16,448 matches
-
Dar fiindcă nu părea să mă fi recunocut, mi-am continuat drumul spre casă. Deși nu era mai mult de opt, se lucra de zor. Pe șantierul de lângă depozitul de cărbune, muncitorii tăiau cu ferăstrăul, băteau cu ciocanul și Întindeau beton umed pe niște cărămizi ruginii. Păreau mai puțini decât de obicei, dar la fel puși pe treabă. În curând căldura va deveni agresivă și smoala se va topi, ajungând să se lipească de tălpi. La ora asta Însă, ziua era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
făcut e bun făcut și gata, cu voia Domnului. Ia zi, ți-ai deșertat mațele? îl întreabă ea. — Ba bine-nțeles că nu. — Of, Jack, ce-o să se întâmple cu tine, cu mațele astea ale tale? — Or să se facă beton, asta o să se întâmple. — Asta-i din cauză că mănânci prea repede. Nu mănânc prea repede. Da’ cum mănânci, încet? — Mănânc normal. Mănânci ca un porc și cineva trebuia să-ți spună odată și-odată chestia asta. — Bravo, frumos mai vorbești câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
că sunt ținute prizoniere, ei bine, în ceea ce privește o anumită școală de șikse (splendid reprezentată de Maimuța), acest cavaler se dovedește a fi nimeni altul decât un evreu mintos, cu un început de chelie și ditamai clonțul, cu o conștiință socială beton și cu floci negri pe coaie, care nu bea, nu-i cartofor și nu se afișează cu pipițe în public; un bărbat care, garantat, o să le dăruiască plozi de crescut și o să le pună să-l citească pe Kafka - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sau să fi fost aici mâna toamnei pârguind bostanii (John Keats) și aburindu-i pe turiști să se lase extaziați de nostalgia unei vieți simple și mirifice? Să nu fi fost decât tot doi erotomani dezrădăcinați, locuitori ai junglei de beton, care făceam pe noi în blugii noștri prespălați la vederea Noii Anglii Istorice, visând vechiul vis agrest în automobilul decapotabil închiriat - sau să fie o atitudine complet normală în dragoste posibilitatea pe care am întrezărit-o în acele câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Street Journal, o cafea cu lapte și un croasant de la Patisserie Claude, moment În care am decis că a fi proaspăt divorțată e mult mai puțin nasol decât a fi proaspăt căsătorită. Dumnezeule, luna mea de miere după divorț e beton, a oftat ea plină de mulțumire, În timp ce stătea la soare. Ador să fiu divorțată. Ar fi și greu să nu-ți placă la nebunie să fii divorțată dacă ești Lauren Blount, din familia Hamill Blount din Chicago, care familie, În funcție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Îi priește măritișul. Arăta mai grozav ca niciodată, mai ales În decorul oferit de una dintre cele mai somptuoase nave pe care le văzusem vreodată. —Bunăăă!!! exclamă Lauren, Îmbrățișându-mă strâns. Apoi se Întoarse spre Hunter și zise: —Hunter, ești beton! Între timp, Hunter și Giles se Îmbrățișară, ca niște vechi prieteni. „Ciudat“, m-am gândit eu. Mă bucur să te revăd, Hunter, spuse Giles. —A trecut prea multă vreme de când nu ne-am mai văzut, replică Hunter, bătându-l bărbătește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nimeni. Plouase mult. Nu a observat nimeni până când, într-o dimineață, locatarii din Park Senior Living Center au găsit ușile de la intrarea în hol zăvorâte de iederă. În aceeași zi, peretele sudic al cinematografului Fremont, un zid de cărămidă și beton gros de un metru, s-a prăbușit peste o sală plină până la refuz. În aceeași zi s-a surpat și depoul subteran de autobuze. Nu se știe exact unde a început să prindă rădăcini Hedera helixseattle, dar nu e greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
toarnă niște cafea. Se uită pe fereastră la zidurile verzi, brăzdate de vițe groase și cenușii. E singurul lucru care mai ține în picioare partea asta de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit de fisuri. Ferestrele sunt comprimate până li se sparg geamurile. În tocurile scâlciate, ușile nu mai au cum să se deschidă. Pe falezele verzi e un du-te-vino de păsări care mănâncă semințe de iederă și le găinățează peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
maro și cravata albastră, într-un sac de plastic etichetat cu noul meu număr de cazier. După ce poliția m-a dus, dezbrăcat, printr-un coridor rece, cu pereți de cărămidă refractară, și m-a băgat într-o cameră rece de beton. După ce mă lasă singur cu un ofițer în vârstă, bovin, tuns periuță, cu mâinile cât mănușa de baseball. Singur într-o cameră în care nu se mai află nimic în afară de un birou, sacul cu hainele mele și un borcan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din poemul Convorbire cu un scriitor american, 1960 (traducere publicată în revista Ateneu în anii '70) Mare, greoaie, cu botul ei imens, de cetaceu pornit agale, cursa iese din garaj, se strecoară printre celelalte care așteaptă, înșiruite pe pista de beton, ocolește rondul plin cu flori pînă deunăzi, caută o clipă, nehotărîtă, cu parbrizul bombat, ca un ochi de ciclop, spre clădirea autogării, apoi pornește sigur, intrînd pe peronul unu. Șoferul, un tip scund, plin de importanță, afișînd un surîs în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vă spun, e-o aberație ce s-a făcut! Cum să lași netaluzat un mal din care mușcă apa?! Toată construcția e chiar pe mal... Planșeul e înclinat spre apă... Cu timpul, apa sapă din mal... Bine, turnăm naibii niște beton, că parcă asta-i important acum! La primăvară. Cu ce pleci? Cursa rapidă. Drum bun! Hai, fratele meu omul, hai, scap cursa rapidă și mă prinde ora echinocțiului, făcînd afișe pentru "Ora solstițiului". Dă-le-ncoa' la băiatu' să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cursa sînt bătrîna care împletește și șoferul. Ștergătoarele de parbriz abia mai dovedesc să măture zăpada, ceea ce-l face pe șofer să încetinească uneori. Pe șosea au început să apară mici valuri albe, la curbe, ori între capetele podurilor de beton. La o curbă în pantă șoferul frînează, așteptînd să treacă pe lîngă el, în sens invers, un camion. În valul mic de zăpadă, roțile din spate încep să joace. Mîinile s-au încleștat pe volan. Mașina dansează ușor, lunecînd într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scăpată din încleștarea cu un val de zăpadă, cursa prinde viteză, aruncîndu-se asupra următorului. Curînd însă, valurile de zăpadă devin tot mai dese iar mașina înoată prin ele gemînd din greu. La un moment dat, între capetele unui pod din beton, valul de zăpadă e mai mare ca celelalte. Roțile din față se îneacă, motorul urlă înfundat apoi tace. Ne-am împotmolit murmură șoferul, ridicîndu-se. Coboară din mașină, scoate de la portbagaj lopata și începe să arunce zăpada, să elibereze roțile. Lazăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
următorul val mai mare, care blochează drumul, cursa înțepenește o clipă, apoi, în timp ce botul și roțile din față stau înecate în zăpadă, jumătatea a doua e împinsă încet de vînt, pînă ce roțile din spate se opresc în capătul de beton al podului, îndreptînd colosul metalic în direcția de acțiune a vîntului, ca pe un cocoș de tablă, așezat în cornul casei. Ochii speriați ai pasagerilor au prilejul să vadă cum în parbriz, asemenea unui jet puternic, viscolul lovește în plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rămînem aici spune arhitectul cînd vede că șoferul pornește motorul. Măcar ne sprijinim de capătul podului. Așteptăm pînă se mai potolește vîntul. Și dacă se rupe capătul podului? întreabă Lazăr. Taci! îi șoptește studenta. Cum să se rupă?! E din beton armat. Armat cu idei și întărit cu rapoarte de depășire a economiilor la metal. Mă mir cum de nu sîntem în șanț! ripostează Lazăr cu glas tare, născînd un fior de groază. Te rog să nu faci panică! se înfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Sălcii spune, întorcîndu-se spre interior. Propun să rămînem aici. Pe vîntul ăsta nu se mai poate înainta. Aici, măcar, sîntem la adăpost. De ce n-ai tras mașina lîngă ușă? întrebă o voce. Nu pot răspunde șoferul -, sînt niște borne de beton, care opresc accesul mașinilor, nu se văd, că-s sub zăpadă. Cine vrea, poate să-și ia din bagaje. Călătorii fug prin zăpadă în direcția clădirii aflată în întuneric, înșirîndu-se lîngă ferestre, lovind cu palmele, făcînd larmă, doar-doar le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de lei în plus la salariu, sporul de centrală. De atunci, Mihai încearcă să se gîndească la asta, cîntărind ce avantaje ar avea, afară, poate, de delegațiile în străinătate, la care, după cîte știe, sînt abonați permanenți alții, cu dosare beton. " În fond, ce-mi trebuie mie balamuc? La Cooperări trebuie să fii cu zece-douăzeci de ani de experiență în producție, ori în cercetare, să știi ce să ceri și ce să vezi cînd te plimbi prin vreo uzină, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cureaua de la pantaloni mototolită în mîini, stă profesorul și privește fix, cu ochii mari, gata să-i iasă din orbite. În fața lui, de la rădăcina smulsă, pornește o crăpătură ce se lărgește continuu, prelungindu-se pe lîngă restaurant, pe sub platforma din beton. Fugi! îl ia țăranul de braț pe profesor și-l îmbrîncește către autobuzul aflat de partea cealaltă a șoselei, ducîndu-l mai mult tîrîș, abandonîndu-l într-un sul de zăpadă. Întoarsă către intrare, țăranca se opintește să deschidă ușa. Soțul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îi face semn să vină și el. Vlad și Paula coboară. Cînd ajung lîngă mal, mecanicii se dau într-o parte, făcîndu-le loc să poată privi. De jos, de la cîțiva metri, dintre sfărîmăturile clădirii, amestecate cu pămînt și bucăți de beton, iese dîra de fum a unui foc mocnit. Șocată, Paula îndeasă obrazul în umărul lui Vlad și izbucnește în plîns. *** "Cristina!" tresare Mihai bucuros cînd aude repetîndu-se bătăile din ușă. Sare din pat fericit și deschide, pregătindu-se s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
caută insistent cu privirea în sus, spre nouri, lasă impresia că a văzut ceva, oftează și rostește: Doamne, cu ce anume ți-am greșit mai vîrtos ?... Discret, întoarce capul, își șterge ochii umezi și pornește năuc, înainte, spre gardul de beton. Două fete murmură el. Olițe, fundițe, codițe, fustițe... Și-așa, jucăriile teleghidate sînt scumpe ale naibii... Că parcă păpușile-s mai ieftine!... Da' bine că-s sănătoase toate trei! Să-i duc niște flori și să-i spun că-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doar cu nume de băieți... Hai să sărim gardul pe aici, că dacă tot am mers de-a dreptul... Lazăr îl ajută pe Mihai să treacă dincolo, în șoseaua dinspre gară, apoi, dintr-un salt, se cocoață pe marginea de beton și stă așa, cu picioarele spînzurate. Două fete... clatină el din cap, amintindu-și. Ce cacealma, bătrîne, aruncă din nou privirea în sus uite că pe tine n-am avut cum te trișa, da' mai vedem noi! Hai că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aventurase cu degetele aici sau acolo. Într-o seară, Dan, Gary, Barry, Gerry, Derry și Dave 1 porniseră spre Ilford. Ținta era un club de noapte celebru pentru barul închis într-o „cușcă“. Acesta era cocoțat pe un piedestal de beton, astfel încât să le permită bărbaților și femeilor care îl frecventau să atingă niveluri superioare de intoxicare cu alcool și să se comporte libertin fără a vandaliza, strica sau afecta în vreun fel locul. Înspre dimineață, șase bărbați solizi îmbrăcați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dintre care unele deversau zăpadă carbonică, iar altele clipeau intermitent din becurile de avertizare protejate de o rețea din fire metalice. Capul îi era izolat undeva departe, pe niște reziduuri de țiței, iar fesierii ampli îi zăceau pe pasarela de beton. Omuleți cu căști galbene, conducând mici camioane galbene, se agitau în jurul anusului și vaginului ei. Carol se trezise țipând. Prin urmare, Beverley o convinsese să se alăture unui grup de femei de bine, grup care se reunea în casa unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cumva și în corpul nevesti-sii. Ridicându-și trupul zvelt de pe al ei, strivit de salteaua ergonomică de greutatea lui, Allan avea impresia că-i simte izul, un iz neplăcut. Unul dintre pacienții lui Alan avea un bar, o bombă de beton numită Greyhound și plasată pe un refugiu pentru pietoni de pe o arteră aglomerată. În pub se putea ajunge doar prin niște pasaje subterane puțind a urină. Pe încheieturile masive ale degetelor, bărbatul își tatuase la o mână „ură“, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
înțelegem doar noi. Și e și mai bine să-l alegem pe Bull, Bull cel dubios, Bull cel timid, Bull cel supus condiționării, ca să poarte povara acestei metamorfoze inacceptabile. Claxoanele urlau în creierul lui Bull. Se uita în gol, la betonul crăpat care servea drept parcare în față la Elite Cattery. Își ridică violent piciorul de pe ambreiaj și reuși să înece motorul. Bull transpiră puternic pe parcursul celor câteva secunde necesare pentru a porni motorul, dar mintea nu i se limpezi. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]