine ieșit din mare. - Scoate-l, am spus. Mi-a dat slipul înapoi. L-am agățat de oglindă. - Și acum poți să faci ce vrei cu mine, am spus, aproape gânditor. Septembrie 2005 ADMINISTRATORUL Privindu-mă sau, pur și simplu, stând în apropierea mea, oricine, de la nepot la bunică, și-ar fi putut imagina ce scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ești în autobuz, în picioare, între oameni, atârnat cu o mână de o bară și începi să desfaci pachetul cu mâna liberă, cu gesturi de maimuță, o maimuță care vrea să desfacă o banană și, în același timp, să se agațe de creangă. Fii atent că lovești cu cotul vecinii: cere-ți scuze, măcar. Sau poate că librarul nu a împachetat volumul; ți l-a dat într-o pungă. Asta simplifică lucrurile. Ești la volanul mașinii tale, oprit la un semafor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se-ntâmplă... - (Cum se-ntâmplă când? Ce vrei să spui?) - în fine, să sperăm că vom ajunge cu bine la capătul romanului. — Oh, da - răspunse ea. Ai auzit? A spus: „Oh, da“ Acum e rândul tău să încerci s-o agăți. — Sper să vă mai întâlnesc aici, dat fiind că și dumneavoastră sunteți clienta librăriei acesteia, astfel vom schimba impresiile noastre de lectură. Iar ea răspunse: - Cu plăcere. Tu știi unde vrei să ajungi, țeși în jurul ei o pânză foarte subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să sari peste lacună, să reiei povestirea, agățându-te de bucata de proză ce vine după ea, destrămată ca marginea filelor separate de coupe-papier. Nu mai înțelegi nimic: personajele și locurile sunt schimbate, nu pricepi despre ce e vorba, dai de nume de persoane de care nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
la dig și mi-a explicat dificultatea de a desena cele patru cârlige din diverse unghiuri și perspective. Am înțeles că obiectul ascundea un mesaj pentru mine și trebuia să-l descifrez: ancora, un îndemn să mă fixez, să mă agăț, să dau de fund, punând capăt stării mele fluctuante, menținerii mele la suprafață. Dar această interpretare putea da naștere unor dubii: putea fi și o invitație să ridic ancora, să mă avânt în larg. Ceva în forma grapinei, cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-se, ca să se poată strecura prin interstițiile lacome de praf, înghițit poate de destinul anulant, ce amenința obiectul studiilor sale, de abisul întreruperii bruște a romanului. Ai vrea să te proptești pe marginea acestui abis, susținând-o pe Ludmila, sau agățându-te de ea; mâinile tale încearcă să-i apuce mâinile... Nu mă întrebați unde e urmarea acestei cărți! Un strigăt acut pornește dintr-un punct nedeterminat dintre biblioteci. - Toate cărțile continuă dincolo... Vocea profesorului urcă și coboară; unde s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
deschise. Felul ei de a fi, plin de interes pentru ceea ce-i poate oferi lumea, îndepărtează abisul egocentric al romanului sinucigaș, care sfârșește prin a se scufunda în sine însuși. În vocea ei cauți confirmarea nevoii tale de a te agăța de lucrurile existente, de a citi ceea ce e scris și gata, alungând fantasmele ce scapă printre degete. Chiar dacă îmbrățișarea voastră a avut loc numai în imaginația ta, mărturisește, e totuși o îmbrățișare ce se poate realiza dintr-o clipă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aceste imagini de epocă trebuie să traverseze pagina, la fel cum coloanele militare traversează orașul (chiar dacă expresia coloane militare evocă imagini cam aproximative; o anume nedeterminare nu e rău să plutească în aer, căci aparține confuziei epocii); sau ca lozincile agățate de clădiri, invitând populația să subscrie la împrumutul național, sau șirurile de muncitori ale căror trasee nu trebuie să coincidă, căci sunt organizate de centrale sindicale rivale, unii manifestând pentru continuarea până la capăt a grevei la fabricile de muniții Kauderer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
scrise mai târziu; scrisori ce promit precizări ulterioare, care se află, însă, în pagini datate cu o săptămână înainte. „Cerro Negro“, pe cât se pare numele unui sat pierdut din America de Sud, figurează cu data ultimelor scrisori; dar exact unde se află, agățat în Anzii Cordilieri sau în mijlocul pădurilor de pe Orinoco, nu se poate pricepe din creionarea peisajelor contradictorii evocate. Scrisoarea pe care o ai sub ochi are aerul unei scrisori de afaceri obișnuite: dar cum dracu’ a nimerit acolo o editură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mătase desfăcută sau așteptând să fie desfăcută, ca o ofrandă explicită; așa încât, apariția lui Makiko în fața mea și atingerea doamnei Miyagi pe piele m-au făcut să fiu aproape copleșit de voluptate. Doamna Miyagi trebuie că-și dăduse seama, căci agățându-se de umerii mei m-a târât cu ea pe rogojină și, cu tresăriri iuți ale întregii ei ființe, și-a strecurat sexul ei umed și primitor sub al meu, care a fost înghițit fără greutate ca de o ventuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu știu ce inspirație m-a făcut să întorc capul spre el. Își luase pușca de pe umăr și o ridicase, îndreptând-o parcă spre mine. Am dus imediat mâna la patul carabinei mele, în tocul de piele de la șa. El și-a agățat pușca la loc, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Din acea clipă, am mers în același pas, pe malurile opuse, fără a ne scăpa din ochi, atenți să nu ne întoarcem spatele. Iapa mea își potrivea pasul cu pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ea orice aromă. Privesc chipul Anacletei, obrazul frumos de indiană, pe care vârsta abia l-a atins, fără să-l marcheze nici măcar cu o singură zbârcitură, privesc trupul mare, înfășurat în șal și mă întreb dacă, copil fiind, m-am agățat de pieptul ei falnic, care acum s-a lăsat într-o ușoară pantă. — Atunci, l-ai cunoscut pe tatăl meu, Anacleta? — Mai bine nu l-aș fi cunoscut, Nacho. N-a fost o zi fericită când a pus piciorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
când la Mma Ramotswe, când la stăpânul ei. — Cine-i femeia asta? se răsti ea la el. Ce caută-n bucătăria mea, să-mi spună mie chestii de-astea? Vă rog, spuneți-i să se întoarcă-n barul de unde ați agățat-o. Domnul J.L.B. Matekoni înghiți în sec. — Am cerut-o de nevastă, lăsă el să-i scape. Va fi soția mea. Menajera păru să se dezumfle. — Văleeeu! țipă ea. Văleeeu! Să nu faceți prostia asta! O să vă bage-n mormânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Makutsi se bosumflă. — La început n-am avut destul curaj, mărturisi ea. Ieri, însă, a trecut pe aici și a trebuit să vorbesc cu el. Dacă l-aș fi văzut venind, aș fi putut să încui ușa și să agăț cartonașul cu Închis. Dar a intrat până să pot face ceva. Și? o îmboldi Mma Ramotswe. — Și i-am zis că nevasta lui e rea de muscă. — Și cum a reacționat? — S-a întristat. Părea foarte afectat. Mma Ramotswe schiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pază, i-au cărat pumni și picioare, „bă, nu-i moșia lu’ tac-tu să filmezi tu! Dispari, în morții mă-tii...”. Era evident că, din partea lor, putea să mănânce și inima chelneriței servită pe tavă de smarald, să stea agățat de lustră și să declame din Marx în nemțește, să se autoflageleze ca penitenții în vremea ciumei, să-și înfigă bețe de bambus în limbă și-n urechi, tot nu i-ar fi mișcat reprezentația. Încet-încet, amicul meu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să-mi spună logaritmi și cum e curba lui Gauss... L-am tranchilizat o vreme, am băgat în el tratament după tratament, injecții și pastile, mai mult pentru că se plângeau asistentele că le-a rupt halatele de pe ele, că stă agățat de gratii și urlă cât de noaptea de lungă, „de ce mi-ați tăiat via din ținutul Efraim, de ce?”. S-a luat de femeia de serviciu, i-a răsturnat găleata, „dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, ești frumoasă ca iapa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tulbure ca apa din baltă, să n-o văd, s-o amușin. Vreau să intre-n oasele mele, acolo unde-i acum prea mult creier, vreau să fie întuneric. Când deschid ochii, să-mprăștii întunericul, să crească bezna... Dacă avea agățat de clanța ușii cartonașul celebru „Pașli, acum creez!”, era clar că e prea dus să poți lega două vorbe cu el. Nu știu cum mi-a trecut prin cap să-l caut pe Anatol, mai ales că mă așteptam să mă tapeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]