1,017 matches
-
propriei existențe, a sinelui și a alterității (cum precizam și mai devreme). Gesturile și actele ritualice sunt memorate în imaginarul colectiv prin intermediul unor scheme care organizează spațiul de confluență dintre potențialitatea simbolică a obiectului, psiho-senzorialitate, intelect intuitiv (precum în definiția aristotelică, el sprijină cunoașterea directă a principiilor generatoare) și simbolul constituit și integrat conceptual. Caracterul antropologic al imaginarului este revelat și de contextul ritualic în care acest cuvânt a fost utilizat cu un sens specific. În prima sa formă atestată documentar
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
controlată prin ceremonial și anamneza colectivă a propriei istorii, care asociază realități sensibile cu idei constitutive. Imaginația este stimulată să refacă amintirea unui destin glorios, așadar se situează dincolo de opinie și de eroare și depășește chiar pragul spre care gândirea aristotelică o adusese (Despre suflet 418a 18). Ea este: ... un dat al conștiinței intermediare între putere și acțiune. Adevărat este însă că existența unei anumite lacune se face simțită în ceea ce privește statutul imaginarului care pare să treacă dincolo de cadrul dualismului semnalat [între
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
revelator și reprezentativ pentru istoria pe care au traversat-o culturile din bazinul mediteranean, în principal Grecia și peninsula italică. Așa cum caut să discut în această prospectare de arheologie a ideilor, încărcătura filosofică a unor noțiuni din textele platoniciene și aristotelice capătă în lumea romană, prin interpretări și recontextualizări, o turnură cu caracter politico-spiritual. Ea nu se va pierde nici în imperiul creștin timpuriu, nici în cel târziu bizantin și nici chiar în culturile mai tinere ale regatelor occidentale, ci se
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
amintite anterior), a Liniei și a Peșterii. Un tip de "complex poliedric" ia astfel naștere, în dorința de a reliefa influențele didactice pe care le are ideea absolută de bine. Această raționalitate a imaginarului politic va apărea și în preluarea aristotelică din Politica. La sfârșitul descrierii formelor de organizare politică și a degenerărilor lor, Socrate subliniază că cetatea, construită prin dialog cu mijloacele gândirii și fondată imaginar, funcționează ca un model, tocmai pentru că poate fi "văzută" - în primul rând de către filosof
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
permanentă între public și privat, între individ și valorile societății căreia îi aparține, ale cărei legi ar trebui să fie juste (Politica II, 8). Un alt punct de vedere pe care îl integrez aici este și cel conform căruia etica aristotelică are ca finalitate fericirea; nu e o etică a datoriei, ci mai curând a onoarei și a faimei (în contextul istoric al imperiului lui Alexandru Macedon, poate că este ușor de înțeles acest lucru, deși Stagiritul scrie mai curând despre
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se va face simțită în teoria politică bizantină (post-romană), unde relevantă e contribuția lui Platon - cu accent pus tocmai pe etica datoriei față de oikonomia imaginii divine, în cadrul planului politic creștin și al instituțiilor puterii. Mai mult, eudaimonía (fericirea) aristotelică nu se va "închide" în forme etice de tip monastic ortodox (trăită în credință); dimpotrivă, ea se va traduce printr-o împlinire socială, contingentă: familie, sănătate, prieteni. Ideea poate fi corelată, consider, sub aspect istoric și fără mari riscuri în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dintre ele. În afară de o sensibilitate primară (cu care sunt percepute mărimea, mișcarea, timpul), există o gândire deliberativă, în care imaginile se combină între ele pentru a da soluții, mai mult sau mai puțin corecte, la diverse situații. Inclusă în teoria aristotelică a viului, imaginația este citită conform ierarhiei componentelor umanului. Ea este înscrisă în anima, care reprezintă entelécheia primă a oricărui corp natural viu (412a) − principiu de organizare și principiu al vieții, împlinire perfectă a acesteia. Legată de dorință, imaginația este
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Sant'Appollinare in Classe de la Ravenna (realizate în secolul VI) sunt încă tributare artei portretistice romane, ulterior, cele din spațiul oriental al lumii creștine și în special frescele sau icoanele pe lemn vor abandona complet noțiunea de mímēsis în spirit aristotelic și vor reinterpreta imaginea mai curând într-un spirit pseudo-platonician, tinzând către o formă unică, i-reală și, ca soluție grafică, hieratică și impersonală (după canonul icoanei, transcris de Dionisie din Furna în Erminiile sale). Recuperarea esteticii artei antice se
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spiritului divinității, prin transfigurările sale; 2. diseminarea cuvântului sacru în rândul umanității, salvate prin sacrificiul christic; 3. dispunerea în spațiu, taxonomică, a exemplarității creștine; 4. administrarea bunurilor materiale și simbolice proprii ecclesiei și instituției bisericii în ansamblu (pe linia moștenirii aristotelice, pentru un profit util și un bine suveran, ce asigură coeziunea și eficiența în istorie a comunității). Intervine acum, diferit de viziunea antică, dar și decisiv, dimensiunea creștină a planului de sorginte divină, de gestionare a lógos-ului sub
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
întrupare a divinului prin cuvântul sacru și prin icoană. Paradoxul acestei crize dogmatice și instituționale și aspectul ei teoretic spectaculos reies din conjugarea în textele iconofililor, pentru definirea sensului oíkonomía, a neoplatonismului Sfinților Părinți cu gândirea aristotelică, deschise către posibilitatea reprezentării divinului cu scop paidetic. Pentru că a preluat întru totul planul (trans)figurării divine de la Apostolul Pavel (Corintieni 1. 11, 7; Corintieni 2. 4, 4; Coloseni 1, 15), gândirea patristică a pus bazele unei filosofii creștine cu
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
preluat din antichitate: teoria asupra divinului, funcțiile imaginației, tripleta bine−existent−gândire, precum și noțiunea de justiție în numele binelui și al adevărului absolut (înțeles ca principiu divin). Conjugarea acestora, prin filosofia iudeo-creștină și prin Epistolelele Apostolului Pavel, cu conceptul (mai curând aristotelic) de oíkonomía a determinat relația în cele din urmă politică dintre instituția basileică, ecclesie și planul de diseminare a imaginii christice în lumea creștină. Precum filosoful−rege sau înțeleptul conducător imaginat de Platon și de Aristotel
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
drept o dominantă a sistemului de relații de putere (chiar Constantin I renunță de altfel la instituția tetrarhiei). În consecință, imaginarul medieval ortodox nu are cum să reflecte, la nivelul înalt al modelelor de putere, vechea politiké philía aristotelică (reluată însă în teoria occidentală a vasalității) și nici efectele ei din cadrul practicii sociale și politice. El primește și memorează doar aporia datoriei creștine, până la sacrificiul suprem, față de delegații divini și față de instituțiile puterii lor. Nu în ultimul rând, dar
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nu se va regăsi în practica juridică a creștinilor orientali. Decisivă aici va rămâne tot perspectiva lui Platon, în care justiția ținea în primul rând de obiectivitatea metafizică a ideii de bine. Componenta naturală și cea legală a justeței politice aristotelice își va afla corespondentul practic în occident începând abia cu secolul XIII, datorită contribuției filosofiei tomiste a dreptului. Substanța teoriilor politice occidentale târzii poate fi înțeleasă și prin reflexiile lor structurate în imaginarul colectiv, marcat profund de caracterul practic și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
marcat comportamentul față de scaunul pontifical și față de prozelitismul catolic (orientat la un moment dat mai ales către români, pe baza argumentelor istorice legate de originea lor etnică și lingvistică). Distanța filosofică dintre scolastica medievală de influență neotomistă − purtătoare a ideilor aristotelice, dar și a tezei primatului puterii papale - și teologia isihastă de sorginte neoplatoniciană a readus, în cadru politico-religios, dialogul dintre cei doi mari filosofi ai Greciei antice, tranșat anterior de gândirea iudeo-creștină. Înfruntarea teologică din prima jumătate a secolului XIV
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pentru gândirea divinului în cheia tradiției post-platoniciane a devenit mai explicită prin opoziția manifestată de partida monahală (din nou) față de Varlaam din Calabria (condamnat la Conciliul din 1341 de la Constantinopol), dar și față de Nikephor Gregoras (fără să fie raționalist și aristotelic precum primul, a formulat o argumentație vehementă anti-palamită, ceea ce a dus la întemnițarea sa în 1351, după ce a fost confirmată teologia isihastă, canonizată mai târziu, în 1368). Alegând să se închine ortodoxiei, în perioada de afirmare și de recunoaștere a
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prin recitatea neîntreruptă a rugăciunilor (Arh. Crysostomos 219). Comentatorii actuali au reperat în polemica isihasmului, tratată ca ultima mare dispută teologică de dinainte de 1453, două probleme majore: 1. o înfruntare între, pe de o parte, gândirea neotomistă occidentală de influență aristotelică și, pe de altă parte, neoplatonismul patristic reinterpretat, combinat la rândul lui cu tradiția monahală ascetică (în scrierile lui Grigorie Sinaitul și ale lui Grigorie Palamas); 2. o polemică între partida unionistă (reprezentată de Varlaam, trimisul instituțiilor constantinopolitane la curtea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
scrie o impresionantă operă. unele dintre ideile sale stau la baza luteranismului. * „Dreptatea lui Dumnezeu nu este aceea care Îl judecă pe păcătos, ci aceea care Îl face drept”; * Harul lui Dumnezeu Îl obținem „nemotivat, nemeritat și necondiționat”; * refuză filosofia aristotelică „ca premisă necesară pentru teologie”; * crucea - „principiu al cunoașterii lui Dumnezeu”; * „voința umană este liberă numai în ceea ce privește lucrurile umane, nu și în cele divine”; * Mântuirea este „toată numai lucrare și dar ale lui Dumnezeu...”; * „refuzul categoric al papalității...”. Papa își
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
-l citiți, s-ar putea spune că romanele lui Patrick Deville Încearcă să sugereze Într-un discurs literar o necesară repoziționare a unor concepte filozofice cu biografie redutabilă, ca realitatea sau timpul. și tocmai În privința celei din urmă categorii, propoziția aristotelică “despre astfel de lucruri [desfășurate În același timp, n.m.] se spune că sînt simultane În privința timpului” se regăsește răsturnată de către scena din romanul lui Deville de la pagina 47, unde eroul “aruncă un pumn În fața chelnerului” Într-o primă ipostază, după
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ce are la bază mișcarea prin sine însușiă, un nivel uman-intelectiv și unul rațional (spirituală. La om, toate aceste nivele se află în continuitate, dar ființele biologice se pot opri la nivele inferioare. Psihismul, în ansamblu, exprimă „forma corpului”. Concepția aristotelică s-a topit apoi în dogmatica iudeo-creștină, în care sufletul uman apare ca ceva cu totul special, insuflat omului de către Dumnezeu, după ce corpul i-a fost plămădit din materie. Astfel, la moarte sufletul se desparte de trup, viețuiește undeva, pregătindu
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
categorie, întrucât nu au suflet. La om, legătura dintre psihism și corp s-ar realiza în glanda pineală prin intermediul „spiritelor animale”. Dualismul cartesian a lipsit înțelegerea psihismului uman de asemănarea și continuitatea sa cu psihismul biologic, care, după instituirea sa aristotelică, se păstrase două mii de ani. Situația a început să se schimbe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a apărut psihologia ca știință, dar sfidarea cartesiană rămâne o problemă și în zilele noastre, în mare măsură datorită
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
pe cercetările experimentale pe animale ale lui Thorndike, este o extensie teoretică, revizuită de câteva ori, a asociaționismului și empirismului englez reprezentat de Locke, Hobbes, Berkeley și Mills. Originile acestora se întind mult în istorie, putând fi regăsite în filosofia aristotelică. În SUA, asociaționismul a fost reprezentat de un ultim mare psiholog-filosof: William James. Fiind o personalitate covârșitoare, i-a influențat decisiv atât pe E.L. Thorndike, cât și pe contemporanul acestuia P. Pavlov. Ceea ce poate explica numărul mare de convergențe dintre
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și privirea trează și ușoară spre raza îmbelșugată a revărsării solare a dumnezeirii începătoare prin îndreptarea viguroasă, neîmpiedicată, neclintită și directă a puterilor văzătoare spre ea"21. Comentând lucrarea, Sfântul Maxim Mărturistorul nu face decât să reia legenda de proveniență aristotelică și să-i confere sensul dorit: "Vulturul este un animal cu vederea foarte ascuțită. Căci se spune că vulturii disting puii născuți de ei de cei falși; de privesc fără greutate spre soare, sunt pui adevărați; iar de nu, îi
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
curajul să-l înfrunte. Ciacalul demonstrează ceea ce, de fapt, cam toată lumea știa: că Strutocamila nu este nici pasăre, nici dobitoc și că merită, cu atât mai mult decât Vidra, exilul din cele două regnuri. El se folosește de noțiunile logicii aristotelice, dar și de lecturi filosofice, din care recunoaștem, de pildă, ecouri din relatarea de către Diogene Laertios a dezbaterii despre om, în care Diogene cinicul demontează definiția lui Platon, confirm căreia omul ar fi singura ființă bipedă și fără pene8: "Și
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
dintre cele mai renumite. Din secolul XIII este introdusă disecția ca mijloc de studiu al anatomiei. „Teatrul anatomic” construit ulterior a devenit celebru, fiind deseori reprodus în picturi sau gravuri. Centrul medical din Bologna era renumit prin studiul învățăturii medicale aristotelice. Unul dintre reprezentanții săi de marcă a fost medicul Taddeo Alderotti (1223-1303), care în 1260 ținea aici prelegeri de exegeză hipocratică. În acest centru a studiat o vreme și Dante Alighieri (1265-1321), component al breslei medicilor și spițerilor din Florența
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
s-a dezvoltat „medicina iatrochimică” („chimică”), bazată pe remedii naturale sau prelucrate după obscure formule. Tourquet de Mayerne (1573-1655), educat la Geneva, Heidelberg și Montpellier, scrie în 1571 lucrarea „Despre vechea și noua medicină”, încercând o împăcare a conceptelor elementelor aristotelice cu cele de sare, sulfură și mercur, care în diferite amestecuri făceau faima laboratoarelor alchimiștilor medievali, unde printre flăcări de diferite culori izbucnind în aburul retortelor faustiene, căutau „elixirul vieții” sau „piatra filosofală”. „Pharmacopaea laudinensis”, publicată de Colegiul Medicilor din
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]