1,059 matches
-
textul analistului. Ea poate descoperi absurdul lumii nemijlocite, un adevărat coșmar istoric, însă sub alte motive decât cele logic formale. Dar o propoziție deosebit de simplă, „Cezar este strateg“? Este oare evidentă în privința sensului? Nicidecum, câtă vreme este rostită neutru și atemporal, asemeni acelor propoziții infantile ce umplu manualele de limbi străine („Casa este mare“, „Drumul este lung“, „Noaptea este întuneric“). Ar putea figura într-o replică anostă din Lecția lui Eugen Ionescu. Dacă totuși cineva o consideră cu sens, sensul ei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de care ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă a naturii în simpla ei dezlănțuire. 18. Dorința de a exprima absurdul ca atare Ca într-un fel de întrecere retorică, atemporală, s-au formulat propoziții absurde sub cele mai variate intenții. Un exemplu bine cunoscut este cel oferit de Noam Chomsky, mult reluat în scolastica acestui timp: „Colorless green ideas sleep furiously“ („Ideile verzi incolore dorm furios“). Însă această propoziție nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
repetării înseamnă altceva decât restabilirea - chiar și pe o altă treaptă - a stării anterioare. Înseamnă altceva și față de ceea ce ne spune termenul platonician anámnesis, reamintire a unui mod originar de existență. Nu se mai definește ca participație la un model atemporal, unul și același pentru oricine. Stă în relație cu noi categorii ale vieții subiective: voință liberă și suferință, păcat și vină, stare de 176 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE anxietate și excepție. „Repetarea și reamintirea sunt una și aceeași mișcare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fanteziei lirice. Poetul lui Ion Barbu ceremonizează trăirea ca o inițiere a spiritului în mister și a unei euritmii de orfism oriental. Spațiul poeziei este acela al unei oglinzi de laborator alchimist, și de oglindiri într-un cristal al apelor atemporale, ca o proiectare în dincolo de: "Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă/ Din membre limpezi, o, cristal!" (Falduri). ă...î S-a vorbit mult, și îndreptățit despre relația folclor-poezie la Ion Barbu, încît nu mai are rostul unei reluări în acest context
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să se înrudească cu locomotivele, mașinile expres de ieri și de azi cu locomotivele și trenurile cu aburi de ieri și de azi. Degeaba mă învârt de colo-colo, mă sucesc și mă răsucesc: sunt prins în capcană, în acea capcană atemporală pe care gările o întind fără greș. O pulbere de cărbune mai stăruie în aerul gărilor, mulți ani după ce toate liniile au fost electrificate, iar un roman care vorbește despre trenuri și gări nu se poate să nu transmită acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lor are un caracter liturgic, sacramental. Aureola se pune la persoanele sfinte deoarece iradiiază lumină. Pe aureola lui Iisus Hristos apare crucea, ca simbol al jertfei. În unele picturi sunt înscrise literele O W N, care înseamnă - cel ce este atemporal, veșnic. Iconarul nu-și transmite propria idee despre un obiect sau personaj, ci o descriere a ceea ce e de privit, ce a preluat de la martori, e continuat prin el și cei ce-i vor urma. Pe lângă semnificația teologică, pictura moldovenească
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
și ungurești cu cele românești, de parcă era ceva de comparat. Poate satul Pipera, și acolo e greu ca ulițe și sistematizare! Nu am avut nici o satisfacție că a ajuns la vorbele mele și că descoperă în spatele normelor europene țăranul mioritic, atemporal integrat în democrația biosferei și în țuică de corcodușe, cu un spirit antreprenorial cât să îi mai dea de băut pe credit la cârciumă. Să nu sar calu’! Țăranu’ mioritic se transformă. Și nu din cauza noastră, a ’telectualilor civilizatorii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Îmi călăuzea ochii și buzele, cunoștea fiecare cuvânt, fiecare pictură; pentru mine, era pentru prima dată când vedeam câteva. Adeseori traducea, În franceză, În felul ei, fragmente de poeme de o Înțelepciune atât de riguroasă, de o frumusețe atât de atemporală, Încât uitam că fuseseră rostite, pentru prima oară, cu opt veacuri mai Înainte, În cine știe ce grădină din Nishapur, din Isfahan sau din Samarkand. Păsările rănite se-ascund ca să moară. Cuvinte de ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Bizare tartine: două felii de cauciuc numite pâine, prăjite la un simulator, între care flutura, ca o subțire limbăroșie de pisică, o foiță lucioasă lunecoasă de înlocuitor. Fostul coleg de liceu Ștefan Olaru esteînlocuit astăzi de un domn sever, înalt, atemporal. Teabordează prompt și te copleșește relaxat, cu verdictele sale precise. Din când în când, își freacă palmele uriașe una de alta, pentru a le învia, parcă. Din când în când, își îndreaptă ochelarii subțiri pe masca perfect tăiată a noului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe care o declanșa tranzitul lor, adunând minutele staționării, viteza la pornire, accelerarea până la dispariția la orizont cu regretele șerpuind de-a lungul șinelor, timpul curgea prin Brăila doar cinci ore și un minut pe zi. În rest, orașul era atemporal, o zi dura după toate calculele cât un anotimp și anul cât un deceniu și abia atunci tufa mai înmugurea puțin, ca la următorul Intercity să înflorească exploziv. Era o frumoasă tufă de timp și emana mirosul de trecere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
onomatopeea voluminoasă, sufixul voluptuos, silaba născătoare de silabe, sincopele, contrapunctele, alte urlete în andante, allegro sau staccato, urlete cu personalitate de legătură precum diezul într-o partitură, a liniei melodice care crea universul spațial al urletelor, simfonia reverberată în multisimfonism atemporal cu cea a veșniciei prin conștiența valorii ei de creator suprem, al frângerii cuvântului în gunoi-urlet. Urletele onomatopeice ale gunoierilor turbau prin mușcătura lor câinii, oamenii, cerul era injectat cu viperin, era mai mortal decât veninul, era mușcătura de destin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Sonatei care ne doare frumos pentru că natalul Bărăgan cântă în limba română. Mioara se apropie delicat de Maestrul preocupat de a imortaliza cu inflexiunile melodice corul atenienilor din Oedip, actul al IV-lea. Heterofonia, contopind mișcarea cu nemișcarea, brăzda spațiul atemporal, urmărită cu încântare de toate ființele din apa netedă a oglinzii. Eram în gândurile Povestitorului! Nu vreau să plec, e prea frumos, Mitică! Adun în mine, ți le voi expune pe rând, experiența mea singulară a fost din dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de ziuă, rătăcesc dusă de gânduri, scormonind în iluzia primăvăratecă, acompaniată doar de șoaptele sacadate, monotone, fatale clipelor melancolice, picături șovăitoare, reci, străine sufletului. Ropotul nu mai contenește, legănându-se într-o parte și-n alta, ca o vorbărie plictisită, atemporală, ignorând tăcerea nopții, toacă cerul mărunt sub privirile norilor indiferenți, părtași la măcelul orb. Sunt captiva celei de-a patra zi, de ploaie mocănească, rebelă, pisăloagă, îmbrățișată adeseori de tărâmul primitor, și binecuvântat, de la Vrancea. Aici până și ploile țes
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
fapt, era posibil ceva inimaginabil: nu călătorisem în trecut, într-o vreme imemorială a dinozaurilor, ci pur și simplu ne transferaserăm în altă parte într un tărâm al miracolelor, al fantasticului, un tărâm care, poate, era paralel cu Valea Verde, atemporal și misterios, nedescoperit... Asta ar fi fost ceva extraordinar... M-am întrebat dacă nu cumva Iasomia venea chiar de aici, pentru că, în acel moment, mi se părea că devenise mai plauzibil ca ea să fi fost o ființă a acestor
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
pentru a păstra valoarea lucrurilor... ca și cum acești solzi erau ceva de moment... mi-am amintit că și eu găsisem un solz, și era motivul pentru care venisem aici, dar solzul se destrămase... nu era ceva menit să dureze, ci ceva atemporal, o sclipire de o secundă... Am privit-o îngândurat pe Iasomia. Părea că acum, nici ea nu mai credea în acea expediție sau în valabilitatea prezenței noastre acolo, sau în valabilitatea mea, și nici eu nu mai credeam în capacitățile
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ale unor poze de ziar, cadre polaroid înfățișându-l pe el pe platou, bucurându-se de atenția fetei de la machiaj, gesticulând spre producător doar de dragul fotografului. Toate pozele datau dinaintea accidentului său, ca și când anii următori ar fi marcat o zonă atemporală, o perioadă ale cărei nevoi imediate depășeau vanitatea. Și totuși, în timp ce se plimba prin apartament, făcând un duș sau schimbându-și hainele, Vaughan era pe deplin conștient de acele imagini șterse, îndreptându-le colțurile ridicate de parcă s-ar fi temut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din literatura foarte apropiată: cenaclurile "Universitas" și "De Luni"), istoria secretă a Bucureștiului aflat sub dictatură, romancierul-poet renunță adesea la coincidențele sincroniei pentru a coborî dureros într-o diacronie psihologizantă și nu foarte flatantă pentru sentimentele național(ist)e. Lumea atemporală a românismului larvar este, cu toate acestea, seducătoare, chiar fascinantă. Perversiunea lui Daniel Bănulescu este, în fapt, și o inversiune, pentru că subtextele sale nu sânt pamflete de tip Patapievici, ci - mai degrabă - poeme ale unei mari singurătăți colective, starea de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
măgar lângă cristelniță. Catedrala St David e unul dintre puținele locuri care mă fac să Încremenesc. Și aici, În naos, Îmi dau seama cât de neobișnuit și cât de incomod chiar mi se pare acum să stau nemișcată. Catedrala e atemporală, pe când viața mea... viața mea nu e altceva decât timp. Richard i-a luat pe Emily și pe Ben să exploreze magazinul de cadouri. Rămasă singură, Îmi simt buzele formând niște cuvinte pe care nu le aude nimeni: „Ajută-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mai adânci. El iese din istorie și devine o matrice. Sau, altfel spus, un pattern (fie doar al spiritului european, fie al celui universal uman). Dandysmul ar fi, după Barbey d’Aurevilly și Baudelaire, o „instituție vagă, eternă”, un stil „atemporal”, un fel de genotip occidental, un ideal de umanitate. O utopie, decretează dandylogia contemporană. Iar dandy-i Înșiși nu pregetă să Își găsească rădăcini mitice, genealogii ilustre, „certificate de noblețe”. Alcibiade sau coada tăiatătc "Alcibiade sau coada tăiată" Întortocheata poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fi nu atât producția istorică a unei anumite societăți, cât formularea efemeră și mereu repetată a mitului arhaic al unei vârste de aur, În care frumusețea e la fel de sacră ca egoismul”1. „Paradis al aristocraților spiritului”, „concretizare a unui vis atemporal și universal”, dandysmul ar părea limitat totuși, dacă nu Într-un timp, atunci măcar Într-un spațiu: cel al bătrânei civilizații occidentale. Dar lui Chateaubriand, de pildă, sau lui Fromentin li se pare a Întrezări ceva din stilul dandy chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o „fizionomie de frizor”, chipul ciudat, sfidător, de „mască teatrală”, cu părul vopsit negru, pomădat și mustața răsucită „În chibrit”, dată cu ceară cosmetică, trădează „o profundă combustie interioară, cu umbra damnării spiritualizată În trăsături pline de noblețe”; figura sa „atemporală și abstractă” e reflexul cel mai expresiv al unui suflet „neaderent la realitate”2. Cu o impecabilă documentare, Adrian Marino reușește să reconstituie ceea ce se ascunde În spatele instantaneului fotografic. Iar rezultatul pare descins din cel mai autentic tratat de dandylogie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În consecință, de a proclama victoria calității și a individului asupra produsului”1. Cele descrise mai sus se Întâlnesc tangent și cu o altă utopie: vârsta de aur. „Ne-am putea Întreba dacă nu cumva dandysmul este concretizarea unui vis atemporal și universal; acela al paradisului rezervat aristocraților spiritului, care nu și-au dat altă silință decât aceea de a se naște, ignorând toate virtuțile făcutului (a face bani, copii, o societate, a face bine etc.) și rezervându-și timpul doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Prezentul etern al evenimentului mitic determină durata profană a evenimentelor istorice. Ca să dăm un singur exemplu, hierogamia divină, care a avut loc in illo tempore, a îngăduit unirea sexuală, omenească. Unirea dintre zeu și zeiță se petrece într-o clipă atemporală, într-un prezent veșnic; unirea sexuală dintre oameni, când nu este rituală, se desfășoară în durată, în Timpul profan. Timpul sacru, mitic, întemeiază și Timpul existențial, istoric, slujindu-i acestuia drept model exemplar. Altfel spus, totul există datorită ființelor divine ori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de extaz etern, rafinat - aș fi zis că e imposibil. Viața mea de dinainte de Stacey fusese petrecută privind înainte sau înapoi: plăcerea o simțeam întotdeauna anticipând sau amintindu-mi ceea ce părea a fi o ocazie plăcută, privită dintr-un punct atemporal. Fiecare secundă din existența mea de acum e una pe care aș alege-o destul de bucuros să fie ultima din viață, dat fiind că oricare dintre ele echivalează cu o viață de fericire. Când sunt cu ea, mă minunez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]