998 matches
-
a mamei mele, omorîtă de Arthus! Chipul lui Ryan se făcuse livid, rămăsese nemișcat, doar respirația Îi trăda emoția. Cu suspine În glas, cu mîinile Jeannei Într-ale ei, Marie continuă: - Ai fost atît de dură, nu suportam să mă alungi, acum Înțeleg, voiai să plec doar ca să mă ocrotești... Tot ce ai făcut era pentru mine, ca eu să nu știu niciodată că eram fiica unui bandit oarecare... - Taci! Erwan de Kersaint era un tînăr minunat! Loial, curajos! - Un manipulator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu picioarele crăcănate. E chiar mai mic decât mulți băieți din clasa mea. Doar figura îi este bărbătească, cu trăsături puternice și dure, din care luminează doi ochi negri și pătrunzători. Și când mă privea pe mine, ochii lui se alungeau în jos, deveneau dintr-o dată mai mari, umezi și mirați. Sunt cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată. Și ochii aceia mă priveau ca și cum ar plânge, erau ochii unui ascet înțelept, coborât în meditație, și nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că era vorba de un cimitir uitat. Mai coborî câteva trepte, sugrumat de frică; apoi se opri, căutând să-și Învingă suferința care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută Într-un spațiu și Într-un timp Îndepărtate. Își aminti că, odinioară, văzuse un chip asemănător, În grajdul unui gospodar care găsise o sculptură pe câmpurile lui răscolite de plug. Se spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să bea. Pentru a face asta, Își ridicase pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
picături de aer înghețat parcă-s fulgi geruiți de zăpadă sau poate iarna s-a descălțat. Și din uriașe cizme de paradă aruncă cu grabă ultimii fulgi, simte primăvara și să nu piardă se-mprăștie-n grabă să n-o alungi. VASILE CREȚU - Gândărețul Născut în apropierea Deltei Dunării și crescut la numai o aruncătură de băț de lacul Siutghiol, încă din copilărie, mai apoi în adolescență am fost atras de natură, de oameni, de artă. Primele manifestări ale harului lăsat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cântec împlinit. Ești mamă-ntre mame, lacrimă pe Pământ, Ești carte cu povești, un pas spre uitare; Ești ploaie de stele, Univers în Cuvânt, Ești suflet sidefat, minune sub Soare. Ești firul de nisip prin clepsidra vieții, Ești pură comoară, alungi umbra deasă; Ești zefir în șoaptă, clipa bătrâneții, Ești suflet, femeie, a lumii aleasă! Ești suflet, femeie! Ești cea mai frumoasă! Plângi... Cât de trist e zâmbetul de dor, Cât de pură-i tinerețea-n floare, Se prelinge-n jos
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ochii tot mai lichizi neprevestind ființarea... Mărinimoase, dincolo de zei, Tu și lumina pe cer! închidere în sine Zilele se dilată, smoală pe șosele sub greutatea soarelui arzând. Ți s-a împuținat vederea, trupul, și gândurile de dragoste pe care le alungi mai tot timpul de acasă. Stare normală Printre picături, timpul fuge fără să se ude. Pe drumul dintre anotimpuri, dragostea și ura se fluieră. Moartea întâmplătoare și viața trec printre degete, sunt trist de-mi lăcrimează norii. DORIN SÎNGEORZAN Data
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
lui de perversiune. Nu apare ca în măștile înalte așezate pe fundalul scenei în tragediile grecești. Apare, de pildă, sub forma unei muște. O muscă sâcâitoare care te bâzâie într-o după-amiază, împiedecându-te să-ți faci siesta. Încerci s-o alungi din cameră, dar n-ai nici dexteritatea, nici răbdarea portarului. Nu poți s-o prinzi. Dar nu poți nici s-o suporți. Ți se așează pe cap, pe ceafă, bâzâie și te enervează. Încerci s-o strivești, dar nu reușești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic „dragul nostru idiot”? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: „Nu, puișorilor, nu vă mai zgâiți la mine. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
albe, câteva verzui și una roșie îl acoperă tremurând sau stând liniștite, uneori e lună, alteori nu și altceva nimic. Dar iată că de patru nopți, sus, deasupra zării de la miazăzi, stătea nemișcată o stea mare și rotundă cu capetele alungite în ascuțiș de săgeată, ca un ochi luminos. Era ochiul cuiva, însă nu al lui Mavu, căci dacă Mavu ar fi început să-i privească și noaptea, cum s-ar mai fi putut trezi în zori ca să treacă mândru și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât vestea vreunei năluci. Și totuși turnul era în fața lui. Auta își trase o palmă peste obraz. Apoi privi iar. Turnul înalt, neted, lucitor, fără nici o urmă de încheieturi sau de legături, avea și un soi de ferestre aproape rotunde, alungite în sus și în jos. Acele ferestre erau luminate. Seara cădea repede. Auta descălecă de pe măgar, lăsîndu-l să pască în lanul de grâu. Făcu doi pași spre turn. Băgă de seamă însă că începe să-l părăsească îndrăzneala. Ce putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care nici muzica ascultată cu volumul la maxim nu o acoperă. - Accept-o! Las-o să se simtă binevenită în inima ta și dacă va considera că prezența ei e inutilă, va pleca singură fără să fie nevoie să o alungi. - Dar... - Deja ai supărat-o din nou și iarăși se va revolta, iar rănile ei te vor durea și iar te vei plânge. - Nu vreau să mai doară, dar dacă voi suferi mai mult lăsând-o să prindă rădăcini în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
atunci. „Atunci” ți-a oferit prea multă durere care te împiedică să te bucuri de ce-ți oferă „acum”. - Și ce-mi oferă „acum”? - Iubire și șansa la fericire. - Mă faci să râd. - Mereu neîncrezătoare, mereu suspicioasă. E firesc să alungi fericirea în acest mod. - Cu el firescul devine nefiresc și tot ce e firesc mă strânge într-o nefirească neputință de a plânge. - Mai ești și poetă pe deasupra... - Doar mă joc uneori cu cuvintele, la fel cum alții se joacă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Întins un pahar cu apă, să-și revină. Tremura din tot corpul și avea broboane mari de transpirație pe frunte. Prin ușa deschisă a capelei năvăliră ultimele raze crepusculare, iar un vântișor rătăcit fâlfâi o clipă limbuțele incandescente ale lumânărilor, alungindu-le nefiresc. La scurt timp se ivi și preotul, Înalt și slab, Însoțit de “nea Gore”, un burtos cu mustățile arcuite, “tovarăș de haită” cu tata, cum Își spuneau ei În momentele de “grațioase Întâlniri nocturne”. Se apropie de sicriu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mama sa să se prindă În joc lângă flăcăi. Îmbrăcată cu o rochițică roz și pieptănată frumos, Rozalița tocmai făcea o expunere despre efectul temperaturii asupra unor corpuri, elemente și organe, inclusiv ale corpului uman, care se scurtează sau se alungesc după caz, iar Va nu știa de ce ochii fetei Îl fixau cu acuitate. Tu Înțelegi ce spun eu? Va răspunse: Îhî, oleac-așa. Bine, am să spun de la Început! Știi vr-un corp sau organ care la temperatură se mărește? Nț! Fieru
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
văzut că Valerică nu poate și nu știe să coopereze, dar un al șaselea simț i-a confirmat o anumită Încălzire și atunci l-a Întrebat: Eu m-am Încălzit, tu? Și eu! Spune pe unde și ce s-a alungit, ia aratămi! Pe-aici și pe-aici, răspunse Va arătând către piept și stomac și continuă Da nu mi-a crescut nimica! mai zise Va, Încrezător În Învățătoarea lui, pipăindu-și nasul, degetele și urechile. Da, ție ce ți-a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acel oraș unde nici celui mai mărunt comandant peste zece soldați nu-i trecea prin cap să se deplaseze fără o abundentă și zgomotoasă escortă. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, înalt, elegant, cu piele albă, cu mustața alungită după moda circaziană, cu barba scurtă și îngrijt ajustată. De la primele cuvinte de bun venit, s-a întunecat la față. Accentul meu îl neliniștise, comunitatea maghrebină din Cairo fiind cunoscută pentru simpatiile ei față de otomani. M-am grăbit s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fixă, palidă, apoi lăsă ochii să-i alunece în altă parte. * La 4, 30 apăru locotenentul Azimioară. Se răsese în grabă și pe bărbie îi rămăsese un punct negru, ca o musculiță. Îți venea să întinzi mâna și s-o alungi. Maiorul Cristescu vorbea la telefon. Îi făcu semn să ia loc. Întrerupse legătura și se uită la locotenent lung, fără expresie, declarând uscat: ― Femeia cu evantai a fost furată. ― Din momentul în care tânărul Miga mi-a pomenit numele invitaților
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mîngîie: " Tocmai acum îți face figuri, draga mea, și nu te supăra numai tu ești vinovată. L-ai răsfățat nepermis de mult. Dacă Sandi a vorbit... Bate-n lemn, Melania, și fă cornițe cu inelarul și degetul cel mic ca să alungi piaza rea! Oricum, ești obligată să reflectezi. Ce ar inventa domnii de la Miliție într-o asemenea situație? După cum bine știi, n-ar avea prea multe soluții la îndemînă. Inversează rolurile, Melania! Să zicem că tu ești în locul lor. Ai încerca
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de-ți furau mințile, și, care-și pieptănau pletele verzi cu piepteni de aur... Vedea... și nu-i venea să creadă, ochilor, minunea. Le vedea cu adevărat. După o vreme, dădu cu mâna într-o parte, cum ai da să alungi o vedenie. Și, înfricoșat porni mai departe. Merse el ce merse, stăpânit de ceea ce văzuse, când... într un alt luminiș, sub razele lunii, ce văzu!... Ce văzu cu adevărat?!... Era ceva, de-a dreptul, de necrezut. Un faun cânta din
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
avea a-i fi teamă. Pădurarul avea faima vânătorului care a împușcat vindereul în zbor... și asta era uimitor chiar și pentru vânătorii cei mai încercați. Acum era clar... Urletul venea de sus din dreapta, dinspre creasta Ciomaga, iar ecoul se alungea până departe înspre miazăzi, spre dealul Mălușteni și Valea Horincii... În ăuitul lui, lupul trimițându-și depărtărilor urletul, când sfâșietor, când tânguitor, semăna prin noaptea cu lună plină, păreri de rău adânci... ce treceau pe sus, deșteptând zările. Crengi... frunze
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
frînturi de cuvinte dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub pleoapele subțiri, nasul ușor coroiat nu sever, nu vulturesc, mai degrabă Înțelept, ascet. Vreau să vorbesc despre el. De fiecare dată cînd Încep să scriu Întîlnesc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dictafoane. 17 O adiere invizibilă de vânt Stăteam pe marginea patului meu din hotelul Willows și despachetam un dictafon nou din cutia lui de plastic și polistiren. La începutul serii, lumina palidă a soarelui bătea spre portocaliu, umbrele zilei se alungeau și nu mai lăsau decât petice abandonate de lumină. Hainele mele ude și noroioase zăceau grămadă în fața dulapului. Aruncasem pe mine o pereche de pantaloni scurți și-o bluză veche, cu glugă. Jacheta de camuflaj a fetei atârna pe spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]