1,678 matches
-
sub forma unui sistem de opoziții energice Între Credință și Lege, ceea ce duce la opoziția Între cei doi Dumnezei și cele două Lumi. Marcion nu șovăie să Întoarcă Împotriva lui Pavel propriile argumente ale acestuia, căci În vreme ce apostolul recomandă interpretarea alegorică a Vechiului Testament, Marcion refuză să admită că Vechiul Testament ar putea fi o previziune sistematică a venirii lui Cristos. (Vechiul Testament conține profeții despre un Mesia evreu care, nefiind conforme cu descrierea lui Cristos, se vor Împlini numai prin venirea viitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cosma, bogomilii bulgari resping Legea și pe Profeți 57, În vreme ce bogomilii bizantini acceptă, după informațiile lui Zigabenos, un canon neotestamentar ortodox, la care se adaugă cele șaisprezece cărți ale Profeților și Psalmii 58. Interpretarea dată de ei Scripturilor este una alegorică. Zigabenos oferă cîteva exemple grăitoare 59, dintre care poate cel mai pregnant este cel referitor la descrierea veșmintelor sumare purtate de Ioan Botezătorul În deșert - o fîșie de țesătură din păr de cămilă În jurul șoldurilor și o cingătoare de piele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Împărăția cerurilor”31. Într-un pamflet din 396, Ieronim găsește opt capete de acuzare Împotriva origeniștilor 32: subordinaționismul, preexistenta sufletelor, iertarea finală a Diavolului, doctrina „Îmbrăcăminții de piele”, trupul Învierii și Încă trei puncte care nu figurau la Epifaniu - interpretarea alegorică a Paradisului, ideea că după alungarea din Rai oamenii și-au pierdut asemănarea cu Dumnezeu și o ultimă acuzație, pe care e cazul s-o cităm În Întregime: „origenismul crede că apele despre care spune Scriptura că se află deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pulsiunilor agresive asupra propriei persoane. Falus, penis În afară de semnificația pur sexuală (vezi Sexualitate), falusul simbolizează puterea, forța masculină, creația. El reprezintă, din timpuri imemoriale, obiect de cult, iar reprezentările sale sunt numeroase, fie într-o formă brută, fie în expresii alegorice (stâlp, coloană, obelisc, linga etc.). În vis, poate pune în discuție animus-ul subiectului și poate pune accentul pe calitățile masculine ce trebuie dezvoltate și exploatate: autoritate, combativitate și activitate. Laba piciorului Picioarele sunt puse în evidență în vis în multe
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în fantasmagoric printr-o lentă acumulare de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
propunând o sinteză a tipurilor de imagine: imaginea inconștientă, imaginea verbală, imaginea matricială, imaginea materială 41. J. Wunenburger consideră că imaginea mentală, in praesentia, ca produs al senzațiilor și percepțiilor (imaginea perceptivă), imaginea a posteriori, amintirea (imaginea mnezică) și imaginea alegorică, în lipsa obiectului (imaginea anticipatoare) constituie punctul de plecare pentru formarea "prismei imaginilor" 42: fantasma, visul, imaginea hipnogogică (imaginea inconștientă), figurile de limbaj (imaginea verbală), cifru, enigmă, criptograma, ideograma, hieroglifa, arhetipul, tipul, prototipul, stereotipul (imaginea matricială), imaginea-artefact (imaginea materială). Această interacțiune
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și florile-n grădină, / Și păsările-n crâng, de milă, / Și eu stau și mă bocesc / Ce să fac, cum să trăiesc, / Că pe mine tot mă doare, / Din cap și până-n picioare." 129Repetiția paralelistică, accentuată de utilizarea polisindetului, figurează, alegoric, destinul uman al naturii, dativul etic ilustrând natura ca alter ego al individualului: "Foaie verde de sulfină / Lângă Prut, într-o grădină, / Două flori dintr-o tulpină / Mi se pleacă, mi se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. / De străină
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Domnului și Sâmpetru care drămuiesc faptul lumii și sortesc traiul omenesc, de cele mai multe ori destinul este simbolizat de "pahar"; nu întâmplător, în limba română, există expresiile "Treacă de la mine și paharul acesta" sau "Am băut paharul până la fund" prin intermediul descrierilor alegorice ale elementelor arhetipale: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători, / Pe la uși, pe la cetori, / Sara pe la cântători. / Nu v-aducem nici un rău, / Făr` pe bunul Dumnezeu, / Mititel / Și-nfășățel, / De la ușă pân` la masă / Fașă dalbă de mătasă, / La Maica
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
demon. Mișcarea sa fără încetare simbolizează forța creatoare a naturii, în ritmul dansului său cosmic, creația evoluează, se dezvoltă și se regenerează succesiv.151 Forța regeneratoare a naturii este simbolizată, în cadrul alaiului de Anul Nou, de capră care, prin intermediul portretului alegoric, ca recitativ în cadrul ceremonialului calendaristic, restabilește ordinea cosmică, prin renașterea soarelui: "Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Vine capra de la munte, / Cu steluță albă-n frunte / Și-are-n coarne ramuri multe / Și mai mari și mai mărunte! / Unde joacă căprița / Înflorește-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și-aist fecior, / Peste toți copiii, / Peste toți flăcăii / Și peste toți oamenii. Să crească și-nflorească, / Să rodească și să-mbătrânească, / Rostul vieții să-mplinească!"165 Pentru a fi înzestrat cu daruri, ca ființă pământeană împlinită, omul se adresează soarelui, alegoric, prin rugăciune: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună și sfinte stele, / Dați-mi bucuriile mele: Să fiu cuminte; Pământule bun, / Învață-mă să cânt; Apă blândă, / Fă-mă fată mândră; / Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Dă-mi razele tale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al vieții, iar, pe unele vase, lupta dintre viață și moarte era prezentată ca o luptă dintre pasăre și șarpe. În majoritatea mitologiilor, pasărea este o întruchipare a sufletelor morților, care se urcă la cer.231 În mitologia românească, pasărea alegorică, tutelară, cu rang regală, slujită, la nevoie, de toate celelalte păsări, care o apără și-i duc la îndeplinire poruncile, este Pasărea Măiastră, asemuită cu Phoenix sau cu Garuda. Cu puteri infinite, magice, Pasărea Măiastră este o pasăre justițiară, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sat cu oameni mulți, / De la flori de busuioc, / De la flăcăi, de la joc, / De la flori din poieniță, / De la mândre din portiță, / Să mă duc să-mi plâng amarul / La cătănie cu arcanul!"305 Pragurile de trecere sunt consfințite ritualic de cântecul alegoric al cucului: "Miresuică tu și tu, / Bine ți-o cântat cucu, / Te-o luat cine-ai vrut tu; / Bine ți-o cântat mierla / Să te duci la casa ta. / Acolo-n vale la hotară / Este-un nuc cu frunza rară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
propria-i cenușă, în sensul descoperirii unor resurse tonice care să dea echilibru existenței. Conceptul de moarte implică, în poezia lui, nu numai accepția de moarte organică a lumii, provocată de cataclismul atomic, dar și fenomene sociale terifiante în formule alegorice: foamea, mizeria,lăcomia, ura, minciuna, perversitatea... Gândind cosmogonic universul poetului, descoperim zone și elemente ale urâtului, similare morții, și zone și elemente ale frumosului, similare celeilalte dimensiuni a lumii, fața permanentă a luminii, a proliferării, a ceea ce rămâne nemuritor, susținute
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Regele Ferdinand I s-a refugiat la Sibiu), s-au detașat poeți de valoare ca A. Doinaș, I. Negoițescu, Ioanichie Olteanu, Radu Stanca, care vor cultiva în "Revista Cenaclului Literar"și apoi în volume, o poezie nostalgică, discretă, în formule alegorice, în parabole, romanțe, pasteluri și balade. Poezia lor rezistă prin timp ca un act de cultură, în sensul că transpunerea ideii și a sentimentului se realizează într-o formulă viabilă. Cercul de la Sibiu aduce exemple edificatoare în teritoriul poeziei; de la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spiritului muntean", cum spune E. Simion. Poetul vizează tehnicismul, obârșia secătuirii spirituale la care a ajuns lumea. În cest context poezia este "iremediabil demodată" și din vârful celor 300 de etaje "nu-ți vine niciodată să zbori". Universul este prezentat alegoric, hiperbolizat în combinații de tonuri grave, de gândire lucidă, cu jocul, cu atitudinea alertă de satiră și umor, moduri de a ascunde faptul că este un sentimental. Revoluția îi va da certitudini și "negația" se va transforma în "afirmație". "Aventurile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia lui Leonid Dimov, obiectele se metamorfozează ca la suprarealiști; dar fără să-și piardă, parcă, determinările reale. Asistăm, mai ales în volumul "A. B. C.", volum de selecție la o evoluție de la formula barbiană, de la simbolistica încifrată, la formula alegorică a horelor argheziene; de la lumea interioară a propriului eu la "cea exterioară a adevărului", cum spunea Apollinaire. Fără să facă cronică, poetul știe să ne sugereze într-un context fantezist sau fantastic faptele existenței, fără să uite trăirile sufletului: " Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
când s-a întâlnit cu I. Negoescu) îngustă/ e vremea alunecând în seara aceasta, pe lângă liniștea lui v înnopteanu". Personajele par să fie cu cheie. Al. Piru îi numește pe Dimov și Nemoianu, închiși în jurnalul acesta al existenței redat alegoric. "Poveste de iarnă", ca și de-altfel prima parte a volumului "Poeme" 1970, este anevoie lizibil și, totuși, cu cât înaintăm în contextul volumului, ne atrag "găselnițele" care țin de observația fină a poetului. "Noaptea/ mergem pe stradă și sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
plecat în zorii zilei/ Mă legănam în șa incert... Erau câțiva singur eram/ drumul făcându-l să răsune". Ion Drăgănoiu reușește să fie autentic atunci când îmbrățișează două fapte existențiale: chemarea depărtărilor, a drumurilor confuze, și umbrele, care sunt niște întrupări alegorice ale existenței: astfel văzutele se micșorează, din sunete ceva rămâne în urechi, multul și nimicul devin egale, umbre sunt și vocile, o umbră pare tăcerea, spaimele sunt date de umbră, ceea ce rămâne întreg și palpabil este mireasma drumului. Cu volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ea, roata "trece fără umbre prin goluri mari de cer/ și vremea/ scursă-n urmă, și-azvârle, înainte/ rostogolind pe cele de azi un drum de ieri/ într-o aceeași curgere fierbinte". Timpul în dezlănțuirea lui îl traduce simbolic și alegoric, în razele roții: "când, prins în raze, timpul începe să horească/ parcă un cerb rotindu-se, ar vrea/ să își învețe coarnele sa crească". Întoarcerile îi dau certitudinea permanenței: Aproape stai de mine, atât/ că nici nu mai poți veni
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ideea nașterii însoțită de sentimentul morții constituie material pentru multe secvențe poetice, pentru că poemele: "Clopotele", "Copilul meu", "Muzică", deși așezate la întâmplare, constituie un nucleu de bază în volumul intitulat "Poeme". Elemente de meditație apar în câteva poeme de factură alegorică,precum "Ar fi mai bine", unde copacul este idealul poetului, moartea acestuia constituia un fel de inexistență marcată prin formă (Rilke moartea se inserează în viață): N-ar fi mai bine să-i spunem de-acum primăverii viitoare,/ văzduh să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenințat, șantajat, amăgit, îmbrobodit. [...] Soluția a doua: a lui Alexandru Zinoviev. Este cea găsită de unul din personajele cărții Înălțimile găunoase. Personajul e un om tânăr, prezentat sub porecla alegorică Zurbagiul. Soluția stă în totala neadaptare în sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate-goale și o haimana. Trăiește de azi pe mâine
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
în cinema era izbitoare în istoriile rostite și în întâmplările despre care depunea mărturie. Și, de fiecare dată, fără excepție, scenariile se derulau ca într-un film al său. Tot ca într-un film al său, apărea mereu acea imagine alegorică, în care se concentra esența unui "scenariu" fie că era vorba despre o întâlnire cu unul dintre monștrii sacrii pe care i-a cunoscut în Europa, fie că era relatarea unui spectacol văzut într-un mare teatru american. Am înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
viciul, candoarea și prostia, viețuiesc în această fată care mai are doar spovedania ca identitate... Biserica este o structură sufletească și înălțarea ei o cuprinde. Am incercat un sens împătrit, o semnificare cvadruplă... Poate candva textualul și tropologicul, escathologicul și alegoricul, vor destăinui plenar și unitar filmul ANA. (Alexa Visarion) Am convingerea că Ana reprezintă pentru Alexa Visarion, autorul filmului, o eliberare și o izbândă. Nu cunosc printre regizorii noștri un altul care să fi trăit aproape o viață sub obsesia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Alegoria desemnează un procedeu stilistic complex care apelează la o suită de imagini artistice, la un ansamblu de metafore succesive, spre a prezenta o idee generală sau abstractă sub o formă convențională, concretă. Utilizată în fabule, în parabole, în poeme alegorice, în ghicitori etc., alegoria presupune un nivel literal, al sensului concret și un nivel de adâncime, al semnificațiilor sugerate pe baza unei analogii. Astfel, moartea este reprezentată alegoric ca nuntire cosmică (Miorița) sau ca joc irecuzabil ( Dea vați ascuns de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sub o formă convențională, concretă. Utilizată în fabule, în parabole, în poeme alegorice, în ghicitori etc., alegoria presupune un nivel literal, al sensului concret și un nivel de adâncime, al semnificațiilor sugerate pe baza unei analogii. Astfel, moartea este reprezentată alegoric ca nuntire cosmică (Miorița) sau ca joc irecuzabil ( Dea vați ascuns de T. Arghezi), iar destinul singular al omului superior - care, devorat de nostalgia absolutului, forțează limitele condiției umane - este încifrat în poeme alegorice precum Luceafărul eminescian, Noapte de decemvrie
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]