3,429 matches
-
în sine nu cel ce-L laudă pe Dumnezeu în cuvinte, ci cel ce rabdă, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, pătimiri, dureri, osteneli”1. Funcționând după această logică a mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr. 12,1), tradiția apostolică nu avea cum să nu câștige pentru generațiile următoare de creștini o deplină autoritate teologică. Interpretarea Scripturilor trebuia făcută în limitele trasate de premisa (hypothesis) teologică a tradiției apostolice. Martirii Bisericii au consacrat divorțul teologiei de înțelepciunea lumii, sceptică și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mărturisirii totale, cuprinzând „atâta nor de mărturii” (Evr. 12,1), tradiția apostolică nu avea cum să nu câștige pentru generațiile următoare de creștini o deplină autoritate teologică. Interpretarea Scripturilor trebuia făcută în limitele trasate de premisa (hypothesis) teologică a tradiției apostolice. Martirii Bisericii au consacrat divorțul teologiei de înțelepciunea lumii, sceptică și dubitativă. Prin mărturia lor, sfinții nu aparțin Bisericii, ci o constituie. Cuvântul răstignit și înviat sălășluiește în trupul viu al memoriei celor morți pe Cruce. Destinul martiric al profeților
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
decât să participe la taina răstignirii Fiului „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Alegând această moarte, martirii acceptă judecata Crucii. Finis acta probat. Duhul adevăruluitc "Duhul adevărului" Prezența explicită - cum altfel? - a mărturisirii lui Hristos în sânul tradiției apostolice ne obligă la un recurs hermeneutic. Care este deci conținutul Crezului apostolic și valoarea sa de adevăr? Crezul apostolic este rezumatul Evangheliilor, pe care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a noastră mântuire”. Alegând această moarte, martirii acceptă judecata Crucii. Finis acta probat. Duhul adevăruluitc "Duhul adevărului" Prezența explicită - cum altfel? - a mărturisirii lui Hristos în sânul tradiției apostolice ne obligă la un recurs hermeneutic. Care este deci conținutul Crezului apostolic și valoarea sa de adevăr? Crezul apostolic este rezumatul Evangheliilor, pe care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate. Evanghelia după Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui înviat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acceptă judecata Crucii. Finis acta probat. Duhul adevăruluitc "Duhul adevărului" Prezența explicită - cum altfel? - a mărturisirii lui Hristos în sânul tradiției apostolice ne obligă la un recurs hermeneutic. Care este deci conținutul Crezului apostolic și valoarea sa de adevăr? Crezul apostolic este rezumatul Evangheliilor, pe care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate. Evanghelia după Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care Biserica universală, împotriva idealului monist al gnozei lui Marcion, le-a menținut în scandaloasa lor pluralitate. Evanghelia după Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28). Prin urmare, proclamația apostolică a lui Hristos nu evocă o fatalitate, nici nu constată un simplu „accident” istoric. Nu că Hristos a pătimit sub Ponțiu Pilat contează în kerygma Bisericii, ci faptul că moartea și învierea Domnului s-au făcut „pentru noi oamenii și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fatalitate, nici nu constată un simplu „accident” istoric. Nu că Hristos a pătimit sub Ponțiu Pilat contează în kerygma Bisericii, ci faptul că moartea și învierea Domnului s-au făcut „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”1. Confesiunea apostolică are deci un profund miez dogmatic 2. Crezul Bisericii nu este doar bornă pe harta dezvoltării conștiinței religioase a creștinilor din Imperiul roman, ci proclamația unui adevăr obiectiv și o mărturisire întemeiată pe o făgăduință. Dacă Evanghelia n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a fost, este și va fi o sarcină imposibilă pentru instrumentarul limitat al inteligenței critice. Credința în Hristos este substanța și revelația unei speranțe (Evr
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
relua conversația fericită cu Cel al cărui chip îl purtăm. Atunci inimile noastre vor arde cu bucurie (Lc. 24,32), precum martorii Învierii lui Iisus, aflați în drum spre Emaus. Atunci teologia devine și ea știința „universalului concret”. Adevărul mărturisirii apostolice este, paradoxal, unul subiectiv și universal. Spre deosebire de toate celelalte adevăruri ale istoriei, enunțul „Hristos a înviat” nu suportă proba de laborator; subiectul proclamației noastre este prin definiție irepetabil. Nimic nu este la îndemână: la marginea mormântului gol, Iisus îi spune
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
că sunt Eu?”. Cum să interpretezi un corpus atât de complex (din punct de vedere tematic, stilistic, literar) de texte confesionale fără a fi ghidat de un principiu pneumatic de coerență? În perspectivă ortodoxă, numai absorbind discernământul critic al tradiției apostolice putem avea un acces la Scripturi. Numai cunoscând efortul grădinarului în livadă, de primăvara până toamna, târziu, vom putea aprecia valoarea roadelor muncii sale. Fiecare creștin botezat a fost împroprietărit din zestrea „Vistierului bunătăților” cu darurile discernământului. Rămâne ca el
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea apostolică în procesul compunerii Evangheliilor și epistolelor (prezente de la început în cadrul Liturghiei), nici în răspândirea lor sau în strângerea scripturilor în colecții distincte și selectarea acestora după criteriul adevărului și al catolicității proclamației lui Hristos. Procesul de selecție finală a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Pentru că imanenței discrete și eficace a harului îi revine mereu un cuantum de reală invizibilitate. Pedagogia discretă a Duhului s-a menținut în Biserică prin regula credinței, îmbrățișată de toți ucenicii lui Hristos. Pentru că regula fidei este ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Duhului s-a menținut în Biserică prin regula credinței, îmbrățișată de toți ucenicii lui Hristos. Pentru că regula fidei este ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției recurg la Scripturi, Scripturile nu rămân niște texte, ci devin un veritabil periscop al economiei divine. Aceeași întrebare a lui Iisus - „cine ziceți voi că sunt Eu?” - ghidează pasiunea exegetică a primilor Părinți ai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
patria), în plinirea sfintei Biserici (Ef. 3,15)”1. Grila hristocentrică adoptată de Biserică în interpretarea Scripturilor pare anacronică multor cititori de astăzi 2, așa cum lectura psihologizantă și sociologizantă a textelor sacre 3 li s-ar fi părut absurdă Părinților apostolici 1. Decizia creștinilor de a accepta Scripturile vechi (Legea, Psalmii și Profeții) împreună cu Hristos, a antrenat cu sine obligația lecturii duhovnicești 2, singura care, prin inspirația Duhului, putea conferi unitate, coerență și semnificație corpului altminteri foarte divers (din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
creștine. Crezul ne indică gama în care muzica Revelației se cuvine interpretată. Lecția primelor secole creștine trebuie dedusă din împrejurarea extraordinară prin care teologi cu enorme înzestrări intelectuale, ghidați - cel puțin aparent - de bune intenții, ancorați chiar în aceeași tradiție apostolică au oferit răspunsuri uneori radical opuse la întrebarea lui Iisus către apostoli: „cine ziceți voi că sunt Eu?”. Cum a fost oare cu putință această pluralitate? Mai întâi de toate, așa cum am observat deja, pentru că Biserica s-a încăpățânat să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pluralitate? Mai întâi de toate, așa cum am observat deja, pentru că Biserica s-a încăpățânat să rămână - în ciuda hermeneuticii demitologizării practicate de Marcion, înaintea lui R. Bultmann - avocatul pluralității, al diferenței și armoniei simfonice. Păstrând nu doar Vechiul Testament, ci atâtea epistole apostolice aparent contradictorii cu alte scrieri noutestamentare, mulți s-au temut că perfecțiunea mozaicului lui Hristos va avea de suferit. Într-un mozaic (o imagine foarte dragă Sfântului Irineu al Lyonului) esențialul îl reprezintă jocul de proporții cromatice și geometrice în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mulți s-au temut că perfecțiunea mozaicului lui Hristos va avea de suferit. Într-un mozaic (o imagine foarte dragă Sfântului Irineu al Lyonului) esențialul îl reprezintă jocul de proporții cromatice și geometrice în linia de contur a întregului. Tradiția apostolică a decis să recunoască un singur Hristos - Cel vestit în Scripturi de către profeți. Implicațiile acestei afirmații, în plan dogmatic, urmau să fie gândite și formulate pe perioada câtorva secole, înainte și după sinodul ecumenic de la Calcedon (431). Odată canonul scripturistic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
set de virtuți rare, greu de inventat prin aplicarea unor „strategii metodologice”. O simplă ereditate culturală (religia acceptată ca bun venit „din moși strămoși”) nu face nimănui drept cadou discernământul vizionar sau inspirația duhovnicească. Or, fără aceste atribute teologice, mărturia apostolică despre Hristos Cel răstignit și înviat n-ar fi fost cu putință. Gramatica și lexicul Ortodoxieitc "Gramatica și lexicul Ortodoxiei" Ar trebui să acceptăm mai des să ne punem în pielea apostolilor sau a primilor Părinți ai Bisericii. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fost oare adepții credinței în literă și în conservatorismul dogmatic niște apărători ai Crezului nicean (modificat parțial la sinodul de la Constantinopol)? Fără îmbinarea discernământului vizionar cu inspirația Duhului, recunoașterea adevăratului chip al lui Hristos, prin lectura Scripturilor și interpretarea tradiției apostolice, n-ar fi cu putință. Dacă este eronat să ne fixăm momentul nașterii ortodoxiei doctrinare la sinodul de la Niceea, trebuie să observăm că gramatica limbajului teologic folosit în mărturisirea lui Hristos a avut, cel puțin în primele patru secole creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
doi teologi alexandrini s-au găsit în imposibilitatea de a picta armonic - extrăgând culorile din vasul unicei lor Scripturi - aceeași icoană a aceluiași Hristos. „Cadrul aperceptiv” ar putea fi considerat aici și „interfața subiectivă” a tradiției pneumatice în care mărturisirea apostolică a lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” i-a oferit Bisericii singura ei rațiune de a fi. Controversele dogmatice consemnate de istoricii ecleziastici timpurii provin, în ultimă instanță, dintr-un „conflict al interpretărilor” pe marginea Scripturii 1. Numeroase manuale de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de a răspunde acestei vaste întrebări ar depăși cu mult nu doar spațiul aici alocat, ci mai ales competențele noastre 1. O chestiune de principiu însă trebuie reamintită. Definiția, nu însă și criteriile, Ortodoxiei nu sunt livrate peremptoriu în proclamația apostolică a lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” (In. 20,24)2. Să ne amintim că între martorii aceleiași tradiții apostolice - Petru și Pavel, de exemplu - se puteau admite diferențe de interpretare a legii vechi în lumina Evangheliei lui Hristos (Fapte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1. O chestiune de principiu însă trebuie reamintită. Definiția, nu însă și criteriile, Ortodoxiei nu sunt livrate peremptoriu în proclamația apostolică a lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” (In. 20,24)2. Să ne amintim că între martorii aceleiași tradiții apostolice - Petru și Pavel, de exemplu - se puteau admite diferențe de interpretare a legii vechi în lumina Evangheliei lui Hristos (Fapte 18,15; Gal. 2,6; 2Pt. 3,16), conform principiului epistemologic: „acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
6; 2Pt. 3,16), conform principiului epistemologic: „acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci față către față” (1Cor. 13,12). Cu alte cuvinte, criza (sau judecata) hermeneutică a reprezentat un element indispensabil al formării conștiinței teologice a Bisericii apostolice. Revenind, textele ca atare ale Scripturii ca atare, privite ca documente relatând o experiență religioasă colectivă (cea a poporului Israel, sau a Bisericii proaspăt constituite), nu puteau oferi premisele consensului teologic. După o primă separație a Bisericii de sinagogă, comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tc "Ortodoxie \: posesie ori participare ?" Pentru cei deciși să gândească teologia în raport deschis față de trecut (prin studiu și învățătură), față de prezent (prin rugăciune) și față de viitor (prin atenție profetică), sesizarea rolului formator și euristic al tradiției este indispensabil. Tradiția apostolică este responsabilă pentru articularea hermeneuticii unitare a Scripturii, care, în diversitatea sa textuală, ascunde din fața privirii grăbite și viclene adevărata icoană a lui Hristos. Formularea limbajului Ortodoxiei ține de problema unei situări hermeneutice în raport cu Revelația lui Hristos Cel „după Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]