852,023 matches
-
mai bine de trei ani, Mircea Mihăieș a publicat în revista „Cuvîntul" un text dureros și pe alocuri patetic despre inutilitatea actului critic în atît de bezmetica noastră perioadă de tranziție. în chip firesc articolul se încheia cu anunțarea intenției autorului de a renunța la cronica literară, o specie publicistică foarte solicitantă pentru cel care o practică, dar aflată, la vremea respectivă, ca și acum, într-un evident deficit de cititori. Exagerînd puțin se poate spune că, în general, cronicarul literar
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
de nevoie, au rămas pe baricade. De atunci, publicistica lui Mircea Mihăieș s-a orientat mai apăsat spre zona cu impact sporit a comentariului politic, e drept, într-o formă hibridă care datorează încă foarte mult calității de literat a autorului. Savuroasele articole din Contrafort-ul „României literare" sînt, de cele mai multe ori, niște pamflete de cea mai pură esență literară, la adresa clasei politice care a reușit performanța să transforme, pentru marea majoritate a românilor, frumoasele vise de libertate din decembrie 1989
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
despre scriitori britanici și americani (Thomas Carlyle, Oscar Wilde, James Joyce, F. Scott Fitzgerald, Doris Lessing și Leon Wieseltier), precum și un foarte incitant eseu despre posmodernism, scris în cheie postmodernă. Este o carte de plăcere, despre cărți aflate aproape de sufletul autorului, pe marginea cărora, în buna tradiție a criticii literare tradiționale, acesta poate să viseze în voie. Cei care îl cunosc pe Mircea Mihăieș exclusiv prin prisma pamfletelor uneori corozive din „România literară" - parte dintre ele reproduse și în volumul Masca
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
numărul de dinainte de Crăciun (667), revista 22 ne face o frumoasă surpriză: o pagină și jumătate consacrată decernării Premiului României literare pentru Cartea anului. Sînt intervievați cîțiva dintre membrii juriului (redactori ai revistei noastre) și, firește, laureatul, dl Gabriel Liiceanu, autorul Ușii interzise. Mulțumim colegilor noștri de la 22. C Trecem peste cîteva malițioase referiri la România literară, spre a semnala, în frumoasa revistă sibiană TRANSILVANIA (nr. 5 din 2002), admirabile texte și fotografii de la și despre Rășinarii lui Goga, Cioran și
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14421_a_15746]
-
fabricii. Iar căruța reprodusă după un desen de epocă este o minune. C Un portret pe număr îl are ca protagonist pe poetul Petre Stoica. Din nou, ilustrația este la înălțime: cîteva fotografii ale poetului, absolut senzaționale. Cine să fie autorul? Dacă e menționat undeva, ne-a scăpat. Și ne pare rău. C Bună ideea VIEȚII ROMÂNEȘTI de a alcătui (în numărul pe oct.-nov. 2002) o antologie a jurnalului intim, "ca text, între romanesc și publicistic". Pe lîngă pagini inedite
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14421_a_15746]
-
recunoaștere profesională de astăzi. Cartea autobiografică a lui Ioan Holender, De la Timișoara la Viena este în măsură să aducă unele revelații, inclusiv celor familiarizați cu lumea artiștilor lirici. Conștient de propria sa valoare, Ioan Holender nu este tentat - precum mulți autori de memorii de la noi și de aiurea - să-și retușeze viața prin îngroșarea unor tușe, astfel încât să stîrnească admirația contemporanilor și, mai ales, să dea bine în ochii posterității. Autorul își povestește anii copilăriei și ai adolescenței timișorene cu un
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
propria sa valoare, Ioan Holender nu este tentat - precum mulți autori de memorii de la noi și de aiurea - să-și retușeze viața prin îngroșarea unor tușe, astfel încât să stîrnească admirația contemporanilor și, mai ales, să dea bine în ochii posterității. Autorul își povestește anii copilăriei și ai adolescenței timișorene cu un soi de naivitate sentimentală. Scoate cu inocență la lumină fapte pe care, probabil, 95% dintre oameni, în situația lui, ar fi preferat să le îngroape definitiv în uitare, dacă nu
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
alta. în Vechiul Regat măsurile erau mai drastice decît în Banat, iar în teritoriile recucerite (Basarabia și Bucovina) erau extreme, dat fiind colaboraționismul populației de origine evreiască cu autoritățile sovietice (p. 35). De mare valoare documentară sînt paginile în care autorul descrie viața cotidiană a Timișoarei din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
a sistemului și intră în conflict cu regimul comunist. Cam acesta este, pe scurt, subiectul romanului Întoarcerea lui Dracula de Gheorghe Patza. Ar mai fi de adăugat pasajele de veritabil roman polițist și de aventuri care condimentează parabola prințului "actualizat". Autorul își construiește narațiunea ca un spațiu interstițial între sarcasmul mușcător și ironia à la manierè de "Cațavencu", pe de o parte, și observația lucidă, de gust tragic, pe de cealaltă parte. Culoarea portretelor tinde spre caricatural, spre grotesc, excepție făcând
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
dispariții miraculoase) a prințului Dracula prin discoteci sau prin așternuturile fecioarelor nubile dâmbovițene. Cei care au trecut prin Istoria ieroglifică a lui Cantemir pot aborda o altă lectură. Această direcție întâmpină pentru început o oarecare ambiguitate, cred eu, voită de autor, servindu-i în cele din urmă scopurilor polemice. În prima parte a romanului este ușor de identificat unitatea de timp predecembristă: un Dictator comunist cu tâmpa lui soție, alături progeniturile depravate, o Securitate draconică și, în ultimul rând, critica severă
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
astăzi: Hagi, Popescu, Lucescu (demnitari vânduți turcilor), Ossama Ben Laden, Lucian Boia, H. R. Patapievici, Viktor Orban, Marko Bella etc. Întoarcerea lui Dracula, suportă ambele lecturi. Celor care abordează exclusiv a doua cheie, le-aș reproșa o supralicitare a romanului. Autorul - etnolog și scriitor, membru al Societății Scriitorilor Bucovineni, Suceava, al Asociației "Liter Art XXI" (S.U.A.), al Asociației Lingviștilor Balcanici (Germania) și al Societății Române de Criminologie și Criminalistică - își prezintă la capitolul de note și comentarii scurta sa experiență literară
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
apărut în 1999 traducerea lui Kaputt, ar fi putut să constate existența unei traduceri anterioare, - dacă ar fi existat un supra-control, - măcar pentru a nu dubla apariția. Cu atâta mai mult, cu cât era vorba și de niște drepturi de autor gata încasate. E o întâmplare, e o neșansă tragică, o nedreptate a sorții, pe care trebuie să o semnalez. Fiind și o datorie a mea... Recent, am predat spre publicare revistei România literară prefața mea scrisă în 1993 - an verificabil
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
Malaparte începuse și el să exclame aiurea, ca noi, când refuzăm absurdul... Totuși, nici un scriitor străin nu a fost captivat de fondul afectiv al limbii române, ca Malaparte, savurând umorul latin păstrat în starea lui genuină în Carpați. De ce, acestui autor nervos, hiper-rafinat, îi vine din când în când s-o dea pe românește? El, care, exclamă în text românește "la naiba, la dracu cu toți și cu toate"? Sau care, amintindu-și de un amor de-al lui din Iași
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
și noi la bucurie, la necaz... Acuitatea ideilor și observațiilor lasă deodată loc trăirilor și spontaneității vieții. Scrisă în 1943 și apărută în 1944, opera de bază a lui Curzio Malaparte poartă drept titlu expresia germană definind dezastrul total, deși autorul pretinde că ea ar proveni din ebraică, de la cuvântul kopparoth. Discutabil. El își explică singur alegerea: Nu există nici un alt cuvânt mai nimerit decât această expresie nemțească dură și misterioasă." Kaputt! Cum ai expira, învins, aerul din piept, dintr-odată
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
până la utopic, tipic epocii. "Aiurea!" ar face azi Malaparte, dacă ar fi rămas lucid... În ciuda atâtor scăderi, avem de a face cu un scriitor de anvergură ce și-a lăsat pe obrazul veacului iscălitura energică. Dar ce interesant, la acest autor, să se refere cu atâta simpatie la noi, românii... Să citești Kaputt, azi, pare o născocire. E cum ai viziona simultan un film de groază combinat cu o conflagrație mondială crâncenă în plină desfășurare.
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
transformă cuvîntul Vater în Vabateber. Dintr-o carte despre limbi artificiale sau secrete (Alessandro Bausani, Le lingue inventate, Roma, 1970), putem afla și că în Etiopia există o limbă a păsărilor, în care consoana intrusă e "z" (säbbärä devine säzäbbäzäräzä). Autorul observă universalitatea fenomenului și în parte chiar a denumirii - care se regăsește, pentru procedee asemănătoare, în Persia, Afganistan etc. (despre sensurile esoterice, mitice, mistice ale formulei, a scris, cum se știe, un text doct și captivant Andrei Pleșu). Alte multe
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
a cărui biografie, povestită reportofonului, pare a împrumuta semnificație "accidentelor" și istoriei subiective dindărătul documentelor oficiale. Din interviul cu Maurice Nadeau, critic și istoric literar al suprarealismului, angajat în prezent în câmpul fluctuant al editării de carte, pierzând bani cu autori actuali buni și necunoscuți, câștigând bani cu cei premiați, transpare toată "dialectica" mișcării de azi a literaturii, (poate discursul cel mai riscant la publicare), și în general, a cărților, supuse unui proces de commodization, potrivit Lindei Hutcheon. Foarte interesant e
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
Poulet vorbește despre "latura teologică a indeterminării, conceptul cheie care îl face să caute straturile joase, primare, inconștiente ale oricărei creații. Paul Ricoeur, hermeneutul și esteticianul, pledează pentru o revenire a subiectului, pierdut prin anii 60-70, pentru bogăția adusă de autor lumii, adică cel ce exprimă, dincolo de textualitatea pură, predicată de structuraliști. Declarațiile aproape scandaloase pentru snobii de azi punctează șarmant causeriile lui Ricoeur. De pildă: "e vorba despre un univers de gândire care mi-e destul de străin (deconstrucționismul derridean, n.n.
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
de febrele metodologice datate deja. Alte chestiuni esențiale pentru Ricoeur sunt fundamentarea etică a învățământului, precum și, nota bene, nevoia ca relațiile subiective și intersubiective să fie resituate pe fundalul instituțiilor, distincția necesară dintre operă și om (și implicit, dintre biografia autorului și operă). Ricoeur își declară rezervele în fața imperativului de a ne aminti cu orice preț, aluzie la istoriile recente ale Estului. Sunt declarații provocatoare mai ales pentru românii zilei de azi. Argumentele sunt însă valide și sclipitoare. Recomand această carte
Despre dialog ca existență by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14426_a_15751]
-
se dispensează de justificări semantice), în acest caz lipsa de adecvare e prea evidentă. Poate că iritantă este chiar mania actuală a evitării cu orice preț a cacofoniei. Pînă să devină o problemă stilistică vitală, cacofonia apărea la mai toți autorii importanți. Evitarea ei nu e de altfel o normă retorică atemporală și internațională; la noi, durează doar de cîteva generații, și-a inventat între timp reguli și excepții ferme, dar ar putea să și dispară la un moment dat. E
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
Facultatea de Arte" (ziuadevest.ro, arhiva); "a lucra în Canada ca și student străin" (alocanada.com); "numai medicul acreditat de casa de asigurari ca și medic de familie" (medfam.ro); "aceste măsuri ar avea ca și efect... " (lga.ro). Sînt autori sau traducători care au interiorizat structura și o aplică cu maximă consecvență. într-un site web cu texte evident traduse, exemplele se succed: "Scriptura este fără erori ca și întreg sau în parte"; "Cuvântul sigur al lui Dumnezeu ca și
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
Dumnezeu ca și obiect unic al credinței"; "cât de profund anticatolic era ca și student"; "ar fi folosit Scripturile ca și etalon al adevărului"; "Luther a ajuns să absolve ca și doctor în teologie"; "priceperea lui Hubbard ca și scriitor (autor) de literatură științifico-fantastică" etc. (rcrwebsite.com) . Pentru a contrabalansa mania actuală, am putea întocmi o listă la fel de lungă cu citate în care să se observe cum scriitorii trecutului utilizau fără ezitări nu numai combinațiile întîmplătoare dintre ca și orice fel
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
când aud de el și de faptele sale, pentru care cetățenii urbei îi sunt recunoscători, îmi vin în minte figurile unor Cozmăncă, ori Hrebenciuc, activiști dubioși... Samuel (ca să schimbăm imaginea, limpezindu-ne ochii), a fost guvernatorul Transilvaniei între 1777-1787, fiind autorul unor reforme administrative, fiscale, culturale ce au transformat ținutul de peste munți. Ce-i lipsea Transilvaniei, dar ce ne lipsește nouă în general, și astăzi, este - vorba lui Arghezi - tocmai un neamț! Bine că, măcar, și-a găsit neamțul trebuitor frumosul
Brukenthal by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14465_a_15790]
-
Nașterea Domnului. Obiceiul și-ar avea sorgintea în datina romană de a pune, la înverzit și la înflorit, în vase, plante și rămurele de pomi. Obiceiul amintește că la Nașterea Mântuitorului "pomii înverzesc în livezi și poartă fructe". Obiceiul, scrie autorul articolului, Ion Mihăilescu, s-a impus greu: "Un secol a trebuit pomului de Crăciun, după ce și-a ajuns forma sa tipică, ca să cucerească toată Germania și numai o altă jumătate de secol ca să se răspândească în tot Apusul Europei și
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
bănuiesc, o noutate pentru nimeni că studiile teoretice, eseurile și articolele lui Eco au, în plus, calități literare evidente, sînt scrise excelent, presărate cu exemple sclipitoare (și nu de puține ori amuzante). însă experiența crucială pe care o reprezintă pentru autor (fie în calitatea sa de teoretician, fie în aceea de practician), întîlnirea cu Literatura, ne încurajează să încercăm o lectură în cheie "ficțională" a celui mai recent volum al său. Nu este, de altfel, greu de observat, că practic aproape
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]