1,341 matches
-
încadrare spațială, un grup auxiliar periferic detașat la început de frază a cărui incidență depășește cu mult limitele lui P1. Din punct de vedere sintactic, acest enunț este, în limba spaniolă, direct legat de verbul "a povesti" (refieren). În spaniolă, alăturarea metonimică a locului și a sursei povestirii este posibilă, cu elipsa subiectului enunțător: locuitorii regiunilor Junín sau Tapalqé ("sau" subliniind incertitudinea, o referință destul de vagă) sînt cei care povestesc o întîmplare care aparține memoriei colective. În traducerea acestei mediații, avem
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cuvinte sînt mai numeroase decît cuvintele propriu-zise. La fiecare pagină, nu cuvintele sînt noi, nici măcar componentele frazei: toate acestea sînt ușor de reținut. Ceea ce trebuie reținut sau înțeles acum și ceea ce trebuie să capteze atenția este combinarea motivelor elementare, a alăturărilor de note sau de cuvinte deja cunoscute. Astfel este redusă și simplificată sarcina memoriei. Înțelegem prin asta că se pot învăța pe de rost numeroase piese întregi, recunoscînd, la audiție, toată seria de note pe care acestea o desfășoară: e
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
note pe care acestea o desfășoară: e de ajuns să avem în minte, într-un fel sau altul, un model care reprezintă schematic intrarea unor termeni deja cunoscuți într-un nou mod de combinare. E suficient să ne reprezentăm o alăturare de semne. Dar de unde vin aceste semne? Cum ia naștere acest model schematic? Să privim din punctul de vedere al dlui Bergson, care ia în considerare un individ izolat. Acest om aude de mai multe ori aceeași piesă muzicală. Fiecărei
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
din momentul în care am distinge notele elementare. Dar am avea de-a face cu ansambluri de sunete îmbinate între ele, adică un tot continuu. Va trebui deci să-l descompunem mai întîi, ceea ce înseamnă că la fiecare sunet sau alăturare elementară de sunete creierul nostru răspunde printr-o reacție distinctă. Vom putea atunci să reprezentăm separat aceste mișcări prin tot atîtea semne. Așadar procesele cerebrale se transformă în semne, nu semnele dau naștere proceselor din creier. Se poate, în mod
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
mai frumoase opere ale sale. E de ajuns ca să spunem că, trăind din amintirile muzicale, el era închis într-un univers interior? Totuși nu era izolat decît în aparență. Simbolurile muzicale păstrau pentru el întreaga puritate a sunetelor și a alăturărilor de sunete. Dar nu el le inventase. Era limbajul grupului. Era, în realitate, mai implicat ca niciodată, mai mult decît ceilalți, în societatea muzicienilor. Nu era nici-odată singur. Această lume plină de obiecte, mai reală pentru el decît cea reală
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
acesta apare numai la auditorii sensibili la muzica însăși. Firește, aceștia, fiind muzicieni cel puțin ca potențial, sînt în același timp oameni, la fel ca muzicienii care compun și care execută. Este natural ca fiorul comunicat lor prin suitele și alăturările de sunete să se traducă uneori, în mintea lor, în sentimente și concepții umane comune artiștilor muzicieni, celorlalți artiști și chiar totalității oamenilor, sensibili la artă sau nu. Să recitim ce scria pe această temă Schumann, despre "dificila problemă de
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
de diverse și nuanțate, și să reconstitui acea combinație unică și precisă de impresii sensibile, singura care mi-ar putea orienta mintea exact spre această amintire. Așadar nu ne-am mai gîndit. Dacă amintirea reapare, ea rezultă nu dintr-o alăturare de reflecții, ci dintr-o apropiere a percepțiilor determinată de ordinea în care se înfățișează anumite obiecte sensibile și care rezultă, la rîndul ei, din poziția lor spațială. Dar, spre deosebire de reflecții sau idei, simplele percepții se limitează să reproducă obiectele
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
acest exces de specializare și gustul extrem al studiului detaliat care deturnează atenția de la ansamblu și consideră, într-un fel, partea ca pe un întreg. Să privim însă mai îndeaproape. Pentru cercetător, aceste cercetări detaliate se justifică prin faptul că alăturarea detaliilor va da un ansamblu care se va adăuga, la rîndul lui, altor ansambluri, iar în tabloul final care va rezulta din toate aceste însumări succesive, nimic nu este subordonat față de ceva, orice fapt este la fel de interesant ca toate celelalte
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
e doar o simplă armonie și corespondență fizică între aspectul locurilor și cel al oamenilor. Fiecare obiect întîlnit și locul pe care-l ocupă în ansamblu ne amintesc un mod de a fi comun multor oameni, iar cînd analizăm această alăturare, cînd ne îndreptăm atenția asupra fiecărei părți e ca și cum am diseca gîndirea în care se suprapun aporturile unui mare număr de grupuri. Formele obiectelor care ne înconjoară au într-adevăr această semnificație. Nu greșim afirmînd că ele formează în jurul nostru
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
și adaptîndu-și atitudinea după dispunerea lor, gîndirea colectivă a grupului de credincioși are cele mai multe șanse să se imobilizeze și să dureze: este exact condiția memoriei. Rezumînd toate cele scrise anterior, vom spune că majoritatea grupurilor, nu doar cele rezultate din alăturarea permanentă a membrilor în limitele unui oraș, ale unei case sau ale unui apartament, ci și multe altele, își trasează într-un fel forma pe sol și regăsesc amintirile colective în cadrul spațial astfel definit. Cu alte cuvinte, există tot atîtea
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
în lumea muzicienilor și în plimbările sale solitare. Simbolurile care reprezentau sunetele dispăruseră din orizontul său auditiv (...) Sunetele dispărute din orizontul său auditiv nu erau o simplă materie plastică așteptînd să capete formă. (Lumea muzicienilor) nu-și reprezintă sunetele și alăturarea lor decît prin simboluri, care le-au păstrat întreaga puritate. (Era însă izolat numai în aparență.) Vom spune că era închis într-un univers interior? Avea vii amintirile muzicale, adică ră-mînea, prin mijlocul simbolurilor care păstrau pentru el întreaga puritate
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
care le-au păstrat întreaga puritate. (Era însă izolat numai în aparență.) Vom spune că era închis într-un univers interior? Avea vii amintirile muzicale, adică ră-mînea, prin mijlocul simbolurilor care păstrau pentru el întreaga puritate a sunetelor și a alăturărilor de sunete, strîns legat de societatea muzicienilor și, cum nimic nu-l ținea departe, nu era, în realitate, niciodată singur. 4 Stendhal, Lettres à ses amis, p. 63. 5 Robert Schumann, Gesammelte Schriften über Musik und Musiker, Reclam, Leipzig, vol
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Această schimbare semantică reiese clar din greutatea cu care se pot plasa determinanții numerici în fața acestor termeni antepuși. Scopul de a clasifica este oarecum compatibil cu astfel de folosiri: * Am adus acasă șase albe oi pare cam forțat. Totuși, această alăturare este posibilă dacă cifra în cauză este un stereotip, o realitate notorie în care un număr nu se opune altora din aceeași serie. Am putea vorbi de Magi ca despre cele trei negre divinități pentru că este vorba de o trinitate
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o recitam entuziast. Același Alecsandri, descriind Iașii în 1844 („nu este oraș în lume alcătuit de mai multe contrasturi“) și vorbind despre cele două fețe ale așezării, „una orientală și alta evropienească“, punea accentul cuvenit pe aspectul dinamic al raportului: „Alăturarea acestor două caractere deosebite, care dovedește atât de mult înrâurirea Evropei asupra unei părți dintre români, partea bogată și privilegietă, și lupta necontenită între ideile vechi și nouă nu era nicidecum tipărită pe fața capitalei noastre cu vro câțiva ani
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
prelua și o parte din sarcinile vechiului organ al cenzurii 12. Presiunea ideologică asupra creației cultural-artistice și, în mod direct asupra celor care o produceau, a devenit o constantă a anilor 1970-1980. Perpetuarea cu obstinație a construcțiilor semantice create prin alăturarea forțată a adjectivului "socialist" - scriitor/literatură/poezie/artă socialist(ă) - deși în realitate goale de conținut reflectau, de fapt, viziunea regimului de la București, pentru care orice act cultural trebuia să se desfășoare în interiorul limitelor impuse de partid și să servească
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și frânări de autoironie", oarecum în continuare generației simboliste a lui Verlaine, un cântăreț al boemei, un poet căruia îi face plăcere să dinamiteze "conceptul clasic al poemei", care are plăcerea "de a deruta publicul, prin mobilitatea registrelor și prin alăturarea aparent dezordonată a impresiilor". Ștefan Augustin Doinaș îl pune pe Tonegaru sub semnul fanteziei luxuriante, formulă cu care Petru Poantă nu e de acord, punând în discuție terminologia folosită, la Tonegaru nu ar fi vorba de o căutare a exoticului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lor și nu atât din neîncrederea în literatură", evocarea nu e nostalgică, ci ironică, Tonegaru construiește, de asemenea, o "mitologie a anorganicului", iar "lirismul său nu provine din nostalgia purității ci din mecanismul acestor disonanțe care pot fi depistate de la alăturările de cuvinte până la "fronda" celui care își refuză condiția"210. Al. Piru îi reproșează lipsa aptitudinii "de a se lua el însuși în serios" și faptul că i-ar lipsi, de asemenea, "inteligența autoironiei", exotismul "factice", "arlechinadele grotești"211. Marian
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
spaimelor, a temerilor secrete, a dorințelor refulate (căci se pierde în "jocul învelit cu adânc"). Asocierile oximoronice menite să contureze universul de nedefinit în care se zbate sufletul creatorului sunt uneori facile "munții mării negre" (asociația este oximoronică, nu pentru că alăturarea munte-mare nu ar fi posibilă, ci pentru că intenția este vădit aceea de a sugera o astfel de coincidență a contrariilor, înalt-adânc, lumină-întuneric, fapt relevat de variante ale poemului în care asocierea oximoronică este mult mai evidentă: "lasă-mă, insulă albă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o țigară/ scuturând scrumul blazat de atâta monotonie,/ ultimele roșcove atârnau ca niște limbi de dulăi/ plictisiți c-au fost prost imprimați pe vreo litografie". Literatura tinde și ea să fie la fel, textele sunt de multe ori voit aluzive, alăturările de imagini aparent incompatibile fac parte din tentația bravării, din dorința de a produce un șoc, au rolul de a întrerupe ritmul textului, de a crea o anumită discontinuitate care să mărească tensiunea acestuia și să implice cititorul bulversându-l
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
preferă concretizarea imaginii prin trimitere la cotidian, la realitatea imediată. "De țărm fosforul mării se izbea/ plesnind ca niște palme de copil/ pe apa dintr-un bazin cu heruvimi de ghips/ să prindă un pește roșu mort inutil". E o alăturare de imagini, inedit și banal, sublim și grotesc, într-un straniu puzzle al vieții și al poeziei. Sugestia lumii contrafăcute nu lipsește nici de aici, sacrul e lipsit de putere, stă sub semnul fragilității, al perenității. Sensul existenței, al actului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
politică a lumii", are marcată zona preferată "o să găsiți însemnată pe ea baza mea navală, Tasmania,/ de unde mi-aruncam elanurile și urina în mare". E spiritul de frondă care-l caracterizează și care i-a adus oareșice celebritate în grup, alăturarea celor două elemente pune semnul egal între ele, sufletul și trupul capătă aceeași importanță în viziunea lirică. La Tonegaru, impresia de text care se face pe parcurs, niciodată cu început bine delimitat sau cu un final categoric este creată și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
creație: "Domnilor,/ am vrut să scriu și ceva despre toamnă,/ dar toamna aceasta a fost banală/ căci toate toamnele-s la fel/ și vă asigur:/ Nici una n-are temă originală." (Conspect de toamnă). Poezia își onorează titlul, realizându-se prin alăturarea unor fragmente ale unui existent sumbru, și operând o redefinire a temelor asociate adeseori cu motivul toamnei, tema morții și cea a iubirii, ambele tratate în registru comic demitizant: Am locuința lângă cimitir/ (...) cât despre morți, ei nu mai vin
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
este înțeleasă creația. Ceea ce implică o înlocuire a metaforei cu metonimia, prin aceasta din urmă înțelegând, în maniera în care delimitează termenul Eugen Negrici 256, și o modalitate de structurare a textului poetic. O astfel de poezie se constituie prin alăturarea unor "fragmente din lumea reală" ("fragmente de peisaj, schițe de gesturi și acțiuni, contururi de oameni, materii reziduale, resturi") care însă nu o mai reconstituie odată ce se încearcă potrivirea lor. "Le leagă doar tonul, modulația sau (...) emoția artistică (dar într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
uneia ori alteia dintre reviste. Chestiunea mi s-a părut subînțeleasă, mai ales că nu o dată am și remarcat la cîțiva că nu prea le conveneau vecinii lîngă care nimeriseră. Ar fi preferat amînarea publicării, decît acel plasament. Cert, orice alăturare implică o comparație, care uneori avantajează, alteori dezavantajează. Lucrurile acestea se văd și mai bine, mai tîrziu, de către istoricul literar, dacă e atent la ele, adică dacă se interesează și de cei cu care, întîmplător, s-a intersectat „personajul” său
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
noi, Nichifor Crainic, influenți eseiști religioși. Oscilațiile dispozițiilor sale seamănă cu ale lui Bacovia, dar n-au amplitudinea celor ale acestuia, îndeosebi în jos, în melancolie. Ducîndu-se mai tare la fund, autorul Plumbului revenea mai încet la suprafață. Cioran(prima alăturare a numelor lor e, dacă-mi amintesc bine, din 1957) e un bacovian locvace, care, gardat de raționamente, își domină anxietatea. în schimb, Bacovia iese stors din ea, fizic și intelectual; un om „palid, și mut”. Lui Bacovia i-a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]