989 matches
-
se uită în jur și inspectează titlurile din bibliotecă. Parcă ar fi arhiva Institului de Folclor și Etnografie, își zice. Într-adevăr rafturile sunt ticsite de culegeri de cântece și descântece, poezii populare, doine și balade, basme, snoave, ghicitori, legende, bocete, strigături, jocuri de copii. Pascal răsfoiește la nimereală o carte: „Oaie, oaie rapănă Șade jos și dapănă, Și se roagă cucului: ─ Cucule, măria-ta, Dă-mi un cal porumbac Să mă duc la soru-mea, C-am auzit c-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
printre bolovani până a coborât în brațele mamei care m-a legănat și mi-a cântat despre amforele de sticlă din lumea ei. Ulcioarele au dispărut, fetele duceau paus cu apă neîncepută din fântână pentru toți morții din sat. Un bocet metafizic s-a desprins din frumosul chip, inteligent și distins al mamei care m-a vegheat. Din zori și până-nserat. Al cui era blestemul în familia mea? Unde și cât s-a greșit în tăietura vieții? Cât a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi. 17. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: 18. "Un țipăt s-a auzit în Rama, plîngere și bocet mult: Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mîngîiată, pentru că nu mai erau." 19. După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, 20. și-i zice: "Scoală-te, ia Pruncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
plac titluri mai vegetale, ca, de pildă, Floarea părăsită-n episodul 984, cînd ea plînge, plînge și el, deoarece ei i-a crescut barbă și părinții n-o lasă s-o radă sau nu se-nțelege ce, și-i un bocet continuu pînă-n episodul 1492, anul nenorocit al descoperirii Americii latine și mai ales 1512, cînd și-a Încheiat campania Hernn Cortes fără de care aztecii n-ar fi făcut În vecii vecilor asemenea filme, apare la fel de continuu și-un individ rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fulgurantă a lui Benedict Ionescu. „SÎntem garanția că Revoluția n-a fost confiscată.” Adică garanția că n-a confiscat-o poporu’. În toiul Înțelepciunii electorale românești, care votează stînga și Tudor Vladimirescu, se ițește o poezie amarnică dedicată geniului Împușcat, Bocet pentru ăl bătrîn. Evident că-i a lui Păunescu. El plînge pe rimă și se Întreabă de ce l-am omorît pe ăl bătrîn, care nu ne-a făcut nimic, decît că ne-a fost baci și noi lui turmă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ochii mei. Altfel...” „Ia adu-ți tu aminte de acei ani când „tovarășii” de la raion veniseră acolo la dispensarul din Pomârla să „te Închinge”. Când mașina lor te-a lăsat În fața dispensarului, o liotă de șatrari te-au Întâmpinat cu bocete În cor: <Domnu’ doctoru’, bunule, hai cî moari mama noastrî ă. Ei, printre fusteicile Înflorate ce se agitau pe lângă <mama noastrîă era și cea a acestei țigăncușe, care atunci era o copilă doar. Acum Însă...” „Fără insinuări, cumetre. Sigur că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cămașă înflorată oferea poftă de viață notelor cu inflexiuni magice. Smooth jazz, la ore pierdute prin întunericul unei alte nopți, pe o scenă asupra căreia cădea lumina unui singur proiector, în mijlocul unui fals anotimp, când cald, când rece, predispus la bocet prelungit printr-un potop neprevăzut sau chiar la înfigerea țurțurilor în streșinile indiferente și la hârjonire aproape hibernală cu termometrele timorate, luate prin suprindere, în plină vară. Câteva mese mici, rotunde, îmbrăcate în alb, pe care chelnerul de serviciu așezase
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
până la gardul dinspre ograda conacului, din care numai câțiva stâlpi se mai aflau în picioare, se îngrămădeau toți oamenii curții, cu Isbășescu în frunte și cu argații la urmă. Nevasta logofătului și bucătăreasa Profira plângeau cu sughițuri multe, dar fără bocete gălăgioase, rușinate parcă de răceala lui Grigore. Ochii lui, roșii și tulburi, cuprindeau în aceeași privire amândouă coșciugurile. Erau la fel de mari, din același lemn, parc-ar fi fost comandate de mult. În sufletul tânărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. Gânduri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a comânda, comând (lat. commendare) sau cu cele slave din adstrat (secolele VII-X): colivă (slv. kolivo), colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
va tipări în volum, laolaltă cu studii și conferințe. Este și autor de manuale de retorică și stilistică, precum și de antologii de literatură populară și din clasicii români: Poezii populare alese. Balade (1896), Poezii populare alese. Doine, colinde, cântece soldățești, bocete, legende (1896), Fabule și fabuliști (1905), Colinde și cântece de stea (1911). O retrospectivă a preocupărilor sale pentru literatura populară va fi publicată în volumul Negru pe alb (1922), care reunește și câteva studii, conferințe, amintiri, poezii, cugetări și schițe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288402_a_289731]
-
fabulei în genere și în parte despre fabula română, București, 1885; Diverse. Conferințe publice, Ploiești, 1887; Studiu asupra fabulei, București, 1898; Negru pe alb, București, 1922. Antologii: Poezii populare alese. Balade, București, 1896; Poezii populare alese. Doine, colinde, cântece soldățești, bocete, legende, București, 1896; Fabule și fabuliști, București, 1905; Colinde și cântece de stea, București, 1911. Repere bibliografice: Encicl. rom., III, 385; D. Teleor, Oamenii școalei, „România ilustrată”, 1901, 2; Candidații noștri. Din viața și activitatea d-lui Cristu Negoescu, Ploiești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288402_a_289731]
-
asumă aceste subiecte. Blandiana are un fel inimitabil de a-și implica biografia, în aceste teme abstracte. O biografie a ființei, și mai puțin o biografie socială. Poezia ei este tragedie în alb, un desen pe o frunză transparentă, un bocet într-o cascadă de lumină. Să citez imaginea unei singurătăți eminesciene, însoțită de ideea curgerii timpului: "în nopti clinchetitoare să stau și să contemplu/ Singurătatea lunii și plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri, ca-n murii unui templu/ Pe când viața
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe lingă drum, spre margine. Și mai și bocești de durere. Să vadă lumea, să știe lumea cît suferi tu. Ilie: Și lumea n-aude, nu vede, nu-i așa? Ștefan: Ba așa-i, că lumea n-are nevoie de bocete, smiorcăială. Lumea are alte treburi. Ilie: Și eu le am pe ale mele. Lumea nu mă vede, nu mă aude, nici eu n-o văd și n-o aud. Ștefan: Vezi, aici e păcatul! Confunzi lumea cu Pandele sau alți
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fii sigur că l-aș fi păcălit pe caraliu... Octav: Da! Cum? Groparul:... M-aș fi șters la gură... (rîd amîndoi) Octav: Mare șmecher mai ești! Groparul: Păi cum credeai! (după o pauză) Domnule, am ales cimitirul pentru că printre morminte, bocete, disperări, scap de frica morții... adică fac un fel de antrenament... și să pot spune "haide, iubito, vino..., n-o mai fă pe grozava... pe urîta... pe coasa... Mare scofală! Nici tu nu cîștigi mare lucru că mă iei, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Edvard Munch, Fata bolnavă. Pătratul este împărțit în jumătate de marginea pernei albe care separă zona fetei bolnave de cea a mamei îndurerare. Subiectul ne amintește de monumentele funerare atice din secolele V-VI î.Hr., de dialogul dintre despărțire și bocet; cât de diferită este însă compoziția tabloului modern! Capul mamei este plasat pe verticala centrală și astfel unește cele două realități precum ceva ce aș numi o joncțiune compozițională. Femeia încearcă să străpungă bariera verticală pentru a se alătura copilului
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
limita dintre real și fantastic-oniric. Analizând cu atenție, descoperim cu uimire că împotriva limpezimii, a accesibilității, ți se dezvăluie o lume de metafore simbol, de metafore rare, de comparații și epitete personificatoare, ajutate de o muzică amplă de oratoriu, de bocet metafizic, de voci ale obsesiilor devenite alegorii ale unor stări reale sau onirice (vocile și visele din "Surâsul Hiroșimei"). Lanțul de procedee, ce țin de sintaxa poetică, sporesc dimensiunile spre fabulos, sau subliniază prezența poetului în lupta pentru cauza păcii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de vânătoare", poetul este retoric și obosit; spațial este pădurea, un fel de Arcadie, castelul devine casa preotului, iubita pe care o adoră are părul lung și negru, e tandră, capricioasă, dulce și amară. Lipsesc din acest volum elementele oculte, bocetele, stampele și goblenurile medievale, poetul se îndepărtează de universul caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
încadrată în strofe și rime, la versul alb (în perioada 1944-1947 și în cea de după 1960) ca apoi, în ultimii ani, să se revină la unii dintre poeți, la tiparele fixe. Reînvie în epocă,balada și poema(liricizate), parabola, satira, bocetul, cântecul-romanță, doina. Ne este tot mai clar faptul că ineditul creațiilor stă în unghiul de percepție estetic, în plasticitatea imaginilor, în asociația și disociația imprevizibilă, fie că poemul este parabolă, este discursiv, sau recheamă confesiunea, instantaneul, narația etc. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Emil Brumaru nu numai că închină și el un imn tomatelor 7, dar adaugă paradisului liric o mulțime de alte produse vegetale, în special fructe. Nu ne rămâne decât să-l cităm pe Cezar Ivănescu, la care poemul devine cântec, bocet, doină, după substanța senzorială și olfactivă a povestirii, însoțită de melodia a cărui ritm se transformă, ca la cei vechi, în melos. Cezar Baltag "Comuna de aur", E. S. P. L. A., 1960; "Vis planetar", E. P. L., 1964; "Răsfrângeri", E. P. L.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Timpul dus n-o să mai vină,/ Tânăr eu n-o să mai fiu (...)/ Ai trecut râzând, femeie,/ Tu femeia mea de lut,/ Fața mea-i de-acum bătrână/ ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este omul obișnuit, căci Timpul cu timp se măsoară prin noi, idei valabile sau netransfigurate poetic. Volumul "Fata morgana" presupune un univers tradiționalist intrat în altă viziune: pământul, țărâna cum o numește ea, grâul, duminicile de pace, nopțile și vântul, bocetele sunt evocate fără nostalgie. Poeta este retorică și uscată: "Sus,/ sus sunt cu păsările,/ îmbrățișată de gravitație/ apropiind, depărtând/ pământul de inimă." Iat-o invocând cina de sub vișinul casei, reușind întrucâtva să creeze atmosfera de familie: "Cină/ sub vișinul casei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
epice, balade lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar și într-o incantație severă și gravă specifică bocetului sau blestemului popular. În pofida reținerilor, toți criticii recunosc în Ion Gheorghe un poet autentic. "O caracteristică a poeziei lui este spiritul bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în lucrarea "Scriitori români de azi". La Ion Gheorghe simțim mai pronunțată atmosfera ocultă, prin care mișună specii fabuloase, vrăjitorii, descântece, blesteme și bocete, toate aduse cu un scop, și anume, redescoperirea ființei noastre culturale constante în ciuda vitregiei sorții. Dinamica realității și reportajul Încă din "Căile pământului", întâlnim elemente de transcriere directă, lipsită de transfigurare, a unei realități plasate în lumea satului din perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
demonstrație de reabilitare a unor motive poetice compromise de o viziune simplificat idilică și superficial anecdotică a multor poeme pătrunse, atunci, înainte de vreme, în manualele școlare"1. Și în aceste poeme, domină tonul oracular, aura de legendă, cu incantații de bocete și blesteme, un limbaj familiar sau tehnic, păstrând însă doza de dramatism și de mit care ascund o mișcare puternică și fascinantă. Forța vizionară a poetului Ion Gheorghe, indiferent dacă ne aflăm în sfera monumentalului sau în transcrierea caligrafică a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]