981 matches
-
colonii. Directorul lor spune că chiar a fost în Mozambic, a condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre a mă impresiona pe mine sau pe alții. Îmi era milă și, din puținul meu, credeam că le alin suferințele dându-le ceva și, mai ales, ascultându-i. Într-o zi, pe la prânz, după ce discutasem cu unul dintre acești bătrânei, când să ies din prăvălie, m-am simțit luat de braț și cineva mi-a spus: „Nu vreți să mergeți puțin în Cișmigiu? Nu vă grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o admirație falsă, „ce bine arăți“, deși știu că poate aceea-i ultima lor rețetă. Schimburi de informații despre scumpiri, despre mizeriile zilnice, de știri sau simple zvonuri, cu îngroșarea listelor cu cei morți, „până ieri l-am văzut“. Un bătrânel, alură de cocoș, iese din cabinet, cu pieptul avântat: „Paișpe cu opt!“. O doamnă în cărucior dă să aplaude, apoi renunță, oftând: „Săptămâna trecută l-am îngropat pe tov. Conțilă“. Cocoșelul oftează: „Mi-a fost șef, la brutărie. Om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neașteptate, povestea aceea revenea stăruitor, obsedant, cu mici schimbări în funcție de povestitor, de loc sau, de cele mai multe ori, de dispoziția mea sufletească. Nu mi-am dat seama de aceasta decât acum câțiva ani, la spital. Eram într-o rezervă cu un bătrânel care nu voia să adoarmă noaptea, speriat că ar putea să moară. Era conectat la un aparat care îi dădea oxigen, când avea senzații de sufocare. Aparatul acela se deschidea cu o cheie mai mică decât acelea de la buteliile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
socotit că-i mai bine să-mi exercit dreptul cetățenesc, dacă tot mă adusese tramvaiul acolo, atunci, la prima oră. M-am dus spre secție. Taraful cânta pe o estradă în mijlocul curții. Era o școală. Încă nu deschiseseră secția. Câțiva bătrânei, care țineau cu tot dinadinsul să fie primii la vot, formaseră obișnuita coadă. Mi-era frig. Era o dimineață de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de toamnă geroasă. Frigul venea, mai ales, dinspre partea dreaptă, îmi biciuia piciorul până sus, spre șold. Un ins, cu o față de om pus pe fapte mari, se preumbla prin dreptul cozii. Din când în când îi șoptea câte ceva unui bătrânel. Chiar îi arăta, ca într-o pantomimă, câteva gesturi rapide. Mâna dreaptă sus, apoi la piept, capul întors spre stânga, cu un zâmbet cât mai larg. La un moment dat a strigat scurt: „Paulică, vino cu șoimu’!“. A apărut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
datoria. Te-ai prins?“. Și câte altele nu făcuse și desfăcuse, după spusele lui, Trombă... L-am mai văzut o dată, mulți ani mai târziu, la „Tic-Tac“. Cred că în primul an de după găurirea drapelului. Fusese un mic chef între cinci-șase bătrânei. Acum moțăiau toropiți de vioara maestrului Bătucitu. Eu nu îmi luam obișnuita halbă cu rom (făceam și prostii din astea, bănuite marinărești!). Primisem niște bani care, chipurile, ni se restituiau pentru nu știu ce contribuții din ultimii patru-cinci ani și mă omeneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arătătorul și mijlociul. I-am primit mesajul și am ridicat din umeri, încrucișându-mi și eu încheieturile pumnilor, cu brațele întinse, întrebându-l mutește, „Când ai scăpat de cătușe?“. Câteva zile mai târziu, maestrul Bătucitu mi-a povestit ce făceau bătrâneii aceia acolo. Sărbătoreau întoarcerea în țară a lui Trombă. „Ăla de v-a arătat belitoru’ era barosanu’. ’Cea că venea din Germania și venise să-și vadă camarazii prieteni. Ciocănari ca el. Mi dădui seama după ce vorbea. Barosani și ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate în vagon Moartea. A fost poate chiar bătrânelul acela orb din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din dreapta cobora la spital, cealaltă, mai tânără, era vânzătoare într-un magazin mare, vecinul din stânga, care mai dormea puțin cu capul pe geam, muncea la o uzină... Îi cunoștea pe toți, dar printre ei erau și două persoane necunoscute, un bătrânel, evident de la țară, care purta un costum sărac și o geantă mare în carouri, și o domnișoară foarte modest și curat îmbrăcată. Nadea se gândi că bătrânul acela ducea ceva de vânzare la piață. O fi pus și el ceva
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei. Bătrânul privea trist prin geam, gândindu-se la ceva ce numai el știa. Domnișoara tânără și modest îmbrăcată se ridică de pe scaunul ei, rugându-l pe conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar, că am văzut cum domnișoara, care a ieșit, încerca să te controleze. - Mie să-mi dispară? întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu ochii mei cum a căutat la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
te controleze. - Mie să-mi dispară? întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu ochii mei cum a căutat la buzunarul dumitale, nu știu dacă a reușit să-ți ia ceva, că tocmai în acel moment trebuia să se coboare. Bătrânelul răspunse zâmbind: - Sunt goale și pustii, buzunarele mele, de când le țin minte. Nu are ce să-mi ia, nu am nimic, tată, nimic. Moșul băgă mâna sa în buzunar pentru a le demonstra și celor din jur că avea dreptate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe mama dacă îi cunoscuse pe moș Anton și soția lui și o rugasem să-mi povestească cum ajunseră acei pomi să fie lăsăți în voia soartei. - I-am cunoscut, cum să nu? zise mama cu voce sigură. Erau doi bătrânei buni ca pâinea. Moș Anton era blândețea satului. Mătușica Agripina era și ea cuminte și omenoasă. Dumnezeu nu le dăruiseră copiii pe care îi așteptaseră mulți ani. Cred că de aceea și iubeau toți copiii satului. Își aveau căsuța exact
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
i se părea că zboară, nu simțea pământul sub picioare. „Plec acasă! Mă întorc acasă la copilașii mei! Doamne, îți mulțumesc pentru această veste fericită și ajută-ne cum știi Tu mai bine!” S-a gândit să le spună tot bătrânei la care lucra și copiilor ei a doua zi, că acum era prea emoționată. Trebuia să se gândească cum să le spună. Lucra la ei de șase luni, erau obișnuiți cu ea și știau că avea intenția să rămână cel
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ridică piedica armei. ― Fiți atenți, băieți! Orice greșeală... Nucu Scarlat îi aruncă o privire întunecată. ― Dă-i drumul! Avem când să ne socotim greșelile. Inginerul se simți cuprins de un sentiment de jenă. Găsea scena de un grotesc penibil. Patru bătrânei smulși brutal de la tabieturile lor inofensive ― cleveteli banale cu o farfurioară de dulciuri în mână și o partidă meschină de poker la cinci bani deschiderea ― puși dintr-o dată în fața unor necunoscuți înarmați. ― Deci chestiune de câteva ore, rezumă Nucu Scarlat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
eu, interveni timid Melania Lupu. Știu foarte multe povești pe care i le spun lui Mirciulică. Nu văd de ce nu i-ar plăcea și dumnealui una din ele. Dascălu bătu din palme. Alunecă de pe fotoliu și se așeză turcește în fața bătrânei. Melania ridică motanul în poală. Obrazul i se limpezi dintr-o dată. Ochii îi alunecară peste creștetul cârnului. Povestea în șoaptă, făcând abstracție de Ioniță, de Florence și de Șerbănică care o ascultau cu fețe livide, de strigoi. ― "... o grădină minunată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe sculptor din privire. ― Le-ai găsit și un loc anume, bănuiesc... ― Nu, dar putem găsi printre materialele mele, sub parchet... ― Sau în sacul de voiaj... Matei ridică brusc capul. ― Ce vrei să insinuezi? ― Ticălosul ăsta, spuse Grigore Popa adresîndu-se bătrânei, intenționează să ne tragă clapa. Și-a făcut bagajul... ― E beat! Nu-și dă seama ce spune! ― Zău? Vrei să ne arăți și nouă sacul? Sculptorul ridică din umeri fără convingere. Argumentele erau palide, încîlcite. ― Spune-mi, Melania, mă vezi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vizită la verișoara mea. Ce găsiți extraordinar? Cel mult, voi înnopta aici. ― De aceea lăsați o cămară întreagă la dispoziția motanului? Nu, stimată doamnă! Aveați de gând să dispăreți împreună cu pânzele, formidabila miză a celor trei crime! Se adresa doar bătrânei părând să facă total abstracție de Vâlcu. Melania Lupu scutură din cap. ― Greșiți... Greșiți îngrozitor, domnule maior... Vă asigur că... Cristescu o întrerupse cu un gest: ― Un Rembrandt și un Goya! Două tablouri blestemate. N-au adus noroc nici unuia dintre
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scriitor ar trebui să țină pe masa de scris o floare carnivoră. „Cu cât se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deșertăciune.“ Eclesiastul. * Câți pensionari ai împlinirii în viață. Și bucuria jalnică a acestei perversități fudule, mințind bătrânelul care crapă cu gândul la cât de important este el între oameni... Gândul mi-a fost însă retezat de vizita unor intelectuali care mi-au mâncat tocănița și au băut o găleată de ceai, susținând cu gravitate că libertatea fiecăruia
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
trebuie să afle nimic. Era o propunere atât de stupefiantă și de murdară, o șicană atât de vicleană și de grosolană, încât Tom și Marina au izbucnit în hohote nestăpânite de râs. — Vai de mine și de mine, Nathan, ce bătrânel șiret ești! a zis Marina. — Nu-s chiar atât de bătrânel, am spus. — Și dacă uit că port colierul? m-a întrebat ea. Dacă mă duc acasă într-o seară cu el la gât? — N-o să faci una ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de murdară, o șicană atât de vicleană și de grosolană, încât Tom și Marina au izbucnit în hohote nestăpânite de râs. — Vai de mine și de mine, Nathan, ce bătrânel șiret ești! a zis Marina. — Nu-s chiar atât de bătrânel, am spus. — Și dacă uit că port colierul? m-a întrebat ea. Dacă mă duc acasă într-o seară cu el la gât? — N-o să faci una ca asta, am zis. Ești prea deșteaptă. Și astfel, am obligat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-ți mai spun o vorbă. Și ce rezolvăm? Ne simțim așa de bine când stăm de vorbă. Atâta timp cât nu mă-ntrebi de mama, asta-mi place cel mai mult din tot ce fac. Să vorbesc cu tine, adică. Ești un bătrânel tare simpatic, unchiule Nat. E păcat să stricăm un lucru care merge bine, nu-i așa? Din afară, părea cel mai mulțumit și mai fericit copil, dar mă durea sufletul când mă gândeam la chinurile prin care trebuia să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
neutru, dar incomplet, poate... Mă rog, nici o informație nu poate fi luată așa, ca atare, fără rezerve, fără o doză de îndoială critică, fără să o rumegi puțin. Studentul ne-a lăsat să perorăm, fiindu-i evident că sîntem niște bătrînei simpatici, dar anacronici, depășiți de tehnică. Telefonul lui era un oracol care nu se înșală niciodată, căci este de ultimă generație. Am schimbat vorba și am discutat despre unele și altele, dar reveneam mereu la „rețea”. Ne gîndeam să mergem
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
drumurile migrației, trimițînd, prin intermediul șoferilor, copiilor, soților sau cumnaților lor slană și brînză și alte lucruri d’ale gurii din gospodărie. „De cînd cu criza, trebuie să-i mai ajutăm și noi, cu ce avem pe lîngă casă”, explica un bătrînel ducînd în brațe un pachet bine legat cu sfoară. îmi suna teribil de cunoscut ! Desigur, contextul este cu totul altul, dar mecanismele gospodăriei difuze par a se fi adaptat și acestui tip diferit de criză și a fi renăscut astfel
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]