947 matches
-
complicat și mai rău în anumite momente. Deși nu se știe din ce cauză, cuneiforma s-a răspândit în tot Orientul Apropiat. Cuneiforma a fost adoptată cu unele mici schimbări de popoarele care le-au urmat sumerienilor în Mesopotamia (akkadieni, babilonieni, asirieni) și de popoarele vecine care vorbeau limbi diferite (hitiții, perșii, etc.) În mileniul al III-lea î.Hr., Mesopotamia a fost unificată de regele Sargon I care a întemeiat Imperiul Akkadian; akkadienii dezvoltând ulterior cuneiformele și îmbogățind patrimoniul scris cu
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
Egiptul care avea sistemul său propriu perfecționat de scriere (vezi mai jos) a folosit akkadiană-cuneiformă în corespondența diplomatică. Limba sumeriană a sfârșit prin a rămâne patrimoniul unui grup restrâns de preoți și literați. În mileniul al II-lea î.Hr., în timpul babilonienilor, scrierea cuneiformă a atins forma sa clasică, așa cum apare în "Codul lui Hammurabi". Babilonienii au inventat dicționare și gramatici și au practicat studiul limbiilor străine. Numeroase tăblițe ale bibliotecii regale au fost scoase la lumină prin săpături la Ninive, capitala
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
akkadiană-cuneiformă în corespondența diplomatică. Limba sumeriană a sfârșit prin a rămâne patrimoniul unui grup restrâns de preoți și literați. În mileniul al II-lea î.Hr., în timpul babilonienilor, scrierea cuneiformă a atins forma sa clasică, așa cum apare în "Codul lui Hammurabi". Babilonienii au inventat dicționare și gramatici și au practicat studiul limbiilor străine. Numeroase tăblițe ale bibliotecii regale au fost scoase la lumină prin săpături la Ninive, capitala imperiului asirian. Un sfert din aceste tăblițe sunt dicționare și gramatici ale limbilor sumeriană
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
au inventat dicționare și gramatici și au practicat studiul limbiilor străine. Numeroase tăblițe ale bibliotecii regale au fost scoase la lumină prin săpături la Ninive, capitala imperiului asirian. Un sfert din aceste tăblițe sunt dicționare și gramatici ale limbilor sumeriană, babiloniană și asiriană. Asirienii au folosit scrierea ca element de integrare a reprezentărilor din marile lor opere monumentale, creând o formă de comunicare compusă din imagine și limbaj. Cuneiforma a fost scrierea de circulație a Orientului pentru multe secole. În secolul
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
ale scrierii chineze au avut loc numeroase schimbări și diferențieri în forma semnelor. Inițial scriitorii chinezi au încercat să ordoneze și să clasifice cantitatea uriașă de semne, realizând vocabulare și dicționare fonetice, asemănător cu ceea ce au realizat scribii asirieni și babilonieni. Dar evoluția scrierii nu a dus la un sistem alfabetizat, posibil din cauza complexității limbajului, iar principiul ideografic a rămas fundamental neschimbat până astăzi. Scrierea ideografică a atins în China funcționalitatea maximă a funcționării sale. Limba vorbită s-a despărțit în
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
mult de 10.000 de oameni au părăsit atunci Ierusalimul. Nabucodonosor instalează pe tronul lui Iuda un membru al familiei regale evreiești, Sedecias, care revoltându-se și el după câțiva ani, face ca Ierusalimul să fie din nou asediat de babilonieni. În 587, după un asediu de mai bine de un an de zile, Ierusalimul se predă. Conform Bibliei, șeful trupelor babiloniene a ars casa Domnului (Templul din Ierusalim), casa regelui și alte case ale locuitorilor de vază. Regatul lui Iuda
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
evreiești, Sedecias, care revoltându-se și el după câțiva ani, face ca Ierusalimul să fie din nou asediat de babilonieni. În 587, după un asediu de mai bine de un an de zile, Ierusalimul se predă. Conform Bibliei, șeful trupelor babiloniene a ars casa Domnului (Templul din Ierusalim), casa regelui și alte case ale locuitorilor de vază. Regatul lui Iuda a încetat să existe. O mare parte din populație era în exil. Pentru prima dată în istoria lor, evreii nu mai
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
Domnului. De acum înainte vor respecta practica sabatului, zi de odihnă și consacrată Domnului, vor organiza cu regularitate posturi comemorând pierderea Templului și a regatului lor, sperând să se împace cu Dumnezeu. În 539 î.Hr., Cirus, suveranul persan, cucerește imperiul babilonian. Acesta, printr-un edict, autorizează pe evrei să se întoarcă în țara lor și să-și reconstruiască Templul cu ajutorul visteriei persane. În 515, Templul este terminat și se reia cultul în mod firesc. Contribuții recente la istoria Levantului antic pun
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
autorizează pe evrei să se întoarcă în țara lor și să-și reconstruiască Templul cu ajutorul visteriei persane. În 515, Templul este terminat și se reia cultul în mod firesc. Contribuții recente la istoria Levantului antic pun la îndoială realitatea exilului babilonian și/sau acuratețea relatării biblice asupra acestuia. Pentru a vedea împărțirea populației evreiești pe țări în istorie și în contemporaneitate, vezi Evrei după țări. Pentru a vedea populațiile evreiești istorice și contemporane pe țări, vezi Evrei după țări.
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
din vârf au fost adăugate de Muftiul Ierusalimului înainte de 1967. După Tanakh (Biblia ebraică) sau Vechiul Testament al creștinilor, Templul lui Solomon a fost construit pe Muntele Templului, se crede în secolul al X-lea î.Hr.. El a fost distrus de babilonieni aproximativ în 586 î.Hr, iar al Doilea Templu a fost finalizat în 516 î.Hr. În jurul anului 19 î.Hr, Irod cel Mare a început un proiect de extindere masivă pe Muntele Templu. Alături de renovarea și lărgirea templului, el a
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
puternice avute asupra literaturii și artei creștine în general și a celei medievale în special. Originile literaturii și mișcărilor apocaliptice au constituit obiect de controversă. Unii cercetători le caută în grupurile aflate la periferia socială în perioada restaurării (de după exilul babilonian) ce a dat avânt tradițiilor profetice. Situată pe o poziție complet diferită, o altă teorie pune dezvoltarea apocalipticii pe seama literaturii sapiențiale, și nu a celei profetice. Alții au argumentat că apocaliptica ar putea proveni din cultul regal al dinastiei davidice
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
persoane trăind în perioada solomonică (sec. X î.e.n.). Un alt autor (sau grup de autori) al Pentateuhului este cel desemnat de către istorici cu numele de „autorul sacerdotal” („sursa P”, de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.). Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian. Ipoteza lui Wellhausen a rămas modelul dominant al studiilor Pentateuhului până în ultimul sfert al secolului XX, când a început să fie
Julius Wellhausen () [Corola-website/Science/322635_a_323964]
-
desemnat de către istorici cu numele de „autorul sacerdotal” („sursa P”, de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.). Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian. Ipoteza lui Wellhausen a rămas modelul dominant al studiilor Pentateuhului până în ultimul sfert al secolului XX, când a început să fie atacată de către cercetătorii care observau mult mai multe mâini implicate în scrierea Torei și le atribuiau unor perioade și
Julius Wellhausen () [Corola-website/Science/322635_a_323964]
-
persoane trăind în perioada solomonică (sec. X î.e.n.). Un alt autor (sau grup de autori) al Pentateuhului este cel desemnat de către istorici cu numele de „autorul sacerdotal” („sursa P”, de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.). Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian. Conform lui Wellhausen: Conform lui Wellhausen, inițial Tora/Pentateuhul a existat ca patru narațiuni diferite, fiecare reprezentând o lucrare completă, fiecare
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
desemnat de către istorici cu numele de „autorul sacerdotal” („sursa P”, de la Priesterschrift), el trăind probabil mult mai târziu, în perioada Exilului babilonian (sec. al VI-lea î.e.n.). Un alt autor, Deuteronomistul ar fi trăit și el tot în perioada Exilului babilonian. Conform lui Wellhausen: Conform lui Wellhausen, inițial Tora/Pentateuhul a existat ca patru narațiuni diferite, fiecare reprezentând o lucrare completă, fiecare privind aceleași evenimente și aceleași personalități, dar având misiuni diferite. Cele patru surse au fost îmbinate de două ori
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
cercetătorii care observau mult mai multe mâini implicate în scrierea Torei și le atribuiau unor perioade și mai târzii decât considera Wellhausen. Potrivit lui M. Noth, autorul deuteronomist a scris în mijlocul secolului VI î.e.n., adresându-se contemporanilor săi aflați în exilul babilonian pentru a le demonstra că „suferințele acestora au fost o consecință pe deplin meritată a secolelor de lipsă de loialitate a israeliților față de Yahweh”. Prin devotament față de Yahweh se înțelegea respectarea legii deuteronomice. Deoarece în regatele Israel și Iuda nu
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
de recapitulare concisă a Exodului și Numerelor. Se deosebește de celelalte surse prin utilizarea formulei „YHWH Eloheinu” pentru „dumnezeu”, tradus în limba română ca „Domnul Dumnezeu”. Conform estimărilor, această sursă a fost compusă cca anilor 650-621 î.e.n., adică înaintea exilului babilonian (587-539). Potrivit lui , viziunea lui Noth asupra scopurilor Deuteronomistului pune accent pe tema judecatei și scapă din vedere tema îngăduinței lui Yahweh în povestirea deuteronomistă. Deuteronomistul prezintă mai multe exemple în care profețiile anterioare ale prorocilor lui Yahweh ulterior se împlinesc
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
Îngerii în mitologie Înger , ființă supranaturală de legătură între divinitate și oameni, cu circulație limitată în zonele mitologice ebraice, creștine și, prin imitație, musulmane, corespunzând de fapt fie geniilor ocrotitoare, fie curierilor divini de importanță secundară, caracteristici mai ales mitologiei babiloniene, de unde probabil a și fost absorbită noțiunea biblică. Textele arhaice atribuite lui Moise vorbesc doar de mesagerii lui Yahweh, fie anonimi, fie numindu-se Gabriel, Mihael. Inițial, noțiunea nu depășea limitele animismului primitiv și circula în mitologia ebraică populară, desemnând
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]
-
fie numindu-se Gabriel, Mihael. Inițial, noțiunea nu depășea limitele animismului primitiv și circula în mitologia ebraică populară, desemnând anumite ființe pur spirituale, pe o treaptă intermediară între Dumnezeu și om; teologia iudaismului preia această noțiune abia în epoca exilului babilonian, sub influența mag chaldeici, compunând și o teorie angelologică (angelologie), după care îngerii sunt clasificați în buni și răi; abia atunci apare și Satanael (Satan), căpetenia îngerilor răzvrătiți, întrucât, nefiind din clasa propriu-zis divină, îngerii nu sunt ființe perfecte: Dacă
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]
-
ecuație cubică studiată, și una din ecuațiile pe care egiptenii antici o considerau imposibil de rezolvat. Leonardo de Pisa, cunoscut sub numele de Fibonacci (1170-1250), a putut să găsească soluția pozitivă a ecuației cubice x+2x+10x = 20, utilizând numeralele babiloniene. El a obținut rezultatul 1,22,7,42,33,4,40 care este echivalent cu: 1+22/60+7/60+42/60+33/60+4/60+40/60. Prin formula de cuadratură, rădăcinile derivatei: sunt date de formulele: și reprezintă
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
Învățații din Babilon aveau cunoștințe destul de avansate de astronomie. Astfel, încă de prin 2000 î.Hr., aceștia reușiseră să dea o explicație corectă eclipselor, deci cunoșteau faptul că lumina se propagă în linie dreaptă. De asemenea, studiul sculpturilor demonstrează faptul că babilonienii stăpâneau perspectiva optică. Primele lentile cunoscute în istorie au fost realizate din cristal, cel mai adesea cuarț, fiind datate în jurul lui 700 î.Hr. și aparținând civilizației asiriene. În acest sens, cea mai celebră vestigie arheologică o constituie "lentila de la Nimrud
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
folosit o formă a metodei lui Newton pentru a rezolva formula 5 t pentru a găsi rădăcinile lui " N". Un caz special al metodei lui Newton pentru calcularea rădăcini pătrate a fost cunoscut mult mai devreme și este adesea numit „metoda babiloniană”. Metoda lui Newton a fost folosită de către matematicianul japonez din secolul 17 Seki Kōwa pentru a rezolva ecuații cu o singură variabilă, deși legătură cu calculul lipsea. Metoda lui Newton a fost publicată prima dată în 1685, în"Tratat istoric
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
anul 70 e.n. El a fost construit de către exilații evrei întorși din Babilon în timpul dominației persane în Palestina sau Iudeea antică, pe locul Templului lui Solomon, denumit Primul Templu din Ierusalim, care fusese distrus în anul 586 î.Hr. de către regele Babilonian Nabucodonosor al II-lea. După tradiția iudaică, prezervată în Biblia ebraică, Templul a fost clădit cu asentimentul împăraților persani, exprimat într-o proclamație adresată evreilor de către Cirus cel Mare. El este considerat continuarea firească a sanctuarului evreiesc distrus de babilonieni
Al Doilea Templu din Ierusalim () [Corola-website/Science/329986_a_331315]
-
Babilonian Nabucodonosor al II-lea. După tradiția iudaică, prezervată în Biblia ebraică, Templul a fost clădit cu asentimentul împăraților persani, exprimat într-o proclamație adresată evreilor de către Cirus cel Mare. El este considerat continuarea firească a sanctuarului evreiesc distrus de babilonieni, cunoscut ca Templul din Ierusalim sau Templul lui Solomon. Reconstrucția s-ar fi întâmplat la circa 70 ani de la distrugerea Primului Templu, deci prin anul 516 î.Hr. (anul al șaselea al împăratului persan Darius cel Mare, fiul lui Histaspes, informație
Al Doilea Templu din Ierusalim () [Corola-website/Science/329986_a_331315]
-
s-a accentuat tradiția conform căreia Moise ar fi scris toate cele cinci cărți și nu doar ceea ce este enumerat în cele cinci pasaje. În cele din urmă s-a ajuns la o declarație clară în acest sens în Talmudul Babilonian, o lucrare vastă care a pus în scris pentru prima oară toate acele lucruri care au fost transmise de-a lungul generațiilor. Talmudul discută paternitatea tuturor cărților din Biblia ebraică și atribuie cele cinci cărți lui Moise, dar fără ultimele
Autori ai cărților lui Moise () [Corola-website/Science/328149_a_329478]