976 matches
-
era neliniștit. Gheorghe îi spuse: - Ai răbdare. Lasă-i să se matolească nițel. Din groapă nu se auzi multă vreme nimic. Se potoliseră și armăsarii. Bozoncea se tîrî până la ei. - Acum, Paraschive! șopti. Trecuseră trei sferturi de ceas și le amorțiseră oasele. Pământul era rece. Cel tânăr se ridică ușor și vesel. Animalele îl simțiră. Ridicară gâturile, sunând din căpestre. Merse drept la iepele din față, apucă o mână de fân de sub picioarele lor și le mângâie coama umedă. - Lolica, na
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era lung și pungașul amorțise. II durea spatele și i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte! Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
geamul cu cotul, să-l spargă și să strângă muierea de gât. Auziră și geamătul bărbatului, întărîtat și furios, plin de bucurie și de mânie. Și totul se stinse într-un țipăt ascuțit. Cerul era alb. Bătea vântul. Ucenicului u amorțiseră mâinile. Din casă nu se mai auzea nimic. Paraschiv își aminti chipul Didinei, dinții ei deși, buzele pline și părul aspru, aruncat cu mândrie peste umeri când își desfăcea cocul în fierbințeala jocului. Cine știe cât timp avea să treacă până s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
infernul banalității: supremă declasare, suprem dezastru! Diferența marcantă față de ceilalți, ca, de altfel, și unicitatea pot fi resimțite, crede Emilien Carassus, În două moduri distincte. Unul ar aparține vanitoșilor pur și simplu, celor care se beatifică În cultul propriului eu, amorțiți În autoadorare, oarecum pasivi, acceptând firesc faptul de a fi altfel. Percepută fie ca „esență superioară”, dăruită de zei, fie, dimpotrivă, ca blestem divin, ca stigmat, această diferență apare ca un dat natural, asumat și trăit În consecință fără efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
păpușii acesteia sulemenite Îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor”. În această ipostază, indeterminată moral și „amorțind simțământul temerii de răspundere”, Aubrey de Vere adastă Într-un vertigiu voluptuos ce Îndeamnă la trăiri șocante și senzații rare, echivoce. Neliniștea nelămurită Îl chinuie, dar Îl și mulțumește ca o experiență insolită; În zăpușeala umedă a unei nopți stranii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
încuiați o fântână? HAMALUL: He-he-he... Păi... (Năuc.) Păi, cum? Păi, dacă n-o încuiem... vreți să se scufunde păsările în ea? Să spurce apa? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din nou înfrânt.): Da... Așa e... (Brusc începe să-și agite brațele.) Am amorțit... Am amorțit în scaunul ăsta. HAMALUL: Să vă dau o înghițitură de rom? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom? Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luați o înghițitură și-o să vă încălziți. Scoate sticla de rom, soarbe încet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fântână? HAMALUL: He-he-he... Păi... (Năuc.) Păi, cum? Păi, dacă n-o încuiem... vreți să se scufunde păsările în ea? Să spurce apa? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din nou înfrânt.): Da... Așa e... (Brusc începe să-și agite brațele.) Am amorțit... Am amorțit în scaunul ăsta. HAMALUL: Să vă dau o înghițitură de rom? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom? Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luați o înghițitură și-o să vă încălziți. Scoate sticla de rom, soarbe încet de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii ei, a însoririi ei cu tine. Prin astfel de semne, pe care nu le știu, Moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în cotloane spre a se răci, spre a amorți, spre a se odihni. Sunt un fel de plumb al zețarului de demult, turnat în tiparul câtorva cuvinte, tot mai rece plumb, tot mai reci cuvinte, tot mai măcinată matrița gândului împietrit. Simt cum vine vârsta bătrână. Cum mă topesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al povestirii pentru că, neuitând, au iertat. Când încep să facă și ei „memorialistică“ vindicativă, acuzatoare, se ghicește imediat nota falsă. Amuzantă, adeseori, când confrunți mai multe relatări, de la persoane diferite, despre aceleași fapte. Constat, pe zi ce trece, cum Biblioteca amorțește. O lâncezeală întinsă ca o pată de mucigai lățită peste tot. Începând cu programul boieresc, de vară, de la 8 la 14, continuând cu degringolada serviciilor și sfârșind cu praful pe care nimeni nu se ostenește să-l șteargă de pe cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pornind Încă o dată În căutarea strașnicului șuierat al balenelor. A scos atunci harponul din Învelitoarea lui de piele, l-a ascuțit pînă a reușit să se bărbierească bine cu tăișul lui și a Început să-și folosească din nou brațul amorțit de frig, străbătînd puntea cea lungă de la prova la pupa, azvîrlindu-l cu mișcări largi și Înfigîndu-l, cu precizie aproape matematică, În mijlocul unei scînduri groase atîrnate de farul pupa. Fusese Întotdeauna, Încă din prima tinerețe, primul harponier de pe vapor, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
slabe nu pot ierta, o pot face doar cele puternice. Mama mea din tinerețe avuse parte de o suferință grea. Niciodată nu a știut concret cum se numea boala ei. În una din zile, începuse a simți cum picioarele îi amorțeau fără ca să-și mai revină, simțea că își pierde mersul. Nu avea dureri, nici un oarecare alt semn bănuitor de boală, ci își simțea din ce în ce mai mult picioarele grele, nu le putea ridica pentru a păși. După mai multe încercări de a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
umflă pleoapele și deschise ochii: " Aș vrea să mor." * Melania Lupu își prinse înfrigurată brațele: ― E rece... Trage fereastra. ― Treci lângă Ioniță, spuse încet doamna Miga. Noaptea nu avem căldură. Bătrâna ceru din ochi avizul lui Scarlat. Bărbatul se simțea amorțit de durere. Îi era frică să se miște, să nu scape arma. Avea impresia că totul se clatină în jurul lui. Scaunele, covoarele, sfeșnicele... În fața ochilor îi răsări o imagine tulbure: o femeie grasă, obtuză, cu conci sur, puțin sașie. Maică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai născut, Căci ar fi făcut mai bine Să mă ia de mâne, Prefăcută că mă scapă Să m-arunce-n apă, (290) Căci de cer ar fi iertată Și de lumea toată. Naintează și o vede lângă apa arămie, Culegând flori amorțite de pe maluri cenușie Și punîndu-le în poala grea de florile de piatră. (295) Luminează luna-n ceruri ca un foc pe-o mare vatră, Colții munților ce rupți-s, uriașe stânci de cremeni, Ce păreții și-i ridică îndărătnici, suri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
la votul în alb, E absurd, e complet absurd, Am învățat în meseria asta că aceia care comandă nu numai că nu se opresc în fața lucrurilor pe care noi le-am numi absurde, dar se și folosesc de ele ca să amorțească conștiințele și să anihileze rațiunea, Ce credeți că trebuie să facem, Ascundeți-vă, dispăreți, dar n-o faceți în casa prietenilor dumneavoastră, acolo n-ați fi în siguranță, nu va întârzia mult până să-i pună sub supraveghere, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o înghițisem, dar durerea a continuat să se accentueze, întinzându-se prin tot toracele, parcă mi-ar fi luat foc toate organele, parcă aș fi înghițit cinci litri de plumb topit și n-a mai trecut mult și mi-a amorțit brațul stâng și am simțit în falcă înțepăturile a o mie de ace invizibile. Citisem destule despre atacurile de cord ca să știu că acestea erau simptomele clasice și, dat fiind că durerea continua să se acumuleze, urcând către niveluri insuportabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
fost totuși scrimă crimă în numele onoarei. Papa mi-a pus Collir în ochi, nu m-a durut. Nici de scosul măselei nu mi-e frică. De altfel, acum sunt metode, mi-a spus papa, prin care-ți adoarme dintele, îți amorțește falca, și totul e fără chin, chiar dacă pe urmă, când se trezește locul adormit, revine și durerea. Papa m-a lăudat, zice că femeile sunt mai curajoase decât bărbații, în ce privește lupta cu boala. În familie se povestește la toate ocaziile
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
din ce în ce mai puțin spaimele morții... Gândul i se duse iar, o clipă la Lina lui... lacrimi începură să-i curgă pe obraji. Simțea cum un frig îl cuprinde din toate părțile, Anuca, fata pădurarului 191 cum îi răcește carnea, cum îi amorțește sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul se analiza urmărindu-se cum, încetul cu încetul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ducea lipsa banilor, putea vedea limpede cum noi perspective de iubire nu avea defel și, din cauza asta, începu din nou să se afunde într-o stare de tristețe adâncă și plină de neguri, în care puterea de a spera îi amorțea pe zi ce trecea. Sorții, totuși, nu lau trecut cu vederea, aruncându-i-o în cale, ca pe o încercare, sau poate că doar din milă, pe Carla... Trebuie să remarc, însă, că această Carla era doar o fetiță, avea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
făcut, pentru Osvald travaliul acestei munci banale, serbede și care nu se schimba niciodată era insuportabil și cu totul respingător, căci el era o fire libertină, nestatornică și iscoditoare, fire ce și-o vedea cum, pe zi ce trecea, îi amorțește și nu mai răspunde la neliniștea tinerească a sufletului său. Pentru majoritatea lumii, dar, mai cu C 98 Rareș Tiron seamă, pentru el, diversitatea în muncă însemna întotdeauna o plăcere nespusă. Ei bine, exact lucrul acesta nu-i putea oferi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Ninici părăsi Încăperea, maiorul Petkovici citea iarăși cartea lui nemțească și Învechită despre strategie și Își hrănea câinele cu bucăți de cârnat. 2. Coral Musker adormise mult Înainte ca trenul să ajungă la Budapesta. Când Myatt Își extrase un braț amorțit de sub capul ei, tânăra se trezi Într-o dimineață cenușie ca Întinsul unei mări mohorâte. Se smulse repede din pat și se Îmbrăcă. Era grăbită și agitată și Încurca lucrurile. Începu să cânte În surdină, cu inima ușoară: Sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
burtă, când pe spate, când în fund, de cele mai multe ori rostogolindu-se, arzând ca focul... așași petrecea orele, până târziu, către zori... Excitată la maxim. Tremurând ca o vărguță, ori ca o frunză, în dunga vreunui curent; se zbătea până ce amorțea. Până când trupul, în întregime, îi devenea moale, ostenit, dornic... dornic de ceva ce nu se mai întâmpla. În acele arsuri, pe acolo nu s-a întâmplat, o întreagă vară, să treacă, vreun bărbat, care, s-o ogoae. Piratul de ocazie
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
să fie un fel de primăvară luminoasă, energia vieții ce ar fi în stare să răsară din speranțe și sentimente, să însuflețească totul, să însorească totul în mod incomparabil... Atunci cînd evităm să simțim ceva ne îndepărtăm de adevăr și amorțim ca insectele în hibernare. Acesta e primul pas înspre un îngheț care nu înseamnă viață, care nu are rost și nici nu creează nimic altceva decît inexistență. În schimb, infinitul universului viu este afirmarea existenței înspre lumină. Iar tu?...Cît
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
un salt roșcat de energie năvalnică, iar eu, șocat, m-am făcut ghem. Un alt bum. Un trosnet. Un bufnet. Un bum. Un alt trosnet. Instinctele mi se treziră și îmi răspândiră în tot trupul un val de substanțe chimice, amorțindu-mi vârfurile degetelor, buzele și urechile. Stomacul mi se strânse și toate firele de păr de pe corp mi se ridicară, un conductor electric. Tot trupul mă îndemna să fug, să scap. Dar n-am fugit. Când m-am ridicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și jos pe care îl remarcaserăm în oraș, în dimineața aceea. Era ca și când lumina zilei nici n-ar fi existat. M-am întins pe podeaua zgrunțuroasă de lângă rucsacul meu și m-am uitat în sus, la nori. — Cred că-mi amorțesc picioarele. Lumina slabă a amurgului de care aveam parte nu era de-ajuns pentru a citi, așa că Scout aprinse lanterna ca să-și consulte din nou carnețelul. — Ne descurcăm bine, zise. Mâine ar trebui să ajungem la destinație. Mâine. Mâine ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]