979 matches
-
să-ți vezi noua bucătărie ! spune Trish veselă. — Sigur că da ! spun cu un zâmbet încrezător. Abia aștept ! E o simplă bucătărie. E vorba doar de o dimineață. Pot s-o fac. Trish mă conduce în bucătăria imensă, în culoarea arțarului, și de data asta mă uit în jur atentă, încercând să observ fiecare detaliu. În blatul de granit din stânga mea e fixată o chestie uriașă ca o plită. Mai multe cuptoare zidite în perete. Oriunde mă uit văd aparate strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mele. Restul e numai cuvînt eminescian, dar Într-o altă ordine... Cum adică Într-o altă ordine? Cu exact aceeași piatră, dar Într-o altă ordine, se poate clădi un palat de Renaștere sau o Închisoare... Privesc printre crengile unor arțari bătrîni care se clatină În lumină. Nori nisipoși se tîrăsc pe cerul spălăcit fără să arunce nici o umbră pe acești scaeți Înmiresmați ce-și agită lîngă mine florile violete. CÎnd vîntul lovește scaeții, În aer se ridică o ușoară ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pudoare și de modestie. Apolo este cunoscut ca un răzbunător. Cruzimea cu care el l-a sfîșiat pe silenul Marsyas vorbește de la sine. (Se știe că un silen este un satir În vîrstă.) De aici abia se vede marea. Dar arțarii cu crengile Înroșite de căldură sînt mai potriviți pentru ceea ce vreau să spun. Urmașii silenului Marsyas nu povesteau, pro-babil, decît astfel de lucruri... (...Marsyas l-a provocat pe Apolo la o Întrecere, socotind că fluierul său cînta mai frumos. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
singurătatea romantică și din dezlănțuirea barocă. O mare care, pe nesimțite, s-a transformat În lumină, În aer, În aripă. Icar nu putea să zboare decît deasupra unei mări; ca această mare, de o culoare indefinită astăzi, caldă ca trunchiurile arțarilor și ca pămîntul care respiră prin toți porii o pace Înaltă, Înmuind În ea conturul tuturor lucrurilor. Soarele arde violent și vara nu-și mai numără darurile, le risipește... Astăzi mă simt Îndemnat să prefer unui album Renoir comentariul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului, fără să fac greșeala de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
s-a dus și i-a cerut"; neliniștea tristeților provinciale, dintre care: "De panorămi cu-o ferestruică/ Și cu-o maimuță roasă-m dos,/ Ce-ar semăna cu domnul Duică/ De-ar fi oleacă mai frumos"; neliniștea îndrăgostiților de sub un arțar, pe care steaua invocată îi trimite la culcare și îi descurajează să mai compună versuri: "Oricum, voi sunteți prea mărunți/ Și eu prea mare./ N-ar fi mai bine să renunți/ Și să vă duceți la culcare ? // Căci nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ieși de pe Aeroportul Dulles și porni cu mașina spre nord, pe 267, îndreptându-se spre Laboratorul de primate din Lambertville. Trecu aproape o oră până să vadă gardul de sârmă și ghereta de gardă din spatele porților duble. Dincolo de porți văzu arțarii uriași, care ascundeau complexul de clădiri, aflat mai în spate. Lambertville era una dintre cele mai mari facilități de cercetare pe primate din lume, dar Institutul Național nu făcea public acest fapt, și nici locația ei. Parțial din cauză că cercetările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc. Șifoniere în stilul barocului târziu. Tot nu se mai termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bușteni pentru o presă de furnir, în 1930, sau mana castanului, în 1904. Mai este și o ciupercă patogenă care rade vegetația plajelor de pe Coasta de Est. Gândacul asiatic cu corn, introdus în New York în 1996, o să extermine, probabil, toți arțarii din America de Nord. Ca să le controleze populațiile, zice Stridie, fermierii au introdus ciuma bubonică în coloniile de câini de prerie, și, în 1930, dispăruseră în proporție de aproximativ nouăzeci și opt la sută. Ciuma s-a răspândit și a distrus alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bea din siropul minunat care curge în voie printre copacii de ciocolată amăruie umpluți cu cireșe negre. Pot asculta în liniște zumzetul albinelor care aleargă fericite printre bucățile de turtă dulce tapetate cu glazură albă și stropite cu sirop de arțar. E minunată Câmpia de Jeleu. Când fetele ajung e liniște. Prea liniște. Nu se aud păsărelele cântând și nici susurul cascadei Sirop de Caise. Bananele Vorbărețe tac și ele. Ceva nu e în regulă. Unde este frumusețea aceea aproape ireală
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
burtă remarcabilă. Generos de fire și spontan. Bine. I-am zâmbit apoi am continuat: Acum mult mai bine. Și mam îndreptat spre copac. Două frânghii legate strâns de o creangă susțineau un scaun configurat dintr-o bucată de lemn de arțar, deja trecută prin vijelii și ploi grele. M-am așezat pe ea și mă clătinam. Parcă zburam, era un sentiment unic și îl savuram din plin. Mi-am închis ochii și mă lăsam în voia sorții. Intrasem într-o altă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zaharuri în proporție de 20% sau mai mult Alimente bogate în amidon: arahide, banane, cartofi, toate pastele făinoase, orez, pâine, prăjituri, plăcinte, cereale rafinate, etc. Zaharuri: zahăr integral, nerafinat și cel din trestie de zahăr crudă, fructoză, miere, sirop de arțar, fructe dulci uscate (curmale, stafide, smochine și prune uscate) III. Grăsimi: uleiuri animale sau vegetale Animale: unt, smântână, untură, seu, carne grasă Vegetale: ulei de măsline, de soia, de floarea-soarelui, de susan, de șofran, de porumb și toate uleiurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
accesibilă oricui contra sumei anunțată cu tuș roșu pe boneta imaculată a Martei. Mai auzi doar ceva ce semăna cu Jezus Mária Înainte de a se prăbuși pe trotuarul acoperit cu un rafinat studiu cromatic din frunze uscate de castan și arțar, sub privirile curioase ale unei mulțimi pestrițe, ea Însăși vegheată de la Înălțimea unui lampadar ruginit de un pitic din tablă colorată cu privirea zbanghie, având În loc de tradiționala barbă albă, un vălătuc din vată de zahăr străpuns de o limbă lubrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui Updike din Centaurul: „În substanța plasmică nu există nici o rațiune intimă pentru ca viața să se sfârșească vreodată. Citat din memorie. Forma nu este decât o metaforă a morții: limita extremă. Reflecțiile sale nu depășeau În greutate umbra Întunecată a arțarilor care plutea pe apa albastră-verzuie a lacului, sfâșiată, din când În când, de câte un pește zburător În căutare de oxigen. Și nici măcar cugetarea americanului. De tinerețe, e drept.” De fapt, Încerca să facă și altceva decât să o privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care refăcea În mare portretul lui Judith, de Klimt, În care, de fiecare dată, bunica Leah credea că Își recunoaște nepoata așa cum va arăta peste ani, Îmbăcată ca acum Într-un tricou alb din bumbac, cu frunze mici galbene de arțar, și romburi negre, și Într-o fustă lungă, gitane, din pânză de in, vernil. Și a fost iunie, și a fost vară. Ea a intrat la București, la Istorie, În speranța că În timp va trece la Istoria Artelor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
41. Ce e clar În lumea asta? Nimic, Își răspundea tot el. Blocul avea de bună seamă un număr al lui dar, din pricina frigului, se făcuse atât de mic, Încât nu se mai vedea. De când nu mai trecuse pe aici, arțarul din fața scării lui Grațian crescuse atât de mult, că abia Îl mai recunoșteai. Doar balcoanele blocului au rămas aceleași: pline de tot felul de obiecte, mai mult sau mai puțin folositoare. Pe laturile mici ale balcoanelor, cei prudenți Își făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că în dușmănia lor se cuibărise dorința, că fiecare ar fi vrut s-o răstoarne acolo în praf poate, și stătea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-o trăsese puștanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-a răspuns. — Unde e doctorul? am întrebat din nou, ridicând tonul și bătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: „Nu pe-acolo, pe aici”. Era tata. Avea buzele vopsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cimitirul se afla În spate. Pământul era reavăn, afânat de ploaie. Cu bețe și cioburi mari (Goanță găsise chiar o bucată de tablă) am Început să-i săpăm un mormânt pe măsură undeva, Într-un colț al cimitirului, sub un arțar bătrân. Libelula s-a rănit la genunchi, iar eu mi am găurit haina, la capătul mânecii. Nu mai conta. Eram murdari din cap până-n picioare de pământ și frunze. Și uzi până la piele. Goanță se văieta de foame (l-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
țină cu ceilalți, dar grajduri erau într-un singur loc. — Zet nu e aici, stă cu mine. Cu alte cuvinte, nici ranch-ul nu era pentru ea un acasă, dar se abținu de la întrebări. Venea toamna și pe lângă garduri creșteau arțari cu frunzele roșii, între pâlcuri de duzi și mesteceni cu trunchiul alb. Veterinarei îi plăcea ca și lui să vadă copaci în câmpie și s-audă frunziș tors de vânt. Oricum, în tăcerea lipsită de apărare a câmpului, ca o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
a trecut Tudose! Baba Tinca se jurase pe ochii din cap că-l văzuse la Sfânta Vineri când ieșise dintr-un cavou. - Doarme cu morții, soro, ăsta-i Ucigă-l toaca! Spărgătorul de lemne o lua prin spatele cimitirului, pe sub arțarii bătrâni ai străzii Pomenirea. Privea căderea frunzelor roșcate, se oprea sub copacii atinși de moarte și strângea purcoaie-purcoaie straturile uscate care foșneau sub pași, aprindea un amnar cu iască și dădea foc. Trâmbe de fum alb, înecăcios se ridicau drept
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un ton conspirativ când Îmi atrăgea atenția asupra cutărui sau cutărui lucru frumos de la Vira - o ciocârlie avântându-se spre cerul ca laptele covăsit al unei zile mohorâte de primăvară, fulgere fotografiind noaptea, un pâlc de copaci, paleta frunzelor de arțar pe nisipul cafeniu, urmele palmate ale picioarelor unei păsări mici pe zăpada proaspătă. Ca și cum ar fi simțit că peste câțiva ani partea tangibilă a lumii ei va pieri, cultiva o extraordinară conștientizare a diverselor vestigii ale timpului distribuite pe tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]