630,907 matches
-
realitate, Midas intră în panică și, într-un exces de vanitate, își pierde capul. Nu e de mirare că, în unele variante, Midas (același sau altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
exces de vanitate, își pierde capul. Nu e de mirare că, în unele variante, Midas (același sau altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta, în lumea ideală a legendelor și basmelor, se
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
care l-a scos, fără efort, fără durere, din propriu-i creier. Romantismul, deci gratuitatea gestului sînt de invidiat. Morala burgheză cere, explicit, să le înapoiezi părinților, în bani, acei bani pe care ei i-au cheltuit cu tine, pe cînd erai mic. Un copil este o investiție pe termen lung. Tînărul cu creierul de aur le-o amortizează cu vîrf și îndesat, dar apoi pleacă definitiv în lumea largă. De aici încolo, va comite însă hybris după hybris. Personajul dovedește
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
poate dezvolta inteligența? Nu cred că știu să răspund la întrebare. Oricum, în etapa următoare, personajul fără nume își risipește comoara (creier/aur) în orgii. Iar orgiile epuizează, lasă urme, chiar dacă nu dor. De aceea, într-un moment de cotitură, cînd, probabil, se privește într-o oglindă, personajul hotărăște să renunțe a-și mai consuma din aurul ce i s-a dat în loc de creier. Se retrage la țară și trăiește muncind cu brațele. O alternativă cam maniheistă, de care proletcultiștii ar
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
brațele. O alternativă cam maniheistă, de care proletcultiștii ar fi fost mîndri. Cred că și bigoții. A ales, din nou, greșit. A sărit, fără vreo pregătire, la polul opus. E lipsit de simțul nuanțelor. Dar cum l-ar putea avea, cînd în loc de creier are aur - și acela, mult împuținat? Imediat, vine pedeapsa. Prietenul care i-a mai rămas îi fură, în timpul somnului, din creier. E singura dată cînd aflăm că operația îl doare. Nu se spune în povestire dacă ceea ce îl
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
polul opus. E lipsit de simțul nuanțelor. Dar cum l-ar putea avea, cînd în loc de creier are aur - și acela, mult împuținat? Imediat, vine pedeapsa. Prietenul care i-a mai rămas îi fură, în timpul somnului, din creier. E singura dată cînd aflăm că operația îl doare. Nu se spune în povestire dacă ceea ce îl doare este gestul prietenului de a-l fura sau e faptul că un străin se folosește de creierul lui. O parabolă posibilă a unei combinații inedite între
Despre hybris, aur și legende by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14661_a_15986]
-
Cui și cîți talanți să-i dea. Deci, la rîndul lui, să se supună unor teste. Altfel, nu e împărat decît cu numele. Impostorii ce ne înconjoară nu o știu sau nu le pasă. De ce le-ar păsa, în fond, cînd nici societatea nu se sinchisește?! Dacă așa pot să stea lucrurile într-un basm modern, de ce oare nu este la fel și într-o legendă din Antichitate? De ce e atît de trist/ burlesc/ grotesc destinul regelui Midas, frigianul? De ce moare
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
i s-au împlinit, el le-a respins. Poți să refuzi o comoară, însă înainte de a o dori ardent și de a le-o cere zeilor, cu patimă. Hybrisul lui Midas e că nu gîndește. Și că nu se domină, cînd crede că e copleșit de zei. În plus, eu cred că lui Midas numai i se pare că tot ce atinge se transformă în aur. Numai mediocritatea lui e aurită. Zeii nu i-au dat lui Midas aur, ci inteligență
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
i-au dat lui Midas aur, ci inteligență, dar el n-a știut ce e aceea, nici cum se mănîncă; prin urmare... Știm sfîrșitul. Fiindcă pentru el doar aurul contează, Midas percepe drept aur darul hărăzit de zei. Iar atunci cînd vede că dorințele-i devin realitate, Midas intră în panică și, într-un exces de vanitate, își pierde capul. Nu e de mirare că, în unele variante, Midas (același sau altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
realitate, Midas intră în panică și, într-un exces de vanitate, își pierde capul. Nu e de mirare că, în unele variante, Midas (același sau altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
exces de vanitate, își pierde capul. Nu e de mirare că, în unele variante, Midas (același sau altul, nu contează), are, în cele din urmă, urechi de măgar. Așa arată și Bottom, cînd se îndrăgostește de Titania. Mai exact, atunci cînd își imaginează că Titania s-a putut îndrăgosti de el. Midas nu e altceva decît un mic-burghez de sine însuși epatat. Hybrisul lui Midas e totala-i lipsă de umor. Iar asta, în lumea ideală a legendelor și basmelor, se
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
care l-a scos, fără efort, fără durere, din propriu-i creier. Romantismul, deci gratuitatea gestului sînt de invidiat. Morala burgheză cere, explicit, să le înapoiezi părinților, în bani, acei bani pe care ei i-au cheltuit cu tine, pe cînd erai mic. Un copil este o investiție pe termen lung. Tînărul cu creierul de aur le-o amortizează cu vîrf și îndesat, dar apoi pleacă definitiv în lumea largă. De aici încolo, va comite însă hybris după hybris. Personajul dovedește
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
poate dezvolta inteligența? Nu cred că știu să răspund la întrebare. Oricum, în etapa următoare, personajul fără nume își risipește comoara (creier/aur) în orgii. Iar orgiile epuizează, lasă urme, chiar dacă nu dor. De aceea, într-un moment de cotitură, cînd, probabil, se privește într-o oglindă, personajul hotărăște să renunțe a-și mai consuma din aurul ce i s-a dat în loc de creier. Se retrage la țară și trăiește muncind cu brațele. O alternativă cam maniheistă, de care proletcultiștii ar
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
brațele. O alternativă cam maniheistă, de care proletcultiștii ar fi fost mîndri. Cred că și bigoții. A ales, din nou, greșit. A sărit, fără vreo pregătire, la polul opus. E lipsit de simțul nuanțelor. Dar cum l-ar putea avea, cînd în loc de creier are aur - și acela, mult împuținat? Imediat, vine pedeapsa. Prietenul care i-a mai rămas îi fură, în timpul somnului, din creier. E singura dată cînd aflăm că operația îl doare. Nu se spune în povestire dacă ceea ce îl
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
polul opus. E lipsit de simțul nuanțelor. Dar cum l-ar putea avea, cînd în loc de creier are aur - și acela, mult împuținat? Imediat, vine pedeapsa. Prietenul care i-a mai rămas îi fură, în timpul somnului, din creier. E singura dată cînd aflăm că operația îl doare. Nu se spune în povestire dacă ceea ce îl doare este gestul prietenului de a-l fura sau e faptul că un străin se folosește de creierul lui. O parabolă posibilă a unei combinații inedite între
La despãrțirea de I. Fischer by Gabriela Creția () [Corola-journal/Journalistic/14663_a_15988]
-
de multă vreme din România și decedat cu vreo cîțiva ani în urmă în Elveția, Padina este și el puțin cunoscut, iar lucrările sale circulă destul de rar pe piața de artă și deloc în proiecte culturale. Este pentru prima oară cînd un număr semnificativ de lucrări pot fi văzute laolaltă. Tablouri ample, cu un aer de muzeu, reprezentînd peisaje naturale și imagini urbane, lucrările lui Alexandru Padina au aerul melancolic și acea forță adîncă a materiei pe care le știm, cu
Peisajul în pictura românească by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14681_a_16006]
-
îi rezistă un filolog. Nu am vorbit nici despre farmecul literar al textelor din Arca lui Noe, carte care e mai mult decît un reușit experiment, e unul din primii pași ai unei etnologii altfel, despre care, iarăși, nu știu cînd voi mai avea ocazia să scriu. Am renunțat, convins că e mai bine doar să-l tentez pe cititor cu două cărți reușite. Restul merită efortul descoperirii depline. Sînt două titluri din soiul rar de carte care merită nu doar
Fascinația banalului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14673_a_15998]
-
cronica la o carte și replica ei. Cu această incursiune istorico-literară făcusem primul pas spre cunoașterea mai aprofundată a personajului, asupra căruia nu mă oprisem decât atât cât îmi oferiseră gazetele drept informație despre controversata personalitate a ziaristicii românești interbelice. Când s-a spus despre d. Șeicaru că e țigan, nu ne-am mirat. Când a ieșit vorba: opt șantaje, opt etaje - iar nu. Dar mărturisim că ne-am mirat foarte când am văzut cu ochii noștri în "Curentul Magazin", o
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
spre cunoașterea mai aprofundată a personajului, asupra căruia nu mă oprisem decât atât cât îmi oferiseră gazetele drept informație despre controversata personalitate a ziaristicii românești interbelice. Când s-a spus despre d. Șeicaru că e țigan, nu ne-am mirat. Când a ieșit vorba: opt șantaje, opt etaje - iar nu. Dar mărturisim că ne-am mirat foarte când am văzut cu ochii noștri în "Curentul Magazin", o cronică literară semnată de d-sa." Fragmentul citat pregătește portretul lui Pamfil Șeicaru din
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
drept informație despre controversata personalitate a ziaristicii românești interbelice. Când s-a spus despre d. Șeicaru că e țigan, nu ne-am mirat. Când a ieșit vorba: opt șantaje, opt etaje - iar nu. Dar mărturisim că ne-am mirat foarte când am văzut cu ochii noștri în "Curentul Magazin", o cronică literară semnată de d-sa." Fragmentul citat pregătește portretul lui Pamfil Șeicaru din "Azi", iar aceasta nu face decât să completeze seria, ca de colecție, a crochiurilor puse în circulație
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
trebuie să cunoască acest fapt". În realitate, multe fapte prin care Pamfil Șeicaru se înfățișează posterității interesate de adevăr, în complexitatea personalității sale. A ținut piept trupelor germane, ca sublocotenent comandant al unei companii de mitraliori, în primul război mondial, când armata noastră era în retragere, într-o bătălie decisivă pentru despresurarea unui munte din apropierea râului Cerna, vitejie răsplătită de regele Ferdinand cu Ordinul "Mihai Viteazul", în grad de cavaler. A mai fost decorat cu înalte distincții române și franceze. Într-
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
cât și al lui, ca "decan al presei românești", vine parcă în întâmpinarea ediției Scrieri I, angajare de mare, dificilă și pioasă lucrare a editorului Victor Frunză: "Închei cu speranța, nu deșartă, că va veni momentul (scrisoarea este datată 1996) când opera lui Pamfil Șeicaru, ca și a altor "osândiți ai istoriei", în integralitatea ei, va vedea mult-așteptata lumină a tiparului." Acestui început i se cade analiza aprofundată într-o cronică următoare.
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
doi (devenită din rațiuni inexplicabile, probabil la dorința regizorului Alexandru Ber-cea-nu, Uzina de plăceri S.A.) și Legenda ultimului împărat, pe două scene faimoase ale Bucureștiului - la Nottara și la Național. Ca zăpada... face parte din volumul editat de UNITEXT, pe cînd Legenda ultimului împărat, care din punctul de vedere al autorului se numea Fotograful Ma-jestății Sale (Ultimul împărat), dă numele cărții publicată de Polirom. În postfața Ultimul împărat, Dan C. Mihăilescu scria: "Adevărul este că a scrie despre teatrul unui autor
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Valentin Nicolau are un simț al umorului înrudit cu cel al unui Teodor Mazilu cel cu "Sînt iubit și subnutrit..." care face din Măscăriciul primelor scene un personaj memorabil ("Ce-au pățit, au leșinat?!/ Definitiv. I-a apucat leșinul tocmai când trecea un glonte prin țeasta lor"). Aproape la fel de memorabil ar trebui să fie și Mitică din Ultima haltă în Paradis, un Don Juan de spital care-și educă mai tînărul și neexperimentatul coleg în tainele cuceririi femeilor, înainte de a cădea
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
în loc de piramidă, așadar, un Ou absolut, cu miezul, cu centrul omagiat de poetul matematician, care introducea în planul edificării și legenda, avertismentul, punerea în gardă: Și mai ales te înfioară/ De acel galben icusar,/ Ceasornic fără minutar./ Ce singur scrie când să moară/ Și ou și lume. Te-nfioară/ De ceasul galben, necesar... E drept că ideea Oului-monument ar fi putut să-i aparțină și lui Salvador Dali cu efectul suprarealist știut. Plagiatul nu e însă în firea lui Ion Barbu, - cred
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]