2,081 matches
-
asemenea, Euler a contribuit la dezvoltarea „teoriei Euler-Bernoulli”, un model utilizat în domeniul rezistenței materialelor. În afară de implementarea cu succes a metodelor sale de calcul analitic la problemele de mecanică newtoniană, Euler a aplicat, de asemenea, aceste metode la problemele de astronomie. Lucrările sale în acest domeniu au fost recunoscute și prin numeroasele premii decernate de către Academia de Științe din Paris de-a lungul carierei sale. Realizările sale includ determinarea cu mare precizie a orbitelor cometelor și a altor corpuri cerești, precum și
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
mocirla pământească spre stelele curate”. Autorul include la sfârșitul romanului o listă de lucrări folosite precum cărțile publicate de Victor Anestin ("Cum să înveți stelele", 1913), Ion Otescu ("Credințele țăranului român despre cer și stele", 1907), Camille Flammarion ("La Lune (Astronomie populaire)" și "Voyage en ballon"), Amédée Guillemin ("La Lune", 1866), abatele Théophile Moreux ("Les Eclipses", 1912; Un jour dans la Lune", 1912), Pierre Puiseux ("La terre et la lune", 1908), Philipp Johann Heinrich Fauth ("Was wir vom Monde wissert", 1906
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
18 iunie 1913), revista a publicat un rezumat al romanului, însoțit de o scrisoare a autorului către Victor Anestin în care afirma că dorește să scrie „literatură folositoare (...), sub forma unui roman, atrăgător de se poate, un adevărat tratat de astronomie populară, fără socoteli, fără cifre, fără statistică, și într-o formă literară cât mai îngrijită, cu fraza ritmată”. El critică abundența de romane de dragoste, considerând că s-a abuzat de tema iubirii. Fragmente din acest roman au fost publicate
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
nu este prima aselenizare românească din literatura SF, un alt român ajungând anterior pe satelitul natural al Terrei în nuvela "O călătorie în Lună" (1907) de Alexandru Speranță. Cartea conține mai multe pagini de popularizare a științei, prezentând probleme de astronomie ce reflectă nivelul de cunoștințe ale epocii și fiind din acest motiv foarte instructivă. Autorul descrie o călătorie imaginară în Cosmos, prezentând fenomenele științifice presupuse de depășirea gravitației, ieșirea de pe orbita terestră, deplasarea prin spațiu și aselenizarea. Autorul nu cunoștea
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
astrelor, relevând geniul popular, imaginația și fantezia bogată a poporului. Se simte tendința autorului de a crea o opoziție între mediul rural pur și mediul citadin imoral, sub influența ideilor sămănătoriste. Este edificator în acest sens un citat privind evoluția astronomiei: "„Astronomia, deci, pe care au început-o umilii păstori trăind sub cerul liber, departe de colivia de nuiele sau piatră a caselor fără aer și țăranii pornind cu noaptea la munca câmpului, având stelele drept calendar și ceasornic, astronomia, acaparată
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
relevând geniul popular, imaginația și fantezia bogată a poporului. Se simte tendința autorului de a crea o opoziție între mediul rural pur și mediul citadin imoral, sub influența ideilor sămănătoriste. Este edificator în acest sens un citat privind evoluția astronomiei: "„Astronomia, deci, pe care au început-o umilii păstori trăind sub cerul liber, departe de colivia de nuiele sau piatră a caselor fără aer și țăranii pornind cu noaptea la munca câmpului, având stelele drept calendar și ceasornic, astronomia, acaparată de
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
evoluția astronomiei: "„Astronomia, deci, pe care au început-o umilii păstori trăind sub cerul liber, departe de colivia de nuiele sau piatră a caselor fără aer și țăranii pornind cu noaptea la munca câmpului, având stelele drept calendar și ceasornic, astronomia, acaparată de orașe, populată cu legendă, mister și știință, se întoarce astăzi iarăși la țară și tot mai greu îi va fi orășeanului, anemiat prin lipsa de aer și palid de invidie, să ridice fruntea spre cer, târât cum este
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
pe suprafața lunară. Referindu-se la tradiția denumirii formațiunilor de relief lunare după învățații pământeni, autorul constată cu ironie: "„noroc că un astfel de accident nu prea e probabil în epoca noastră de politicianism acut și noroc mai ales că astronomia nu prea e o știință eminamente națională, căci altfel, la o nouă nomenclatură lunară, în loc de panteon de savanți, Luna, săraca, ar deveni panteon al marilor noștri bărbați electorali și iluștrii șefi de partide. Apoi, cum probabil că o dată cu primenirea partidului
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
Polul Nord, când îl învață pe un marțian "„limba dragă a țării mele”" sau când înfige drapelul românesc pe solul lunar, sub ochii mirați ai unui marțian. Henric Stahl și-a descris romanul său mai mult ca un „tratat popular de astronomie”, o ilustrare „bine scrisă” și accesibilă a faptelor științifice, denumindu-l un „roman astronomic”. Romanul a fost primit cu recenzii elogioase. Astfel, într-un articol publicat în "Revista științifică „V. Adamachi”" (nr. 4, noi. 1914, pp. 249—250), I. Simionescu
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
Revista științifică „V. Adamachi”" (nr. 4, noi. 1914, pp. 249—250), I. Simionescu a lăudat imaginația autorului, afirmând că romanul se citește ușor din acest motiv și pune întrebări științifice care-i determină pe cititori să caute o carte de astronomie pentru a verifica ce este adevăr și ce este închipuire și „să privească spre cerul înstelat, să se gândească la minunăția luminilor nenumărate ce sclipesc pe bolta cerească, și să caute a satisface cât de puțin, noianul de întrebări ce
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
ce nu lipsesc a li se pune înainte”. Într-o recenzie a romanului publicată în 1915, cronicarul revistei ieșene "Viața Românească" remarca: „D. Stahl a vrut să devină un Flammarion al romînilor; a împletit o povestire fantastică cu cunoștinți de astronomie”. Au fost evidențiate următoarele calități ale romanului: ingeniozitatea și cursivitatea acțiunii, verva polemică și spiritul incisiv al autorului, ironia de bună calitate și caracterul instructiv al lecturii. "Un român în lună" este considerat „cel mai important roman S.F. din faza
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
și s-a retras într-o fermă din Dijon, unde și-a petrecut ultimii ani din viață. Una din lucrările sale valoroase este: "Mémoires sur l'origine des constellations et sur l'explication de la fable par le moyen de l'astronomie", apărută în 1781. Dupuis mai publicat diverse lucrări despre cosmogonie privind popoarele vechi și noi, despre enigmele religiei grecești și ale tuturor celorlalte religii ale antichității.
Charles-François Dupuis () [Corola-website/Science/331184_a_332513]
-
este un principiu aparținând de filozofia științei susținând că nu există observatori privilegiați pentru un fenomen dat. Acest principiu se aplică în diverse discipline științifice, precum astronomie sau științe sociale. Teoria are la bază principiul cosmologic al lui Copernic care spune că "Pământul nu este într-o poziție centrală sau favorizată în mod special". Într-un context mai larg, principiul mediocrității spune ca oricând cineva observă un
Principiul mediocrității () [Corola-website/Science/317173_a_318502]
-
fenomen; iar dacă cineva observă un fenomen extraordinar, trebuie să se considere că același fenomen este repetabil, respectând condițiile inițiale. Recent, principiul a fost conectat cu teoria relativității generale, prin afirmația că oamenii nu sunt observatori privilegiați ai universului. În astronomie, principiul afirmă că Pământul, viața sau rasa umană nu sunt ceva special sau ieșit din comun. Este folosit împreună cu principiul deplinătății și cu principiul uniformității pentru a prezice că viața este ceva comun în Univers, pentru ca aceleași condiții care au
Principiul mediocrității () [Corola-website/Science/317173_a_318502]
-
este inițial zeul morții în mitologia Egiptului Antic, apoi este adorat ca pasăre sfântă, Ardea purpurea, o specie de stârc. Este varianta egipteană a phoenix-ului grecesc. În astronomia veche egipteană reprezenta planeta Venus. El era considerat zeul ocrotitor al berbecului sfânt. În periada Regatulului Mijlociu din Egipt, vechii egipteni credeau că la apusul soarelui zeul Benu este un șoim, care în zori sub formă de stârc aduce înapoi
Benu () [Corola-website/Science/322890_a_324219]
-
lucrările unor pionieri ai domeniului că Gilles Buchier ("De docrina temporum", Anvers, 1633) sau Denis Perau ("De docrina temporum", Verona, 1734-1736 și "L'art verifier leș dates", Paris, 1750). În secolul al XIX-lea ia un nou avânt odată cu dezvoltarea astronomiei, a calculelor astronomice și a celor privind calcularea timpului, pentru că în secolul următor, să se definitiveze normativele internațional acceptate pe baza cărora se stabilesc cronologiile și se fac datările. Ca reprezentanți de seamă ce au dezvoltat acesta știință în România
Cronologie () [Corola-website/Science/298798_a_300127]
-
volume ale unor manifestări științifice internaționale. Este membru titular al "Academiei Naționale de Știinte Ecologice" din Republica Moldova, membru al "Societății Internaționale de Medicină Alternativă" din Rusia, membru fondator al "Societății de Medicină Naturistă" din Anglia, membru al "Societății Regale de Astronomie" din Belgia, membru al "Societății Internaționale "Știința"" din Rusia, membru al "Societății Române de Geofizică", membru al "Societății Geofizicienilor Europeni", președinte al Secției de Fizica Globului din "Societatea Română de Fizică", membru de onoare al "Asociației Generale a Inginerilor din
Dorel Zugrăvescu () [Corola-website/Science/307071_a_308400]
-
de câte șapte zile. Deoarece făceau socoteli cu numere foarte mari au întocmit o tabelă a înmulțirii de la 1 la 180.000. Astronomii babilonieni erau foarte interesați în studierea stelelor și a cerului, și puteau prevedea eclipsele și solstițiile. În astronomie totul era considerat ca având vreun scop, de obicei legat de religie și soartă. În Mesopotamia antică, eclipsele erau considerate semn rău, însă numai cele observate erau importante. Dacă o eclipsă nu putea fi văzută în orașul regal, atunci nu
Istoria Mesopotamiei antice () [Corola-website/Science/309879_a_311208]
-
Newton, pentru a discuta despre acest lucru. În 1703 și-a început cariera de profesor de geometrie la Universitatea din Oxford, iar în 1710 a devenit doctor în științe. Din nou, în anul 1705, a publicat o nouă carte, "Synopsis Astronomia Cometicae", în care spunea că unele comete apărute în 1456, 1531, 1607 și 1682, sunt de fapt manifestări ale aceleiași comete, care avea să revină (după cum a prezis el) în 1758. Edmond Halley a murit pe 14 ianuarie 1742 și
Edmond Halley () [Corola-website/Science/304516_a_305845]
-
a născut într-o familie musulmană, cu origini arabo-berbere, în perioada Califatului Omeyyad din Peninsula Iberică , în orașul Ronda. Este cunoscut ca fiind un mare filosof, care a studiat unele dintre domeniile cele mai importante din acea epocă: chimie, fizică, astronomie. În ceea ce privește talentul poetic și aptitudinile sale în domeniul astrologiei , acestea i-au adus faima de care avea nevoie ca să ajungă la curtea lui Abd al-Rahman II (822-852), unde își perfecționează cunoștințele despre poezie și se inițiază în arta muzicii. Datorită
Abbas ibn Firnas () [Corola-website/Science/333588_a_334917]
-
Mecanica cerească este o ramură a astronomiei și a mecanicii clasice care se ocupă cu studierea și descrierea mișcărilor obiectelor cerești, cum sunt stelele, planetele, asteroizii și cometele, cu ajutorul teoriilor fizicii și matematicilor. Domeniile fizicii cele mai direct vizate sunt cinematica, dinamica, mecanica clasică și relativistă. În
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
distingeau mecanica cerească de mecanica terestră, cele două lumi fiind, potrivit gânditorilor epocii, conduse de legi complet diferite (aici, pe Pământ, lucrurile cad, iar sus, pe Cer, ele „se plimbă”). Această concepție se integra în concepția ptolomeică a geocentrismului. În astronomie, Legile lui Kepler descriu proprietățile principale ale mișcărilor planetelor în jurul Soarelui. Ele au fost descoperite de Johannes Kepler pornind de la observațiile și măsurătorile poziției planetelor. Aceste legi se generalizează tuturor obiectelor cerești. Primele două legi ale lui Kepler au fost
Mecanică cerească () [Corola-website/Science/329857_a_331186]
-
erau analizate în legătură directă cu forma și dimensiunile Pământului. Secole de-a rândul, singura modalitate de a studia geometria Pământului a constat în observarea Soarelui, Lunii, planetelor și stelelor, adică prin metode astronomice. Acest lucru face ca "geodezia" și "astronomia" să fie unele dintre cele mai vechi științe și cele mai vechi geoștiințe. Geodezia a fost definită în anul 1880 de către geodezul german Friedrich Robert Helmert (1843- 1917) ca fiind „"știința măsurării și reprezentării suprafeței Pământului"”. Definiția dată geodeziei de
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
științifice și inginerești. La începutul acestei perioade s-au conturat obiectul științific și principiile geometrice ale cercetării sale. Problema principală a geodeziei în aceasă perioadă a fost determinarea razei terestre. De atunci geodezia a rămas strâns corelată cu matematica și astronomia, dar și cu cartografia și geografia. În această perioadă se situează începuturile gravimetriei și principiilor fizice pentru soluționarea problemei ei științifice. Acastă perioadă s-a încheiat prin recunoașterea faptului că figura Pământului, netezită la nivelul oceanului, nu este o formă
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
ștință care se ocupă cu determinarea formei și dimensiunilor pământului, prin crearea rețelelor geodezice, rețelelor de nivelment și gravimetrice. Practic, geodezia cuprinde câteva părți: Reprezentarea precisă pe planuri și hărți topografice a suprafeței terestre reclamă efectuarea de măsurători complexe de astronomie, geodezie, gravimetrie, fotogrammetrie, precum și metode de trecere a acestora de pe o suprafață pe alta. De asemenea, geodezia este strâns legată de alte știinte ale Pământului cum ar fi fizica Pământului solid, hidrologia, științele atmosferei, oceanografie, glaciologie, geofizică, geologie și de
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]