1,343 matches
-
bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata să cred că singura crimă a zeilor este omul, care nici pe marginea gropii nu încetează uneori să fie o canalie; face calcule murdare până amuțește cu un pumn de țărână în gură. Toate cuțitele cu care s-a înjunghiat au fost ținute de mâini omenești, toate plutoanele de execuție au fost formate din oameni, toți gardienii din închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învîrtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie". După care a amuțit. "Lei", șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învîrtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
El vede chipul blând aplecat asupra lui și, sub valurile mișcătoare ale febrei, zâmbetul tenace apare încă o dată. Dar ochii i s-au închis numaidecât. Rămas singur, Rieux se așează în fotoliul pe care tocmai îl părăsise mama lui. Strada amuțise și tăcerea era acum totală. Frigul dimineții începea să se facă simțit în odaie. Doctorul ațipise, dar prima trăsură care trecu în zori l-a trezit din somnolență. S-a înfiorat și, uitându-se la Tarrou, a înțeles că avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lăzi și de escarpenii cu tocuri înalte puși pe un teanc de ziare. Unicul element de întinerire pe care părea că l-a reținut domnișoara Trixie erau dinții. Se vedeau sclipind printre buzele ei subțiri, în timp ce mușca din prăjituri. — Ai amuțit dintr-o dată, constată doamna Levy. Ce s-a întâmplat, Gus? O altă încercare terminată cu eșec? — Domnișoară Trixie, strigă domnul Levy în urechea bătrânei. Ai scris dumneata o scrisoare pentru Confecțiunile Abelman? — Iar te bați cu morile de vânt, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
carpete ce Împodobeau podeaua, argintăria veche din dulap, samovarul de pe șifonier, caseta din video (Culoarea Rodiiloră, cât și nenumăratele tablouri și icoana cu Rugăciunea Sfintei Ana și posterul cu Muntele Ararat acoperit cu o zăpadă de un alb imaculat - au amuțit pentru o clipă pe când Încăperea căpăta o luminozitate neobișnuită, fiind scăldată În lumina somnoroasă a felinarului care tocmai se aprinsese afară. Fantomele trecutului se aflau acolo, cu ei. O mașină a oprit și a parcat În fața casei, iar luminile farurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și opuscule În micuța colecție cartonată de Clasici francezi scoasă de Hachette. Îi spuneam: atenție, două semi-remorci vin una după alta, apoi, obstacolul fiind depășit, declamam În gura mare ca să acopăr zgomotul motorului de 2 CP: „Smerește-te, gîndire neputincioasă! Amuțește, natură stupidă, Învață că omul Îl Întrece infinit pe om“. Atenție, tată, te depășește acum un camion. „Ce va face omul În această stare? Se va Îndoi el de tot? Se va Îndoi el dacă veghează, sau dacă Îl ciupește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
speriată. Patronul, prostule! Salitov bătu cu pumnul în masă, însă gestul nu fuses așa de înfricoșător pe cât ar fi sperat el, dar a fost îndeajuns să îl facă pe băiat să tresară a doua oară. Mai mult, reuși să o amuțească, cel puțin temporar, și pe cântăreața de la concertină. Nu te mai holba la mine în halul ăsta? De ce nu răspunzi? Ești mut? Ești imbecil? Ochii băiatului fură cuprinși de frică, fapt care îl înfurie pe Salitov și mai mult. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Voi sunteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viața n-a fost ingrată cu sine. Dar nu-i desconsideram pentru bătrânețea lor. Cu excepția Mopsului, la început mi-au fost chiar simpatici și mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. „Nu sunt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc”. Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă cumpătul. Din pricina lor, Isus n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu mâinile și cu picioarele și m-am umplut repede de zgârieturi. Înjuram de câte ori mă plezneau ierburile înalte peste ochi, dar îmi plăcea să mă simt ca un explorator; era, într-un fel, primul meu contact cu jungla. Uneori totul amuțea în jur; apoi sufla vântul și bălăriile se umpleau de zgomote suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata să cred că singura crimă a zeilor este omul, care nici pe marginea gropii nu încetează uneori să fie o canalie; face calcule murdare până amuțește cu un pumn de țărână în gură. Toate cuțitele cu care s-a înjunghiat au fost ținute de mâini omenești, toate plutoanele de execuție au fost formate din oameni, toți gardienii din închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca să repar mâine aparatul de radio-emisie”. După care a amuțit. „Lei”, șopti deodată, tremurând, naturalista. Atletul, operatorul și producătorul îngălbeniră. Pilotul, calm, învârtea mai departe nuiaua, arsă pe jumătate, în foc. Am ciulit urechile. Undeva în pădure se auzea zgomot de crengi rupte și foșnet de frunze uscate strivite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plăcere. Dacă i se păruse o lovitură extrem de rafinată. Doamne, îl ura. După povestea cu compania de autobuze, ar fi trebuit să știe că s-ar preta la orice. — Mulțumesc că m-ai anunțat, Ronnie. Fran fu uimită că nu amuțise cu totul. Luă primul lucru care-i pică în mână de pe birou, o cană pe care scria „NU EȘTI UN CETĂȚEAN ADEVĂRAT FĂRĂ CITIZEN“, o frază destul de stângace dintr-o campanie promoțională de pe vremea când redactor-șef era tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
standardele mele deontologice sub orice critică. Într-un fel ai dreptate - a fost cel mai josnic lucru cu putință. Dar nu în sensul în care crezi tu. Fran simți o împunsătură imperceptibilă de vinovăție. Lângă ea, Laurence părea să fi amuțit. — Oricum, continuă Jack, îmi pare rău. M-am gândit că o fac în interesul tău. Apropo, zise arătând spre Laurence, n-ai de gând să mă prezințiă — Sigur, se îmblânzi puțin Fran. Jack Allen, redactor-șef la Woodbury Express, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Dom’le, eu am omorât și am înșelat toată viața asta“. Speram ca tot ce nu înțelesesem despre viețași să înțeleg acum, de la un singur om. Mi-a povestit crima, mi-a povestit cum a tras în tatăl său. Am amuțit. Și eu aș fi tras în tata. Când a citit în fața familiei scrisorile de dragoste ale iubitei mele de liceu. Pe la ora două, evreul repeta Educativului povestea crimei. Nu-i putea ierta mamei sale nu că l-a dat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pînă-n picioare. Apoi s-a întors cu o privire dură spre complicii lui. Ce dracu’ tot vorbiți? Ăsta nu-i campion de box. Uitați-vă la mâinile mocofanului! Astea nu-s mâini care să fi intrat vreodată în ring. Au amuțit cu toții. — Nishino, ia-l în primire! Nishino era ticălosul care îl acostase de la bun început pe Gaston, cel care se îndreptase spre el cu mâinile în buzunar. Și bandiții își au scara lor de valori. E o cinste mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
până atunci... am grijă de tine. Intră acolo, ți-am spus! — Nu, nu. Iartă-mă! Nu! — Fratele meu, Kanai... Fratele meu a fost azvârlit într-o celulă de închisoare mai rece și mai întunecată ca aceasta. Vocea răgușită a asasinului amuți brusc din pricina unui acces puternic de tuse. Fără să slăbească pistolul din mâna dreaptă, și-a acoperit gura cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de-un spine cu foc de albină. Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir, de-un ghimpe muiat în simplu albastru, în simpla lumină. De-atunci, în frunzare-aplecate privighetoarele toate-amuțiră uimite de cele-ntîmplate. Privighetorile ceasului, din rarele noastre grădini, amuțiră-n lumina ce-apare-n zadar și fără de semne, de-atunci. Și nu știu nimic pe pământ ce-ar putea să le-ndemne să cânte iar. CÎNTECUL OBÎRȘIEI La obârșie, la izvor nici o apă nu se-ntoarce, decât sub chip de nor
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Iar eu nu am știut ce să răspund, așa că nu am spus nimic, răsuflînd doar ușurată cînd cineva m-a luat pe sus ca să mă ducă la Încă o ședință foto. Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat Între două vîrste, aproape chel, Într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos În el. — Știu că nu se mai aștepta nimeni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vreo leziune la cap. După o pauză, reia. E sugar, iar oasele Îi sînt Încă moi. Chirurgul ortoped e În drum spre... — Cum adică leziuni de la cap? Întreabă Dan, căci teama pe care mi-au inspirit-o cuvintele medicului m-au amuțit. E tot ce pot face ca să continui să respir. — I-am făcut o radiografie, oftează doctorul, și-am stabilt ce s-a Întîmplat cu oasele lui, dar lucrurile nu sînt la fel de simple În ce privește creierul. Trauma craniană care Îl ține inconștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să lăcrimez; și-n plus, nu vedeam mai departe de pasul pe care-l făceam. În fine, am dat de prima odaie. Deși m-am ferit să privesc în jur la detalii, tot am întrezărit și-am auzit câte ceva. Flacăra amuțise din cauza rarefierii bruște a aerului și a încremenirii brațului meu. Pe mese mari de lemn, sprijinite de pereți și suprapuse precum împletiturile de nuiele pe care se pun strugurii să se stafidească, numeroase cadavre se descompuneau în lințolii. Umorile picurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
chiuvetei, când se clătea. Îl aprindea ca să șteargă de pe corpul ei mirosul bunicii - care nu era plăcut - dar mama inventa toate prostiile acelea cu serotonina, doar ca să nu spună adevărul. Era o mincinoasă fățarnică. La un moment dat, Marilyn Manson amuți. Mama apăsase butonul STOP. — Adu-ți aminte că trebuie să-l iei pe Kevin, da? Valentina o ignoră din nou și apăsă butonul PLAY. Începea Valentine’s Day. Piesa ei preferată - poate din cauza numelui, care era și al ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
natural. E evident. Pe mine mă urăște. Și Îl urăsc și eu. Ne lăsăm să trăim și asta este condamnarea noastră. Cei doi tineri de pe poster o invitau să continue. Să aibă Încredere. ALĂTURĂ-TE ȘI TU FORȚELOR ARMATE. Însă amuți. La douăzeci și cinci de ani, cariera Emmei ajunsese Într-un punct mort și Începea să apună. Iarna mai Înregistra câte-un refren În studiouri - astăzi discurile acelea mai puteau fi găsite doar pe tarabe În talciocul de la Porta Portese -, iar vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aparții. Iar ea va plânge pentru că eu am iubit-o atât de mult Încât i-am acordat iertarea. Va regreta că este Încă În viață și remușcarea o va urmări pentru totdeauna. Alunecară scârțâind prin fața femeilor care, la trecerea lor, amuțiră. Maja, Îmbălsămată În fotoliu, nici nu se mișcase. Îi aruncă lui Antonio Buonocore o privire de dispreț nedisimulat. Ce necioplit. E incalificabil ceea ce a făcut. Să sperii așa copiii. La petrecerea Camillei. O petrecere perfectă, animatorii aceștia sunt extraordinari - Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]