5,357 matches
-
supere, să se agite. Luana, mereu pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă liniștită, fără să se mai furișeze pe sub geamurile surorilor cu inima strânsă de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care, tânără și fire veselă, tânjea, la rându-i, după ieșiri, distracție, lume multă și voie bună. Văzând că mama tace, Luana dădea fuga la bunica și aștepta o explicație. Spera într-o reacție care să-i lumineze gândurile. Dar bătrâna își apăra fetele deși nu era de acord cu ele. Nimeni nu le putea obliga să facă ceva ce nu doreau, iar dacă Sanda era o femeie cu suflet, care iubea copiii și se bucura de prezența lor, meritul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
contactul cu apa. Mai apoi, se trezea câte unul că e prea fierbinte. Femeia înhăța gălețile și da fuga la pompă să le umple. În momentul în care le răsturna, urla un altul că apa s-a răcit prea tare. Bătrâna alerga spre aragazuri. Când, în sfârșit, se declarau mulțumiți, începea săpuneala. Una smintită, o nebunie generală al cărei produs, clăbucul, se înălța amenințător, gata să acopere întreaga ogradă ca o zăpadă prea timpurie. Săpunul țâșnea din mâinile copiilor și ateriza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Chestia asta cu porii o dădea pe spate pe Luana. Cu siguranță, era împrumutată de prin vecini, de la unul binevoitor și grăbit s-o pună pe Bica în temă cu noile descoperiri ale științei. Deși baia reprezenta un efort considerabil, bătrâna accepta această corvoadă, în ciuda faptului că, o dată scăpați la joacă, până în seară năzdrăvanii erau, iarăși, numai buni de aruncat în balia de tablă. Cu doar o săptămână înainte de începerea școlii, într-o zi de sâmbătă, Luana sesiză o agitație ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care îl adusese pe Eduard Leon la ușă, frumos, sincer și de o educație impecabilă, simțise o dorință nestrămutată ca acestui copil să-i fie bine, să aibă parte, în sfârșit, de bucuriile vieții. Dar destinul Sandei nu împărtășise speranțele bătrânei. La nici patru ani de la căsătorie se întâmplase nenorocirea. Eduard se îmbolnăvise de cancer, acea boală îngrozitoare care decima mii de vieți în toate colțurile lumii și Bica își văzuse fiica intrând pe poartă sfâșiată, devastată, desfigurată de o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
despre soțul ei. Puținul pe care-l știa Luana îl aflase de la bunica. Nu ezitase să-i spună cât de mult îl iubise, că fusese ginerele preferat, că veselia debordantă și puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a verișorilor alături de care trăise momente de libertate și fericire îi aduse, în oarecare măsură, detașarea de care avea nevoie. O găsi pe Bica la fel de energică și binevoitoare iar Luana nu putu să nu-și verse amarul la pieptul ei. Bătrâna îi mângâie părul, așa ca altă dată, îi întinse farfurioara cu prăjituri, ca și cum timpul s-ar fi dat înapoi și ea ar fi fost, din nou, fetița frumoasă și iubită a bunicii. Luana plângea cu lacrimi fierbinți și amenința că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
smerenie și singurătate, îl ura pentru înțelegerea și îngăduința de care dăduse dovadă atunci când acceptase să-i facă jocul. Singura care a lăsat-o să-și macine în liniște nefericirea a fost Bica. Fără nici un cuvânt de reproș la adresa nepoatei, bătrâna își petrecu ore în șir în biserică, rugându-se, cu încrederea de-o viață, pentru fericirea bietei copile. În ciuda credinței de nezdruncinat și a respectării necondiționate a poruncilor Domnului, Bica nu-i comentă gestul și nu-i aruncă în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
condiții omenești. Aflând despre intențiile femeii, unchii și mătușile făcură o criză de nervi colectivă. Ținură consiliu de familie și cu jalba în proțap dădură fuga la Bica să-i ceară să oprească ideea din fașă. Sătulă de veșnicile neînțelegeri, bătrâna o rugă pe Sanda să-și schimbe gândul. Femeia nici nu voi să audă. Avea dreptul să-și ridice, pe bucata ei de pământ din fața casei, cămăruța care să-i asigure confortul dorit. Scoși din sărite de refuzul Sandei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spune! Ai uitat că te-am surprins în magazie cu fustele suflecate. Nu-mi mai jigni soția altfel ai de-a face cu mine. Ești femeie bătrână, ce naiba! Chestia cu magazia o înghiți Nuța cum o înghiți dar aia cu bătrâna puse capac furiei ei dezlănțuite. Avea doar patruzeci de ani iar mucosul ăsta depășise orice limită. Neagră de mânie, năvăli în biroul directorului și se puse pe plâns. Înflori povestea, ca o grădină botanică în zi de expoziție. Directorul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În așteptarea picioarelor delicate care aveau să-i Încalțe. — Gata, s-a făcut! S-au oprit În fața unui bloc de locuințe. — Mulțumesc, a zis Karl. Eu locuiesc aici. Am găsit o cameră săptămâna trecută. În curtea clădirii erau așezate două bătrâne care le-au făcut semne cu mâna și le-au zâmbit știrb. Karl n-a făcut nici un efort s-o invite să-i vadă și să-i aprobe alegerea camerei Închiriate, lucru la care se așteptase, pentru că ea cunoștea rostul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în sus. Fetele de la bucătărie priveau cu îngăduință scena și când, la plecare, Carmina se opri în dreptul bătrânei și îi oferi savarina, auzi pe una dintre tinere adresându-se colegului ei: Iar s-a căpătat cu ceva, doamna spală blide. Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria pe care tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ceva, doamna spală blide. Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria pe care tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși imaginea ei reflectată în vitrine îi infirma senzația.. Slăbise, avea încheieturile fragile, un aer fantomatic. Imposibil să găsească în ea atâta forță cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
emită o ambianță plăcută, străină ei. Dintr-o dată i se păru extrem de simplu să înțeleagă de ce mama zăbovea la rând la pâine și la întoarcere era calmă și mulțumită, de ce Elena fugise de acasă într-o noapte de iarnă, de ce bătrâna Natalini trăia în odaia ei înghețată și refuza să plece la unul dintre frații stabiliți în capitală, de ce găinile nu se ouă în fiecare zi, de ce strugurii se conservă mai bine în pod, de ce fierbe vinul, de ce poștașul ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
faci, maman, plângi? Întrebă el stupefiat. Văd că ne pierdem azi timpul degeaba. Ei, da, da, ei, da, rosti printre lacrimi Sidonia. Ovidiu văzu cum ochii ei calzi, umezi, ca de sălbăticiune, se măresc cât de cât, părea atât de bătrână, atât de frământată, încât se încruntă cuprins și el de tulburare. O șuviță din părul Carminei trecuse peste speteaza fotoliului, abia își înfrână gestul de a lua șuvița între degete, de-a o răsuci pe arătător. Parcă simțindu-i dezechilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o debara, scărmăna niște lână, în jur pluteau o mulțime de fluturi orbi, se loveau de pereți, de obiecte, erau urâți, cenușii, nici vorbă de grația și frumusețea fluturilor care pot fi văzuți pe afară. Sunt molii, m-a lămurit bătrâna, am lăsat plapuma asta aici ani de zile, e plapuma în care a murit mama, a avut dizenterie, săraca și toată lumea mi-a spus să ard salteaua și învelitoarea. M-a privit, probabil că arătam consternată, cămăruța era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apropiați, complăcându-se în situația de cantitate neglijabilă. Îi plăcea să creadă că Trofin este o rezervă sufletească a ei, lăsată acolo, neexplorată, bună de folosit în situații limită. Când veneam aici la tine, de la o scară alăturată ieșea o bătrână, Avea un chip suferind, pășea încet, tremura. O conducea un bărbat cu o înfățișare oarecare, o ținea de braț și pășea încetișor pe lângă ea, se îndreptau către o mașină cu portiera deschisă, parcată lângă trotuar. Era duioșie în gesturile bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
parte tivul rochiei era întors în sus, se vedea dantela furoului. El observă și se aplecă să-i așeze rochia. Câtă afecțiune! În mașină era o femeie, privea cu atenție, o atenție rece, mai mult mirată; aceea era desigur nora bătrânei. Bărbatul a ajutat-o răbdător să se așeze în mașină, a închis portiera, probabil o duceau la spital, nu știu de ce am avut impresia că e ultimul drum al bătrânei și dintr-odată am dorit să am și eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o atenție rece, mai mult mirată; aceea era desigur nora bătrânei. Bărbatul a ajutat-o răbdător să se așeze în mașină, a închis portiera, probabil o duceau la spital, nu știu de ce am avut impresia că e ultimul drum al bătrânei și dintr-odată am dorit să am și eu o asemenea duioșie, egală cu a bărbatului, să pot ajuta pe cineva din tot sufletul, să fiu posesoarea unui asemenea sentiment sublim. Imposibil, își spuse în gând Carmina, doar dacă îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cheia în broască și dintr-odată să-și amintească de problemele ei multiple, studii, lecturi, corespondențe. Dar când pătrunse în hol știu că o așteaptă aceeași lâncezeală ca ieri, alaltăieri, ca în toate zilele din urmă. Din cauza ploii, a vântului, bătrâna curioasă și limbută de la etajul întâi nu mai ședea la postul ei de observație din fața ferestrei. Probabil că își bea ceaiul cu pișcoturi făcute în casă, înfofolită în pături, privind la fotografiile de pe pereți, mici instantanee de familie făcute de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
comod să refuze, dar vocea interioară, dezmeticită și ea, o îndemnă, du-te, du-te, du-te. Da, spuse repede în receptor, da, bine. Peste cât timp pot veni? Dincolo de vălmășagul din creier, răzbătu în conștient, ca o alarmă, chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide, deschide fereastra, ai aburit cu respirația geamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
început să ne ia prea repede valul. Nu mai avem timp să ne ocupăm de pulsul nostru sufletesc. Suntem prea solicitați de realitățile noastre pur palpabile. Se despărți de Adrian Pascu într-un loc strategic. Îi spuse câteva cuvinte despre bătrâna de la etajul unu, pândarul blocului. Eu îți propun s-o numești popândar, ar putea fi inclusă în zoologie ca specie nouă, apropiată cumva de rozătoare. Din păcate există foarte mulți asemenea popândari. Ochiul critic deformat până la hidoșenie. O să vă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tandrețe ce leagă două firi identice, o tandrețe după care tânjea. NU. Totul fusese o plăsmuire a minții, o nouă încercare de a evada din moleșeală. Tânjea după o asemenea tandrețe. Atâta tot. Ajunse în fața blocului. Ridică ochii către fereastra bătrânei, sigur, era la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă privirea înapoi. Mașina lui Ovidiu era acolo, parcată lângă bordură, în vechiul ei loc. De altfel observă la geamurile ei o lumină pală. Ovidiu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tandrețe după care tânjea. NU. Totul fusese o plăsmuire a minții, o nouă încercare de a evada din moleșeală. Tânjea după o asemenea tandrețe. Atâta tot. Ajunse în fața blocului. Ridică ochii către fereastra bătrânei, sigur, era la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă privirea înapoi. Mașina lui Ovidiu era acolo, parcată lângă bordură, în vechiul ei loc. De altfel observă la geamurile ei o lumină pală. Ovidiu nu-i predase cheia apartamentului. Deși divorțul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întrebă cu gura lipită de obrazul ei. Spune-mi, repetă și o scutură. Inutil să te încăpățânezi ești în mâinile mele. Deci l-ai fi adus aici? Nu, ne despărțisem în fața complexului. De ce acolo? Din cauza bătrânei de la etajul întâi. Care bătrână? Una care stă toată ziua la fereastră și iscodește. Popândarul. Ce anume? Cum ai spus? Nimic, o denumire, bătrâna de care spuneam. Dacă n-o vedeam la fereastră, pendulând cu capul încoace și încolo, nici nu-ți observam mașina. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]