1,931 matches
-
că Lucrețiu o evocă pe Venus nu dovedește că ar crede în ea și că i-ar închina un cult asemenea unui credincios în drum spre templu, atras de fumigațiile celorlalți credincioși și de incantațiile preotului. Filosoful recurge la o alegorie cu atât mai legitimă cu cât registrul poetic o permite fără subînțeles. Faptul că Cezar își explică succesele prin Venus Genitrix și prin descendența lui în linie dreaptă din Enea - căci trebuia s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Présocratiques din colecția Pléiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracle ca prozopopee și alegorie - iar nu ca text de morală prescriptivă: Pierre Fontanier, Les Figures du discours, Flammarion, Paris, 1968. * ** Porcul de Epicur? Ceea ce ne-a rămas de la Epicur ocupă mai puțin de o sută de pagini, dar influența acestui filosof a fost una
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
281); Lucilius 224; Ovidiu 19, 221, 287, 311; și Philodem 221, 240-243; și filosofia 233-234; Pindar 22, 159, 235, 286; Properțiu 242, 311; Teocrit 159; Tibul 234, 242, 281, 311; Tirteu 159; Vergiliu 228, 233, 311 Femeie admisă 179; ca alegorie 163-165; celebrarea ei 231, 291; egală cu bărbatul 98, 179, 213; exclusă 97; farmecele ei 254-255, 289; filosoafă 37, 214; ca pretext 311; rolul ce i se atribuie 111, 114-115, 117, 180, 231; rol secundar 214; sclavă 214; supusă 214
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
penultima lumină a zilei. Olvido continuase să vorbească, fascinată de tablou, pe care Îl cunoștea deja, dar pe care nicicând până atunci, alături de Faulques, nu ajunsese să-l privească astfel. E dezordinea abstractă devenită realitate, spunea. La fel de densă ca și Alegoria sacră a lui Bellini, nu ți se pare? Atât de suprareală. Enigmele vorbesc Între ele și nu ne lasă să ne băgăm În vorba lor. Suntem de-acum În secolul XV. Maeștrii bătrâni știau, ca nimeni altul, să facă vizibil
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu cel al artistului, nu exista duplicitate. Era magnific când se separau, iar pictorul trebuia să opteze Între supunere și Înșelăciune, recurgând la talent pentru a face ca una să pară cealaltă. De aceea Tebaida are tot ce au capodoperele: alegoriile lucrurilor certe, care vor fi certe numai după multă vreme. Și acum, te rog, mai dă-mi un pic de vin. Spunea toate acele lucruri pe când răsucea cu o Îndemânare de invidiat pastele pe furculiță, se ștergea la gură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
frumoasa Elena din Troia, și În cele din urmă ajunge prostituată Într-un bordel din orașul Tyr. Simon, care este ipostaza Tatălui sau a Puterii celei Mari, vine să o răscumpere. Oricît de ciudat ar suna, această poveste era o alegorie destul de uzuală a sorții intelectului nobil Întemnițat Într-un trup. Nici legătura dintre transmigrare și prostituție nu era ieșită din comun: despre Pitagora se spunea că Își amintește toate Întrupările lui precedente, iar una dintre ele era frumoasa prostituată Alco39
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu fără oarecare surpriză, că, Între ortodocșii și gnosticii aparent speculativi, cei dintîi iau mai puțin În serios Geneza, iar cei din urmă țin seama de litera ei. Ortodocșii sînt mai Îngăduitori, deoarece ei utilizează Vechiul Testament ca pe o vastă alegorie pentru a-și susține teza că Isus Cristos este Fiul Dumnezeului din Vechiul Testament. O alegorie În plus ori În minus nu contează prea mult. Dimpotrivă, gnosticii nu contestă adevărul conținut În fiecare dintre enunțurile contradictorii ale Cărții Genezei; nu vor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
puțin În serios Geneza, iar cei din urmă țin seama de litera ei. Ortodocșii sînt mai Îngăduitori, deoarece ei utilizează Vechiul Testament ca pe o vastă alegorie pentru a-și susține teza că Isus Cristos este Fiul Dumnezeului din Vechiul Testament. O alegorie În plus ori În minus nu contează prea mult. Dimpotrivă, gnosticii nu contestă adevărul conținut În fiecare dintre enunțurile contradictorii ale Cărții Genezei; nu vor altceva decît s-o Înțeleagă. Un alt careu decisiv de pe tabla de șah a jocului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
generală a furtunii. Ea exprimă, la rândul ei, furia divină. Expresia «a tuna și a fulgeraă se aplică situațiilor în care cineva strigă, urlă, ridică vocea. Dezlănțuirea elementelor (ploaie, vânt) încarnează amenințările și tulburările exterioare ce răscolesc viața subiectului. Sunt alegoria adversității evenimentelor, dar și a conflictelor deschise și violente. Vânt Simbolistica vântului se nuanțează într-un sens: - activ și pozitiv, când creează mișcarea, precum vântul care suflă în pânzele corăbiilor și le permite să înainteze; - pasiv și negativ, când este
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
o figură închisă), sentimentul de a se învârti în cerc, care face eforturile sterile și lupta inutilă. A construi, construcție Din punct de vedere simbolic, construirea de edificii nu este altceva decât construcția eului, a familiei, a carierei profesionale. Este alegoria creațiilor și a realizărilor omului. În funcție de dificultate, de complexitate și de soliditate, construcția dezvăluie valoarea eforturilor și a rezultatelor. La fel ca în povestea celor trei purceluși, este vorba fie de menajarea forțelor (cabană, colibă) sau, dimpotrivă, de a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
învățăturii lui Iisus, obrazul circumscrie generozitatea, iertarea, compasiunea, iubirea universală. Mână Cuvântul «manifestareă vine de la «mânăă, semnificând sensul de creație, dar și de realizare pe care le are mâna. Este înainte de toate simbolul abilității, al transformării și al muncii. Este alegoria comunicării, a schimbului și a iubirii (a întinde mâna, a cere mâna). Mâna este încărcată cu o energie pozitivă, reparatoare și senzuală, de unde riturile de impunere a mâinilor și mângâierile. Tot prin atingere, omul obține dovada existenței, controlează, verifică, și
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
distrugerii dezvăluie pulsiunile agresive care se întorc împotriva persoanei sau împotriva celorlalți. Cel ce visează are sentimente negative (ostilitate, ură, violență), pe care le refulează probabil în realitate și cărora le dă curs doar în vis. Degradarea clădirilor este o alegorie a deziluziilor, a eșecurilor personale, a depresiei. Buldozerul, cutremurul de pământ sau explozia unei bombe, care distrug tot ce se află pe suprafața pământului, este o evocare violentă a necesității de a porni de la zero, de a distruge totul (adică
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
el. Pe de altă parte, mișcarea descendentă a apei evocă fie, la modul pozitiv, fecundarea materiei; fie, la modul negativ, degradarea unei situații. Fluviu, râu, pârâu În numeroase culturi, fluviul constituie frontiera dintre două lumi, lumea viilor și lumea morților, alegorie a lumii terestre și a lumii spirituale. Prin urmare, trecerea de pe un mal pe altul echivalează, în funcție de orientarea mișcării, cu o evoluție sau o involuție, cu progresul sau regresul. Totuși, cel mai adesea, este vorba despre o imagine pozitivă, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
creativă a subiectului (care eșafodează planuri), chiar dacă cea din urmă are nevoie de ajutor din afară sau măcar de un sprijin cât de mic (material sau afectiv). Scară, trepte Scara și treptele reprezintă medierea între jos și sus și, prin alegorie, medierea între oameni și Dumnezeu. Biblia citează visul lui Iacob, în care vede o scară pe care urcă îngerii. În aceste condiții, visul se referă la evoluția persoanei, la voința sa de a se înălța, de a atinge piscurile. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
contrapunct existențial este de o autentică modernitate. Măștile absurdului Cartea pe care îmi dau silința să o prefațez poartă, fără doar și poate, semnul unei vocații de dramaturg. Un autor dramatic de autentică fibră, atașant în frământările lui transpuse în alegorii cu miez politic și de o tensionată investitură morală. În fiecare din piesele lui Constantin Popa se percepe un zbucium în care revolta și disperarea se cheamă și-și răspund. Din idealism contrariat, din freamătul exasperării se zămislește o inconfortabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dacă n-o să știți încotro să vă duceți..., să știți că ați plecat pe drumul spre dumneavoastră... Deocamdată, SOMN UȘOR. Salonul nr. 6-bis Constantin Popa: Comunismul un mare producător de obsesii și alienare pe termen lung. Suflete în ceață O alegorie glisînd între tragic și grotesc, cu o tematică departe de a se fi perimat (cum le convine unora să creadă!), este ultima piesă a lui Constantin Popa Salonul nr. 6 Bis. O piesă în care pulsează o tematică, se vede
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
una, cu două. De ce să-și recunoască unii fapta odioasă, cînd pot veni cu justificări de tot felul, cînd pot să mistifice trecutul, cînd pot da vina pe alții. Și tot așa, pînă ți se face greață. Dar, poate că alegoria nu-i o zădărnicie. Poate că, mărunt, pidosnic, "Salonul" e un soi de purgatoriu. Dincolo de orizontul tulbure și incert, dramaturgul arcuiește o speranță. O speranță în care, prin încețoșările care persistă, se insinuează neliniști. Și poate chiar spaime. Dar spaima
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
destinul: "Fii, pământe, blestemat, / Că feciorii mi-ai luat / Și singură m-ai lăsat. / Să sfârșească n-o apucat, / Pământu s-o tremurat / Și-n două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este dezvoltată în cântecele de înstrăinare în care sunt prezentate durerile războiului. Paralelismul semantic conturează hiperbolic ritualul de trecere, pământul supunându-se blestemului, izbăvind, astfel, sufletele celor petrecuți: " Tu, pământe păcătos, / Tare-ai fost nesățios, / C-atâta cât
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
accepțiuni: * O transformare fantezistă a unor evenimente istorice reale (de la Euhermus la istorici și folcloriști moderni); * Un limbaj "poetic" prin care sunt exprimate cunoștințe despre lumea fizică și socială (de la Theagenes din Regium și Lucretius la Lang, Tylor, Frazer); * O alegorie prin care sunt prezentate valori morale (de la Diodor din Sicilia și Denis din Halicarnas la moraliștii Iluminismului); * O "boală a limbajului" care deformează cunoștințele despre fenomenele astronomice (M. Müller); * O ideologie, adică o "explicație deformată" a relațiilor sociale (de la K.
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
peste tot, la fel. În mentalitatea arhaică, Soarele era un cavaler ceresc care a zidit Mănăstirea Albă din "prundul mării", pentru Iana Sânziana.81 În mitologia protodacică, alături de cultul focului, s-a dezvoltat un adevărat cult al soarelui, exprimat prin alegorii și simboluri: carul solar, roata solară, discul, cercul, spirala solară, figurine de păsări solare.82 Marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei, ca altar al zeului solar, a fost considerat un adevărat sanctuar-calendar.83 În arta populară românească și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
atenție, descoperim cu uimire că împotriva limpezimii, a accesibilității, ți se dezvăluie o lume de metafore simbol, de metafore rare, de comparații și epitete personificatoare, ajutate de o muzică amplă de oratoriu, de bocet metafizic, de voci ale obsesiilor devenite alegorii ale unor stări reale sau onirice (vocile și visele din "Surâsul Hiroșimei"). Lanțul de procedee, ce țin de sintaxa poetică, sporesc dimensiunile spre fabulos, sau subliniază prezența poetului în lupta pentru cauza păcii în lume. Eugen Jebeleanu este un poet
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau subliniază prezența poetului în lupta pentru cauza păcii în lume. Eugen Jebeleanu este un poet autentic, un poet tragic, un poet al iubirii, un poet al mesajului civic. El susține un întreg univers cu exemple concentrate în simboluri și alegorii care pledează pentru noblețea omului și a împărțirii lumii justițiar, ca într-o fabulă modernă, în buni și răi, sancționând nedreptatea în orice manifestare a ei. Hannibal este forța care ar trebui să triumfe, dar puterea lui este malefică și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deasupra lumii balerin/ întins ca să-și purifice sandala,/ pe spini și pe cuvinte alandala". Baladele scrise în această perioadă 1 implică, asemenea celor precedente, dar cu mai multă meditație și poate mai gravă, mai metaforic exprimată prin cultivarea simbolului, a alegoriei, a parabolei. "Cerbul invizibil" reprezintă aspirația noastră spre absolut: "unde calcă el nu se cunoaște./ Numai umbra lui în lună paște". Balada "Cerbul invizibil", scrisă în 1962 și publicată în 1974, pare a fi fost cizelată-n timp, pentru că îi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu coada solzoasă" ("Descântec"). Volumul stă sub semnul genezei și al proliferării, al împreunării și al continuității. Muma apare ca principiu zămislitor al lumii fenomenale. Muma-zeiță, Muma Maria, Maica Mumă, Maica Zână, sunt invocate în poeme în care se țese alegoria fecundității desfășurate ritualic, Muma este zeitatea simbolică atotputerniciei, a indestructibilei luxuri, zeița nemuritoarei frumuseți, sau alteori apare într-o ipostază delirantă, dimensionată caricatural, sau rămâne estompată și se pierde misterioasă și eclipsată în ceața veacurilor, imperceptibilă pentru mințile exacte și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cina cea de taină" împărtășind apostolii cu trupul și sângele său, dar afurisind pe Iuda cel trădător. Personajele, deși fantastice, se integrează în lumea reală cu boieri și țărani. Există o artă a portretului, a descrierii cu minuțiozitate,astfel că alegoriile devin structuri exemplare, de fapt imnuri închinate lui Bachus: "E lumea și prea tristă și prea trează/ și totuși undeva alt vis se decantează/ și eu prevăd o și mai crâncenă beție/ Mărire, ție Doamne, Mărire ție". Ion Gheorghe înscrie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]