1,144 matches
-
vorbește în lătrături eliptice, la modă în cercul secretarelor cool de pe ambele coaste ale Americii. (Deși i-a apărut fotografia în revista Paper de peste trei ori, Mary Alice este vădit nefericită. Se îmbracă întotdeauna în rochii diforme, în haine belgiene avangardiste care ar întrista pe oricine. Când am încercat s-o ajut, explicându-i că-i mai bine să fie o fată efervescentă decât una depresivă, mi-a replicat: „Mda. Bineînțeles“, și n-a făcut nimic ca să-și îmbunătățească imaginea. Voit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Valentino pentru rochie? Vreau să spun, când Debra Messing s-a îmbrăcat cu o rochie creată de el la decernarea Globurilor de Aur, s-a transformat, peste noapte, dintr-o prezentatoare TV oarecare într-o stea. Poate Zac e prea avangardist. —I-am rugat pe mai mulți designeri să-mi creeze câte ceva. Încerc să-i fac pe toți fericiți. Apoi, o să aleg pe loc. Întotdeauna mă răzgândesc de mii de ori asupra toaletei când ies în oraș, așa că-mi închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
transparentă de plastic, cu un peștișor de aur care înoată printr‑un buzunar. Cred că e cel mai nemaipomenit articol vestimentar pe care l‑am văzut în viața mea. Dintotdeauna mi‑am dorit în adâncul sufletului să port ceva extrem de avangardist. Doamne, ce mișto ar fi să am o haină sărită de pe fix și să spun tuturor că mi‑am luat‑o din SoHo. Cel puțin... Oare mai sunt în SoHo? Poate ăsta e NoLita. Sau... NoHo? SoLita? Sincer, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
adoptat din România și care a împlinit doisprezece ani, are nevoie, la vârsta venerabilă la care a ajuns, de rugi speciale pentru sănătatea lui.) Când am început să scriu, împrumutându-l ca model pe Hoffmann, probabil unul dintre cei mai avangardiști scriitori pentru secolul al XIX-lea, nici nu descoperisem Istoria motanului Murr, expulzat din grațiile stăpânului său pentru că învățase să scrie. În București, peste care iarna își arată probabil ultimii colți albi de lup, plugurile de zăpadă ieșite de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Era exact cum își imaginase. Odată ajunsă la locuința lui Razza Rob de la Grays Thurrock, Juniper fusese invitată să intre într-un spațiu închinat culturii înalte. În spatele ușii placate de la intrare, brokerul imobiliar enigmatic și retras crease un veritabil templu avangardist. Categoric, lucrul care o șocase cel mai tare pe Juniper era diferența dintre imaginea de scenă a lui Razza Rob - agresivitatea lui de om slab, obscenitatea de doi bani, dorințele periculoase, izvorâte din frustrare - și cea a omului liniștit, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
am propus să scriu o carte de critică literară (cu atît mai puțin una de teorie literară/culturală): cu puține excepții - asupra cărora am ținut să insist pe parcurs, la momentul potrivit - cred că în privința abordării/evaluării critico-estetice a scriitorilor avangardiști din România anilor ’20 s-a spus deja tot ce era necesar, iar „personajele” acestui volum asupra cărora nu s-a insistat încă suficient în critica autohtonă (mă gîndesc în special la Alexandru Bogdan-Pitești, Marcel Iancu, Jacques G. Costin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de a-și depăși condiția marginală printr-o atitudine moderată, constructivă și printr-o deschidere ecumenică spre colaborări străine spiritului avangardist va duce, către 1930, la prima ruptură din interiorul avangardei autohtone. Un volum viitor - dedicat celui de-al doilea „val”, cuprins între 1928 și 1941 - va discuta avangarda anilor ’30 în relație cu somația politicului: o trăsătură, cred, definitorie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători ai lui Ion Minulescu și - după încă două decenii - va conduce prima teză de doctorat din România despre fenomenul poetic avangardist: Anarhismul poetic de Const. I. Emilian (1932)... Termenul de „avangardă” literară este atestat și într-o scrisoare a lui Gala Galaction către G. Ibrăileanu, din 19 septembrie 1912: „Voi face un mic volum de avangardă pe care îl editează Cocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emulație; Contimporanul va dedica un număr special mișcării, conținînd interviuri realizate de Marcel Iancu, în Franța, cu vechii săi prieteni, dar adeziunea e mai mult principială, pe linia deschiderii revistei față de toate „curentele noi”. Preocupată de a integra manifestările spiritului avangardist, Integral va prefera dinamismul „viril” al futurismului spiritului „romantic-feminin” al suprarealismului, considerat... vetust; dat afară pe ușă, acesta intră însă pe fereastră, marinettiștii Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
experimentalismul său „pictopoetic” insurgent, au un caracter aprés coup, căci, la acea dată, dadaismul era deja mort și îngropat, iar futurismul se afla (în Italia) în plin proces de oficializare. Abia Integral tinde să realizeze o „integrare” specifică a tendințelor avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior și eclectic; abia către finele anilor ’30 și în anii ’40 (cînd suprarealismul francez și european era epuizat) suprarealismul „periferic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apropiatul lor, pentru a pune într-o lumină mai potrivită mesajul artistic al precedentelor sale expoziții de caricaturi din 1906 și 1907) marchează acest prim punct critic. Editorialul program al revistei, „Aprindeți torțele!“ - în care unii au văzut „primul manifest avangardist din literatura română” -, îl reia, nemărturisit, pe Rémy de Gourmont din Le Livre des Masques. Ideile criticului simbolist francez au fost, de fapt, ideile directoare ale revoltei antiacademiste. Ideea diferențierii individualiste, refuzul banalului și al imitației, libertatea inovativă sînt afirmate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei formale, al unui „nou clasicism”, susținut în numeroase articole și eseuri, un adversar al anarhiei formale, chiar dacă apropiat al cercurilor avangardiste (în Introducere în opera lui B. Fundoianu, Mircea Martin se oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă programatic o atitudine modernă, de ruptură fatală, de negativitate angoasată, un autoportret liric în fond: „...Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este Ilarie Voronca, și el expatriat mai tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu volumul Restriști, arată un melancolic, puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet al tristeților provinciale, al nostalgiilor, al melancoliilor și reveriilor sentimentale în decor simbolist, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice” ale unui umanitarism panteist. Umbra simbolistă, nostalgic-estetizantă și intimistă, „pillatiană” și provincială, îl va însoți însă multă vreme - ea îi va fi de altfel reproșată în momentul rupturii față de colegii avangardiști de la unu, după intrarea în Societatea Scriitorilor Români, după angajarea ca funcționar la Direcția Presei și după colaborarea cu Ion Pillat... Atît Fundoianu, cît și Voronca sînt niște „călători” și niște exilați, destinele lor de poeți expatriați - evreo-franco-români - se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vor fi publicați majoritatea lor: de la Urmuz, pe care îl „debutează” în Cugetul românesc, pînă la Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Jonathan X. Uranus ș.a., găzduiți consecvent în liliputana Bilete de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor care îl „curtează”. În aceeași perioadă, Guillaume Apollinaire, „critic de direcție” al noilor orientări plastice franceze (purism, orfism, futurism și, îndeosebi, cubism), pleda, la rîndul său, pentru „critica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a țării lor. Ceilalți, felurit etichetați, au prins din lecturile în graiuri străine ceea ce era mai imitabil, deci mai prost...” (în Cronica, an II, nr. 50, 24 ianuarie 1916), poate fi pus alături de ironicul rechizitoriu „Vorbe goale“ publicat în revista avangardistă Punct (an II, nr. 14, 20 februarie 1925), unde mimetismul futurist este repudiat în favoarea „revoluției sensibilității”. Un articol publicat în Adevărul, an XXXIII, nr. 11100, 9 iunie 1920 („Vînătoare de cuvinte“), respinge diagnoza unora dintre „cei mai de talent doftori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
compoziții verbale, ci și construcțiunea oricărei realități estetice. Numai în felul acesta problema putea fi formulată”. Pe urmele lui Arghezi, Vinea subliniază caracterul antididactic, vaticinar-profetic liric al pamfletului, văzut ca specie de „poezie agresivă”. Cîteva texte antebelice arată cum estetica avangardistă se dezvoltă la Ion Vinea în interiorul discursului publicistic, modificîndu-i convenția din interior pînă la estomparea frontierelor dintre genuri. Reportajul, ca gen literar, fusese elogiat de estetica futuristă, iar în anii ’30 cîțiva foști avangardiști români (Geo Bogza, F. Brunea-Fox) vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
presei franceze. Ecourile - numeroase - rămîn însă cu precădere informale, neputîndu-se vorbi deocamdată despre experimente artistice autentic futuriste în literatura română. Ele își vor face simțită prezența abia în 1924, după 15 ani de la explozia curentului în Italia, prin intermediul unor reviste avangardiste eclectice precum Contimporanul, Punct sau 75 HP. Defazajul apare și mai vădit dacă vom compara impactul futurist din România cu cel din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Marinetti & Co caracterizează - pe de altă parte - pseudomorfozele sud-est europene ale futurismului. Influența futuristă a rămas practic nulă în Bulgaria, unde, cu excepția unui vag expresionism social de sorginte maiakovskiană introdus mai tîrziu de poetul Gheo Milev, penetrația curentelor avangardiste a fost ca și inexistentă. În schimb, în Iugoslavia, după episodul afin futurismului italian al efemerei reviste croate Zvrk, apărută în iunie 1914, mișcarea de avangardă din jurul importantei publicații Zenit a lui Lubomir Micic va susține, după 1920, ideea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
printr-un efect de lectură inversă - drept adevărata bornă a preavangardismului românesc, „bornă” împinsă și mai înapoi în timp de către cei care au văzut în articolul-program „Aprindeți torțele!“ al lui Ion Minulescu din Revista celor l’alți (1908) „primul manifest avangardist din literatura română” (v., între altele, Ion Vinea. Opere IV. Publicistica (1913-1919), Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ediție critică, note și comentarii de Elena Zaharia-Filipaș, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București, 2001, p. 360). Deși comentatorii lasă să se întrevadă profilul unei „reviste moderniste” sau cu ambiții avangardiste, Chemarea a fost în primul rînd o publicație de atitudine politică și civică din perioada neutralității antebelice, o publicație antirăzboinică și nealiniată, componenta literar-artistică fiind împinsă în plan secund. Același raport între prim-planul civico-politic și arrière-planul literar-artistic novator se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu pseudonimul Tristan Tzara, cele două poeme ale sale („Vacanță în provincie“, „Furtuna și cîntecul dezertorului“) reprezentînd, alături de altele rămase în manuscris, o repetiție generală pentru aventura Dada. Fără a exagera prea mult, putem vedea în Chemarea un mic laborator avangardist. Revista va constitui un „arhetip” pentru gazetele pe care Vinea le va edita în primii ani după război, de la noile serii social-politice omonime pînă la publicații port-drapel ale „artei noi”, precum Contimporanul sau satelitul acestuia, Clopotul. Ele vor relua inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propria impopularitate, dar decisă a nu face nici un fel de concesii. Gerontocrația, spiritul mercantil, demagogia politicianistă sînt denunțate ferm. Desemnat drept victimă potențială a burgheziei, publicul larg trebuie „educat” spre a se opune manipulării politice. Tot elitismul întors al atitudinii avangardiste este deja aici... „Aforismele politice“ ale lui N. Porsenna vin să sublinieze atitudinea exprimată în articolul-program, printr-o pledoarie pentru valorile rațiunii individuale: „Opinia publică este totalitatea incompetenților acestui neam. Denumirea de «opinie» publică este improprie, fiindcă massa nu raționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]