1,230 matches
-
s-o coboare și unul care s-o tragă dintr-o parte în alta. —Mamă, da’ complicat mai e, suspinai eu. Și eu care credeam că-n zilele noastre totul se face pe computer. —Ba pe naiba! Bez părea foarte amuzat. —Costă o căruță de bani și s-ar strica tot timpul. Singurul loc unde au sistem computerizat e la Covent Garden, sau cam așa ceva, și-ți zic eu că-ți dă niște bătăi de cap cumplite. Când auzi ce povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
O să ne iasă o minunăție, îi spuse el. — Deci, scuzați-mă că vă stric distracția, zisei eu, dar pe mine de ce m-ați chemat? Sau aveați nevoie de spectatori pentru momentul vostru de geniu? Spre surprinderea mea, MM mă privi amuzată. —Voiam să te întrebăm dacă Tabitha încape în spatele unui mobil ca atare sau dacă e nevoie să faci unul puțin mai mare. O măsura din ochi pe Tabitha. —E destul de mică... Cum se procedează? Se sting luminile mai întâi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în mână. Zice: „O secundă, băieți, să termin treaba cu margarita asta“. După care pune jos receptorul, se apleacă către fata care stă la bar și zice: „Deci, Margarita, ce faci diseară?“. Mai ești supărată pe mine? adăugă el, pufnind, amuzat. Proastă sincronizare, zisei eu. Ar fi trebuit să aștepți până terminam cu râsul ca să mă întrebi asta. Oi fi emoționat, zise Hugo, cu răceală. Dumnezeu știe de ce. Poate, dacă mă gândesc mai bine, e pentru că știu că ești în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
havană bună. Încerc să cultiv tutun, acolo, în selvă, într-un luminiș. Văd că ești hotărât să rămâi. — Bineînțeles! Cât timp îmi permit yubani-i, nu mă gândesc să mă mișc de aici. Și nu ți-e dor? — Dor? râse el, amuzat. De ce? Sau de cine? Dumneavoastră nu cunoașteți Chicago, părinte. Nici n-ați fost vreodată în Vietnam. Dacă ați ști ce înseamnă asta, nu m-ați mai întreba dacă mi-e dor... — Și familia ta? Nu-ți amintești de ea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
majorității și ordinelor președintelui. Există o limită peste care nu pot și nici nu vreau să trec. Când am depus jurământul pentru funcție, am jurat devotament și ascultare și asta mă leagă. — În definitiv. Ce puteți face pentru noi? Zâmbi, amuzat. — Drept la țintă. Nu despre asta e vorba? Mai puține vorbe goale și mai multe fapte. Bine... În primul rând, voi da dispoziție ca departamentul meu tehnic să pregătească un studiu amănunțit referitor la consecințele pe care deschiderea acelei șosele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe doctor Agustín Carrión, candidatul guvernamental la președinție. La urma urmelor, probabil că el va fi cel care va trebui să ia hotărârile peste un an. — Și Cáceres? — Vă rog, prietene! Nu vorbiți de funie în casa spânzuratului, râse el, amuzat. Dacă opoziția ajunge la putere, dumneavoastră veți pierde un aliat. Cáceres este un demagog imprevizibil. Lui îi poate fi indiferent dacă vinde țara la prețul de 32 de cenți de dolar pentru un sfert de hectar, așa cum fac azi brazilienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
citească. O lumină - mică, dar clară - i se aprinsese în ochi. —Piața celor care urmăresc trenurile, a repetat el. Vreți să spuneți... —Cei care sunt înnebuniți după trenuri. Speculându-și avantajul, Hugo și-a menținut atitudinea relaxată și aerul ușor amuzat. Era vital ca oamenii să nu creadă că se fac presiuni asupra lor. Altfel obțineai efectul vânzătorul-agasant-din-magazinul-de-pantofi, iar clienții votau cu picioarele. Știți cum sunt unii când vine vorba de vechile ciu-ciu-uri, a zâmbit Hugo. Le umblă locomotivele prin creieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vă ajut? Vocea de deasupra capului său era la fel de sonoră ca aceea a Arhanghelului Gavriil. Hugo a ridicat privirea către chipul unei roșcate cu o față frumoasă, prelungă, dar necăjită. A sesizat, uimit, că femeia avea mai degrabă o expresie amuzată și înțelegătoare decât una ofensată și dezgustată. — Știu cum e cu bucățile astea de plastic, a spus ea. Sunt dificile. Am și eu unele la fel, a adăugat ea arătând spre cutia pe roți acoperită cu plastic pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
real. Încruntându-se, Hugo și-a dat seama că era imposibil să explice toate astea fără să pară că vrea să se scuze. Dar, ținând cont de felul în care Alice se uita la el - pe jumătate disprețuitoare, pe jumătate amuzată - Hugo trebuia să spună ceva în apărarea lui. —Amanda a insistat că vrea să stea acasă și să aibă grijă de copil, a început el. A spus c-ar fi o plăcere, că asta e cea mai importantă slujbă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu băuturile. Cum e să fii agent imobiliar? l-a întrebat Alice, prinzând din zbor și paharul cu gin și ocazia de a schimba subiectul. Hugo a ridicat din umeri. Presupun că e OK. Te descurci. Alice l-a privit amuzată. —Jake spune că agenții imobiliari își petrec tot timpul mințind. Că forțează oamenii să semneze contracte care îi bagă în datorii și totul de dragul unor case în care nu merită să locuiești. —Tipu’ e chiar o rază de soare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-n două minute, să se dea jos din mașină, să se ducă în spate, să-l elibereze pe Theo din chingi, să-l ridice în brațe și să-i miroasă fundulețul ca să se asigure că totul era în regulă. Privirile amuzate ale celorlalți șoferi trebuiau suportate. La fel ca și urletele furioase ale unui Theo care fusese descoperit asupra faptului. Nu, a răspuns Rottweilerul. Nu e vorba de scutece. Ci de faptul că Theo a început să muște, domnule Fine. —Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Rottweilerul întinzându-se către un ceainic electric care se afla pe o masă din spatele ei și dându-i drumul. Dați-mi voie să vă propun o ceașcă de ceai. Cu zahăr, a adăugat ea aruncându-i lui Theo o privire amuzată. Cred, a completat ea cu un surâs, primul pe care Hugo îl vedea înflorind pe buzele ei, că face bine la șocuri. În ultima vreme, Theo se atașase foarte tare de un joc în care un morman de inele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Încerca să intre În banca de date. S-a răzgîndit: avea În minte numărul recipientului de la prima donare, nu avea cum să-l uite, 3081-1, acesta e numele meu, și-a zis atunci, aproape să pufnească În rîs. Chiar scrise, amuzat, pe coperta unui carnețel, cifra. La recoltarea următoare a uitat să citească numărul scris pe eticheta lipită pe recipient, dar a treia oară a făcut tot posibilul să vadă cifrele. 3081-3. Nu se gîndise că, vreodată, va Încerca să... Așadar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
a se spăla pe dinți, de două ori pe zi, dimineața și seara, lăsînd în același timp apa să curgă în neștire în fața sa. Uneori domnul Busbib se mai și uita în oglindă în timp ce efectua această operațiune de igienă intimă, amuzat să se vadă cu gura umflată și cu spuma albă țîșnindu-i la colțul buzelor. Ceea ce implica o și mai mare risipă de apă întrucît, în aceste momente de amuzament, frecatul pe dinți dura și mai mult. sunt un PorC, își
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
acum tare și în același timp, iar domnul Kuntz îi amuza pe toți parodiind la saxofon La Marseillaise într-o versiune jazz. Brusc mi se păru că o văd și pe Domnișoara ri acolo, cu un trandafir albastru la decolteu, amuzată și veselă, ascultînd perorațiile unui bătrînel după toate aparențele extrem de încîntat de ceea ce spunea. — Un road movie la Dorohoi, iată ce-ar fi trebuit el să scrie. Fraza ajunse la urechile mele ca prin vis, nu mai știam din ce
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de pe cal, o luă repede pe urmele lui Pascalopol. Felix porni spre grajd. În drum, zări pe Otilia și pe Pascalopol de braț, îndreptîndu-se spre curte. Cel din urmă se arătă cucerit de gingășiile Otiliei, păstrând numai resturile unei supărări amuzate. - Otilia, spuse Felix în aceeași zi fetei, eu aș vrea săplec de aici. - Și eu cred că e vremea să plecăm, consimți Otilia. A doua zi se întorceau la București. VII Când, pe toamnă târziu, Felix, acum student în anul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe banca înzăpezită, într-o descurajare amuzată. Era îmbrăcată într-o haină foarte pe talie, de astrahan, pe care Felix n-o mai văzuse. - Și mai spui că mă iubești! Felix tresări. Va să zică, Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia, rîzînd: - Felix, hai, spune-mi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altceva, pentru ce nu-mi spui, pentru ce rumegi în tine gânduri extravagante? Felix se ridică în picioare și, mergând la scaunul Otiliei, îngenunche și o cuprinse în brațe cu scaun cu tot, punîndu-și obrazul lângă genunchii fetei. Otilia râse amuzată, nu însă atât încît să nu lase a i se vedea o emoție lăuntrică. - Otilia, zise Felix, aprins, ești întîia fată pe care o cu-nosc și pe care o iubesc. - Sunt întîia cucerire, comentă Otilia. Pe când a doua? - Nu râde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă nu se înțelegeau, cu consimțământul chiar al lui Titi. Cu această fantezie în cap, primi pe Titi mai afabil. Acesta, știind pe dinafară lecția învățată în cealaltă scurtă căsnicie, declară solemn că dorește să-i dea numele. - Cum? întrebă amuzată Georgeta.Titi repetă în sudori. - Dar părinții dumitale ce zic? Acum Titi, sigur pe bunăvoința Aglaei, își propuse să nu mai facă lucrurile în taină. - Părinții mei aprobă. Însă trebuie să te vadă. Georgeta râse. Inteligența îi spunea că face
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i să ceară de laCristache din vinul cela de care-mi dă mie și să ia și nițeluș cașcaval. E bun cu vinaț. -Să ia și niște țuică, moțata taichii, s-o beau fiartă! se rugă popa cel bătrân. Otilia, amuzată, îi făcu hatârul. În așteptare, sfinții părinți se așezară pe scaune, după ce trimiseră pe dascăl acasă cu obiectele bisericești. - E bine, din când în când, câte o sfeștanie, zise părintele titular, ca să se afle în vorbă. Să ne mai gândim
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unde-și încingea, în fiecare seară de luni, ședințele de Cenaclu, proaspăta intelighenție literară... Nimerisem la țanc. Fiind cea din urmă reuniune din anul studențesc 1981-1982, lecturile celor doi-trei novici programați 32 DANIEL BĂNULESCU Azvârli oglinzii încă o ocheadă. Zâmbi amuzat și mulțumit, de parcă ar fi trecut proba înfiripării unui aranjament floral. Oftă și, cu valiza căscată sub braț, se apucă să pună ordine în munca de documentare împrăștiată peste ogor. Se apleca, muștruluia de nisip colțurile micilor decupături din organul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
meschină cu care serviciul nou înființat demarează, sub denumirea pompoasă de laborator de reconstituire. Un singur șef direct, colonel Volgoride, care se pricepe să picure în relațiile sale cu Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse, lipite sau molfăite de mucegai, ies a doua zi acte-pacienți cu înfățișări reîmprospătate, tefere și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o mestece tacticos cu caninii. I-am inventariat fața mică, părul deschis, de susnumita culoare incertă, trăsăturile fine și provocatoare de femeie-copil. Faptul că a citit pe puțin douăj' de rânduri din ultima mea povestire, faptul că a și zâmbit amuzată, toate astea mi-au apropiat- o, mi-au făcut-o la fel de dragă cât patria. Am bănuit că, în curând, o să fim fericiți. - Nu sânt de-adevăratelea bolnavă, m-a lămurit. Am o bunică ce susține că n-am fost niciodată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe când nu împlinisem încă trei ani, când m-a găsit în grădină, cocoțată pe-un scaun. Ridicasem o mănuță și, cu cea mai mare seriozitate, m-apucasem să îndrug la minciuni... - Spui minciuni? fu și rândul meu să mă arăt amuzat. - Nu. Fac minciuni. Cel puțin așa le numește ea, când nu mai înțelege ce fac. Venea de la muncă, se hotăra să mă caftească fiindcă nu dădusem de mâncare la rațe și, când se mai uita o dată 197 CEI ȘAPTE REGI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
teribile boli de stomac. Când însă demarau ședințele de Cenaclu, Domnul Profesor se încălzea. Reziduurile glaciale ale gesturilor Domniei-sale erau debavurate. Vocea îi suna necontrafăcută, dezoficializată, tulburată. Ezitantă și gravă, picura ca de pe o strună de violoncel. Sub ochii noștri amuzați și seduși, Mircea Martin se transforma într-un marchiz, a cărui probitate, eleganță, demnitate, curaj, cunoștiințe și gust literar deveneau domeniile nobiliare pe care am căpătat dreptul să colindăm ani întregi. Dar soneria secretă de încheiere a ședințelor nouăzeciste țârâia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]