2,835 matches
-
îndeajuns: miroși frumos, ești curajoasă, îți place Dogly, ești amuzantă, ești deșteaptă, ești foarte, foarte drăguță, îmi place cum spui „Curly-wurly“1, îmi place cum îți merge mintea, cum vorbești despre expedierea unui cadou mamei mele de ziua ei la Boston și deodată spui că „e imposibil ca o persoană să arate sexy în timp ce linge un timbru“... Și-a întins mâinile neajutorat. Dar e mult, mult mai mult decât toate astea. Adică, mult, mult, mult mai mult decât astea. —Care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mamă? — Care-i problema cu el? —Nici una. Nici una vizibilă, vrei să spui. Are o slujbă? — Da. —Vreo dependență chimică? — Nu. —Drace, asta e o încălcare a tradiției. Cum îl cheamă? —Aidan Maddox. —E irlandez? —American de origine irlandeză. E din Boston. —Ca JFK? Ca JFK, am confirmat. Ai ei îl adorau pe JFK, era la loc de cinste, lângă Papă. —Ei bine, uite ce-a pățit el. Ca un plod răsfățat i-am spus lui Aidan: — Mama nu mă lasă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fără rost să aștept orice-ar fi fost. Dorința mea disperată să fac totul chiar acum s-a potolit după câteva săptămâni, dar în acel moment trăiam clipa pe toate planurile. Unde s-o facem? a întrebat Aidan. New York? Dublin? Boston? Nici una din ele, am zis. Hai să mergem în County Clare. Pe coasta de vest a Irlandei, am explicat. Mergeam acolo în fiecare vacanță de vară. Tata e de-acolo. E minunat. În regulă. E vreun hotel pe-acolo? Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un ghinion înfiorător că pata de ulei fusese lăsată tocmai pe acea porțiune de drum. Am stat două zile în spital și tot ce îmi amintesc este o coloană nesfârșită de vizitatori. Părinții lui Aidan și Kevin au venit din Boston, mama, tata, Helen și Maggie au venit din Irlanda. Dana și Leon - care a plâns așa mult că i s-au dat și lui calmante -, Jacqui, Rachel, Luke, Ornesto, Teenie, Franklin, Marty, colegi de-ai lui Aidan și doi polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
coșmaruri toată viața și probabil că n-avea să se mai urce vreodată la volan. Dar mila mea pentru Elin m-a pus într-o dilemă: pe cine puteam să învinovățesc de moartea lui Aidan? Apoi am luat avionul spre Boston, am fost la înmormântare, care a fost asemenea nunții noastre, dar retrăită ca un coșmar. Împinsă într-un scaun cu rotile, văzând fețe pe care nu le mai văzusem de o veșnicie, m-am simțit ca într-un vis în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu fie niciodată acasă, coordonându-și casa ca pe o companie. Eu voiam să fiu Ariella. Dar drăguță. Și viața ideală pentru Aidan era aceea a unui jucător de baseball, care marca destule eseuri în Campionatul mondial ca să câștige Cupa Boston Red Sox. Nu știu de ce, după ce m-am întors de la Dublin, mi-a trebuit mai mult timp ca să-l întâlnesc pe Leon decât pe oricine altcineva. Îmi era teamă să văd cât de mult suferă, pentru că atunci ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
după ce ne căsătoriserăm, mă îmbrăcam și Aidan era întins în pat, cu pieptul gol, cu mâinile sub cap. —Anna, a zis. Se întâmplă ceva ciudat. —Ce anume? Aterizează extratereștrii pe acoperișul blocului de alături? Nu, ascultă. De când aveam trei ani, Boston Red Sox au fost dragostea vieții mele. Acum nu mai sunt. Ești tu, desigur. Încă mai țin la ei, bănuiesc că încă îi mai iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostit de ei. Tot acest monolog a fost rostit în timp ce stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru femei, unde umblă toate în pielea goală, mânjite cu vopsea albastră, venerând zeița-mamă, mândre că balcoanele le atârnă până la buric. Când nu dansau în vreo poiană pe lună plină, aveau să se distreze pe seama bărbaților așa că, la întoarcerea în Boston, n-avea să-și mai vopsească firele cărunte sau să gătească cina pentru domnul Maddox. S-ar putea chiar să-și ia un Harley și să se radă în cap și să se alăture batalionului Dykes on Bikes 1 la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Thimpu. —Pe bune? Mda. —De unde știi? —Eu și Trish am fost acolo în luna de miere. Nici unul din noi n-a știut răspunsul la următoarele șase întrebări, apoi Costum Sclipitor a întrebat: —Babe Ruth a fost vândut de proprietarul echipei Boston Red Sox spre a finanța realizarea unui muzical pe Broadway. Cum se numea acesta? Mitch a dat din umeri, dezarmat. — Eu țin cu Yankees. —E OK, i-am șoptit, încântată. Știu eu. Se numea No, No, Nanette. —De unde știi? —Aidan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
atunci fusesem plină de speranțe, în timp ce acum eram împovărată de presimțiri sumbre. Kevin a sunat și, încă o dată, nu am răspuns; pur și simplu nu puteam să înfrunt vestea. A spus că o să vină cu avionul de ora zece din Boston. O să-l văd mâine. Mâine aveam să aflu totul. Apoi a apărut Jacqui: îi dăduse vestea lui Joey Ciufutul. Faptul că era aici nu era de bine. A clătinat din cap. —Dopamina s-a evaporat. Oh, nu! Oh, da, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
știi din ce s-a întâmplat, așa că o să-ți spun totul. E greu să-ți scriu toate astea fără a mă pune într-o lumină foarte proastă, dar iată cum a fost. După ce Aidan s-a mutat cu serviciul de la Boston la New York, venea des acasă în weekend, dar intervalele dintre vizitele lui nu erau foarte plăcute și după, cred, vreun an și trei-patru luni, am cunoscut pe altcineva (Howie, soțul meu actual). Nu i-am spus lui Aidan despre Howie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Cel puțin, așa, nu e loc de confuzii. S-ar putea să fie mult, mult prea curând, dar ai vrea să-l cunoști pe Jack? Oricând vrei. Aș putea să-l aduc la New York, dacă nu vrei să vii la Boston. Încă o dată îmi cer scuze pentru orice suferință îți voi fi provocat spunându-ți toate astea. M-am gândit că aveai dreptul să știi și că vestea că o parte din Aidan trăiește ar putea să-ți aline puțin pierderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să o fac dacă voiam. Apoi m-am gândit la altceva. —Iisuse! Kevin! Oare era încă în camera lui de hotel, așteptând să apar? S-a rezolvat. Am vorbit cu el, i-am spus toată povestea. S-a întors la Boston. —O, Doamne, mulțumesc, ești atât de bună cu mine. Sună-l. —Cât e ceasul? M-am uitat la ceas. —Opt și douăzeci. E prea devreme? Nu. Cred că abia așteaptă vești de la tine. Era foarte îngrijorat. M-am crispat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a fost mutat pe o farfurie albă și s-a efectuat transferul cinei mamei. —E toată lumea mulțumită acum? a întrebat Rachel sarcastic. Am purces să mâncăm. —Anna, cum merge cu noua marcă? a întrebat Luke politicos. —Grozav, mulțumesc. Chiar azi Boston Globe a făcut un clasament a cinci super-creme: Global antiride de la Sisley, Crème de la Mer, Clé de Peau, La Prairie și Formula 12. Și noi am obținut primul loc. Au zis că... — Da, dar noua gașcă nu face rujuri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de amărăciune față de Aidan și am recunoscut sentimentul pe care nu-l putusem numi mai devreme. Era dragoste. I-am întins-o pe Treakil lui Joey. —Vă las să faceți cunoștință toți trei, am zis. —De ce? Tu unde pleci? —La Boston. Capitolul 20tc " Capitolul 20" Când am aterizat la aeroportul Logan, am fost prima care a coborât din avion. Cu gura uscată de emoție, m-am ținut după semnele care conduceau înspre Sosiri. În ciuda faptului că mergeam atât de repede încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Singurul lucru care îmi strica imaginea sofisticată era Dogly, al cărui cap ieșea din geantă. Urechile i se legănau vioi și părea că privește la tot ce ne ieșea în cale. Părea să fie de acord. Dogly se întorcea în Boston, la origini. Avea să-mi lipsească, dar făceam ceea ce trebuia să fac. Apoi am trecut prin ușile glisante de sticlă și m-am uitat dincolo de barieră, căutând un băiețel blond de doi ani. Și iată-l, un băiețel voinic, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din cauza ta, despre cum avea să te afecteze asta. Ei bine, cred că nu mă mai afectează acum. Chiar îmi place de Janie - și de Howie. Și mă văd foarte des cu Kevin și cu părinții tăi. Îi vizitez la Boston sau vin ei pe-aici. E ciudat cum se așază lucrurile, nu? — Da. Am rămas tăcuți și nu mi-a venit în minte nimic mai important de spus decât „Te iubesc“. — Te iubesc, Anna. Te voi iubi veșnic. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fost ca două surori. Lucille (care a crescut într-un orășel neînsemnat din Kansas, orășel care, de fiecare dată când o întrebi, se situează din ce în ce mai aproape de Chicago) a petrecut patru ani de zile pisând-o pe mama (care provine din Boston Brahmin) cu întrebări punctuale referitoare la etichetă, stil, rafinament. Presupun că mama a considerat ascensiunea socială agresivă a lui Lucille ca pe ceva inofensiv, ba chiar cumva amuzant - nu i-a păsat îndeajuns de lumea în care s-a născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
trebuit să spună nimic despre Coral! Randall părea realmente capsat. A tăcut un minut ca să-și revină. — Dar, sigur că da, mediul din care provii tu nu e deloc asemănător. Mama ta face parte dintr-o familie foarte bună din Boston, iar tatăl tău a fost un profesor universitar respectat. Nu e nici pe departe vorba de un parc de rulote, Claire! — Nu din cauza asta m-am supărat, Randall! Cuvintele îmi sunau împleticite din cauza nervilor. De ce nu înțelegea că eu obiectam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
negru este în ultima analiză o meditație asupra inescapabilității exilului, a alienării și a dezolării într-o sufocantă societate totalitară, într-o atmosferă de teamă și suspiciune, în care discreția și intimitatea sunt în mod brutal refuzate. (Text publicat în Boston Sunday Globe din 11 iunie 1995; versiunea în limba română aparține lui Liviu Petrescu și a fost publicată în Steaua, nr. 7/1996.) Ecouri din presa străinătc "Ecouri din presa străină" „Ce șanse au neputincioșii împotriva puterii dosarelor secrete? Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un incendiu la un depozit. Alții spun că tipografii au aruncat pur și simplu foile la gunoi sau că le-au folosit să-și aprindă pipele. Asta e varianta mea preferată. O șleahtă de muncitori trențăroși de la o tipografie din Boston, aprinzându-și pipele de coceni cu Litera stacojie. Oricare ar fi versiunea reală, întreaga afacere e suficient de incertă ca să ne putem închipui că manuscrisul nu s-a pierdut, de fapt. Doar, ca să zic așa, s-a rătăcit. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a văzut numerele de înmatriculare și s-a hotărât să vă dea o lecție. — E ridicol. Să nu vă mirați. Prin partea asta a Vermontului, sunt mulți ăia care nu-i înghit pe străini. Mai ales cei din New York și Boston, dar am văzut tâmpiți care căutau nod în papură unora din New Hampshire. Vine un tip din Keene, New Hampshire, care e practic la doi centimetri de granița cu Vermontul, și un bețivan din partea locului - nu dau nume - îi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
premii la Londra, îmi explică Adam. Atunci îmi pare rău, mă gândesc eu. Văd că nu se oferă să mă ia ca parteneră în acea seară. Dar poate mă pripesc. — Mă întorc vineri, spune el. —Ce păcat. Eu plec la Boston vineri. Îmi pare rău. — Ce faci acolo? Ai uitat că lucrez ca însoțitoare de zbor? — Cât stai în Boston? Doar o noapte. Hei, ce-ar fi să-mi notez programul pe ceva și să ți-l trimit prin fax? îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mă ia ca parteneră în acea seară. Dar poate mă pripesc. — Mă întorc vineri, spune el. —Ce păcat. Eu plec la Boston vineri. Îmi pare rău. — Ce faci acolo? Ai uitat că lucrez ca însoțitoare de zbor? — Cât stai în Boston? Doar o noapte. Hei, ce-ar fi să-mi notez programul pe ceva și să ți-l trimit prin fax? îl întreb râzând. — Unde o să stai? — În zona Black Bay, lângă Newbury Street. —O știu bine. Îmi place zona aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să creadă că îl bârfesc la muncă. Așa că trebuie să fiu atentă. Oricum, poate nici n-o să mai vorbesc vreodată cu Adam. Până la urmă, am refuzat să mă întâlnesc cu el aseară. Și deși a spus că o să vină la Boston după mine, n-o s-apuc eu ziua aia. —Vrei să ieșim? N-am nimic împotrivă. Nu am bani, dar nu-i nimic nou în asta. Deși, dacă o să stau în casă toată ziua, o să ajung să mă uit la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]