KorAP: Find »[drukola/base=asceză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...57 >

1,401 matches

Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206

Luminile Evangheliei sunt blânde și, tocmai de aceea, pătrunzătoare. La antipozi, sloganurile fundamentaliste, împachetate fără calm și cu multă ostentație, nu trimit decât la setea de ordine prin răzbunare. În concluzietc "În concluzie" Pentru a vorbi lumii, studenții disciplinei (citește: ascezei) teologice ar trebui să deprindă, pe lângă o inimă curată și o inteligență ironică, știința apostolică a scrisului și arta nefățarnicei rostiri. Ucenicii Cuvântului vor putea folosi oare altceva decât „cuvinte potrivite”, „totdeauna plăcute și drese cu sare” (Coloseni 4, 6

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
strămoșești. Avem o pleiadă de ierarhi care n-au cunoscut nici rigorile vieții monahale, nici ostenitoarele responsabilități ale căminului familial. Nu e de mirare că - în epoca transparenței mediatice - o țară întreagă le comentează becisnicul caracter. Fără să fi trăit asceza rugăciunii, a studiului și a slujirii aproapelui, episcopii înscăunați prin presiuni de grup ori din calcule politice vor fi mereu vulnerabili. Pe bună dreptate, credincioșii vor fi scandalizați de acel ierarh care-și zugrăvește pe pereți portretul în dimensiuni naturale

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
trecerea de la legea firii la legea harului și cunoașterea vie a Împărăției cerurilor. Acest complex proces de transformare personală nu poate avea loc decât în contextul unei interpretări existențiale a vocației teologice. De la politica informării exterioare trebuie să ajungem la asceza formării lăuntrice. Numai părăsind mentalitatea de propagandist religios, tânărul creștin va dobândi harul adevărat al mărturisirii. Din nefericire, de cele mai multe ori acest proiect de tranziție nu reușește. Mulți dintre cei care ar trebui să lumineze ca niște icoane ale Înțelepciunii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
păcatelor înaintea Sfintei Împărtășanii. Volumul și densitatea învățăturilor creștine cereau însă o lungă perioadă de familiarizare cu tradiția. Cum Evanghelia punea în discuție premisele politice, etice și metafizice ale Antichității, renașterea „din apă și din Duh” angaja, din partea învățătorilor Bisericii, asceza unei permanente trezvii. Teologia se revela ca un discurs total, căruia nici un teritoriu al cunoașterii nu-i putea fi indiferent. Excelent cunoscător al Bibliei și al filozofiei grecești, dascălul creștin se bucura de sprijinul unui sponsor venit din rândul membrilor

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
pe fiecare dintre noi, să rescriem gramatica dialogării urbane cu alteritatea. În epoca globalizării, istoria religiilor - și poate niciodată o religie qua religie - și-ar putea recupera numeroșii săi talanți diplomatici. La școală, copiii ar putea învăța arta învecinării prin asceza recunoașterii aproapelui. În biserică, și doar acolo, unii vor putea afla ceva în plus: care sunt rațiunile necreate ale acestei infinite etici a dialogului. Despărțirea apelor: Biserica și Securitateatc "Despărțirea apelor \: Biserica și Securitatea" Go to a nunnery!... Be off

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
fiii își absolvă tații, iar tații își îmbogățesc fiii - se explică prin același mecanism. Așa se face că astăzi nu avem nici măcar un exemplu de înalt ierarh care să fi asumat - după exemplul dat de Sorin Antohi în „republica literelor” - asceza unei confesiuni publice și retragerea subsecventă din agora. Deși călugări după vocație, nici un episcop nu s-a întors spășit „la rugăciune și post” în mănăstire. După modelul politicienilor compromiși, ierarhii depun contestații, refuză confruntarea deschisă, se bâlbâie lamentabil și amestecă

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
temelia casei prietenilor lui Augustin din Cassiacicum. Era o convingere neclintită ca însăși tinerețea noastră. Mânați din spate de un timp care, cu cei grăbiți, n-are niciodată răbdare, am dansat în carnavalul lecturilor aleatorii, fără să acceptăm în prealabil asceza ierarhiilor invizibile, predată în scriptoriile medievale. Rezultatul? Fără să deosebim centrul de margine, angajați în plin ofsaid epistemologic, cărturarii se comportă adesea ca și cum numai progresul tehnic în lumea autoreferențială a științei de carte contează. Mulți sunt cei care au adoptat

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
cuprinde patru secțiuni („Antropologice”, „Ortodoxe”, „Catolice”, „Europene”). El debutează printr-o continuare a „fărâmelor” împărțite sub chipul unor concluzii din cartea precedentă, intitulată Ispita binelui. Primul eseu este un apel lucid la acea formă de vitalitate creștină care implică, simultan, asceza și angajarea. Idealului rezistenței apatice și tentației delirului politic - două paradigme complementare pentru imaginarul social românesc - dl Baconsky le opune imaginea „celui care nu preface dubiul în apostazie și credința în fanatism”, măsurat de dictonul Părinților pustiei: „Nimic prea mult

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc doar despre dialog și niciodată despre convertire; abundă estetica politeții și arareori apare acribia discernământului; sunt rescrise incertitudinile fondatoare ale ereziei și este abandonată asceza reîntoarcerii la tradiție. Ecumenistul voiajor nu iubește vigilența și preferă în locul reacției spontane în conversație doar stereotipia, mimetismul, sloganul călduț sau aproximația stearpă. Ecumenismul se consumă adesea într-o foarte veselă atmosferă de sindrofie fără cauză - o perpetuă prefață la

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Cum vom găsi pacea care „covârșește toată mintea”, lăsând sufletul să adaste într-o „margine de tăcere” (Vladimir Lossky)? Acolo, „exigente și vertiginos atemporale, teologia și propensiunea mistică” se vor dovedi drumuri către adevărata și singura noastră cetate: Ierusalimul ceresc. Asceza mărturisirii creștine. Scrisoare către un prieten de departetc "Asceza mărturisirii creștine. Scrisoare către un prieten de departe" Poate că, în afara conversației libere, nu există pentru confesiuni o gazdă mai bună decât epistolarul. În scrisori se dezlănțuie cu ușurință și în

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
sufletul să adaste într-o „margine de tăcere” (Vladimir Lossky)? Acolo, „exigente și vertiginos atemporale, teologia și propensiunea mistică” se vor dovedi drumuri către adevărata și singura noastră cetate: Ierusalimul ceresc. Asceza mărturisirii creștine. Scrisoare către un prieten de departetc "Asceza mărturisirii creștine. Scrisoare către un prieten de departe" Poate că, în afara conversației libere, nu există pentru confesiuni o gazdă mai bună decât epistolarul. În scrisori se dezlănțuie cu ușurință și în abundență întrebări imprudente, neliniști sacre și dragostea îndrăzneață de

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
vieții comunitare, îndeosebi, nu pot fi ușor schimbate. Rămâne însă întrebarea: poate avea modernitatea un efect seductiv mai puternic pentru oamenii moderni decât Antichitatea pentru oamenii antici? Implica oare, pentru primii creștini, ieșirea din lumesc un efort mai mic decât asceza creștinilor de astăzi? Înclin să cred că nu, întrucât înaintea modernității sau Antichității, căderea lui Adam este condiția noastră transcendentală. La această observație teologică poate fi adăugat un apăsător contraexemplu istoric, oferit de cultura și civilizația musulmană, de o impresionantă

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
suferințeitc "Memoria suferinței" Interesul pentru istorie - slujit atât de bine în teologia ortodoxă de autori ca George Florovsky (1893-1979) sau John Meyendorff (1926-1992) - nu reprezintă doar prilejul unei „pogorâri la iad” din care putem desprinde mai bune temeiuri pentru smerenie. Asceza lecturii este întotdeauna un test al integrității conștiinței noastre morale. Cititul impune uitarea de sine și virtutea monastică a ascultării celuilalt. N-am putea face cu adevărat un sondaj într-o mină de perplexități fără să ne asumăm riscul destabilizării

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
individuale și comunitare, psihologice și ontologice. Travaliul memoriei este o formă de răscumpărare a unui impresionant capital de violență și injustiție istorică. Cunoașterea din academii ar fi un lux meschin dacă n-ar atrage după sine exercițiul compasiunii comunitare, al ascezei individuale și al deciziei politice. Ne ascundem prea adesea demisiunea morală sub pretextul unor preocupări birocratice pentru ca pilda ecumenică a „iubirii nebune pentru aproapele” dată de câteva femei exemplare ale veacului trecut (precum Simone Weil, Maica Tereza de Calcutta sau

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
terestră. Spre a evita creșterea unor tensiuni cu implicații catastrofale, omul este obligat să inventeze (dacă nu cumva ar vrea să redescopere) un decalog aspru, în care regula de aur n-ar putea fi decât renunțarea la sine printr-o asceză luminată. Acesta este scandalul peren al crucii, imposibil de cosmetizat în cuvinte. Tradiția monastică a reflectat îndelung asupra premiselor slujirii aproapelui și a întregii creații într-un cadru teologic care exclude ab initio falsul oricărei idolatrii. Ceea ce Serghei Bulgakov numește

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Jean-Luc Marion sugerează că apariția unui asemenea fenomen este posibilă în situații de dăruire în contumacie (e.g., o moștenire), inconștientă (e.g., iubirea) sau în anonimat (e.g., epistolarul). În aceste situații, atât donatorul, cât și destinatarul suportă „ingratitudinea” asimetriei cauzale. Această asceză nu este foarte departe de curajul cu care sfinții îndură ispita (peirasmos), adică experiența (empeiria) limitei (peras). Suspendarea relației de cauzalitate între donator și destinatar nu este însă suficientă pentru a putea vorbi despre donația fenomenologică intrinsecă. Ne putem da

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
în speculațiile cosmologice de inspirație origenistă, care compun Kephalaia gnostica. Acestea sunt „doar o tentativă (discutabilă adeseori) de a contrapune o gnoză ortodoxă gnozei heterodoxe, o încercare cifrată de a umple, cu mijloacele intelectuale și specifice ale epocii, spațiul dintre asceza «practică» și mistica «teologică». Ele și numai ele în ansamblul corpusului evagrian sunt într-adevăr o operă de speculație intelectuală, dar privată, asupra unui spațiu cosmologic cu valoare de interval între om și Dumnezeu, și deci nu se situează nicidecum

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
program de viață duhovnicească lipsit de relaxări și comodități, chiar dacă e trăit la o vârstă înaintată. Nu știm întotdeauna că tot ceea ce primim în predica sa, dar mai ales în conferințele susținute curtenitor și afabil, e fructul unei ortopraxii nevăzute: asceză continuă, fără crispare, dar sinuoasă. Monahul care recită poezii nupțiale este înconjurat ocrotitor, pretutindeni, de tineri. Remarcabil este faptul că tocmai acest monah - părintele Teofil - le arată calea spre lumină. Nu este întâmplătoare această apropiere și nici neutră ca semnificație

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
de la izvorul său de viață. Poruncile dumnezeiești nu fixează legea ca reper ultim, ci reprezintă doar o călăuză în redescoperirea inocenței prunciei. „Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17). Asceza decizieitc " Asceza deciziei" Limbajul concret al autorului trădează un interes practic. Bătrânul duhovnic vrea să retrezească curiozitatea creștinilor pentru complexitatea parcursului mistagogic asumat la botez. Nu este întreaga noastră viață o încercare de restaurare a demnităților pierdute de primul om

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
său de viață. Poruncile dumnezeiești nu fixează legea ca reper ultim, ci reprezintă doar o călăuză în redescoperirea inocenței prunciei. „Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17). Asceza decizieitc " Asceza deciziei" Limbajul concret al autorului trădează un interes practic. Bătrânul duhovnic vrea să retrezească curiozitatea creștinilor pentru complexitatea parcursului mistagogic asumat la botez. Nu este întreaga noastră viață o încercare de restaurare a demnităților pierdute de primul om? Începuturile repatrierii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Înstrăinarea nu mai are nici o determinare psihologică, cum ar crede mizantropii. Solitudinea este aici teologică: „eu singur cu Dumnezeu singur”; un lucru deloc simplu, de vreme ce „am învățat să trăim cu simțiri trupești” care se cer transfigurate (nu suprimate) printr-o asceză „în orice caz și orice chip”. Urmând învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru care lanțul plăcerilor sensibile înrădăcinate în iubirea de sine (philautia) trebuie rupt cu tăișul nevoinței liber asumate (philoponia), arhimandritul Emilianos lămurește sensul ascezei dintr-o perspectivă teandrică. Lucrarea

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
transfigurate (nu suprimate) printr-o asceză „în orice caz și orice chip”. Urmând învățătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru care lanțul plăcerilor sensibile înrădăcinate în iubirea de sine (philautia) trebuie rupt cu tăișul nevoinței liber asumate (philoponia), arhimandritul Emilianos lămurește sensul ascezei dintr-o perspectivă teandrică. Lucrarea curățitoare a harului divin completează activitatea umană și, prin urmare, exclude orice derivă pelagiană. Asceza nu este un manifest al voinței de putere, ci o necesitate practică, ce corelează dorințele cele mai adânci ale inimii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
plăcerilor sensibile înrădăcinate în iubirea de sine (philautia) trebuie rupt cu tăișul nevoinței liber asumate (philoponia), arhimandritul Emilianos lămurește sensul ascezei dintr-o perspectivă teandrică. Lucrarea curățitoare a harului divin completează activitatea umană și, prin urmare, exclude orice derivă pelagiană. Asceza nu este un manifest al voinței de putere, ci o necesitate practică, ce corelează dorințele cele mai adânci ale inimii cu incertitudinile corporalității. Ținta finală a omului - unirea cu Dumnezeu - presupune stabilirea unor reguli de apropiere față de Cel „în jurul” Căruia

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
a fost depășită. La fel se întâmplă și cu alte gesturi ascetice (i.e., postul). Două persoane pot asuma, cantitativ și calitativ, același comportament plecând de la două (invizibile) rațiuni contrare. Iluzia exteriorității ne poate proiecta în ceremonialul etalării „virtuților”, în timp ce esența ascezei ține de adâncirea lăuntrică a chenozei. „Instituind posibilitatea permanentă a amăgirii și minciunii”, spune Michel Henry, „duplicitatea apariției desfășoară un univers al cărui principiu e ipocrizia. Nu că aceasta s-ar stabili aici sub forma unei stări de fapt întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
tautologia sterilă și disprețuind osteneala creatoare. Mondenitatea se definește prin apologia indirectă a nerușinării. Inconsecvențe abuzive și repetate definesc adevărul lumii. Câtă vreme suntem în lume, credem că nimic nu supraviețuiește morții și ne comportăm ca atare. Darurile ascezeitc "Darurile ascezei" Asceza anulează tocmai acest triumf al exteriorității și al fugii de adevăr. Nerușinarea mondenității suferă acuzația crucii. Mărturisirea rușinată a păcatului și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]