2,598 matches
-
12-19 ani, 20-35 ani și 36-50 ani) îl conduce pe Vaillant la concluzia că, în decursul ciclului vieții, tipul de mecanisme de apărare utilizate se schimbă, această schimbare conducând la o utilizare din ce în ce mai accentuată a mecanismelor mature: reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea, altruismul, umorul și sublimarea. Dar ce se întâmplă oare la persoanele în vârstă? Ihilevich și Gleser (1986) notează că puține sunt studiile care abordează această chestiune. Potrivit lui McCrae (1982), ar exista două poziții divergente în privința utilizării mecanismelor de apărare la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
al. subliniază că această capacitate de a se afirma prin exprimarea sentimentelor nu este o trăsătură constantă de personalitate, subiectul practicând-o mai ușor în unele situații decât în altele. O particularitate a acestui mecanism de apărare este că, asemenea anticipării, el poate face obiectul unei învățări în cadrul terapiei comportamentale. În plus, numeroase organisme, cu largul concurs al publicității, promit timizilor un leac pentru dificultățile lor de relaționare, iar aceasta grație deprinderii afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor. Lucrul pare a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi neîntrerupt amenințată cu dispariția, dată fiind violența spontană a oamenilor unii față de alții. În această privință, porunca biblică, oricât de „irealizabilă” ar fi, constituie, potrivit lui Freud, cea mai puternică apărare împotriva agresiunii umane din câte există (1930/1995). Anticiparetc "Anticipare" Definițietc "Definiție" Pe durata unei situații conflictuale, anticiparea constă în a-ți imagina viitorul: - experimentând dinainte propriile reacții emoționale; - prevăzând consecințele a ceea ce s-ar putea întâmpla; - plănuind diferite răspunsuri sau soluții posibile. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Definiția care tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
spontană a oamenilor unii față de alții. În această privință, porunca biblică, oricât de „irealizabilă” ar fi, constituie, potrivit lui Freud, cea mai puternică apărare împotriva agresiunii umane din câte există (1930/1995). Anticiparetc "Anticipare" Definițietc "Definiție" Pe durata unei situații conflictuale, anticiparea constă în a-ți imagina viitorul: - experimentând dinainte propriile reacții emoționale; - prevăzând consecințele a ceea ce s-ar putea întâmpla; - plănuind diferite răspunsuri sau soluții posibile. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Definiția care tocmai a fost dată este cea din DSM-IV (1994
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
emoționale; - prevăzând consecințele a ceea ce s-ar putea întâmpla; - plănuind diferite răspunsuri sau soluții posibile. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Definiția care tocmai a fost dată este cea din DSM-IV (1994/1996). Ea distinge clar anticiparea-apărare de celelalte două modalități de anticipare: - cea pe care o practicăm normal în fiecare zi, organizându-ne activitățile, dar care nu este legată de vreun conflict; - cea care, departe de a ne atenua angoasa, este de fapt o consecință a ei: anticiparea-catastrofă. Aceasta va fi descrisă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fiecare zi, organizându-ne activitățile, dar care nu este legată de vreun conflict; - cea care, departe de a ne atenua angoasa, este de fapt o consecință a ei: anticiparea-catastrofă. Aceasta va fi descrisă mai jos, la rubrica „Semnificația pentru patologie”. Anticiparea se opune altor două concepte: așteptarea și precipitarea. Așteptarea este descrisă de Minkowski (1933) ca o suspendare a activității sau chiar a vieții. În așteptarea pură nu se poate vorbi de vreo organizare a timpului. Nu se pornește din prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
recurgere la improvizație, la „tendința primitivă, la agitația care experimentează mișcări în toate direcțiile cu scopul de a ajunge, din întâmplare, la mișcarea utilă”. Istorictc "Istoric" Fără a o considera un mecanism de apărare, Freud subliniază totuși efectul benefic al anticipării. Astfel, el arată că, dacă o persoană prevede o situație traumatică în loc să o aștepte pasiv, această prevedere va avea rolul unei „autoprezervări” (1926/1995). În opinia lui, chiar și moartea poate fi, până la un punct, anticipată. Inspirându-se din maxima
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-se din maxima: „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”, el dă următorul sfat: „Dacă vrei să poți suporta viața, fii gata să accepți moartea” (1915/1981). Freud (1916-1917/1981), care consideră că anumite vise sunt o formă particulară de anticipare, citează cazul unui vis repetat ce corespundea unui proiect: o dată proiectul executat, visul nu a mai revenit. Dacă gândirea inconștientă a omului este preocupată de proiecte sau de preparative, acestea se pot manifesta în vis. Jung (1964) s-a interesat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vis repetat ce corespundea unui proiect: o dată proiectul executat, visul nu a mai revenit. Dacă gândirea inconștientă a omului este preocupată de proiecte sau de preparative, acestea se pot manifesta în vis. Jung (1964) s-a interesat și el de anticiparea din vis, cu deosebirea că el vede în acest fenomen mai mult decât simpla traducere a unor proiecte inconștiente. Pentru el, visul poate încerca „să restabilească echilibrul nostru psihic”, punând în scenă neplăcerile ce ne așteaptă dacă vom continua să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cont de aceste avertismente, se întâmplă ca neplăcerile anticipate în vis să devină realitate. Nu este vorba de profeție, ci pur și simplu de concluzia unei lungi istorii personale, percepută de inconștient, care o transmite prin intermediul visului. Să notăm că anticiparea nu figura în nici una dintre listele mecanismelor de apărare înainte să apară în DSM-IV (1994/1996). Totuși, Minkowski (1933) îi consacrase un studiu deosebit de interesant. Dintre publicațiile cele mai recente pe tema anticipării, putem cita cartea lui Sutter și Berta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o transmite prin intermediul visului. Să notăm că anticiparea nu figura în nici una dintre listele mecanismelor de apărare înainte să apară în DSM-IV (1994/1996). Totuși, Minkowski (1933) îi consacrase un studiu deosebit de interesant. Dintre publicațiile cele mai recente pe tema anticipării, putem cita cartea lui Sutter și Berta, Anticiparea și aplicațiile ei clinice (1991), care rezumă mai multe din studiile lor asupra acestui subiect. Exempletc "Exemple" Optimiștii și pesimiștii pot fi definiți prin caracteristicile opuse ale anticipărilor pe care le practică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu figura în nici una dintre listele mecanismelor de apărare înainte să apară în DSM-IV (1994/1996). Totuși, Minkowski (1933) îi consacrase un studiu deosebit de interesant. Dintre publicațiile cele mai recente pe tema anticipării, putem cita cartea lui Sutter și Berta, Anticiparea și aplicațiile ei clinice (1991), care rezumă mai multe din studiile lor asupra acestui subiect. Exempletc "Exemple" Optimiștii și pesimiștii pot fi definiți prin caracteristicile opuse ale anticipărilor pe care le practică: pozitive pentru cei dintâi, negative pentru ceilalți. Unele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai recente pe tema anticipării, putem cita cartea lui Sutter și Berta, Anticiparea și aplicațiile ei clinice (1991), care rezumă mai multe din studiile lor asupra acestui subiect. Exempletc "Exemple" Optimiștii și pesimiștii pot fi definiți prin caracteristicile opuse ale anticipărilor pe care le practică: pozitive pentru cei dintâi, negative pentru ceilalți. Unele cercetări citate de Paulhan și Bourgeois (1995) confirmă faptul că optimismul, definit ca „o dispoziție de așteptare favorabilă generalizată”, are efecte benefice asupra sănătății fizice și asupra stării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintre persoanele supuse testului se gândesc să construiască unul. Iar aceste persoane sunt în marea lor majoritate subiecți anxioși, fragili, aflați într-o stare de indispoziție. Se întâmplă totuși ca persoanele cu o vârstă înaintată să le vorbească celorlalți despre anticiparea propriei morți. Victor Hugo îi mărturisea unei tinere poete: „Sunt bătrân, am să mor. Îl voi vedea pe Dumnezeu. Să-l văd pe Domnul! Să-i vorbesc! Ce lucru măreț! Ce-i voi spune? De multe ori mă gândesc. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
voi vedea pe Dumnezeu. Să-l văd pe Domnul! Să-i vorbesc! Ce lucru măreț! Ce-i voi spune? De multe ori mă gândesc. Și mă pregătesc pentru asta!” (în Thomé-Renault, 1992). Mai puțin teatrală, dar și mai emoționantă, este anticiparea morții imaginată de Winnicott însuși, aflat la o vârstă venerabilă. El s-a apucat să-și scrie autobiografia „pentru a face față, ne spune soția sa, problemei sale stringente de viață care era aceea a morții”. Cu ocazia redactării autobiografiei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
soția lui, el evoca adesea ziua morții cu seninătate și își imagina dinainte experiența aceasta pentru a încerca să mă obișnuiască și să se obișnuiască cu ideea că va veni și această zi” (C. Winnicott, 1977). Există un Test de anticipare 43 a cărui tehnică inițială este următoarea: subiectului i se cere să-și imagineze că va trăi o nouă viață și să desenezece ar dori să fie în această altă viață (orice altceva decât om). Apoi, subiectul este întrebat ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
desenezece ar dori să fie în această altă viață (orice altceva decât om). Apoi, subiectul este întrebat ce ar alege să nu devină niciodată (cu aceleași rezerve). Să revenim însă la testul „Satul”. Cu ajutorul acestui test putem evalua capacitățile de anticipare ale unei persoane aflate în situația de examen psihologic (cel mai adesea anxiogenă) și care se confruntă cu o sarcină neobișnuită. Grație utilizării anticipării ca mecanism de apărare, cei mai mulți dintre adulți reușesc să-și domine neliniștea în fața grămezii de material
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu aceleași rezerve). Să revenim însă la testul „Satul”. Cu ajutorul acestui test putem evalua capacitățile de anticipare ale unei persoane aflate în situația de examen psihologic (cel mai adesea anxiogenă) și care se confruntă cu o sarcină neobișnuită. Grație utilizării anticipării ca mecanism de apărare, cei mai mulți dintre adulți reușesc să-și domine neliniștea în fața grămezii de material necunoscut de pe masă. Înainte de a începe construcția satului, ei încep să recunoască elementele testului și să le trieze, ceea ce le permite ulterior să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mică pregătire, construindu-și satul pe o masă aflată în dezordine, din elementele pe care le descoperă din mers. Lipsa oricărei pregătiri a fost relevată în numeroase studii care au ajuns toate la aceeași concluzie: incapacitatea de a recurge la anticipare, imposibilitatea de a avea o perspectivă clară asupra situației experimentale sunt semnul unei „derute intelectuale cauzate de emoție” (Mazerol, 1970). Aceeași constatare a fost făcută și în două teze de doctorat dedicate testului „Satul”, aplicat unor subiecți caracterizați printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
testului „Satul”, aplicat unor subiecți caracterizați printr-un psihic fragil (Lhote, 1976) și unor pacienți diagnosticați cu alcoolism (Jacquet, 1987). Degajarea mesei și trierea elementelor sunt criterii de comparare a pacienților cu grupurile-martor. Schizofrenicii se arată și ei incapabili de anticipare înainte de a-și construi satul; ei sunt dominați de eveniment, percepând numai prezentul imediat (Guichardière și Péchoux, 1968). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Nu este întotdeauna ușor să distingem anticiparea de o altă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ei incapabili de anticipare înainte de a-și construi satul; ei sunt dominați de eveniment, percepând numai prezentul imediat (Guichardière și Péchoux, 1968). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Nu este întotdeauna ușor să distingem anticiparea de o altă apărare, mai puțin adaptată, care este refugiul în reverie, uneori producându-se chiar o alunecare de la una la alta. Bachelard (1960) remarcă faptul că unele reverii sunt „foarte reconfortante (...) întrucât pregătesc terenul pentru apariția voinței”, situație în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în reverie, uneori producându-se chiar o alunecare de la una la alta. Bachelard (1960) remarcă faptul că unele reverii sunt „foarte reconfortante (...) întrucât pregătesc terenul pentru apariția voinței”, situație în care reveria ar fi un punct de plecare pentru o anticipare mai activă. Putem însă lua drept anticipare ceva ce nu este decât pură reverie, fapt remarcat de Winnicott (1971/1975) la una dintre pacientele sale: „Era incapabilă să distingă între activitatea fantasmatică, prin care acțiunea e paralizată, și proiectele reale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alunecare de la una la alta. Bachelard (1960) remarcă faptul că unele reverii sunt „foarte reconfortante (...) întrucât pregătesc terenul pentru apariția voinței”, situație în care reveria ar fi un punct de plecare pentru o anticipare mai activă. Putem însă lua drept anticipare ceva ce nu este decât pură reverie, fapt remarcat de Winnicott (1971/1975) la una dintre pacientele sale: „Era incapabilă să distingă între activitatea fantasmatică, prin care acțiunea e paralizată, și proiectele reale, care comportă un program de acțiune”. De
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dă el dovadă. Sub fotografia lui Dan care ilustrează articolul, o frază rezumă conținutul interviului: „Vor muri cu toții”. Dreuilhe se vede astfel obligat să recunoască față de el însuși că proiectele sale nu erau decât rezultatul „binefăcătorului opium al visării hipnotizatoare”. Anticiparea a mai fost comparată cu un alt mecanism de apărare: transformarea pasivității în activitate, dar într-un domeniu neobișnuit - acela al viitorului. Freud (1931/1985), precum și A. Freud (1936/1993) au descris reacțiile unor copii care, ieșind din cabinetul dentistului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
au descris reacțiile unor copii care, ieșind din cabinetul dentistului sau de la medic, se joacă reproducând pe alți copii experiența neplăcută pe care tocmai au trăit-o. În ceea ce-l privește, Sandler (1965/1973) a observat o formă particulară de anticipare, pe care el o numește anticipare prin acțiune. Copilul intervine asupra propriului corp, în mod real sau simbolic, printr-o intervenție neplăcută pe care urmează să o suporte. De pildă, el se va juca de-a operația de amigdale chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]