7,971 matches
-
numele meu. Nu-i știam însemnătatea până acum, însă îți mulțumesc, Victor, pentru că acum i-o știu. Și, în fine, de acum nu mai este absolut necesar a mai urmări, pas cu pas, și restul acestei discuții, care, chiar dacă a alunecat pe urmă, concentrându-se în jurul unor subiecte generale, nu a fost deloc neînsoțită și de acele apropouri simbolice și inteligent presărate ici și colo, toate subtile și pline de subînțelesuri istețe. Iar astfel, nu se stabilea cumva, oare, prima înțelegere
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
înțelepciune - se vede că este fără niciun leac sau speranță de salvare. Aceasta, lăsând impresia că o înțelege pe femeie și dorește necondiționat s-o vindece, nu făcuse altceva, decât s-o condamne la panta primejdioasă, de pe care cel ce alunecă aproape întotdeauna moare... Această societate, s-ar părea, nu știuse că o bestie nu are cum să mângâie o floare, fără să nu o rupă! Iar, îndată după ce ajunge să facă asta, așteaptă atentă să se asigure temeinic că nici
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în întregime fără control și fără judecată, lăsându-se cu totul dus de val, adică de valul tinereții și al plăcerii consumului de substanțe interzise. Situația lui se asemăna izbitor de mult cu cea în care, atunci când se întâmplă să aluneci pe un povârniș abrupt, nicidecum nu te mai poți echilibra și, astfel, te rostogolești necontrolat în vale. Trebuie, totuși, să remarc acum că, în scopul satisfacerii viciului său păcătos, narcomanul furase isteț, cu o mână experimentată și iscusită, bani din
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
multă vreme prin oraș. Nu cumva te-ai căsătorit? Ba da! Cu “blondul” de la mecanică. Îl știi. Toate fetele Îl strigau În acest fel. Mă uitam la ea cu admirație. Era plină de energie și seninătate. Părul, șaten Închis, Îi aluneca În onduleuri mătăsoase până pe umeri. Cei mai frumoși erau ochii albaștri-verzui, gata să te seducă. Te rog, hai să intrăm puțin și În curtea liceului! Mie tare dor să mai aud clopoțelul sunând. Știi cât mă bucur că am insistat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am coborât pe scara de incendiu, ușa căminului fiind Închisă cu lacăt la ora 21.00 de către pedagoga liceului și deschisă abia a doua zi dimineața, la ora 7.00 . Călcam cu grijă pe fiecare treaptă ca nu cumva să alunecăm și să ne rupem gâtul. Odată ce am pus piciciorul pe trotuar, ne am furișat tiptil pe lângă pereți și ne-am dus În spatele școlii, hotărâte să escaladăm gardul spre libertate. Spre marea noastră dezamăgire, acesta era uns cu păcură În partea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și cerul prăbușit peste-a extazului Îmbrățișare, Întemnițată toamnă, Între vis și ploi. Ard stelele În noapte. În fiecare poezie, e-o umbră solitară. E-o tresărire... Tu ai plecat asemenea unui amurg grăbit, să cauți vremelnic lumina fără pată, alunecând Într-o altă privire -jertfă de seară - p rinsă Într-un descântec ciudat... Cuvintele mele se sting În fiecare frunză și-n fiecare floare adorată. Cuvinte! Dar o mie de Întrebări se Înalță din flăcări și-aleargă cu toamna, spre
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
grădini cum puțini le aveau, creșteau de toate în ele. Oamenii deja se liniștiseră, se credea că ce avuse de rămas în urma alunecărilor de teren, rămase. Însă după cutremurul din 4 martie 1977, pământul și mai mult începuse a se aluneca, de data aceasta nu se salvaseră decât două case. Când erau privite din deal, se observa bine cum alunecările de teren le afectase, una din ele părea că, iată-iată, se va cârliga, dar reușiseră să rămână la locul lor falnice
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
frumoase, expresive, cântecul pătrunde în trupul meu ca o apă întunecată, mă așez pe banca din apropiere fermecată de sunetele guturale, e un fel de părculeț, oamenii se plimbă, mănâncă, tinerii se sărută, unii stau întinși pe bănci, închid ochii, alunec în vis de parcă aș păși printr-o poartă. Aide umbla de două ceasuri fără rost, colindând piața, se amestecase printre cumpărători și nu scăpase de un sentiment ciudat de panică. Simțurile îi erau încordate la maximum, niciun gând, însă, nicio
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
urmă. Fratele ei a prins de rude aproape de ciubăr, să-i fie mai ușor, dar avea chef de joacă. O împingea înainte, o trăgea înapoi. Simțea cum i se urcă mațele în gât. Ulița cobora pieziș, pietrele spălate de ploaie alunecau sub tălpile ei. Fratele ei continua să o chinuie hățind de ciubăr. "Lasă-mă în pace", s-a rugat de el cu o voce pe care probabil nu a auzit-o decât ea. O cuprindea din nou moleșeala, ulița se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe un taburet, lângă birou. Nu face niciun pas, nu poate. "Vino, nu te mâncăm". Doctorul târșie scaunul spre ea, o prinde de mijloc, o întoarce spre celălalt și exclamă: "E formidabilă, nu-i așa?" "Ca o statuie". Mâinile doctorului alunecă peste coapsele ei, pielea, mușchii i se contractă. "Uite ce piele are, catifea dumnezeiască, îți spun eu, nu sunt un ageamiu". Cabinetul se învârte cu ea. Simte mâinile celor doi prelingându-se peste trupul ei ca niște șerpi lipicioși. Se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu creezi tu personajele, ci ele te crează pe tine, autorul care scrie ficțiuni intră în pielea fiecărui personaj, el sau sufletul lor intră în creierul autorului și de acolo îi dictează ce trebuie să aștearnă pe hârtie)... închid ochii, alunec în vis de parcă aș păși printr-o poartă. Sandei se uită de departe la satul pe care îl pândește de la distanță, ghicind doar ce se întâmplă acolo din foșgăiala oamenilor, din sunetele acelea înfundate care vin spre ea ca din
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
curajos la cursuri, îl înjura ca un birjar pe șeful statului. Studenții îl adorau. Înalt și bine îmbrăcat, avea o natură alunecoasă. Deși părea să aibă păreri ferme, oricum extrem de bine întemeiate teoretic, atunci când aborda probleme de politică, și mereu aluneca în astfel de discuții, teme foarte gustate de studenți, erau în ultimii ani ai comunismului și teroarea îngroșa numărul celor care protestau mocnit, deci și atunci când profesorul avea păreri ferme împotriva politicii oficiale, părea să le suspende oarecum în spațiu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în sicriu cu o expresie de tristețe și surpriză pe față, frumos îmbrăcată, cu cizmele pe care și le făcuse de curând la comandă, cu mâinile împreunate pe piept, simt cum o liniște caldă îmi pătrunde în trup, închid ochii, alunec în vis... 15 noiembrie 2009, Sydney Stau la soare pe plaja de la Manly Beach. Eu, cerul, pământul și marea. Fericire mai mare nu există. Mai ales dacă nu trebuie să măsori timpul, nu ești obligat să intri în mașina de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
această creatură", și niciuna, nici alta îl face să priceapă ce se întâmplă în jurul lui, îi deschide ochii la minciuni, la manipulări, la spălarea creierului. Cu cât îi deschide mai tare ochii, cu atât îi cade fata mai cu tronc. Alunecă amândoi pe o cărare neumblată, fiecare simte ce îi așteaptă la capătul drumului, dar niciunul nu vrea să dea înapoi. Sacul își găsise petecul. Între cei doi se încinsese o luptă pe viață și pe moarte. Într-una din zile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
însă, la tot ce fac și îmi sare în ajutor, îmi face recomandări, elegant, recunosc în felul lui de a fi maniera intelectualilor interbelici cu stare bună, intelectualii care tratează dezastrele cu seninătate, îmi place această detașare a lui Jozsi, alunecăm într-o conversație pe teme de destin, se ridică și mă invită la o plimbare prin grădină, îmi dau seama că vrea să îmi spună ceva, o fi el depravat, îmi spun, dar este unul rafinat, coboară cu grijă scările
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mântuirii, ea nu e dată oricui. Este a Celui care urmează Calea, Crucificarea, Moartea, Învierea... notează Aide în jurnalul ei, jurnal pe care îl ține de când nu mai poate face plajă în pielea goală în curtea lor din centrul orașului. Aluneca pe străzi ca râma prin mâluri aluvionare. Îi era lene, lehamite, îi venea să se așeze pe jos, în mijlocul străzii. Nu numai aerul era irespirabil, ci și oamenii deveniseră irespirabili. Se uita la ei și îi vedea cât sunt de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
iasă din această confruntare. Viața nu e decât un lung șir de cedări. Numai că propriile noaste cedări le resimțim ca pe niște dureri groaznice, în timp ce cedările celorlalți ni se par firești, bunuri pe care le merităm. Mâinile lui Alex alunecă peste trupul ei desenându-i silueta într-un arc de uimire. Azi pare atât de uimit... Are senzația că doar azi o vede pentru prima oară. Are un fel de duioșie pe care nu a simțit-o până acum. O
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care s-a extras, se așează cu capul în poala lui Mihai, acesta zâmbește încurcat, Silvia mormăie în timp ce adoarme: "Să scoți din sacoșa aia împuțită și restul șampaniei", stau lângă Mihai, în jurul nostru se țese pustiul, cele două femei au alunecat în somn ca în moarte, Mihai vrea să-mi mai toarne șampanie dar paharul meu e plin, stau cu mâinile în poală, cu ochii uscați, fără lacrimi, cu un zâmbet amar pe față. Vacarmul din jurul nostru se întețește, pe monitoare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În dormitorul întunecos se aud bufnituri, înjurături. O grămadă de corpuri se vânzolesc unele în altele. "Îl omor, auzi, îl omor", se aude o voce înăbușită. "Tu ai chemat-o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
își va recăpăta puterile, va părăsi peștera și va pleca pe urmele băiatului din Clădirea Albastră. Acest gând are darul să o liniștească, se ghemuiește prinzându-și picioarele în brațe, așa își va recăpăta puterile, în această poziție visele rele alunecă pe suprafața corpului, aude vocea mamei, cântându-i șoptit la ureche, se închide în ea ca într-un cerc, vede cărarea ce o duce spre băiatul din Clădirea Albastră. A zăcut zile și nopți în șir. Când era trează sfredelea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
privire spre loja unde Alex stă lângă femeia "regină" cu un fel de surâs pe față, închide ochii, o grămadă de bărbați se năpustesc peste ea cu respirația împuțită, îi rup carnea, mădularele, o umplu de mâzgă puturoasă, se îneacă, alunecă în tunelul abrupt, băiatul, băiatul din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o lună palidă, verdele se amestecă în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
față, închide ochii, o grămadă de bărbați se năpustesc peste ea cu respirația împuțită, îi rup carnea, mădularele, o umplu de mâzgă puturoasă, se îneacă, alunecă în tunelul abrupt, băiatul, băiatul din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o lună palidă, verdele se amestecă în roșu, din înaltul cerului curg picuri de lumină, sunetele plutesc în albastru, dincolo de simțuri cineva
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că în mijlocul lor se afla un oaspete neobișnuit. Bulibașa îi săgetă cu ochii pe împricinați și, drept urmare, aceștia fură repede îndepărtați din tabără. Nunta curse exuberant, cu o veselie înspumată, ca un râu de munte ce-și lasă apele să alunece peste bolovanii asemănători unor spinări de bivoli și peste stâncile ivite în cale. Fiecare moment era marcat de bucuria de neprețuit pe care o aduce oamenilor constituirea unei noi familii. Bulibașa bău cu măsură, rămânând treaz până în zori, când îi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
căror demarare era absolut necesară. Începură o serie de discuții premergătoare de tatonare care aveau toate șansele să se prelungească mult peste așteptări. În tot acest timp, colonelul și familia Georgescu își expuseră prezumțiile. Cum discuțiile aveau toate șansele să alunece pe pante sensibile, colonelul hotărî ca cei doi copii să fie conduși într-o cameră alăturată. Tot timpul cât Vișinel fusese prezent în aceeași incintă Ina și Alex îi studiară cu viu interes cele mai neînsemnate gesturi, mimica, întregul comportament
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
eșuată a naturii, Irațională eroare conceptuală Lipsită de adevăr și frumusețe Pe albastrul crizei de sacru. În propriul univers josnic și confuz Viața-i o perpetuă profanare Dureros sfâșiată și golită de sens Ce colectează diagnostice sumbre. Drama ei spirituală alunecă Spre un dezastru moral irefutabil În legătură cu cruzimea Cu păcatul și chiar cu moartea Cu trăsăturile de fiară rănită, Însetată încă de sângele cald Bestia poate fi din când în când om, Care se roagă, citește sau scrie Piese pentru teatrul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]