1,347 matches
-
să tacă. Pe un ton sever, i se adresă prizonierului: — Așadar, ai mințit, și asta îți agravează situația. Nu-mi rămâne decât să te dau pe mâna omului acestuia și a soldaților lui. Ridicându-se din nou, brusc, cu fața brăzdată de lacrimi, Audbert se agăță de piciorul lui și îl imploră: Nu! Nu mă lăsa în mâinile burgunzilor! Apoi, dându-se și mai aproape și coborând glasul, iscodind cu ochii de jur împrejur, adăugă: — Dacă-mi cruți viața, își pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își luară pozițiile de apărare și închiseră rândurile; porniră să înainteze, la rândul lor, repetând de mai multe ori strigătul lor de luptă. De îndată ce formațiile hune ajunseră în bătaia arcurilor, arcașii intrară în acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și îndrumătorul lor. De altfel, nu avea nevoie să-i privească în față, de vreme ce fiecare rid, fiecare linie cu care viața dură de cenobiu le brăzdase chipurile era bine întipărită în mintea sa, aproape la fel de bine pe cât erau rănile - uneori foarte adânci - pe care fiecare din ei, unii mai mult, alții mai puțin, le purta în suflet. Opt călugări de vârste diferite, proveniți din medii diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l ucide. La prima vedere, ai fi zis că era un hun ca toți ceilalți, cu ten măsliniu, cu pieptul larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate acestea, era ceva în el - poate privirea sa hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate siguranța dezinvoltă pe care fiecare gest a său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un sfert din mingan rămas fără cai, prizonierii eliberați, mulți războinici uciși cei mai mulți în somn; în sfârșit, animalele omorâte ori risipite, care și echipamente distruse. într-un cuvânt, un dezastru. Odolgan veni lângă el. O rană adâncă de tăiș îi brăzda fața. — S-au dus. Vrei să-i urmărim? Furios și descurajat, Balamber îl privi pentru o clipă ca și cum nu l-ar fi văzut. Apoi se scutură: — Să-i urmărim? Unde? în pădurile alea ne-ar măcelări pe toți. Era furibund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Eminentissime, eu nu cunoșteam în ansamblu mersul evenimentelor. Burgunzii erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se destinse din nou. îi zâmbi prietenește și, bătându-l cu mâna pe braț, se întoarse cu el în birou. — Bineînțeles. îmi dau seama că te găseai într-o situație extrem de delicată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tufișului ieșise un bărbat uriaș, hirsut, incredibil de murdar și complet gol. Nu avea altceva pe el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea un soi de satâr brăzdat de sânge, iar cu stânga, aplecându-și puțin bustul, trăgea ceva, căutând să învingă rezistența rămurișului. în primul moment, la lumina felinarului, atenția Hippolitei fu atrasă mai ales de nenumăratele pete roșii de care părea stropit trupul mare al bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de statură modestă, dar foarte robust. Mai mult decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i se citeau pe chipul larg, cu pomeții pronunțați încadrat de o barbă scurtă și albită pe alocuri și brăzdat de riduri adânci. Părul său era la fel de albit, dar încă des și lung până pe umeri, așa cum l-ar fi purtat un războinic tânăr. Avea pielea închisă la culoare, arsă de soarele câmpiei, întocmai ca aceea a războinicilor săi hiung-nu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
secundare de aici sunt larg deschise, neevoluate din cauza sărăciei debitului de apă și a scurtimii lor. Doar la gură, în regiunea de contact cu albia majoră a Lohanului, au un început de eroziune regresivă, scoasă în evidență prin râpile care brăzdează capricios câmpul dezgolit al dealurilor de aici. Interes deosebit prezintă valea Lohanului și din punct de vedere antropogeografic. Într-adevăr, când privești harta topografică sau când te afli pe teren, în excursie, ceea ce îți atrage imediat atenția în ceste locuri
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
hârtopurilor și a coastei, alături de o sărăcie din ce în ce mai simțită a apei potabile, izvoarele fiind sărate ori sălcii. În rezumat, privitor la valea Lohanului putem spune că: Aă formarea acestei văi este mai nouă decât a multora din văile râurilor ce brăzdează Podișul Moldovenesc, ea pare însă a fi mai veche decât aceea a Crasnei vecine de la Nord și Nord West; Bă în bazinul Bârladului, Lohanul este arteră hidografică periferică, reprezentând, indirect, maximum de înaintare spre răsărit a bazinului râului Siret, în defavoarea
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
explicat mama și rețeaua extrem de complicată de tuneluri vechi care au fost săpate de turci la aproape 10 metri adâncime, căptușite cu cărămidă roșie și care pornesc de la periferia Brăilei, oprindu-se tocmai la malul Dunării. Tot subsolul Brăilei este brăzdat de astfel de tunele, aici ele numindu-se „hrube”. În istorie și în arheologia locală au fost denumite „hrubele Brăilei”. Tata mi-a făcut un fel de corespondență cu „catacombele Parisului,” ori ale Romei, Varșoviei, Berlinului. Sute de ani s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
explicat mama și rețeaua extrem de complicată de tuneluri vechi care au fost săpate de turci la aproape 10 metri adâncime, căptușite cu cărămidă roșie și care pornesc de la periferia Brăilei, oprindu-se tocmai la malul Dunării. Tot subsolul Brăilei este brăzdat de astfel de tunele, aici ele numindu-se „hrube”. În istorie și în arheologia locală au fost denumite „hrubele Brăilei”. Tata mi-a făcut un fel de corespondență cu „catacombele Parisului,” ori ale Romei, Varșoviei, Berlinului. Sute de ani s-
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dragostei pe care-l credeau stins de ani de zile să-i ardă iarăși pe cei doi. Feodor stătea de vorbă cu nașul celor doi miri când o zărise pe Letiția. Era frumoasă deși tâmplele-i erau Încărunțite și fața brăzdată de câteva riduri. Era o văduvă, stăpânită de o anume tristețe solemnă. Nu se considera vinovată de ruperea relației lor din adolescență, nici de tăcerea lor care durase aproape treizeci de ani. Simțise doar o arsură În dreptul inimii când privirile
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
odihnea pe tulul vaporos al perdelelor, șocul descoperirii rustice a ruralității în care nimerise. Și mama sta, aproape acoperită de perdea, pe marginea ferestrei, în timp ce în ea pătrundeau izlazul, livada, colinele împădurite și prin fața ferestrei treceau câmpurile înzăpezite și drumul, brăzdat de care. Obrazul ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lent Chevroletul verde ca mușchiul; ușa se trânti după cockerul spaniel, și iată-l pentru o clipă pe tatăl lui în costumul gri, cu pălăria pe cap și bastonul în mâna dreaptă. Privi în sus spre birou, își arătă obrazul brăzdat de riduri, apoi își lăsă capul în jos și se puse brusc în mișcare. El ar fi rămas acolo la masă cu catastifele în față și W. știa dinainte cu ce priviri avea să se uite taică-său mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
gura unei văgăuni. Pînă la urmă tot o să pună cineva mîna pe ei, începe să se gîndească oprindu-se locului în dreptul pervazului, dînd la o parte perdelele de la geam, privind prin sticla prăfuită în stradă, descumpănit de tabloul indivizilor care brăzdează trotuarele în sus și-n jos, simțind că viața lui a ajuns într-un punct mort. Pușcăria o să-i mănînce, se gîndește la același scenariu care era atît de ușor de imaginat, altă cale nu există, își spune privind la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
lor aspre, știu să aplaude, iar când o fac trăiesc clipa cu tot sufletul... Badea Costache, retras mai în lături, clipea des, încercând să oprească o pârdalnică de lacrimă - perlă incoloră - care, scăpată din îmbrățișarea pleoapelor, se rostogolea pe obrazul brăzdat de cute... Măriuca și Didina, alături de Petrache, fremătau de emoție. La invitația gazdelor, învățătorul și Costăchel au urcat în cerdacul școlii. Dragi părinți, bunici și elevi - a cuvântat unul dintre învățători. În acea clipă, o liniște de templu s-a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
vulcan. Moș Dumitru Carpen, care tocmai se întorcea din Coșcovea, a pus mâna streașină la ochi și a lăsat privirea să soarbă întreaga minune a înserării. Jarul de pe creasta Ponoarelor i se oglindea în ochii mijiți și îi împurpura obrazul brăzdat de ani. A stat așa o vreme, dând din când în când din cap. Se vedea că vorbește cu gândurile lui. Mângâindu-și apoi mustața cu dosul palmei și trăgându și pălăria mai pe ochi și-a rostit gândul cu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
nici un semn că ar fi simțit îmbrățișarea. Ea se desprinse din gestul stângaci. —O, Marker! Nu prea știam cum o să arăți. Dar mie mi se pare că arăți foarte bine. Avea capul ras, cu două albii mari de râu care brăzdau o cumpănă a apelor peticită. Fața lui, plină încă de cruste, arăta ca un sâmbure de piersică de douăzeci și cinci de centimetri. Foarte bine, spuse Mark. Nu prea știam, dar poate bine ar trebui să fie bine. Bonnie râse, iar fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
hârtie, deși le învățase de mult pe dinafară. Sunt Nimeni, dar în Noaptea Asta, pe North Line Road, DUMNEZEU m-a îndrumat la tine ca să Trăiești și să aduci și tu înapoi pe altcineva. Mark apăsă pe cicatricea care-i brăzda fruntea. Îi luă înapoi biletul. —Ce-o mai fi însemnând și asta? Dumnezeu a îndrumat pe cineva? Păi, dacă Dumnezeu e așa nebun după mine, de ce să-mi ia mașina mea perfectă și s-o răstoarne? Vâjj. De parcă ar juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
șosea, spre mașină. Daniel, clătină ea din cap, tu n-ai știi să joci așa ceva nici dacă te-ar ține legat într-o mașină de curse și ar bloca pedala de accelerație. Mark tot mai șchiopăta și avea încă fața brăzdată de contuzii, dar altfel părea aproape vindecat. La două luni după accident, unor străini le-ar fi părut un pic cam greoi și înclinat spre teorii ciudate, dar nimic care să iasă din norma locală. Numai Karin știa cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
minut. Mark Schluter își întâmpină musafirii la jumătatea coridorului din aripa lui. Mergea de parcă s-ar fi sprijinit în cârje, apăsându-și coapsa dreaptă cu o mână. Fața lui era încă roșie de cicatrici pe jumătate vindecate. Gâtul îi era brăzdat de medalionul grăitor al traheotomiei. Jeanșii lui negri atârnau, iar bluza lui sport cu mâneci lungi - prea groasă pentru luna iunie - îi cobora pe brațe până la degete. Bluza etala un câine jucător de cărți și băutor de bere, care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mulțumește și-i pune de mâncare și-i dă un ban, Bitancu pleacă pe la alte sate și dacă Îl vezi pe la spate cu părul de aur pe ceafă ai spune că-i un fecior În putere, dar fața lui este brăzdată de vremea pe care a lăsat-o În urmă. „N-ai o țâră de lapte pentru șerpele ăsta?” Îl Întreabă pe țiganul din capul Oltețului, ceterașul Îl privește cu frică și ochi holbați și se duce În casa prăpădită, „femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
rogi. Bătrâna postelniceasă, cu toți cei șaptezeci de ani ai ei, le reaminti celor doi toate amănuntele pregătirii pelerinajului, etapă cu etapă. Vor pleca peste două săptămâni. Și în timp ce ea desfășura în fața lor itinerarul ce îl vor urma, gândurile spătarului brăzdau între sprâncenele lui negre, frumos arcuite deasupra ochilor arzători, o cută adâncă. Într-un fel, mama avea dreptate. Testamentul - diata, cum îi spunea ea - era ca un fel de poliță pe care obliga soarta să-și pună pecetea. Șerban ajunsese
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un oftat de durere. Duse mâna stângă spre spate ca și cum ar fi vrut să-și sprijine spinarea dureroasă. Se gândi intens ce ar fi făcut cu cele două sute patruzeci de pungi de aur și lacrimi cât boaba de mărgăritar îi brăzdară amândoi obrajii. Las sfetnicului meu, marelui logofăt Diicu din Rudeni, grija scrierii învoielii noastre. O, mult milostive și înțelepte Rami Pașa, dacă poporul meu va munci din răsputeri ca să umple haznaua împărăției cu aur curat, lucitor și bine sunător, nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]