2,718 matches
-
în scrisoare, e însurat, La naiba, exclamă, al doilea adjutant. Rămaseră tăcuți, uitându-se unii la alții, cei doi subalterni conștienți că, acum, cel mai sigur era ca superiorul să aibă o idee proprie. În principiu, erau dispuși s-o aplaude chiar dacă scârțâia din toate încheieturile. Șeful cântărea tot ce se spusese înainte, încerca să îmbine diferitele sugestii unele cu celelalte, cu speranța că, din potrivirea întâmplătoare a pieselor de puzzle, ar putea să apară ceva atât de inteligent, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în 1894, într-o zi din decembrie. Cu o seară mai înainte: locotenentul Isidore Matziev, scria în ziar, și reproduc întocmai cuvintele: „își declarase, în fața unei adunări reunite în încăperea din spate a unei cafenele, convingerea în nevinovăția căpitanului Dreyfus. Aplaudat de publicul alcătuit din sindicaliști și revoluționari, Matziev, îmbrăcat în uniforma militară, spusese, de asemenea, că-i e rușine să aparțină unei armate care îi încarcerează pe cei drepți și îi lasă în libertate pe adevărații trădători“. În ziar scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de oameni împotriva lui Ceaușescu, în intersecția cu Maria Rosetti așteptau polițiștii cu puști și căști pe cap, cu bastoane, mulți erau călare, aveau niște cai superbi, se luptau cu mulțimea care încerca să treacă, tineri, femei și bătrâni care aplaudau pur și simplu, nici unul nu avea armă, doar flori în mâinile lor revoltate, ridicate spre cer, Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă/ Până nu ne câștigăm libertatea noastră!, așa strigau oamenii, erau flămânzi, erau disperați, tinerilor nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pentru doamna Maricica, ce-ar fi ieșit?, mulțimea nu face ea istoria, ci individul, liderul, tot așa, în teatru, actorul e actor, publicul e public, el e dincolo, publicul nu face spectacolul, chiar dacă reușești să-i creezi emoții, el doar aplaudă. Sunt îngâmfat?, asta e, ăștia sunt artiștii, altfel, alt creier, altă psihologie, alte viziuni și alte trăiri. Cine să îi judece?... Cortina. Sala tronului în palatul Regelui Lear, intră Kent, Gloucester, Edmund. Replici. Timpul. Intră Regele Britaniei cu suita lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
irezistibil atrași de sinucidere când au o sănătate precară. Propunerea lui Amory a fost să comande fiecare câte un cocteil Bronx, să amestece cioburi de sticlă În băutură și s-o dea de dușcă. Spre ușurarea sa, nimeni n-a aplaudat ideea, așa că, terminându-și highball-ul, și-a proptit bărbia În palmă și cotul pe masă - o poziție de dormit foarte delicată, greu observabilă, se liniștea el - și a alunecat Într-o amorțeală profundă... A fost trezit de o femeie ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
actori, dar nu am nici o confirmare că s-ar fi petrecut așa ceva. Așa că am părăsit în glorie rolul, oarecum afanisit că o scrântisem, dar și mândru că-mi probasem calitățile și nu-mi făcusem de râs blazonul. Eram actor cotat, aplaudau o mie de oameni de trei ori pe un monolog tâmpit, eram cineva. Dacă ei voiau ca pe vremea lui Finți, treaba lor, rămânem prieteni. ― Te-ai necăjit? mă întreabă după câteva zile Beligan. ― Nu, mint eu eroic. ― Ai priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe care Zecheru o scutura puternic pe monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a rămas ideea că lumina trebuie să se stingă ușor, ca o adiere, ca o încercare șmecheroasă de om fără bani care vrea să păcălească o plasatoare mult prea îndatoritoare. Când a intrat în scenă Jean Louis Barrault, lumea a aplaudat mulțumită că îl vede, că există, că vrea să apară. Avea o lumină incredibilă pe chip, era liniștea întruchipată, un fel de zeu coborât printre oameni. Se mișca aidoma unei feline, fără a o arăta în mod evident; glasul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
întâmplător pe lume. Am să fac o pantomimă cum nu s-a mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică, în fața a două mii de suflete care nu au suflat și care au aplaudat apoi nesfârșit. Îmi jucasem viața mea așa cum este ea, o tragicomedie nebună, delirantă, galopantă, fără de odihnă, fără de sfârșit. O singură dată am mai jucat-o așa de disperat: era într-o vară, la Abrud, în fața minerilor și a nevestelor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
-ți înmoaie oasele și să-ți transforme mușchii în așchii lungi de sticlă. Curgea apa de pe mine și se aduna într-o baltă în fața mea, hainele îmi erau ude leoarcă, liniștea, mai ales liniștea aceea, era cumplită. La urmă au aplaudat cutremurător, chiar l-am întrebat de ce pe unul dintre ei, mi-a spus că nu a priceput nimic, dar trebuie să fie ceva tare grozav de vreme ce curge atâta apă de pe mine. ― Aia e muncă, nu glumă, și noi înțelegem asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
vremea potrivită. Dragostea o s‑o împiedice să ajungă așa. Cei din orchestra filarmonică nu cântă decât chestii reacționare, cum ar fi Schubert, Mozart și Beethoven, susține Anna spumegând de furie. Când l‑au ascultat pe Webern duminica trecută, au aplaudat ca idioții, deși în fond disprețuiesc genul ăsta de muzică. Publicul orchestrei filarmonice e mult prea binecrescut ca să‑l fluiere pe Webern, ei știu ce statut are acest compozitor, și anume, unul foarte înalt, răspunde Sophie. Dar de plăcut, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
amândouă atât de amețite, că n-au dansat decât vreun minut. Keiko a scăpat pe covor trandafirul pe care-l ținea Între dinți... „Ah! Sunt epuizată!“ Și s-a aruncat În brațele lui Reiko, râzând amândouă. „Ce frumoase sunteți!“ am aplaudat eu. După care nimic. Totul s-a sfârșit. Nimic nu s-a mai Întâmplat după aceea. Nici unul din noi nu s-a gândit să se masturbeze, nici măcar nu ne-am sărutat. Nu am putut nici să le ating mâinile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Rahat, uite ce e, ăsta e spectacolul tău, nu al meu, așa că să nu te aștepți să ridic eu cortina și să mă ocup de nenorocitele de lumini. Continuă cu rolu’ tău, eu doar voi încerca să râd și să aplaud la momentele potrivite. — Prea bine, zise el și tonul i se înăspri. Unde ai fost azi-noapte? — Acasă. — Ai un alibi? — Da. Ursulețul meu de pluș. Eram în pat, dormeam. — Și înainte de asta? — M-am văzut cu un client. — Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ai unei teze simple, uneori chiar simpliste, unul adoptând rolul de personaj pozitiv - cel mai adesea Socrate -, iar ceilalți de personaje negative, binele triumfând asupra răului și inteligența asupra imbecilității: totul pledează în favoarea unui Platon autor modern, dramaturg de succes aplaudat din plin pe scenele contemporane... Păstrând în minte ideea că Platon gândește ca un sportiv fascinat de maniera agonică și scrie ca un polemist care nu știe să piardă însuflețit de dorința de a câștiga niște lupte cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pornită-n țară, de la vatră. Când îi privești împiedicați în fier, Par, le de bronz și vitele-i de piatră. Grâu, popușoi, săcară, mei și orz..." (Belșug) Uneori avem o trecere de la organic la metalic și atunci avem bucuria să aplaudăm un parnasianism umoristic. Dovadă această caricatură în fiare a lui Hérédia: "Tiara grea pe frunte, de aur gros bătut, S-a făurit frumoasă Acum vreo șapte veacuri, Lucrată în robie de meșter priceput, A-mpodobit tripticul cu gingășii și fleacuri." (Mitra
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acestor dezgropări, arzând de focul absorbit al visului, ni se ivi, câți dintre noi vor fi recunoscut duhul unui nou Bateau ivre venit să campeze "sous l'oeil niais des falots"? Dacă poeții acelui cenaclu nu știură să recunoască și aplaudară un imagist mai mult, critica dibui și mai greoaie în labirintul unei poezii al cărui fir nu-l deținea. D-l Lovinescu, de exemplu, osândise poezia lui Philippide tocmai pentru frumusețea ei cea mai rară; declarase alegorie și procedeu unul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sau de la arte plastice, care veneau să facă „spectacol de atitudine” trecătorilor de rând... Unii vorbeau tare, alții recitau poezele cu flori în mâna, alții cu o mină blazată erau tolăniți pe trotuar, pasivi precum statuile căzute de pe soclu... Veșnic aplaudați de cohorte de adolescenți naivi... pentru care „vedetele și vedeții” erau precum niște idoli ai modei, tunsorii sau manierelor... Uneori spre seara, când artiștii se retrăgeau spre casele lor, ca spectacolul să fie mai amplu, aceștia o luau în șir
DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364369_a_365698]
-
Face excepție accidental, spre exemplu, doar atunci când ispita unei zile de iarnă îi dă ghes să treacă hotarul cutumei: “Ninge.../ Ne cuprinde/ feeria/ steluțelor zglobii/ care se zbenguie/ în jurul nostru/ făcându-ne o favoare/ uluitoare,/ fără nicio trucare./ Noi/ le aplaudăm/ în doi.” (“Ninge”); sau, pentru a formula un jurământ iubitei, etapizat cronologic: “La început - / o zi,/ o săptămână,/ o luna, apoi - / un an,/ acum - o veșnicie/ sunt gata,/ iubito,/ să te port/ ca în palme -/ din dragoste!” Valeriu Rață, pe lângă
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
vieții"(mele) e spectacol trapeziștii fac salturi printre nori fulgere și noduri dresori cu bici păzesc lumina, zorii arlechinul are fața surâzătoare așează curcubeul pe umerii spectatorilor dar nimeni nu vede râul care-i inundă identitatea sub cupolă toți râd, aplaudă, ovaționează par fascinați de prestația lui spectacolul s-a terminat cortina cade se desparte de fața pe care o ducea pe umăr dezvăluie taina ochiului de sticlă plouă în miezul umbrei vopseaua în culori vesele se șterge e iarăși singur
CIRCUL VIEŢII de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361509_a_362838]
-
gata de atac, ci gazela căzută victimă în atacul tigrului puternic, apărut din necunoscut, ca să-i tulbure liniștea sa sufletească pentru mult timp de acum în colo. Ora era pe sfârșite spre regretul auditoriului care la încheierea predării începură să aplaude ca la un spectacol. Arthur obișnuit cu acestea, făcu o reverență adâncă în fața clasei ridicată în picioare și le mulțumi elevilor. Din priviri parcă își luă un la revedere special de la Alma. Acest lucru nu-i scăpă nici de data
ROMAN IN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361499_a_362828]
-
implicați-vă în soarta acestor planete! Nu le blocați cu tot felul de proiecte neraționale. Gândiți-vă că aceste lumi fac parte din Universul zilelor noastre. Trebuie să avem aceeași grijă de aceste planete precum avem față de Terra noastră!... Sala aplauda cu frenezie, iar profesorul vorbea din ce în ce mai înflăcărat. Pledoariile lui deveneau din ce în ce mai limpezi, dar în același timp mai hotărâte. Se vedea că se pregătește să spună ceva important: - Am rămas profund emoționat și entuziasmat de ideea originală a unei tinere absolvente
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363779_a_365108]
-
un sfrijit luă cuvântul - neica nimeni în congres - și le spuse: “Sunt cu totul uluit de-acest demers. Ce vreți voi? O altă lume să rimeze-n necuvinte? O avem cu vechiul nume și cu oameni fără minte!” Făr-a fi aplaudat, vorbitorul a pus punctul și la țanc a demonstrat că-s neoameni în tot locul... VENI-VA ZI ! Când soarele s-a stins pe cer pentru acei ce temnița-nfundară, părea că-n lumea asta pier doar netovarăși goi pe
IUBIRI DISCRETE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363815_a_365144]
-
învățat de la radio și a vrut să-și impresioneze concetățenii la bal sau la horă cu acest stil de dans nou pentru săteni În lume, foxtrotul apăruse de vreo douăzeci de ani în Anglia. La terminarea dansului, tinerii i-au aplaudat pe muzicanți și i-au felicitat pentru prestația lor, chiar dacă era modestă ținând cont din ce instrumente era format taraful. În timpul tangoului următor, Mircea a atras spre el trupul tânăr și plin de nerv al Săndicăi, aceasta lăsându-se cu
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. II BANCHETUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363747_a_365076]
-
țară din lume apoi m-am juca t cu tine țară în colbul tău am învățat să mă ridic în picioare nu-ți mai spun cum a răsunat cerul când am îngânat prima dată cuvântul mamă am auzit cum mă aplaudau îngerii iar poeții neamului se grăbeau să-mi prindă metafora la grinda cerdacului unde salcâmii își scuturau ultima floare în vinul pe care tata îl scosese din pivniță întru cinstirea primului născut te-am iubit țară așa cum iubește un flacăiandru
MĂ UIT LA POZA TA ŢARĂ de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 923 din 11 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363903_a_365232]
-
limba română”), am ascultat-o pentru prima oară pe îndrăgita Actriță recitând din marii noștri poeți. Făcea asta fără a implica Prutul ca hotar cultural, cum, din pacate, nu se face și în dreapta râului nevinovat. Ne-a rugat să nu aplaudăm între poezii, cerere din care am dedus că recitalul Domniei Sale avea o anume cursivitate tematică și că deconectarea repetată de la fiorul artistic (deja indus încă de la primul vers rostit) ar fi afectat, în întregul său, demersul actoricesc. Intonațiile Artistei Emerite
MULŢUMESC ÎNTÂMPLĂRII, MEŞTERUL CEL TAINIC ŞI ISCUSIT AL LUI DUMNEZEU de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 909 din 27 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364013_a_365342]