985 matches
-
câteva clipe, continuând să-l privească. - Recunosc, cazul dumitale mă pasionează, spuse ridicîndu-se. Nu înțeleg nimic, și nimeni altcineva dintre noi nu înțelege... Probabil exercițiile le faci când rămâi singur, în timpul nopții, adăugă. Ridică încurcat din umeri. - Simțeam că-mi amorțesc picioarele și atunci am coborât din pat, și aici, pe covor... - Nu te-a frapat nimic? - Ba da. M-am pipăit peste tot. Am simțit mușchii, așa cum îi aveam pe vremuri: tari, vânjoși. Nu mă așteptam. După atâtea săptămâni de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
familia cu care împărțise compartimentul ocupase ultimul taxi. Dar hotelul la care i se reținuse camera era destul de aproape. Își ridică gulerul paltonului și, fără grabă, traversă piața și porni pe bulevard. Numai după ce ajunse își dădu seama că îi amorțise brațul stâng; valiza era mai grea decât își închipuise. Prezentă pașaportul și recipisa Oficiului de turism. - Dar vorbiți foarte bine românește, remarcă doamna de la recepție după ce cercetă pașaportul. Avea părul cărunt, ochelari fără ramă și-l impresionară distincția figurii și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
am oprit la marginea apei, savurând o foarte scurtă, dar neprețuită clipă de plăcută așteptare. Apoi am sărit; apoi am țipat. Bazinul nu era încălzit. De ce oare crezusem că este? M-a săgetat un fior de gheață și imediat am amorțit în urma șocului, dar prima mea reacție - nu doar față de senzația fizică, dar și față de chinul mai mare de a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
eu legăn din când în când scoica cu piciorul, atunci când dorește atenție. Și funcționează. Asta, desigur, în timp ce nopțile decurg cum am descris mai sus. Sunt obosită ? Da. Am timp să mă introspectez, să simt dihotomia mamă-doctorandă, mamă-cercetătoare ? Nu. Sunt puțin amorțită pe dinăuntru și poate asta favorizează acțiunea și activitatea pură, fără metareflecții ? Posibil. Sunt toate astea niște lucruri rele ? Nu neapărat. Ele sunt pur și simplu. Într-un fel în care nimic n-a mai fost atât de ferm până
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
care erau și rude apropiate cu Butnaru, și-au luat fiecare hainele pe ei și opincile, căciuli și mănuși și au plecat după vecinul lor, Butnaru. Și l-au găsit aproape mort, dar nu înghețat, nemaiputând să meargă că era amorțit. Tonu și cu Iancu au tăiat doi drugi din lemn, că era pădure, cu barda lui Butnaru, au jupuit scoarță de tei și au făcut repede o targă și l-au adus acasă pe doi drugi. L-au băgat imediat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cu niște nuiele verzi urme negre de sânge care continuau până după copacii de pe malul râului. Ce facem acum? Întrebă Macomber. — Nu prea avem de ales. Nu putem aduce mașina, malul e prea abrupt. O să-i dăm puțin timp ca să amorțească și după aia o să mergem amândoi să-l căutăm. — N-am putea să dăm foc la iarbă? — Nu merge, nu-i uscată. — Sau să trimitem hăitași? Wilson Îl privi din cap până-n picioare. — Sigur că am putea. Dar e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care era primejdia și de ce se trezea lac de sudoare, mai Înspăimântat decât În orice bombardament, din cauza unei case și a unui grajd lung și a unui canal? Se ridică-n capul oaselor. Își lăsă picioarele jos cu grijă. Îi amorțeau de fiecare dată când le ținea Întinse prea mult. Răspunse privirilor adjutantului, ale telegrafiștilor și ale celor doi curieri și-și puse pe cap casca acoperită cu pânză. — Regret absența ciocolatei, a ilustratelor și a țigărilor, spuse. Port totuși uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac nici jumătate din cale” - l-a fulgerat gândul. După o bucată de drum, s-a oprit din nou și a slăbit strânsoarea fularului. Îi amorțise piciorul. „Ce bine mi-ar prinde o cârjă din cele de la spital! - a gândit resemnat. Între timp, soarele s-a ascuns după o perdea groasă de nori. „Acum să tragă o ploaie și am dat de belea!” - gândea privind la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea cum viața începe să-i curgă prin vine, inundându-i mintea și sufletul, simțea cum se topește gheața care îl amorțise până atunci. Putea trăi din nou. Zâmbi, în timp ce Velunda dispărea printre umbrele apusului. Revăzu chipul ei oglindit în apa fântânii, gestul prin care îi cerea să nu plece. Auzi din nou numele lui Salix aclamat de mulțime. Își revăzu prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
căldura începe să te copleșească, așa că numi rămâne altceva de făcut decât să mă opresc, să-mi mănânc în liniște pe o bancă obișnuitul sandviș cu carne și brânză și să beau o sticlă cu grapefruit. Picioarele îmi sunt amorțite și parcă mă întreabă cu ce mi-au greșit de le supun la un astfel de efort. Sper ca diseară să ajung la destinație. Gândurile mi se întorc la Luiza, la destinul ei de mamă care are un anume stil
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
totuși s-a dovedit că, proporțional, ea a fost mai scăzută, circumstanță atribuită practicii adoptate numai de ei, ajutorîndu-se unul pe altul în timpul paroxismului maladiei, prin aplicarea de cataplasme calde stimulative pe abdomenul suferinzilor și prin frecarea extremităților, când sunt amorțite sau în convulsii. Dacă știrile date de persoane tocmai sosite din București sunt demne de crezare, s-ar părea că molima se apropie repede de sfârșitul ei în acest oraș, ultimul număr de cazuri noi ivite fiind socotit doar la
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
aglomerația obișnuită, Sile stând cu valizoiul greu ca plumbul pe scara vagonului tot drumul, pricopsindu-se cu o răceală severă, soră cu pneumonia. Acum, necazul cel mare al unchiului Vasile, pe lângă afecțiunea sa cardiacă și circulația periferică deficitară ce-i amorțește picioarele, este că nu știe când voi termina de scris amintirile, să apuce a le citi. Eu iam promis că mă voi grăbi ca până la aniversarea sa de o sută de ani, o sumă rotundă, să le public. Până atunci
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
spre camping, la o intersecție, la trei metri, un motoscuter s-a intersectat cu un taxi - model Zastava, Dacia sârbilor. Scrâșnet de roți pe asfalt de vară, bufnitură... triplu salt. Mortal. Liniște pentru o secundă. Spectatori fără voia noastră, am amorțit. Gust amar. În Serbia încă se moare... ca peste tot. Sforzando Schimbare de ritm. Cu Andra la un party drum & bass, pe plaja Tuborg de pe malul Dunării. Aici, jos, suntem încă în afara festivalului, încercând însă să ne integrăm lui. Pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
poduri. Incomod. Să vezi scurtmetraje românești - propunere bogată și interesantă, tot în Pavilionul Italiei - din picioare. O sală mare și rece, în care nu se mai auzea absolut nimic (ghinionul românilor, pentru ceilalți era subtitrareă când începeau dj-ii. Plus că amorțeai, stând într-o rână și uitându-te la Visul lui Liviu. (vezi Explicațieă Joc. Cea mai amuzantă îndeletnicire când mai ești cel puțin cu o persoană: la prima intersecție, unul dintre voi spune în ce parte mergeți și tot așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
l-am văzut În viața mea. — E adînc și destul de Înfricoșător pentru un pîrÎu. — Se tot varsă-n el izvoare noi. Și tot sapă pe sub maluri. Apa e Îngrozitor de rece, Piticot. Bagă mîna să vezi. — Ooo, făcu soră-sa. Te amorțește. — Se mai Încălzește puțin cînd se ridică soarele. Da’ nu mult. O să vînĂm lejer. Mai jos sînt niște tufe cu zmeură. Merseră mai departe de-a lungul pîrÎului. Nick cerceta atent ambele maluri. VĂzu o urmă de nurcă și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
accidentat. I se făcuse somn de multă vreme și, cum Îi privea pe cei doi bărbați, Își dădu seama că adevăratul său dușman e somnul, așa că se ținu după ei Încercînd să scape prin mișcare de starea aia care-l amorțea. BĂrbații făceau cu schimbul la căutatul urmelor la fiecare oră și cel care rămÎnea al doilea se uita În spate la intervale regulate, ca să vadă dacă băiatul mai e cu ei. CÎnd se lăsĂ Întunericul și se opriră În pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
sete. Mai Întâi a sorbit prudent, dar, cum nu era atât de dulce pe cât i se păruse, a terminat paharul din câteva Înghițituri. A luat și un cubuleț de gheață și, tot răsfoind ziarele, l-a supt până ce i-a amorțit limba. Așa a trecut cu Însuflețire de la un teanc de ziare la altul, oprindu-se doar din când În când. Repatrierea continuă JAKARTA, 6 decembrie 1950 - Repatrierea familiilor olandeze din Indonezia continuă cu hotărâre. Se estimează că numărul celor de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
primejdioși. De unde poate să vină nebunia asta? Acela a fost semnalul. Atunci am știut că trebuie să plec. Ai mei sunt Încă În Olanda. Cine știe ce li se poate Întâmpla? Stai așa, trebuie să-mi mișc piciorul, a Început să-mi amorțească. A condus-o din curte spre apartament. Nu se mai vedeau nici pânze, nici cutii de vopsele, abia a Întrezărit siluetele unor șevalete, prin cadrul cărora se Întrevedea valea peste care căzuse noaptea. S-au așezat pe treptele din spatele căsuței
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
rănit... „Te doare tare, frate? Mai rabdă puțin și o să fie bine”. De multe ori Îi oprea pe cei care duceau targa: „Stați, să văd dacă nu curge sânge... Hai să-l Întoarcem și pe cealaltă parte, că o fi amorțit stând culcat numai așa”... Cei din jur, În special mama Maranda, priveau la tata Toader cu geană aburită ... ― Când am ajuns aproape de pod, ne-a Întâmpinat Păpădie, cu cei doi ruși... „Ei, Păpădii! Ce ai mai aflat de la <celoveciă?” - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe spatele meu, când m‑a apropiat de el, făcuseră să mă simt mai vie decât În toate acele nesfârșite luni de când lucram la Runway, luni care fuseseră Încărcate doar de frustrare și umilințe și de o extenuare care Îmi amorțea trupul. Poate că de aceea făcea Lily ce făcea, am gândit eu. Bărbații, petrecerile, simpla bucurie de a‑ți da seama că ești tânără și că respiri. Abia așteptam să o sun ca să Îi povestesc totul. Miranda s‑a urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Nu știu ce e În capul meu. Mă simt prost, mai singură ca oricând, Însă n-am nevoie de nimeni, de nimic. Am pierdut iubirea, am pierdut sufletul singurătății mele. De aceea simt golul, vidul din suflet cum ia proporții, Îl simt amorțind totul În cale, aruncând afară idealul iubirii. Eram sigură că Petre n-o să vină azi. Se plictisește doar atât de mult cu mine! Dar piară iubirea, piară acest sentimentalism vulgar, de ce să cad când am pierdut doar față de mine? Patinoarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atât: Petre mă Înșală, nu știu ce-i cu mine... Sunt tristă, e adevărat, nespus de tristă, dar de ce nu mă revolt? Oare nu m-a lovit În propria mea mândrie? M-a lovit, e adevărat, Însă prea tare și mi-a amorțit mintea, deocamdată. Dar știu sigur că voi simți din plin durerea Încă a unei răni, a unei răni mai adânci decât toate celelalte, a unei răni ce nu se va putea cicatriza mult timp, poate niciodată... Dar, gândind logic, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o oră, apoi m-am dus la școală, o brută fără simțire. A fost de-ajuns să mă asculte la germană, singura materie la care nu Învățasem, și să-mi pună 9, ca să simt declanșându-se În mine torentul durerilor amorțite de o lovitură prea tare. Mâine nu mă pot duce la școală, e prea mare durerea de cap și prea neînvățate lecțiile. Deci am cedat! Da, am cedat. Dragostea mea atât de mare, imensă, a fost trădată În chipul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]